ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2876/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la această instanță la data de sub nr. 10098/1/2009, astfel cum a fost precizată

la data de 6 aprilie 2010 (data poștei de pe plicul expediere a cererii), contestatorul

B.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimații S.I. și B.E., anularea deciziei

nr. 7881 din 2 octombrie 2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, susținând, în motivarea cererii, că,

în mod greșit, au fost menținute hotărârile pronunțate de instanțele inferioare

în condițiile nelegalei citări a contestatorului la Tribunalul Timiș și a nerespectării

dispozițiilor legale privind administrarea probelor.

Au fost atașate

dosarele instanțelor anterioare, precum și Dosarul nr. 260/325/2008 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în care

s-a pronunțat decizia nr. 7881 din 2 octombrie 2009.

La termenul din

7 mai 2010, Înalta Curte a reținut cauza spre soluționare asupra excepției inadmisibilității

contestației în anulare, invocate prin întâmpinare de către intimatul S.I.

Analizând excepția

invocată, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, nefiind posibilă încadrarea

susținerilor contestatorului în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute

de art. 317 și 318 C. proc. civ. ce reglementează calea extraordinară de atac.

Astfel, exercitarea

contestației în anulare ar fi fost posibilă în ipoteza neregularității de citare

a contestatorului pentru ziua când s-a judecat pricina în recurs (art. 317 pct.

1) sau când hotărârea de recurs ar fi fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

imperative privitoare la competență (pct. 2).

Or, se constată

că susținerile petentului privind nelegalitatea citării sale vizează judecata în

fața Tribunalului Timiș, nu din faza recursului soluționat de Înalta Curte de Casație

și Justiție, a cărei decizie a fost atacată pe calea prezentei contestații în anulare.

De asemenea, celelalte

susțineri din motivarea prezentei căi de atac se referă la fondul dreptului dedus

judecății, criticându-se modul de administrare a probatoriilor în cauză, obiect

ce determină inadmisibilitatea formulării lor ca temei al contestației în anulare.

Pe de altă parte,

potrivit art. 318 C. proc. civ., ar fi fost posibilă exercitarea contestației în

anulare în ipoteza în care dezlegarea dată de instanța de recurs ar fi fost rezultatul

unei greșeli materiale ori în cazul omisiunii de cercetare a vreunuia dintre motivele

de modificare ori casare.

Se constată că

niciuna dintre condiții nu este întrunită în cauză, deoarece contestatorul nu a

invocat existența vreunei erori materiale în recursul soluționat de Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar recursul a fost respins ca inadmisibil, fără o

cercetare a criticilor formulate.

Pentru aceste

motive, subzistă concluzia anterior expusă, aceea a inadmisibilității contestației,

și din perspectiva cerințelor art. 318 C. proc. civ., care nu sunt întrunite în

speță.

Drept urmare,

Curtea va admite excepția și va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă

contestația în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei civile nr. 7881 din

2 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 7 mai 2010.