ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1511/2010

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul I.A., a chemat în judecată

pe pârâta SC R.T. SA solicitând obligarea acesteia să valideze și să

înregistreze în registrul acționarilor cele opt contracte de cesiune de acțiuni

încheiate în perioada 18 mai - 18 iunie cu mai mulți acționari, obligarea

pârâtei la daune cominatorii de 50 de lei pe zi de întârziere și la plata

cheltuielilor de judecată.

Printr-o altă

cerere, același reclamant a chemat în judecată pe pârâta SC R.W. SA solicitând

obligarea pârâtei să valideze și să înregistreze în registrul acționarilor contractele

de cesiune încheiate cu acționarii societății, anularea Hotărârii A.G.E.A. din

22 octombrie 2007, obligarea pârâtei la daune cominatorii de 50 de lei pe zi de

întârziere și la cheltuieli de judecată.

În ședința

publică din 12 septembrie 2008, Tribunalul București a conexat cele două

pricini considerând incidente dispozițiile art. 164 C. proc. civ.

Prin

precizarea acțiunii din 16 mai 2008, reclamantul a înțeles să cheme în judecată

în calitate de pârâtă pe SC B.I. SA.

Prin sentința

comercială nr. 10460 din 10 octombrie 2008, tribunalul a respins excepțiile

lipsei calității procesuale pasive, a lipsei de interes și a prescripției

dreptului la acțiune și pe fond a respins acțiunea principală și acțiunea

conexă împotriva succesoarei celor două pârâte, SC B.I. SA, obligând pe

reclamant la 5.424,72 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de

fond a reținut în privința excepțiilor invocate, că reclamantul își întemeiază

acțiunile pe contractele de cesiune încheiate cu acționari ai societăților

comerciale absorbite de SC B.I. SA, astfel încât justifică atât calitatea

procesuală cât și interesul de a înlătura efectele Hotărârii A.G.E.A. în

calitatea sa de acționar.

În privința

prescripției extinctive a dreptului de a cere anularea Hotărârii A.G.E.A.,

instanța a considerat că acțiunea este imprescriptibilă, obiectul ei formându-l

constatarea nulității absolute a hotărârii atacate.

Pe fond,

instanța a reținut că prin absorbția societăților de către SC B.I. SA,

acționarilor societăților ce au fuzionat li s-au eliberat acțiuni la societatea

absorbantă conform proiectului de fuziune și în conformitate cu dispozițiile art.

244 din Legea nr. 31/1990, așa încât societatea pârâtei nu mai poate fi

obligată să înregistreze în registrul acționarilor contractele de cesiune de

acțiuni, decât în condițiile unor noi contracte de cesiune care privesc

societatea în ființă și nu pe cele radiate ca efect al fuziunii.

Capătul de

cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârii A.G.E.A. din 22

octombrie 2007 a SC R.W. SA a fost considerat nefondat față de faptul că

reclamantul nu era îndreptățit să-și exercite dreptul de vot pentru acțiunile

cesionate, iar votul său nu ar fi influențat majoritatea legală sau statuară.

Curtea

de Apel București, prin Decizia comercială nr. 305 din 25 aprilie 2009 a

respins ca nefondat apelul reclamntului, obligându-l la 1.500 lei cheltuieli de

judecată.

Instanța a

reținut că reclamantul nu a dovedit demersul său în vederea înregistrării

acțiunilor cesionate astfel încât cedenții, odată cu fuziunea societăților au

primit acțiuni nominative la societatea absorbantă și nici nu a dovedit novația

vechilor contracte de cesiune sau încheierea unor alte contracte care privesc

acțiunile SC B.I. SA.

În privința

constatării nulității A.G.E.A. a considerat că dreptul de vot al reclamantului

nu putea fi exercitat pentru acțiunile cesionate cât timp transferul nu a fost

operat în registrul acționarilor.

împotriva

deciziei astfel pronunțate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul

susține că instanța aplicând greșit legea a considerat că reclamantul nu a

devenit acționar în urma încheierii contractelor de cesiune deoarece nu au fost

înregistrate în registrul acționarilor, ignorând prevederile legale care

consideră înregistrarea ca fiind o operațiune formală de publicitate și

opozabilitate. Contractele au fost încheiate înainte de publicarea proiectului

de fuziune și au fost aduse la cunoștința societăților comerciale, iar lipsa

înregistrării acțiunilor s-a datorat atitudini abuzive a societăților care nu

erau îndreptățite să cenzureze contractele.

