ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2818/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2818/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar
constată următoarele:
Reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.)
a solicitat, prin acțiunea introductivă de instanță,
înregistrată la data de 13 iunie 2007 pe rolul Tribunalului
București, secția comercială, formulată în contradictoriu
cu pârâtele SC D.C. SA, SC M.R.I.I. SA și SC S.M.R. SA Balș,
obligarea pârâtei SC D.C. SA să reînscrie A.V.A.S. în evidențele sale
cu un număr de 100.070 acțiuni emise de SC S.M.R. SA Balș
reprezentând diferența dintre totalul acțiunilor cu care instituția
a fost reînscrisă în aceste evidențe și numărul total de
acțiuni atribuite prin sentințele arbitrale pronunțate în
contradictoriu cu SC M.R.I.I. SA, sub sancțiunea plății de daune
cominatorii de un milion lei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivare reclamanta a arătat ca în cadrul
procesului de privatizare a SC S.M.R. SA Balș, antecesoarea sa, A.P.A.P.S.,
a înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 7
iunie 1999, un număr de 4.141.137 acțiuni reprezentând 74,34% din
capitalul social al SC S.M.R. SA Balș, cumpărătorului SC
M.R.I.I. SA, care s-a obligat, în conformitate cu clauzele consimțite în art.
8 din contract să efectueze în societate, pe o perioadă de 5 ani o
investiție/aport la capital, reprezentând echivalentul a 5.500.000 dolari
S.U.A.
Potrivit reclamantei, în temeiul aceluiași
contract, în vederea garantării realizării integrale a
investițiilor asumate, cumpărătorul s-a obligat să
constituie în favoarea vânzătorului 5 gajuri asupra a 20% din
acțiunile cumpărate, în perioada 1999-2003, vânzătorul având
dreptul să execute gajurile asupra acțiunilor în ipoteza în care
cumpărătorul nu își respectă obligațiile
investiționale în condițiile și la termenele stabilite prin
anexa 4 la contract.
Susține reclamanta că, urmare
nerealizării investițiilor asumate de cumpărător pentru anii
investiționali 1999 și 2001, a solicitat, în cadrul a două
acțiuni arbitrale, autorizarea executării gajului.
Prin sentința arbitrală nr. 23 din 14
februarie 2003, tribunalul arbitral investit, a dispus executarea gajului
constituit de cumpărător asupra unui număr de 127.623
acțiuni, iar prin sentința arbitrală nr. 245 din 27 iulie 2004,
s-a dispus executarea gajului asupra unui număr de 126.393 acțiuni.
Concluzionând, reclamanta arată că, în
raport de hotărârile pronunțate și în conformitate cu
prevederile Legii nr. 137/2002 modificată, privind unele măsuri
pentru accelerarea privatizării a solicitat SC D.C. SA reînscrierea ca
acționar cu un număr total de 522.161 acțiuni pentru
neîndeplinirea obligațiilor investiționale aferente anilor
investiționali 2000-2003, iar prin adresa din 27 noiembrie 2006 pârâta SC
D.C. SA, a confirmat reînscrierea instituției cu un număr total de
452.091 acțiuni reprezentând 5,85% din valoarea capitalului SC S.M.R. SA Balș,
rezultând o diferență de 100.070 acțiuni, în legătură
cu care pârâta a refuzat să efectueze transferul deși era în posesia
tuturor documentelor necesare.
În cauză, cumpărătorul, pârâta SC
M.R.I.I. SA, a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat
obligarea reclamantei la restituirea unui număr de 198.075 acțiuni cu
care s-a reînscris la SC D.C. SA în baza adresei din 16 februarie 2004,
fără îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege, respectiv fără
obținerea autorizării executării gajului și fără
notificarea sa prealabilă și pe cale de consecință
obligarea pârâtei SC D.C. SA să o înscrie în evidențele sale cu
aceste acțiuni.
Prin sentința comercială nr. 10072 din 1
octombrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a
respins ca neîntemeiate atât acțiunea principală formulată de
reclamanta A.V.A.S. cât și cererea reconvențională,
formulată de pârâta SC M.R.I.I. SA, astfel cum au fost precizate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță
a reținut că, litigiul de față, ivit în legătură
cu executarea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 7 iunie
1999, respectiv îndeplinirea obligațiilor investiționale asumate de
cumpărător, a fost tranșat prin cele două hotărâri
pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional care se
impun cu autoritate de lucru judecat.
