ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1365/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D.S.G. Negrești Oaș SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor suspendarea efectelor Deciziei de Impunere nr. 241 din 28 octombrie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de D.G.A.M.C. - A.I.F. Regiunea IX Arad, suspendarea efectelor Dispoziției nr. 27985 din 28 octombrie 2009 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.A.M.C.

– A.I.F. Regiunea IX Arad și obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În motivarea acțiunii, s-a arătat că în perioada 07 iulie 2009 - 28 octombrie 2009, D.G.A.M.C. - A.I.F.

Regiunea IX Arad, prin Inspectorii fiscali, în baza ordinului de serviciu nr. 1861 din 02 iulie 2009, a efectuat la sediul reclamantului, un control fiscal, având ca obiect verificarea modului de determinare, înregistrare și declararea a taxei pe valoare adăugată de plată/de recuperat de la bugetul de stat, ca urmare a rambursării soldului sumei negative TVA, aferent perioadei 01 decembrie 2005-31 august 2008. A mai arătat reclamantul că în urma controlului fiscal, la data de 28 octombrie 2009, a fost încheiat Raportul de Inspecție Fiscală nr. 27984 din 28 octombrie 2009 însoțit de decizia de impunere nr. 241 din 28 octombrie 2009, prin care s-a dispus în sarcina sa obligația fiscală suplimentară de plată a sumei de 191.198 lei, cu titlu de TVA majorări de întârziere aferente TVA, precum și amenda contravențională în cuantum de 14,000 lei.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, a arătat reclamanta că baza de impozitare stabilită suplimentar și Decizia de impunere nr. 241 din 28 octombrie 2009 și Dispoziția nr. 27985 din 28 octombrie 2009 au fost emise având la bază informații fiscale eronate și incomplete. La întocmirea raportului de inspecție fiscală ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere, a bazei de impozitare suplimentare, precum și a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, nu au fost avute în vedere toate documentele justificative, care să ateste plata debitelor către stat. A mai apreciat reclamanta că stabilirea unei obligații de plată suplimentare, în cuantum de 191.207 lei, este de natură a-i crea un prejudiciu iminent care constă în indisponibilizarea acestei sume de bani pentru o creanță nedatorată.

Prin sentința nr. 341/CA din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC D.S.G. Negrești Oaș SA. Reclamanta nu a dovedit iminența producerii pagubei invocate, simplele afirmații făcute sub acest aspect fiind lipsite de relevanță, situație în care instanța a constatat că nu este îndeplinită această condiție, cu atât mai mult cu cât s-a arătat de către reclamantă că a și achitat aceste obligații prevăzute prin actul administrativ în litigiu. Referitor la motivele de nelegalitate a actului administrativ, invocate de reclamantă, s-a constatat că acestea sunt aspecte care pot fi analizate doar de instanța sesizată cu o acțiune în anulare a actului administrativ.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ și care nu pot fi primite pentru constatarea îndeplinirii acestei condiții, respectiv dacă documentele prezentate de organului fiscal sunt sau nu documente justificative în accepțiunea legii fiscale sau dacă informațiile fiscale sunt sau nu eronate și incomplete. În concluzie s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 241 din 28 octombrie 2009 și a Dispoziției nr. 27985 din 28 octombrie 2009, emise de D.G.A.M.C. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC D.S.G. Negrești Oaș a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu-Mare, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: În privința competenței materiale, legea stabilește două tipuri de competență, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal. Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competența materială se stabilește în raport cu rangul local sau central al autorității emitente, potrivit prevederilor art. 2 și art. 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluționat de instanța de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparține unui organ sau instituții locale și respectiv, instanței de contencios administrativ a Curții de apel, când actul atacat aparține unui organ sau instituții centrale, cu competență națională.

Dar, dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ fiscal, competența materială va aparține instanței de contencios administrativ și fiscal a tribunalului sau a Curții de apel, după cum actul contestat privește o valoare mai mică sau egală cu 5 miliarde ROL, ori o valoare mai mare de 5 miliarde ROL (500.000 RON). În concluzie, în cazul actelor administrative fiscale, competența materială a instanței de contencios administrativ este atrasă în mod exclusiv de criteriul valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Față de dispozițiile legale invocate și având în vedere și cuantumul sumei contestate, în prezenta cauză, respectiv 191.198 lei cu titlu de TVA, majorări de întârziere aferente TVA, precum și amenda contravențională în cuantum de 14.000 lei rezultă că instanța competentă este Tribunalul Satu-Mare, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauze spre competentă soluționare la Tribunalul Satu-Mare, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC D.S.G. Negrești Oaș SA împotriva sentinței nr. 341/CA din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauze spre competentă soluționare la Tribunalul Satu-Mare, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.