Pe de

altă parte recurentul consideră că instanțele au ignorat contractul de

prestării servicii încheiate de cele două societăți cu societatea de registru

independent prin care se stipula că operarea în registrul acționarilor la SC R.I.M.

SA se face numai la dispoziția societății conform art. 1 pct. 2.1 lit. f).

Invocând propria culpă societățile comerciale se apără susținând cu nu recunosc

contractele de cesiune, cu toate că ele au fost notificate prin executorul

judecătoresc.

Greșit

instanța a susținut că reclamantul nu a dovedit vreun demers cu privire la

înregistrarea acțiunilor nominative, excluzând reaua credință a pârâtelor

cărora li s-a adus la cunoștință transmiterea dreptului de proprietate

cesionarului.

Mai

susține recurentul că motivarea deciziei atacate este contradictorie în sensul

că deși afirmă inițiativa cesionarului de a notifica contractele de cesiune,

susține lipsa inițierii unui demers în acest sens.

Recursul

este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prevederile

art. 98 din Legea nr. 31/1990 stabilesc transmiterea dreptului de proprietate

al acțiunilor nominative emise în formă dematerializată prin declarație tăcută

în registrul acționarilor, semnată de cedent și de cesionar sau mandatarii lor,

iar actele constitutive ale societăților dizolvate prin fuziune nu prevedeau

alte forme de transfer.

Întocmirea altor

formalității de transfer a acțiunilor nominative, chiar și autentificate, nu a

reprezentat în concepția societăților comerciale pârâte respectarea formalităților

de transmitere a dreptului de proprietate conform reglementărilor legale și

statutare, declarația urmând a fi făcută în registrul acționarilor și semnată.

În aceste

condiții, societățile ce au fuzionat nu au operat transferul în registrul

acționarilor, iar societatea căreia i s-a transferat totalitatea patrimoniului

lor a operat, la rândul său, emiterea acțiunilor nominative persoanelor

înregistrate ca acționari în registrul acționarilor.

De altfel,

cesionarul în contractele de cesiune își asumase și o obligație de rezultat,

aceea de a efectua înregistrările în registrul acționarilor.

Introducerea

în raportul juridic a SC R.I.M. SA a fost judicios deslușit de instanțele de

fond. în contractul de prestări servicii, prestatorul era obligat să efectueze

înscrierea transferurilor drepturilor de proprietate asupra acțiunilor pe baza

instrucțiunilor beneficiarului în vederea respectării actului constitutiv. Fără

prevederi speciale în actul constitutiv instrucțiunile beneficiarului nu mai

erau utile, iar declarația cedentului și cesionarului trebuia făcută la

prestatorul de servicii.

In

condițiile precizării acțiunii, față de situația fuziunii societăților

comerciale, pârâta nu mai e în măsură să valideze și să înregistreze

contractele de cesiune, întrucât acțiunile societăților dizolvate au fost

anulate.

De aceea

instanțele de fond, judicios au considerat în temeiul art. 250 din Legea nr. 31/1990,

că în lipsa unei novații a contractelor sau a unor noi contracte de cesiune,

operațiunea de validare și înregistrate în registrul acționarilor nu mai este

posibilă.

Nu se poate

reține nici reaua credință a societăților, întrucât demersurile la care s-a

obligat cesionarul au fost greșit îndreptate către acestea.

În acest sens

instanța de apel, a afirmat că reclamantul nu a dovedit inițierea vreunui

demers, în considerația faptului că notificările au fost greșit îndreptate la

societățile comerciale care în

temeiul contractului de prestării servicii nu mai

dețineau registrul

acționarilor.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul

declarat împotriva Deciziei comerciale nr. 305 din 25 aprilie 2009

pronunțată

de Curtea de Apel București.

Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., în considerarea

culpei procesuale a recurentului -

care a căzut în pretenții - urmează

ca

acesta să fie obligat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul I.A.

împotriva Deciziei

nr. 305 din 25 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI -

a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 mai 2010.