ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3348/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3348/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele :

înregistrată la data de 1 aprilie 2008 pe rolul Tribunalul București, secția comercială,

reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtului N.I. la plata următoarelor

sume datorate în baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. B 019

încheiat între părți la data de 30 aprilie 2004; respectiv: 237,3 Ron

reprezentând penalități calculate conform clauzei 9.5. pentru nerealizarea de

către societate în anul 2004 a unei cifre de afaceri de minim 50% din obiectul

principal de activități; echivalentul în Ron calculat la cursul de schimb B.N.R.

din ziua plății a sumei de 750 Euro, reprezentând penalități calculate conform

clauzei de la art. 9.9.3. în vederea considerării ca realizate a investițiilor

prevăzute pentru anii I și II investiționali; echivalentul în Ron a sumei de

110.300 Euro reprezentând penalități calculate conform clauzei 9.10.7. pentru

nerespectarea termenului de 30 zile calculat de la data transferului dreptului

de proprietate, a prezentării dovezii de înregistrare a garanției reale

mobiliare la Registrul acționarilor societății sau în alt Registru Independent.

din data de 28 noiembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că obligația stipulată la art. 9.5. este o obligație de

diligență și prin urmare revenea reclamantei sarcina de a proba împrejurarea că

pârâtul, debitorul obligației, nu a depus diligența necesară pentru atingerea

rezultatului dorit, probă pe care reclamanta nu a făcut-o.

Cu privire la obligația stabilită

prin clauza de la art. 9.91. în sarcina cumpărătorului de a realiza în

societate într-o perioadă de doi ani de la data primei ședințe AGA o investiție

din surse proprii sau atrase în numele său, de 5.000 Euro, tribunalul constată

în înscrisurile depuse respectiv certificatele emise de cenzorii societății și

transmise reclamantei la data de 5 iulie 2005 și 5 octombrie 2006, că obligația

investițională a fost realizată astfel că penalitățile stabilite prin clauza de

la art. 9.10.1. pentru neexecutare nu sunt datorate.

Referitor la penalitățile solicitate

pentru nerespectarea clauzei privind obligativitatea prezentării documentelor

de înregistrare a garanției reale mobiliare în termen de 30 zile de la data

transferului dreptului de proprietate, respectiv de la data de 27 iunie 2004,

prima instanță apreciază că deși pârâtul și-a îndeplinit această obligație cu

întârziere respectiv la 17 august 2004, iar dovada a fost transmisă reclamantei

la data de 25 august 2004 cu recomandata nr. 90827, penalitățile solicitate nu

sunt datorate în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada procedurii

vreunui prejudiciu ca urmare a transmiterii dovezii de înregistrare cu

depășirea termenului contractual.

mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței fondului.

Verificând stabilirea situației de fapt

și aplicarea dispozițiilor legale incidente, în raport de motivele de apel

formulate, instanța de control judiciar a apreciat că dezlegarea dată de prima

instanță este corectă în sensul că pârâtul nu datorează penalitățile solicitate

de reclamantă.

În esență instanța de apel reține că

obligația asumată de cumpărător prin clauza de la art. 9.5. din contract de a

determina societatea să realizeze o anumită cifră de afaceri, este o obligație

de diligență, a cărei neexecutare reclamanta nu a dovedit-o.

Referitor la obligația cumpărătorului de

a realiza o investiție în sumă de 5.000 Euro, instanța constată că penalitățile

prevăzute în art. 9.10.1. se datorează numai în ipoteza nerespectării

obligației, respectiv a nerealizării ei, or probele administrate confirmă

realizarea investiției în cuantumul prevăzut la art. 9.9.1. din contract.

Totodată, instanța constată și faptul că

pârâtul i-a comunicat reclamantei la data de 18 august 2004 dovada

înregistrării garanției reale mobiliare cu recomandata nr. 46467.

A.V.A.S. a declarat recurs în termen legal, solicitând modificarea hotărârii

atacate, admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii și obligarea

pârâtului la plata penalităților contractuale solicitate.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a

legii.

În dezvoltarea criticilor formulate

recurenta susține că hotărârea instanței de apel este nelegală având în vedere

interpretarea dată de instanță prevederilor contractuale precum și aspectelor

legate de principiul respectării cu bună credință a convențiilor asumate.

În acest sens, recurenta reiterează

toate apărările invocate prin motivele de apel arătând că obligația de la art .9.5.

este o veritabilă obligație de rezultat, respectiv o obligație de a face, care

nu a fost executată.

Susține recurenta totodată că pentru

ca obligația investițională să fie considerată realizată, cumpărătorul trebuia

să prezinte în termen de 30 zile de la scadența prevăzută în anexa 4

certificatul emis de cenzori prin care se confirma operațiunea în cauză, sub

sancțiunea aplicării de penalități prevăzute la art. 9.10.1. din contract.

În ceea ce privește obligația de

înregistrare a gajului recurenta arată că aceasta a fost îndeplinită cu

întârziere respectiv la 5 iulie 2007 când a primit din partea societății

scrisoarea de confirmare nr. 46467 din 18 august 2004 emisă de către SC R. SA.

controlului de legalitate decizia atacată constată că recursul este nefondat.

Argumentele recurentei subsumate

motivului de nelegalitate invocat, respectiv încălcarea art. 969 C. civ., după

care convențiile legal făcute au putere de lege pentru părți dar și pentru

instanță, vizează interpretarea dată de instanță clauzelor din contract în

temeiul cărora a solicitat obligarea intimatului la plata de penalități.

Or, sub acest aspect, Curtea

constată că articolele din contractul părților, în dispută, au un conținut clar

și precis și nu dau loc la îndoială sau ambiguitate și, prin urmare aplicarea

lor de judecătorii fondului sau apelului, din perspectiva caracterului său

devolutiv, nu este susceptibilă de a fi cenzurată pe calea extraordinară a

recursului, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, Curtea nu constată

nicio denaturare în interpretarea clauzelor prevăzute la art. 9.5. și art. 9.10.1.

din contract de natură să impună concluzia încălcării voinței părților.

Astfel obligația statuată la art. 9.5.

din contract „de a determina societatea să realizeze o anumită cifră de afaceri

pe o perioadă de cinci ani de la semnarea contractului” este o obligație de

diligență și nu o obligație de rezultat, distinct de faptul că recurenta, în

cadrul controlului postprivatizare cu care este însărcinată prin lege, trebuia

să demonstreze în ce măsură hotărârile cumpărătorului și votul său în adunările

generale ale societății reprezintă o neexecutare a acestei obligații.

Și clauza de la art. 9.10.1.

referitoare la penalitățile datorate de cumpărător în cazul neîndeplinirii

obligațiilor investiționale este clară și precisă în sensul că penalitățile de

"10% din suma rămasă neinvestită" se referă explicit la nerealizarea

investițiilor or, însăși recurenta confirma realizarea investițiilor conform

anexei 4 la contract.

În sfârșit, ultimul aspect invocat

de recurentă referitor la comunicarea documentelor de înregistrare a garanției

reale mobiliare, pune în discuție o chestiune de netemeinicie, pe situația de

fapt reținută legată de primirea corespondenței între părți, care nu poate face

obiectul controlului de legalitate pe calea recursului.

Pentru considerentele mai sus

înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 260 din 29 mai

2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta să plătească

intimatului pârât N.I. suma de 15000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2009.