Din examinarea celor două hotărâri
instanța constată că numărul total de acțiuni trecute
în proprietatea A.V.A.S., ca urmare a executării gajurilor, este de
254.016 acțiuni reprezentând 3,28% din capitalul social al SC S.M.R. SA
Balș, context legal care impune respingerea ca neîntemeiate a cererilor
formulate de părți, care exced celor cuprinse în cele două
sentințe arbitrare.
Împotriva sentinței pronunțată de
tribunal în primă instanță au declarat apel reclamanta A.V.A.S.
și pârâta SC M.R.I.I. SA pentru motive de nelegalitate și
netemeinicie vizând modul în care prima instanță a dezlegat pricina,
înlăturând argumentele aduse în sprijinul cererilor formulate. În
esență, cele două apelante au reiterat prin motivele de apel
apărările pe fond și pe excepțiile formulate în fața
primei instanțe.
Prin decizia comercială nr. 260
pronunțată la data de 26 mai 2005, Curtea de apel a admis apelul
declarat de pârâta SC M.R.I.I. SA, a schimbat în parte sentința fondului
în sensul că a admis cererea reconvențională formulată de
pârâtă și a obligat SC D.C. SA să înscrie ca acționar pe
pârâtă cu un număr de 198.075 acțiuni deținute la SC S.M.R.
SA Balș, acțiuni care au fost transferate inițial pe numele
A.V.A.S. în baza adresei din 16 februarie 2004.
Celelalte dispoziții ale sentinței
referitoare la respingerea acțiunii principale formulate de A.V.A.S. au
fost menținute, apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. fiind astfel
respins.
În raport de soluția adoptată, A.V.A.S. a
fost obligată și la plata sumei de 2.975 lei cu titlu de cheltuieli
de judecată către SC M.R.I.I. SA.
Prin încheierea dată în Camera de Consiliu la
data de 13 octombrie 2009, instanța de apel a admis cererea de îndreptare
eroare materială formulată de pârâta apelantă SC M.R.I.I. SA
și a rectificat dispozitivul deciziei nr. 260/2009 în sensul că a
obligat reclamanta la plata sumei de 19.324 lei cheltuieli de judecată
suportate de pârâtă în fond și în apel.
În motivarea soluției adoptate instanța de apel
reține că tribunalul a omis să aibă în vedere dublul
transfer operat de fostul SC R. SA cu privire la anul investițional 2001,
respectiv reînscrierea A.V.A.S. cu un număr de 198.075 acțiuni în
baza unei simple adrese emisă de A.V.A.S. din 16 februarie 2004
fără ca în cauză să se fi pronunțat o
sentință arbitrală. În acest sens, instanța constată
că urmare sentinței arbitrală nr. 245 din 27 iulie 2004 care a
soluționat litigiul dintre părți în legătură cu
neîndeplinirea obligațiilor investiționale asumate pentru anul 2001,
SC R. SA a operat pentru a doua oară transferul celor 198.075 acțiuni
către A.V.A.S., astfel încât cererea reconvențională
formulată de pârâta apare ca întemeiată.
Celelalte apărări formulate de pârâta SC
M.R.I.I. SA referitoare la prematuritatea cererii reclamante, prescripția
dreptului său material la acțiune, au fost apreciate ca neîntemeiate.
Împotriva deciziei nr. 260/2009 și a încheierii
de îndreptare eroare materială din data de 13 octombrie 2009,
pronunțate de Curtea de Apel în cauza de față, reclamanta A.V.A.S.
a declarat recurs, în termen legal, solicitând admiterea recursului,
modificarea deciziei și pe fond admiterea cererii de chemare în
judecată în sensul obligării intimatei SC D.C. SA să se
reînscrie Autoritatea ca acționar cu un număr de 100.070 acțiuni
emise de SC S.M.R. SA Balș sub sancțiunea plății de daune
cominatorii.
Recurenta a invocat prin cererile de recurs motivele
de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,
în argumentarea cărora a susținut, în sinteză, că
instanța de apel nu a motivat în nici un mod respingerea apelului declarat
de Autoritate împotriva sentinței fondului, în considerentele
sentinței neexistând nicio referire cu privire la cererea sa de apel
și motivele formulate, singura mențiune regăsindu-se în dispozitivul
sentinței, respectiv soluția de respingere a apelului.
