ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1567/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 9097 din 11 iunie 2009,

Tribunalul București,

secția

a VI-a comercială, a respins ca prescris primul capăt al cererii de chemare în

judecată formulată de reclamanta A.V.A.S. București, în contradictoriu cu

pârâta SC F. SA De asemenea, instanța a respins ca inadmisibile

celelalte

petite ale cererii.

Prin

cererea

adresată instanței, reclamanta a solicitat - în principal -

obligarea pârâtei la

majorarea capitalului social prin emiterea de noi acțiuni, în schimbul noului

aport în natură, cu referire la diferența dintre valoarea de piață a terenului

pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate și

valoarea cu care societatea a procedat la majorarea capitalului social; la

modificarea corespunzătoare a actelor constitutive, sub aspectul valorii

nominale a capitalului social și structurii acționariatului și la înregistrarea

majorării capitalului social la Oficiul Registrului Comerțului.

Reclamanta a mai

solicitat - în subsidiar - ca, în cazul neconformării pârâtei, în termenul

legal de 30 zile, autorizarea să solicite Oficiului Registrului Comerțului,

înregistrarea majorării capitalului social, cu referire la corecția acestuia

(în sensul arătat și a modificării corespunzătoare a actelor constitutive, pe

cheltuiala societății pârâte.

În considerentele

sentinței, prima instanță a reținut în esență că prin încheierea de ședință din

data de 16 aprilie 2009 s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune

pentru primul capăt al cererii motivat de faptul că ar fi incidente

dispozițiile art. 12 din Legea nr. 137/2002.

Cu privire la

excepția de inadmisibilitate a celorlalte petite s-a reținut că reclamanta a

avut posibilitatea de a solicita anularea hotărârii A.G.E.A a

SC F. SA din data de

16 aprilie 2006,

precum și pe aceea de a solicita consiliului de administrație convocarea

adunării generale pentru a se pune în discuție reevaluarea terenului pentru

care s-a emis certificatul de atestare.

Apelul formulat de

reclamantă împotriva sentinței a fost admis ca fondat prin

decizia nr. 534 din

15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Sentința apelată a

fost desființată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut că, în

cauză nu sunt incidente prevederile art. 39 din Legea nr. 137/2002 întrucât,

solicitarea reclamantei vizează o operațiune postprivatizare, în condițiile în

care pârâta a obținut

certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului după încheierea

contractului de vânzare - cumpărare acțiuni.

Raportat la această

situație, instanța de apel a apreciat că termenul de prescripție de o lună,

termen prevăzut de

art.

39 din Legea nr. 137/2002 nu are aplicabilitate.

De asemenea, s-a

constatat că soluția primei instanțe de respingere a cererii ca inadmisibilă

este greșită, limitează accesul reclamantei la justiție și încălcând

prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Constituția României și art.

6 din CEDO.

S-a mai avut în

vedere că reclamanta contestă numai valoarea cu care s-a efectuat majorarea

capitalului social motivat de faptul că s-ar fi încălcat prevederile art. 143

din H.G. nr. 577/2002, iar instanța trebuia să aprecieze asupra incidenței

prevederilor respective în cauză.

În fine, instanța de

apel a considerat că trebuiau avute în vedere susținerile părților dar din

perspectiva analizei acestora pe fondul cauzei, iar nu pe cale de excepție.

Împotriva deciziei,

pârâta a formulat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora a reținut

următoarele:

- Instanța de apel a

interpretat în mod greșit dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 atunci

când a apreciat că termenul de prescripție reglementat în cuprinsul acestora se

referă numai la acte, operațiuni și drepturi născute în legătură cu

privatizarea în sine a unei societăți.

Recurenta consideră

că art. 39 are aplicabilitate pentru contestarea tuturor operațiunilor, actelor

și pentru valorificarea tuturor drepturilor ce derivă din lege, fiind exceptate

de la aplicarea termenului de o lună, cererile privind executarea obligației

prevăzute în contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni ale societăților

privatizate, precum și a celor în desfășurarea acestor contracte.

Cum, majorarea

capitalului social s-a efectuat la data de 18 aprilie 2006, recurenta apreciază

că orice neregularitate putea fi valorificată numai în cadrul termenului

special reglementat de art. 39.

- Instanța de apel a

considerat greșit că admiterea excepției inadmisibilității de către prima

instanță a echivalat cu îngrădirea liberului acces la justiție al reclamantei.

Se susține că

raționamentul instanței de apel potrivit cu care admiterea unei excepții de

fond ar echivala cu o îngrădire adusă liberului acces la justiție, ar însemna

că niciodată nu s-ar permite invocarea cu succes a

excepției

inadmisibilității.

Contrar celor

reținute în considerentele deciziei atacate, recurenta consideră că reclamantei

i-a fost garantat accesul la justiție, întrucât cererea acesteia a fost

analizată de instanță, însă prin prisma unor condiții care trebuiau îndeplinite

pentru ca aceasta să fie admisibilă, constatându-se corect că reclamanta avea

posibilitatea de a apela la alte căi legale pentru a-și vedea realizat dreptul.

- Greșit s-a

considerat că admiterea excepției inadmisibilității de către instanța de fond a

echivalat cu încălcarea principiului adevărului.

Recurenta apreciază

că instanța de fond a procedat la analiza excepțiilor invocate cu respectarea art.

137 C. proc. civ., respingând în mod corect cererea reclamantei.

De asemenea, se

susține că A.V.A.S. nu a formulat cereri în baza art. 132 și art. 119

din Legea nr. 31/1990

prin care să atace hotărârea adunării generale din data de 18 aprilie 2006,

respectiv prin care să obțină convocarea unei adunări, în vederea obținerii

modificării urmărite.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002, în cazul în care eliberarea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a

fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului

social sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social

se majorează de drept cu valoarea terenurilor care va fi considerată aport în

natură al statului sau al unei unități administrativ teritoriale, după caz, în

schimbul căreia se vor emite acțiuni ce vor reveni de drept instituției publice

implicate.

În cauza dedusă

judecății pârâta a obținut certificatul de atestare după privatizare și a

procedat conform prevederilor menționate anterior, la majorarea capitalului

social.

Ceea ce a determinat

demersul judiciar al reclamantei a fost nu faptul că pârâta nu s-a conformat

prevederilor legale, ci nemulțumirea legată de valoarea cu care s-a majorat

capitalul social, apreciind că trebuia să se ia în considerare valoarea de

piață a terenului în discuție.

În atare situație, reclamanta solicită

majorarea capitalului social cu diferența dintre valoarea de circulație a

terenului și valoarea cu care s-a majorat capitalul în considerarea

prevederilor art. 12 din lege.

Așa fiind, instanța apelului a statuat

în mod just că dispozițiile art. 39 din lege prin care este reglementat un

termen special de prescripție, precum și operațiunile pentru care acesta devine

operabil, nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății.

recurentei nu poate fi primită întrucât, atunci când instanța de apel a

analizat modul în care s-a soluționat excepția inadmisibilității s-a raportat

la argumentele pe care prima instanță le-a folosit în justificarea soluției

dată excepției.

Pe bună dreptate,

instanța a stabilit că se impunea analizarea pe fond a tuturor petitelor, în

raport de temeiurile de drept invocate în susținerea acestora, nefiind

acoperitor faptul că reclamanta ar fi avut la îndemână alte mijloace

procedurale, în cazul în care ar fi apreciat că valoarea cu care s-a majorat

capitalul social nu este cea corectă.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va menține ca legală decizia instanței de apel prin

respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâta SC F. SA împotriva deciziei comerciale nr. 534 din 15 decembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

5 mai 2010.