ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Slatina prin sentința civilă nr.

3113 din 7 mai 2008 a admis excepția necompetenței materiale, invocată de

pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a litigiului

dintre reclamantul I.F.C. și pârâta SC A.Ț.A. SA Slatina în favoarea Tribunalului

Olt, secția comercială, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., având în vedere că tribunalele judecă în primă instanță cererile în

materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei

precum și cererile având un obiect neevaluabil în bani.

Tribunalul Olt, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 468 din 27 martie 2009 a admis în parte acțiunea reclamantului I.F.C. împotriva pârâtei SC A.Ț.A. SA, în sensul că a

obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 112.280 lei plus dobânda legală de la

data de 24 ianuarie 2008 până la data plății efective.

A mai fost obligată

pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.792,80 lei.

În final s-a luat act

de renunțarea la capătul de cerere privind daunele interese.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în principal, că la data de 28 ianuarie

2006 s-a încheiat între părți contractul de asigurare prin care s-a asigurat pe

o perioadă de 1 an autoturismul de teren marca V. aparținând reclamantului,

prima de asigurare fiind plătită pe toată durata contractului.

La data de 27

ianuarie 2007 autoturismul asigurat a luat foc, iar la plângerea pârâtei s-au

efectuat cercetări penale, iar prin Ordonanța nr. 2301/P/2007 din 24 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina s-a dispus clasarea cauzei pentru că fapta a fost

rezultatul unui incendiu accidental.

În această situație

nu s-a mai impus efectuarea unei expertize pirogene în vederea stabilirii

cauzei producerii incendiului, existând potrivit art. 22 C. proc. pen.

autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în fața instanței civile cu

privire la existența faptei și modului de producere a acesteia.

Pârâta este aceea

care trebuie să suporte prejudiciul iar cuantumul lui a fost stabilit de

expertiza efectuată, la suma de 112.280 lei, în condițiile în care reclamantul,

la termenul din 20 martie 2009 și-a redus pretențiile la această sumă și a

renunțat la capătul de cerere vizând daunele interese.

Curtea de Apel Craiova,

secția comercială, prin decizia nr. 182 din 1 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC A.Ț.A. SA împotriva sentinței nr. 468 din 27 martie 2009

pronunțată de Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ,

fiind preluate în esență argumentele primei instanțe.

Împotriva deciziei nr.

182 din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, a

promovat recurs pârâta SC A.Ț.A. SA București care a criticat această hotărâre

pentru nelegalitate, solicitând în principal admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, iar în

subsidiar admiterea recursului și modificarea aceleiași decizii în sensul

admiterii apelului, a modificării în parte a sentinței fondului, cu consecința

admiterii în parte a acțiunii și obligarea pârâtei fie la plata sumei de 18.995

lei, fie la plata sumei de 72.982 lei.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că deși instanța de fond a

încuviințat proba cu expertiza pirogenă, s-a revenit, constatându-se inutilă

administrarea acesteia, astfel fiind încălcat dreptul la apărare al societății

pârâte.

De asemenea hotărârea

pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin aceea că prepusul

reclamantului a dat dovadă de o conduită neglijentă la momentul izbucnirii

incendiului, cât și ulterior când nu a luat în timp util toate măsurile pentru

limitarea întinderii pagubelor produse. Modul de acțiune al asiguratului a fost

în evidentă contradicție atât cu obligațiile stabilite prin contractul încheiat

(pct. 26 lit. e) și f), dar și cu grija pe care orice ar fi fost dator să o

poarte bunurilor proprii.

În final, greșit a

fost dispusă obligarea pârâtei și la plata sumei de 39.298 lei, deoarece prin

plata despăgubirii bunul nu devine proprietatea asigurătorului.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile

aduse de pârâtă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca

nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat

că între părți, la data de 28 ianuarie 2006 a intervenit contractul de asigurare, prin care SC A.Ț.A. SA București prin Sucursala Slatina s-a obligat să

despăgubească pe reclamantul asigurat I.F.C. pentru pagubele produse ca urmare

a intervenirii riscurilor prevăzute la cap. II pct. 2, autovehiculului marca V.

cu numărul de înmatriculare x.

Așa cum a expus în

întâmpinare pârâta, s-a stipulat la cap. III intitulat „E.” că nu sunt cuprinse

în asigurare și nu se despăgubesc cazurile în care persoana cuprinsă în

asigurare a favorizat producerea riscurilor asigurate sau a diminuat

posibilitatea de reducere a urmărilor acestora.

