ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4012/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanții M.L.M. și D.A.D.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.A.R. și M.M., suspendarea Deciziei nr. 534/2009 până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acestei decizii. D.A.D. a învederat instanței că nu-și însușește cererea formulată de reclamantul M.L.M., întrucât noul director al D.A.D.L. este M.M. Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.R. a invocat lipsa calității de reprezentant legal al lui M.L.M. pentru D.A.D.L., lipsa calității procesuale pasive a D.A.D.L., inadmisibilitatea cererii de suspendare pentru lipsa plângerii prealabile, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M.L.M., excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, iar pe fondul acțiunii a arătat că măsura dispusă prin decizia atacată este una legală.

Pârâtul M.M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru neîndeplinirea condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii pagubei. Prin Sentința nr. 7 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, excepțiile privind inadmisibilitatea cererii de suspendare, lipsa calității procesuale active a reclamantului M.L.M., lipsa de interes în formularea acțiunii, invocate de către pârâți; a admis excepția lipsei calității de reprezentant legal al lui M.L.M. pentru D.A.D.L.; a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către M.L.M. în numele D.A.D.L. și a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de M.L.M. în contradictoriu cu pârâții A.N.A.R.

și M.M. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că inadmisibilitatea cererii nu poate fi primită întrucât s-a făcut dovada plângerii prealabile, iar excepțiile lipsei calității procesual active a reclamantului M.L.M. și a lipsei de interes nu sunt întemeiate întrucât prin măsurile dispuse prin actul a cărui suspendare se solicită reclamantul este vătămat în drepturilor sale proprii. Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant legal al lui M.L.M. pentru D.A.D.L., instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că la data formulării cererii de suspendare, calitatea de director al acestei instituții era deținută de o altă persoană, iar D.A.D.L.

a precizat că nu-și însușește acțiunea formulată de reclamant. Pe fondul acțiunii, instanța de fond a reținut, în esență, că prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat nu a fost răsturnată prin probatoriu administrat în cauza dedusă judecății, astfel că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența „cazului bine justificat”. S-a reținut în considerentele sentinței atacate că nici condiția prevenirii producerii unei pagube iminente nu este îndeplinită, motivat de faptul că prejudiciul invocat de reclamant este doar „de imagine”, ori acesta nu a fost avut în vedere de legiuitor prin edictarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Împotriva Sentinței nr. 7 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța a declarat recurs reclamantul M.L.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin cererea de recurs se susține, în esență, că s-a dovedit existența „cazului bine justificat” întrucât actul a cărui suspendare a executării s-a solicitat este nelegal deoarece numirea lui M.M. ca director coordonator al D.A.D.L. prin Decizia nr. 534 din 9 noiembrie 2009 în mod greșit a fost dispusă de A.N.A.R. care nu avea competență în acest sens, competența numirii în această funcție revenind Ministerului Mediului în calitate de ordonator principal de credite. De asemenea, se arată că numirea persoanei în cauză s-a făcut fără ca această să fie evaluată și examinată de Comisia de Specialitate a Ministerului Mediului iar contractul de management este lovit de nulitate, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

Recurentul susține și faptul că Decizia nr. 534/2009 este nelegală pentru că funcția sa nu era vacantă iar numirea lui M.M. în funcția de director coordonator se putea face doar pentru o perioadă determinată și nu nedeterminată. Mai mult, numitul M.M. nu putea fi numit în funcția respectivă aflându-se în stare de incompatibilitate. Și din punct de vedere formal recurentul apreciază că decizia menționată nu corespunde standardului impus de către managementul calității și circuitul documentelor existent la nivelul A.N.A.R., întrucât nu conține avizul de legalitate al departamentului juridic, semnătura și numele persoanei care a întocmit-o.

Recurentul apreciază că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiția referitoare la „paguba iminentă” deoarece decizia menționată l-a prejudiciat atât în perioada concediului medical cât și după, fiind împiedicat la încetarea concediului medical să pătrundă în sediul instituției și să-și exercite funcția de director coordonator. De asemenea, managementul defectuos al lui M.M. a determinat neplata la timp a salariilor angajaților D.A.D.L. cât și alte disfuncționalități ale acesteia. Administrația Bazinală de A.D.L. și M.M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că decizia a cărei suspendare se solicită este legală și temeinică iar emiterea acesteia a fost determinată de prevenirea unor daune și pentru buna desfășurare a activității instituției.

Se arată că în acest moment decizia nu-și mai produce efectele având în vedere că numitul M.M. își exercită atribuțiile în baza unei alte Decizii cu nr. 145 din 7 aprilie 2010. Prin concluziile scrise această intimată - pârâtă a invocat excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare motivat de faptul că după pronunțarea sentinței în fond a fost emisă Decizia nr. 145 din 7 aprilie 2010 precum și excepția lipsei de interes a recursului întrucât la 13 ianuarie 2010 a încetat contractul de management și a fost revocat Ordinul nr. 714/2009 de numire ca director coordonator a lui M.L.M., prin Ordinul nr. 23/2010. În cauză, a formulat întâmpinare și A.N.A.R., solicitând respingerea recursului deoarece reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că sentința recurată este legală și temeinică.

Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. În mod corect instanța de fond a respins cererea de suspendare formulată de recurentul - reclamant reținându-se că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la „cazul bine justificat” și prevenirea unei pagube iminente, astfel cum acestea sunt definite de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din aceeași lege, pentru a se putea dispune suspendarea executării Deciziei nr. 534/2009. Criticile recurentului-reclamant referitoare la greșita apreciere a instanței de fond asupra legalității Deciziei nr. 534/2009 sunt nefondate.

Simplele aprecieri cu privire la legalitatea deciziei menționate nu răstoarnă prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită. De asemenea, cu ocazia soluționării cererii de suspendare instanța nu poate face aprecieri cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, acesta fiind atributul instanței investită cu cercetarea legalității Deciziei nr. 534/2009, fapt reținut în mod corect de instanța de fond. Mai mult, Decizia nr. 534/2009 a avut un caracter temporar, situație ce rezultă cu evidență din art. 1 al acesteia și nu cum susține recurentul - reclamant, iar ulterior aceasta și-a încetat efectele ca urmare a numirii numitului M.M.

ca director al Administrației Bazinale de A.D.L. prin Decizia nr. 145 din 7 aprilie 2010 emisă de A.N.A.R., încetând și contractul de management al recurentului prin Ordinul nr. 23/2010. Referitor la îndeplinirea condiției care vizează „prevenirea unei pagube iminente” criticile recurentului - reclamant sunt de asemenea nefondate. Acesta nu a dovedit în ce constă prejudiciul material viitor și previzibil suportat ca urmare a emiterii Deciziei nr. 534/2009, care a avut caracter temporar, așa cum s-a precizat și anterior, pentru perioada când recurentul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă. Susținerile recurentului referitoare la faptul că a fost împiedicat să pătrundă în sediul instituției după revenirea din concediul medical și neplata salariilor la timp către angajați nu conduc la concluzia că este îndeplinită condiția referitoare la paguba iminentă, astfel cum aceasta a fost definită de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, sentința recurată este legală și temeinică, neputând fi reținută incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 312 alin (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, recursul formulat va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.L.M. împotriva Sentinței civile nr. 7/ CA din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010