ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond.
Prin cererea întemeiată pe art. 15 din Legea
nr. 554/2004 reclamanta S.C. D.P. România S.R.L. Sânnicolau Mare, în
contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor
Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală Regiunea XII Timiș, Agenția
Națională de Administrare Fiscală București și Direcția Generală de Soluționare
a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a
solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală din 24 februarie
2010 emisă de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili
- Activitatea de Inspecție Fiscală Regiunea XII Timiș, și a Deciziei din 5
octombrie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală București -
Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, privind obligarea sa la
plata sumei de 13.545.794 RON cu titlu de TVA, până la soluționarea irevocabilă
a cauzei.
Pârâta Agenția
Națională de Administrare Fiscală București, prin concluziile scrise, a invocat
excepția inadmisibilității cererii cu motivarea că reclamanta a mai solicitat o
dată suspendarea executării deciziei de impunere/fiscală în temeiul art. 14 din
Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat respingerea cererii arătând că nu
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea de
ședință din data de 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea
formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere
fiscală din 24 noiembrie 2010 și a Deciziei din 5 octombrie 2010, cu privire la
obligarea reclamantei de a achita suma de 13.545.794 RON cu titlu de impunere
fiscală, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanța a reținut, în esența că, având în vedere
prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, în cauză sunt întrunite
cerințele legale privind suspendarea unui act administrativ unilateral.
S-a mai arătat, în
considerentele sentinței atacate, că, în ceea ce privește cazul bine
justificat, aspectele invocate de reclamantă în acțiunea în anulare, respectiv
faptul că impunerea din litigiu este rezultatul încălcării unor dispoziții
legale cu caracter fiscal și anume ale art. 6 C. proc. fisc., ale art. 159
alin. (1) și art. 7 alin. (3) C. fisc., ale art. 128 alin. (4) lit. d) C.
fisc., art. 145 alin. (5) lit. b) C. fisc., art. 138 C. fisc., ale H.G. nr.
44/2004 privind Normele de aplicare ale Codului fiscal, ale art. 145 alin. (8)
lit. b) C. fisc. și altele, din categoria celor care reglementează T.V.A., sunt
de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalității actelor atacate.
De asemenea, instanța
de fond a reținut că și cerința legală a pagubei iminente este îndeplinită
având în vedere că reclamanta este o societate comercială cu activitate de
producție, astfel că executarea impunerii în cuantum de 13.545.794 RON cu
accesorii, ar conduce la blocarea activității acesteia, în raport cu valoarea
substanțială a debitului.
Astfel, prima
instanța a constatat că, din situația economico-financiar a societății
reclamante, rezultă că executarea impunerii fiscale ar aduce un prejudiciu
imediat prin imposibilitatea de a-și continua activitatea de producție, prin
lipsirea de disponibilitățile sale bănești sau prin eventuala urmărire a
activelor sale imobilizate, prin neonorarea obligațiilor scadente, până la
sfârșitul anului curent, față de furnizorii săi, în sumă de 120.000.000 RON,
prin neexecutarea contractelor încheiate cu clienții producători de automobile,
beneficiari ai componentelor produse de aceasta, prin imposibilitatea
menținerii raporturilor de muncă cu cei aproximativ 8.643 de angajați pe care
îi deține în prezent, prin neexecutarea obligațiilor privind plata impozitelor
și taxelor față de bugetele locale pe raza cărora își desfășoară activitatea
economică reclamanta sau față de bugetul de stat, ori prin imposibilitatea de
a-și achita obligațiile față de furnizorii săi de servicii sau de bunuri, care
prin neplată ar fi supuși riscului falimentului.
În ceea ce privește
cerința achitării cauțiunii în cuantum de 67.729,00 RON, instanța de fond a
reținut că și aceasta este îndeplinită, având în vedere Certificatul emis de
Curtea de Apel Timișoara, Registru de valori nr. III, secția de contencios
administrativ.
Calea de atac
exercitată.
Împotriva acestei
sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta
Agenția Națională de Administrare Fiscală București, care a invocat ca temei
dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că instanța de fond nu a
motivat soluția adoptată, nici în ceea ce privește respingerea excepției de
inadmisibilitate a cererii de suspendare și nici în ceea ce privește dispunerea
suspendării actelor administrativ fiscale.
De asemenea, a
invocat și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea
pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, susține
recurenta, în mod greșit au fost citate în cauză cele două direcții din
organigrama Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care sunt structuri
fără personalitate juridică.
Mai susține că, în
mod nelegal, instanța de fond, prin Încheierea din data de 16 noiembrie 2010,
i-a respins cererea de amânare a cauzei, încălcându-i dreptul la apărare.
În ceea ce privește
cuantumul cauțiunii, susține că instanța de fond a încălcat scopul urmărit de
legiuitor pentru împiedicarea formulării unor cereri repetate de suspendare a
executării actelor administrativ fiscale.
În ceea ce privește
respingerea excepției de inadmisibilitate a cererii de suspendare, susține că
instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea
nr. 554/2004, cea de-a doua cerere fiind formulată pentru aceleași motive ca și
prima cerere, respinsă în mod irevocabil.
Referitor la
îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
susține că instanța de fond a reținut în mod greșit existența unui caz bine
justificat și a unei pagube iminente care să impună adoptarea unei măsuri de
excepție - suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate.
Societatea comercială
reclamantă a depus întâmpinare, prin care a combătut criticile recursului și a
susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică,
solicitând respingerea recursului.
Soluția instanței
de recurs.
Recursul este
nefondat.
3.1. În ceea ce
privește motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
într-adevăr, o hotărâre poate fi desființată atunci când nu cuprinde motivele
pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine
pricinii.
În cauza de față,
instanța de fond a motivat hotărârea, în condițiile art. 261 alin. (5) C. proc.
civ., în mod corespunzător, atât în ceea ce privește motivele de fapt, cât și
în ceea ce privește motivele de drept care i-au format convingerea, atât în
ceea ce privește respingerea excepției de inadmisibilitate a cererii, cât și în
ceea ce privește admiterea cererii și suspendarea executării actelor
administrativ fiscale vizate.
Că este așa, rezultă
și din faptul că recurenta a criticat soluția instanței și pentru motivul
prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a
interpretat eronat și a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză,
respectiv dispozițiile art. 14 alin. (1) și (6) din Legea nr. 554/2004 și art.
215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
3.2. În ceea ce
privește motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, o
hotărâre poate fi desființată când aceasta este lipsită de temei legal ori a
fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, într-adevăr,
prin Încheierea din 16 noiembrie 2010, instanța de fond a respins cererea de
amânare a cauzei formulată de autoritatea recurentă, dar această soluție se
impunea în raport cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,
potrivit cărora cererea de suspendare trebuie soluționată de urgență și cu
precădere, iar autoritatea depusese concluzii scrise, din conținutul cărora
rezultă că avusese timpul necesar pregătirii apărării, inclusiv în raport cu
cererea precizatoare depusă anterior de societatea comercială.
Referitor la a doua
critică privind greșita citare în cauză a unor structuri de lucru fără
personalitate juridică, din organigrama autorității recurente, rezultă că
aceasta este întemeiată pentru un alt motiv și anume, pentru faptul că Direcția
generală de administrare a marilor contribuabili și Direcția generală de
soluționare a contestațiilor sunt două structuri aflate în structura
organizatorică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care nu au
competențe proprii.
Într-adevăr, din
conținutul H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției
Naționale de Administrare Fiscală, rezultă că doar agenția, organ de
specialitate al administrației publice centrale aflat în subordinea
Ministerului Finanțelor Publice, are competență proprie și atribuții în ceea ce
privește realizarea veniturilor bugetului consolidat, aplicarea unitară a
legislației fiscale, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, etc., ceea ce
îi conferă calitate procesuală în litigiile care au ca obiect raporturile
juridice izvorâte din exercitarea atribuțiilor legale, prin structurile aflate
în structura sa organizatorică, anexa 1 la această hotărâre.
Critica formulată în
recurs referitoare la citarea celor două compartimente de lucru fără competențe
proprii, nu este în măsură, prin ea însăși, să ducă la o altă soluție,
autoritatea recurentă neprobând producerea unei vătămări, lucru pe care, de
altfel, nici nu l-a susținut.
În ceea ce privește
critica referitoare la cuantumul redus al cauțiunii, instanța de recurs reține
că nici aceasta nu poate fi temei pentru admiterea recursului.
Într-adevăr,
cuantumul cauțiunii stabilit de instanța de fond este de cca. 0,5% din
cuantumul sumei contestate, dar legiuitorul, prin art. 215 alin. (2) din O.G.
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a limitat să stabilească doar
un prag maxim al cauțiunii, de 20% din suma contestată, nu și un prag minim,
lăsând astfel ca limita minimă să fie apreciată de instanța de contencios
administrativ și fiscal, în raport și cu scopul garantării executării debitului
contestat.