Tot prin același

contract a mai fost menționată și clauza potrivit căreia asiguratul „este

obligat să ia pe seama asigurătorului măsuri pentru limitarea pagubei în cazul

producerii riscului asigurat” (cap. XII pct. 26 lit. e)) și „să înștiințeze

imediat unitățile de pompieri cele mai apropiate de locul producerii riscului

asigurat” (cap. XII pct. 26 lit. f)).

Nu poate fi primită

critica recurentei pârâte că hotărârile atacate sunt lovite de nulitate,

fiindu-i încălcat flagrant dreptul la apărare, prin revenirea asupra

administrării probei cu expertiză pirogenă.

De remarcat, că pe

tot parcursul soluționării litigiului, atât instanța de fond cât și cea de

apel, au respectat cu rigurozitate, în egală măsură ambelor părți litigante,

exercitarea deplină a drepturilor la apărare.

Astfel, pârâta a

depus întâmpinare, a solicitat probe, a invocat excepții, a depus înscrisuri și

note scrise.

Este adevărat că la

termenul din 5 septembrie 2008 reprezentantul pârâtei a solicitat admiterea

probei cu o expertiză tehnică pirogenă, respinsă de instanță.

Chiar dacă s-a dispus

prin încheierea din 12 septembrie 2008 repunerea cauzei pe rol, totuși la

termenul din 26 septembrie apărătorul pârâtei, dar și al reclamantului, au

precizat că sunt de acord cu menținerea raportului de expertiză pirogenă,

instanța omologând la cererea părților acest raport de expertiză.

Din această

perspectivă nu apare nici o încălcare a dreptului la apărare, mai ales că

raportul de expertiză tehnică pirogenă a fost întocmit de ing. P.D., expert

tehnic judiciar în specialitate „Procese pirogene incendii” a fost dispus prin

Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în Dosarul nr. 2301/P/2007

având ca obiect stabilirea împrejurărilor în care a fost incendiat autoturismul

reclamantului.

Aprecierea instanței

de fond, la termenul din 28 noiembrie 2008, că se impune efectuarea unei noi

expertize tehnice pirogene, cu revenirea asupra măsurii la termenul din 20

martie 2009, este fundamentată de argumentele expuse anterior.

Relevanță sub acest

aspect o reprezintă și ordonanța din 24 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, dată în Dosarul nr. 2301/P/2007 prin care s-a

dispus clasarea cauzei penale întrucât fapta în contextul în care s-a produs nu

este prevăzută de legea penală.

Prin rezoluția din 18

februarie 2008 a Prim Procurorului de pe lângă Judecătoria Slatina a fost respinsă

ca neîntemeiată plângerea formulată de SC A.Ț.A. SA referitoare la temeinicia

și legalitatea soluției adoptată în Dosarul penal nr. 2301/P/2007, menționat

mai sus.

Aceiași soluție a

fost menținută și de Judecătoria Slatina prin sentința penală nr. 343 din 10 aprilie

2008 și Tribunalul Olt, secția penală, prin decizia nr. 205 din 23 mai 2008,

fiind desprinsă cu maximă certitudine concluzia că distrugerea autoturismului

nu a fost rezultatul unei incendierii intenționate.

Nici celelalte critici

nu sunt susținute de probatoriul existent, deoarece prepusul asiguratului a

intervenit imediat ce a luat cunoștință de incendiu, a întreprins primele

măsuri de stingerea focului prin folosirea extinctorului și în termen rezonabil

a anunțat personal pompierii.

Corect s-a procedat

și prin obligarea pârâtei la plata sumei de 112.280 lei către reclamant, fiind

valorificate sub acest aspect concluziile raportului de expertiză tehnică auto

întocmit de ing. D.C. și anume că valoarea autoturismului în litigiu este la

momentul producerii evenimentului de 112.280 lei.

Amplu documentat, s-a

reținut și faptul că nu se impune diminuarea despăgubirii cu suma de 39.298 lei

reprezentând contravaloarea pieselor și subansamblelor recuperabile, ele fiind

preluate de pârâtă, cu posibilități de a le valorifica în cadrul activităților

de asigurare.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.Ț.A.

SA București împotriva deciziei nr. 182 din 1 octombrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință

din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC A.Ț.A. SA București împotriva deciziei nr. 182

din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 21 octombrie 2010.