Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 260/2009

HOTĂRÂRE
27.01.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 260/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea nr. 1 din 5 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 580/39/2008, s-a dispus respingerea cererii formulate de persoana solicitată C.M. privind înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, ca inadmisibilă. În temeiul art. 90 alin. (1 1 ) din Legea nr. 302/2004 modificată, a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., luată față de persoana solicitată C.M., pe o durată de 30 zile începând cu data de 9 ianuarie 2009 și până la data de 7 februarie 2009, măsură dispusă prin încheierea din data de 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, s-a dispus ca persoana solicitată C.M. să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliția municipiului Suceava, organ de poliție pe care instanța îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; Totodată, s-a atras atenția persoanei solicitate C.M. asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2) C. proc. pen., privind luarea măsurii arestării preventive în caz de încălcare cu rea- credință a obligațiilor ce îi revin.

În temeiul art. 90 alin. (1 1 ) din Legea nr. 302/2004 modificată prin legea nr. 222/2008 coroborat cu art. 145 alin. (2), art. 140 2 alin. (8) C. proc. pen., măsura este executorie. S-a stabilit termen în vederea verificării menținerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru data de 2 februarie 2009, cu citarea persoanei solicitate. S-a reținut că, prin încheierea din data de 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală, s-a dispus luarea, față de persoana solicitată C.M., a măsurii de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu aceeași dată.

Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, a fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77art. 100 inclusiv, art. 102, 105, 106 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a celorlalte articole din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, începând cu articolul 38, ca inadmisibilă. În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, coroborat cu art. 303 alin. (6) C. proc.

pen., s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale mai sus-menționate. S-a stabilit termen în vederea verificării menținerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru data de 5 ianuarie 2009, cu citarea persoanei solicitate. În motivarea încheierii, prima instanță a arătat că este investită cu o cerere de predare a persoanei solicitate C.M., către autoritățile judiciare germane, aceasta fiind urmărită penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la crimă, jaf și rănire gravă. Constatând că soluționarea cauzei nu poate fi dispusă în lipsa deciziei Curții Constituționale, prima instanță a apreciat că, pentru a asigura predarea în bune condiții a persoanei solicitate, în cazul în care va hotărî astfel, se justifică menținerea în continuare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, reglementată de dispozițiile art. 145 C. proc.

pen. Împotriva încheierii nr. 1 din 5 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 580/39/2008 a declarat recurs persoana solicitată C.M. solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea, cu măsura preventivă de a nu părăsi țara. Examinând actele și lucrările dosarului și încheierea atacată în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. 11 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate instanța dispune, față de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispozițiile art. 145 C. proc.

pen., se aplicându-se în mod corespunzător. Așadar, având în vedere modificările aduse Legii nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internațională, prin care se reglementează expres și limitativ măsurile ce pot fi luate în vederea predării persoanei solicitate și printre care nu se circumscrie și măsura obligării de a nu părăsi țara, se constată că motivul de recurs invocat de persoana solicitată este nefondat.

De altfel, măsura dispusă prin încheierea atacată este legală și temeinică, întrucât prin încheierea din 10 decembrie 2008 s-a dispus și sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77art. 100, inclusiv art. 102, 105, 106 din Legea nr. 302/2004, astfel că, în mod judicios s-a apreciat că, pentru a se asigura predarea în bune condiții a persoanei solicitate, în cazul în care se va hotărî în acest sens, se justifică menținerea în continuare a măsurii de a nu părăsi localitatea, reglementată de dispozițiile art. 145 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană solicitată va fi obligată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

ÎN

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva încheierii nr. 1 din 5 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2156/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 14 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală, s-a dispus, în baza art. 90 alin. (1 1 ) din Legea nr. 302/2004, modificată, men
ÎCCJ 2008-12-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4198/2008
Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie, s-a respins, ca nefondată, cererea de revo
ÎCCJ 2012-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 65/2012
a nu părăsi localitatea, Curtea, în temeiul art. 103 alin. (8), (11) din Legea nr. 302/2004 republicată, a luat față de persoana solicitată P.V. această măsură pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 ianuarie 2012 până la data de
ÎCCJ 2012-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală
pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 ianuarie 2012 până la data de 09 februarie 2012, inclusiv. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată P.V. va respecta următoarele obligații: a) să se prezin
ÎCCJ 2010-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3553/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 6 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 5542/3/2009 (839/2010) al Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus înlocuirea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă