ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1085/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 4 octombrie 2010 reclamanta

SC O. SA Câmpulung a chemat în judecată D.G.F.P. Argeș din cadrul Agenției Naționale

de Administrare Fiscală, solicitând suspendarea executării deciziei de impunere

nr. 1081 din 12 octombrie 2009 și a deciziei de impunere nr. 182 din 20 martie 2009

prin care s-a stabilit suplimentar în sarcina societății plata sumei de 1.819.415

RON reprezentând TVA și impozit pe profit, cu penalitățile de întârziere aferente.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, atât cazul bine justificat, existând o puternică îndoială asupra legalității

impunerii, cât și prevenirea unei pagube iminente, întrucât executarea debitului

ar pune societatea în imposibilitate de a-și achita creditul bancar contractat pentru

activitatea de producție.

Prin sentința nr. 251

din 5 noiembrie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus suspendarea executării celor

două acte administrative.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că, la nivel de aparență a legalității actelor administrative

fiscale atacate, este justificată solicitarea reclamantei, impunându-se suspendarea

executării până la stabilirea situației juridice în privința debitului calculat

cu titlu suplimentar.

Referitor la cea de-a

doua condiție, a producerii unei pagube iminente, instanța a constatat că sunt întrunite

cerințele art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, atât pentru limitarea pierderilor

ce s-ar crea reclamantei, cât și pentru oferirea unei protecții eficiente în vederea

îndeplinirii obligațiilor curente ale societății.

Împotriva sentinței a

declarat recurs D.G.F.P. Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat

că instanța de fond a fost sesizată prin declinare de competență dispusă de Tribunalul

Argeș doar cu soluționarea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere

nr. 182 din 20 martie 2009 și în mod nelegal s-a pronunțat și asupra suspendării

executării deciziei de impunere nr. 1081 din 12 octombrie 2009, efectele căreia

au fost deja suspendate prin sentința tribunalului nr. 887 din 13 septembrie 2010,

atacată cu recurs.

Pârâta a arătat de asemenea,

că în cauză nu se regăsește condiția cazului bine justificat, în raport de împrejurarea

că reclamanta a înregistrat în contabilitate facturi emise de furnizori care sunt

inactivi, nu funcționează la sediul declarat și nu au depus la organul fiscal teritorial

declarații fiscale ori bilanțuri contabile.

Referitor la cerința privind

iminența pagubei s-a învederat că reclamanta nu a demonstrat în ce măsură ar afecta-o

executarea debitului, cuantumul ridicat al sumei nefiind de natură a satisface condiția

prevăzută de lege pentru a se dispune suspendarea executării.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Referitor la primul motiv

de recurs, se constată că prin cererea introductivă din 4 octombrie 2010, reclamanta

a solicitat suspendarea executării ambelor decizii emise de D.G.F.P. Argeș, nr.

1081 din 12 octombrie 2009 și nr. 182 din 20 martie 2009.

La aceeași dată, 4 octombrie

2010 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, Dosarul nr. 3240/109/2010

al Tribunalului Argeș în care, prin sentința civilă nr. 887 din 13 septembrie 2010

s-a disjuns capătul de acțiune privind suspendarea executării deciziei nr. 1081/2009,

admițându-se cererea, iar prin sentința nr. 930 din 20 septembrie 2010 s-a dispus

declinarea competenței în privința petitului de suspendare a executării deciziei

nr. 182/2009.

Cele două cauze au fost

conexate în ședința publică de la 5 noiembrie 2010, Curtea de Apel Pitești fiind

învestită așadar cu solicitarea de suspendare a efectelor ambelor decizii de impunere,

până la soluționarea acțiunii în anulare, cerere reiterată și în concluziile orale

ale reprezentantului societății reclamante, consemnate în practicaua sentinței recurate.

Referitor la critica privind

neîndeplinirea condițiilor prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

susținerile pârâtei sunt de asemenea, neîntemeiate.

Potrivit textului de lege

susmenționat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

până la pronunțarea instanței de fond.

În ceea ce privește existența

cazului bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea contenciosului administrativ, se constată că instanța a examinat sumar situațiile

de fapt și de drept invocate de reclamantă, reținând în mod întemeiat că acestea

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative

în litigiu.

În acest sens, s-a reținut

că reclamanta s-a aprovizionat cu materia primă necesară desfășurării activității

de producție de la furnizori cu care avea relații comerciale de durată, luându-și

măsuri pentru verificarea seriozității acestora, prin solicitarea tuturor documentelor

justificative însoțitoare ale transporturilor de marfă și efectuarea plății numai

prin sistemul bancar.

Referitor la cerința privind

prevenirea unei pagube iminente, din actele depuse la dosar rezultă și îndeplinirea

acestei condiții, executarea silită a debitului stabilit prin cele două decizii

de impunere fiind de natură a determina blocarea activității societății reclamante.

În raport de cele expuse

mai sus, criticile formulate de pârâtă fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Argeș - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței

nr. 251/F-CONT din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2011.