Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
128/306/2008
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
17 septembrie 2010

Decizia nr. 4534/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 128/306/2008

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 01 februarie 2010 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea de revizuire a deciziei nr. 327 din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 128/306/2008, cerere formulată de revizuientul G.B. în contradictoriu cu intimații P.C., P.M. și G.K. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., revizuientul a arătat că, prin decizia atacată, Înalta Curte nu s-a pronunțat asupra cererii sale de contestație în anulare, calificând-o greșit ca fiind recurs, pe care l-a respins ca inadmisibil, fără a lua în considerare actele de proprietate prezentate, care-i legitimau pretențiile pe fondul pricinii.

La prezenta cauză a fost atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia atacată, respectiv Dosarul nr. 128/306/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În ședința publică din 17 septembrie 2010, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de revizuire față de faptul că aceasta are ca obiect o hotărâre care nu evocă fondul. Excepția este întemeiată și va fi admisă în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Textul de lege enunțat instituie, deci, ca primă condiție de admisibilitate a cererii de revizuire ca hotărârea atacată să evoce fondul cauzei. În speță, hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre dată în recurs, care nu îndeplinește condiția de a evoca fondul. Astfel, prin decizia nr. 327 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins recursul revizuientului ca inadmisibil. Hotărârea care evocă fondul în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. este aceea prin care instanța rezolvă fondul pretenției deduse judecății prin cererea de chemare în judecată, ceea ce în recurs se poate realiza numai în cazul admiterii căii de atac și casării cu reținere, iar nicidecum în cazurile de neprimire a recursului - respingere pe fond sau pe o excepție procesuală - sau de admitere și casare cu trimitere.

Din moment ce prin decizia atacată pe calea revizuirii, respectiv decizia nr. 327 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a respins recursul ca inadmisibil, această hotărâre nu evocă fondul, așa cum prevede drept condiție de admisibilitate a revizuirii art. 322 alin. (1) C. proc. civ. Neîndeplinind condiția textului de lege enunțat, decizia atacata nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a revizuirii, care în această situație devine inadmisibilă. În consecință, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire cu care a fost învestită, ca inadmisibilă.

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 327 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de revizuientul G.B. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.