ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 182/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1440 din 18 martie 2008,

Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Z.I. și pe

pârâta SC S. SA Drobeta Turnu Severin, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția

comercială.

Prin acțiune, reclamantul a

învestit instanța cu o acțiune, având ca obiect obligația de a face, constând

în obligarea societății pârâte la încheierea actului de vânzare – cumpărare a

unui imobil cu destinația de locuință, imobil ce face parte din patrimoniul

său.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut natura comercială a litigiului și, raportat la faptul că

pârâta este comerciant – calitate în care săvârșește fapte de comerț – a dat

eficiență prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., art. 3 și art. 56 C.

com.

Prin sentința nr. 248 din 28

mai 2008, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios

administrativ a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin,

constatând ivit conflictul negativ de competență.

Pentru a pronunța această

soluție instanța a considerat că obiectul acțiunii privește încheierea unui

contract de vânzare – cumpărare a locuinței pe care reclamantul o deține

printr-un contract de închiriere, iar litigiile în legătură cu încheierea ori

executarea unor contracte de vânzare – cumpărare sunt supuse normelor juridice

de drept comun, iar nu dispozițiilor speciale care atrag competența instanței

comerciale.

De asemenea, s-a avut în

vedere că societatea comercială care este abilitată conform Decretului Lege nr.

61/1990 să vândă locuințele – construite total sau parțial din fondurile

statului – acționează în raporturile cu persoanele fizice – chiriași, ca un subiect

de drept civil.

Prin Hotărârea nr. 24 din 17

iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția comercială a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Această instanță a reținut

că pârâta nu are în obiectul de activitate închirierea sau vânzarea de locuințe

și că aceste bunuri nu fac parte din fondul său de comerț, deoarece nu sunt

destinate desfășurării activității și obținerii de profit.

Considerând că natura

raporturilor juridice referitoare la locuințele de serviciu este civilă s-a

stabilit competența de soluționare, în primă instanță, în raport de prevederile

art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta

SC S. SA care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

susținerea cărora a arătat următoarele:

- Instanța a încălcat

normele imperative, privind competența materială, întrucât litigiul este de

natură comercială, neevaluabil în bani, neavând relevanță că societatea nu are

în obiectul de activitate închirierea sau vânzarea de locuințe deoarece, acest

fapt nu poate determina excluderea bunurilor din fondul său de comerț.

- Operațiunea vânzării unui

fond fix din patrimoniul său nu este supusă normelor de drept civil, ci

dreptului comercial, constituind un act de comerț obiectiv care atrage

aplicarea art. 56 C. com.

- Imobilele în litigiu au

fost reevaluate conform H.G. nr. 500/1994 și înregistrate în capitalul social,

iar prin vânzarea acestora conform Legii nr. 85/1992 și Decretul Lege nr. 61/1990,

capitalul social va fi diminuat conform valorii bunurilor supuse vânzării,

devenind astfel aplicabile prevederile art. 3 pct. 4 C. com.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Reclamantul a sesizat

instanța cu o cerere, constând în obligarea pârâtei la perfectarea unui

contract de vânzare – cumpărare a imobilului (locuință), deținut în baza unui

contract de închiriere încheiat cu pârâta, invocând prevederile Legii nr. 85/1992

și Legii nr. 61/1990.

Bunul în discuție face parte

din patrimoniul societății pârâte, valoarea sa fiind reflectată în capitalul

social în urma reevaluării efectuare în baza prevederilor H.G. nr. 500/1994

privind reevaluarea imobilizărilor corporale și modificarea capitalului social.

În atare situație, o

eventuală înstrăinare a unui asemenea bun reprezintă de fapt un act ce ține de

dreptul de dispoziție al societății cu privire la bunurile ce compun

patrimoniul său.

Dreptul societății de a

dispune, într-un fel sau altul, de bunurile din patrimoniul său reprezintă o

operațiune de comerț ce se reflectă în capitalul social, corespunzător valorii

bunurilor supuse operațiunilor comerciale.

În atare situație, în raport

de prevederile art. 3 pct. 4 C. com. ne aflăm în fața unui fapt obiectiv de

comerț ceea ce atrage natura comercială a litigiului de față.

Mai mult, având în vedere și

prevederile art. 56 C. com., faptul că acțiunile derivând din acte care sunt

comerciale numai pentru una din părți atrag competența jurisdicției comerciale,

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei, motiv pentru care

urmează a se admite recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii atacate pe

care o va modifica și va stabili competența de soluționare a cauzei, conform

prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în favoarea Tribunalului

Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, dat fiind și

caracterul neevaluabil în bani al obiectului cererii deduse judecății.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC S. SA

Drobeta Turnu Severin.

Modifică hotărârea nr. 24

din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova în sensul că stabilește competența

la Tribunalul Mehedinți, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2009.