ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 534/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 207 din 16 septembrie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

admisă acțiunea formulată de SC M.C. SRL Arad, instanța dispunând anularea pct.

2 din Decizia nr. 164 din 14 martie 2008 și obligarea pârâtei D.G.F.P. Arad să

soluționeze pe fond contestația reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 220

din 29 noiembrie 2007.

Totodată, instanța a respins

acțiunea împotriva pârâtei A.F.P. Arad pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut, în esență, că măsura de suspendare a soluționării

contestației în materie fiscală poate fi luată numai în ipoteza în care, urmare

unui control fiscal, organul fiscal sesizează organul de urmărire penală

privitor la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare

ar avea o influentă hotărâtoare asupra soluției fată de contestație.

Prima instanță a apreciat că

în cauza dedusă judecății nu este întrunită cerința legală, întrucât

verificarea fiscală s-a făcut urmare a adresei I.P.J. Arad, serviciul de

investigare a fraudelor.

Așadar, a reținut prima

instanță, pârâta nu a constatat existența indiciilor săvârșirii unei

infracțiuni de către personalul reclamantei pentru a putea face aplicarea art. 214

alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Totodată, instanța a

apreciat fondată excepția lipsa calității procesuale pasive a A.F.P. Arad,

constatând că această autoritate nu este emitenta actelor atacate în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs D.G.F.P. Arad, solicitând modificarea ei în sensul respingerii

acțiunii reclamantei și menținerea Deciziei nr. 164 din 14 martie 2008, fiind

temeinică și legală.

Invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a apreciat ca fiind

greșită concluzia primei instanței în sensul că măsura suspendării poate fi

dispusă numai atunci când organul fiscal este cel care a sesizat organul de

urmărire penală privitor la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a

cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției dată asupra

contestației.

În opinia acesteia, scopul art.

214 din O.G. nr. 92/2003 este acela de a face aplicabilitatea principiului de

drept conform căruia „penalul ține în loc civilul”, care operează atât în

situația în care sesizarea este făcută de organul fiscal, cât și atunci când

actul de control este întocmit la cererea organelor de cercetare penală

existând deja un dosar penal aflat pe rol, dacă legătura dintre respectivul

dosar și actul de control este evidentă.

Examinând actele dosarului

și motivul de nelegalitate invocat de recurentă, prin prisma dispozițiilor

legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că

recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu

prevederile art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., organul de soluționare a

contestației formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie

motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea

de control a sesizat organele în drept cu privire la existența săvârșirii unei

infracțiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce

urmează să fie dată în procedura administrativă.

Rezultă din aceste prevederi

legale că procedura suspendării soluționării contestației este facultativă iar

pentru a se dispune o astfel de măsură prezintă relevanță în primul rând

existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, cu înrâurire hotărâtoare

asupra soluției, interpretarea restrictivă ce le-a fost dată de către prima

instanță nefiind justificată.

Condiția esențială impusă de

text se referă, indiscutabil, la justificarea acestei măsuri de interdependență

dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate și stabilirea corectă a

obligațiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator și nicidecum la

modalitatea de sesizare a organelor de cercetare penală, Curtea Constituțională

statuând de altfel neîndoielnic că în astfel de cazuri, similare cu cazul de

suspendare prevăzut de art. 244 pct. 2 C. proc. civ., se acordă întâietate

rezolvării acțiunii penale.

În speță, raportul de

inspecție a fost întocmit într-adevăr la solicitarea organelor de cercetare

penală, dar a fost transmis I.J.P. Arad, serviciul de investigare a fraudelor,

cu adresa 3166 din 29 noiembrie 2007, din actele dosarului și informațiile

obținute de către recurentă anterior adoptării deciziei contestate rezultând cu

claritate efectuarea unor cercetări penale în legătură cu activitatea

societății comerciale reclamante, care justifică măsura suspendării

soluționării contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 220 din 29

noiembrie 2007 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală, dispusă prin respectiva decizie.

În consecință, reținând

incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii

acțiunii formulate de SC M.C. SRL Arad ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.G.F.P. a județului Arad împotriva sentinței civile nr. 207 din 16 septembrie

2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC M.C. SRL

Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2009.