- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 7 iulie 2009
Decizia nr. 7293/2009 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului de față; Recursul este nul. Potrivit art. 302 1 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 2 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 2 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 2 C. proc. civ. Or, în speță, recurenta - reclamantă nu s-a conformat cerințelor impuse de art. 302 1 2 și art. 304 2 C. proc.
civ., deoarece prin cererea de recurs nu a invocat vreunul din motivele prevăzute de textul de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea în vreunul din acestea. Astfel, recurenta-reclamantă s-a limitat în a solicita luarea în considerare a raportului de expertiză topo și a cărții funciare. Prin urmare, întrucât susținerile recurentei-reclamante nu fac posibilă încadrarea în unul din motivele prevăzute de art. 304 2 C. proc. civ., în baza art. 306 alin. (1) din același cod, se va constata nul recursul declarat de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D ECIDE Constată nul recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei nr. 840 din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2009.