În ceea ce privește
critica referitoare la soluția de respingere a excepției de inadmisibilitate a
cererii de suspendare, instanța de recurs reține că, în raport cu prevederile
art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art.
14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,
nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași
motive.
Într-adevăr,
societatea comercială, intimată în cauza de față, a mai formulat anterior o
cerere de suspendare, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a
Deciziei de impunere nr. 39 din 24 februarie 2010 prin care fuseseră stabilite
obligații bugetare suplimentare în sumă totală de 127.945.577 RON, care, ca
urmare a admiterii recursului și desființării Sentinței civile nr. 239 din 3
mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,
a fost respinsă prin Decizia nr. 4258 din 12 octombrie 2010 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Ulterior, prin
Decizia din 5 octombrie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare
Fiscală, contestația formulată de societatea comercială intimată a fost admisă
în parte, iar Decizia de impunere din 24 februarie 2010 a fost desființată
pentru suma de 114.395.783 RON și a fost menținută pentru suma de 13.545.794
RON.
Astfel, cea de-a doua
cerere, formulată la data de 16 decembrie 2010, are ca obiect suspendarea
executării creanței de 13.545.794 RON, stabilită prin Decizia de impunere din
24 februarie 2010, așa cum aceasta fusese modificată prin Decizia din 5
octombrie 2010 și are ca temei legal dispozițiile art. 15 din Legea nr.
554/2004, care se referă la suspendarea actului administrativ până la
soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.
Deci, cu alte
cuvinte, din moment ce, pe de o parte, prima cerere a avut ca obiect
suspendarea executării unei creanțe de 127.941.577 RON, iar cea de-a doua are
ca obiect suspendarea executării unei creanțe de 13.545.794 RON, iar, pe de
altă parte, prima cerere a avut ca temei legal dispozițiile art. 14 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004, iar cea de-a doua are ca temei legal dispozițiile art.
15 din aceeași lege, rezultă cu evidență că, între cele două cereri, nu există
identitate de motive, nefiind incidente dispozițiile art. 14 alin. (6) din
Legea nr. 554/2004, cea de-a doua cerere nefiind astfel, inadmisibilă, cum în
mod corect a reținut și instanța de fond.
În ceea ce privește
criticile referitoare la fondul cauzei, instanța de recurs reține că acestea
sunt nefondate, instanța de fond apreciind în mod corect, cu alte cuvinte,
îndeplinirea condițiilor cerute la art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit art.
15 rap. la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios
administrativ poate dispune suspendarea executării actului administrativ atacat
până la soluționarea irevocabilă a cauzei, dacă va constata existența unui caz
bine justificat, iar suspendarea este necesară pentru prevenirea producerii
unei pagube iminente.
Deci, astfel spus, în
cazul suspendării executării unui act administrativ fiscal, pe lângă condiția
prealabilă a plății unei cauțiuni de până la 20% din suma contestată, prevăzută
la art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
cererea formulată trebuie să îndeplinească cumulativ cele două condiții
prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Noțiunea de caz bine
justificat a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea
nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept
care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității
actului administrativ.
Or, în cauză, este
necontestat că actul administrativ contestat - Decizia de impunere nr. X/2010
emisă pentru un debit suplimentar total de 127.941.577 RON, a fost desființată
de însăși autoritatea fiscală competentă pentru suma de 114.395.783 RON, ceea
ce constituie o împrejurare care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea
nr. 554/2004, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului
administrativ fiscal contestat, care, ca regulă generală, se bucură de
prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate.
Astfel fiind, cu alte
cuvinte, instanța de fond a reținut în mod corect existența unui caz bine
justificat în sensul prevederilor legale menționate mai sus.
Noțiunea de pagubă
iminentă a fost, la rândul său, definită de legiuitor, la art. 2 alin. (1) lit.
ș) din aceeași lege, ca fiind un prejudiciu material viitor și previzibil.
Or, în cauză,
executarea unui debit de 13.545.794 RON va reprezenta cu certitudine o
diminuare a patrimoniului societății comerciale intimate, care se va produce în
baza unui act administrativ-fiscal în privința legalității căruia există o
îndoială serioasă, ceea ce se circumscrie unui prejudiciu material viitor și
previzibil, în sensul dispozițiilor legale citate mai sus, astfel că instanța
de fond a reținut în mod corect, cu alte cuvinte, îndeplinirea și a celei de-a
doua condiții cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare.
În concluzie, având
în vedere considerentele de mai sus, instanța de recurs reține că soluția
instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Încheierii de ședință
din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 3 februarie 2011.
Procesat
de GGC - CL