Sub un al doilea aspect, vizând aplicarea greșită
a legii recurenta susține că problema centrală care se impunea a
fi examinată privea aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza a
II-a din Legea nr. 137/2002, modificată prin O.G. nr. 36/2004, în temeiul
cărora Autoritatea se putea reînscrie ca proprietar al acțiunilor aferente
angajamentului investițional prin transfer direct, fără a
obține o hotărâre arbitrală de executare a gajului.
Ultima critică formulată de recurentă
se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 –
art. 276 C. proc. civ. care reglementează domeniul cheltuielilor de
judecată.
Cu ocazia acordării cuvântului pe fondul
cererilor de recurs, recurenta a precizat că în raport de motivele
invocate se impune casarea deciziei și încheierii atacate cu trimiterea
cauzei spre rejudecare.
Intimata SC M.R.I.I. SA a formulat la data de 15
martie 2010, întâmpinare la motivele de recurs solicitând respingerea
recursurilor ca nefondate.
Intimata consideră că instanța de apel
și-a motivat soluția adoptată stabilind că
dispozițiile Legii nr. 137/2002 sunt ulterioare încheierii contractului de
vânzare-cumpărare acțiuni, contract care rămâne supus
dispozițiilor legale în vigoare la data constituirii gajului. Or,
susține intimata, Autoritatea nu a obținut o sentință
arbitrală de autorizare a executării gajului privitor la anii 2002
și 2003, motivare, în baza căreia instanța de apel a adoptat
hotărârea pronunțată la data de 26 mai 2009.
Cu privire la posibilitatea A.V.A.S. de a se
reînscrie prin transfer direct ca proprietar al acțiunilor în temeiul art.
41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 137/2002, intimata arată că
executarea gajurilor constituite în favoarea A.V.A.S. în cadrul contractului de
vânzare-cumpărare acțiuni nu reprezintă o etapă a
procedurilor de privatizare deoarece prin semnarea contractului și
transferul acțiunilor procesul de privatizare a fost încheiat.
Înalta Curte examinând în cadrul controlului de legalitate
decizia instanței de apel și încheierea de îndreptare eroare
materială în raport de criticile formulate, constată că
recursurile declarate de recurenta A.V.A.S. sunt fondate pentru considerentele
ce urmează:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.
7 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care hotărârea
pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde
motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din perspectiva acestui motiv, recurenta a
reproșat instanței de apel că soluția adoptată cu
privire la apelul declarat de Autoritate nu a fost motivată în nici un mod
.
Analizând decizia atacată prin prisma acestui
motiv, și având în vedere și dispozițiile art. 261 C. proc. civ.
care stabilesc conținutul și structura hotărârii și instituie
obligația instanței să-și motiveze în fapt și în drept
hotărârea, motivarea făcând corp comun cu hotărârea
adoptată, Înalta Curte, constată că, într-adevăr
instanța de apel investită cu soluționarea a două cereri de
apel formulate de reclamanta A.V.A.S. și pârâta SC M.R.I.I. SA, nu motivează
rațiunile care au impus respingerea apelului reclamantei, considerentele deciziei
referindu-se exclusiv la argumentele care au impus admiterea apelului pârâtei.
Or, neexaminarea efectivă a motivelor de apel
formulate de reclamantă, lipsește soluția adoptată de
fundamentul faptic și legal și în același timp nu permite un
control pe calea recursului asupra dezlegării date, atâta timp cât ea nu
este argumentată în nici un mod.
Totodată, Curtea subliniază că ipoteza
unei motivări implicite, susținută de intimata SC M.R.I.I. SA
prin întâmpinarea depusă în recurs, în sensul că argumentele
instanței de apel care au impus admiterea apelului pârâtei și a
cererii reconvenționale formulate de această parte, se convertesc în
argumente în sensul respingerii apelului reclamantei, nu poate fi primită,
în raport de dispozițiile legale susmenționate și având în
vedere și circumstanțele concrete ale cauzei respectiv investirea
instanței de apel cu două cereri de apel subsumate acțiunii
principale și cererii reconvenționale formulate în cauză.
Deși, obiectul celor două cereri de chemare
în judecată se întemeiază pe drepturile și obligațiile
părților izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare
acțiuni încheiat, pretențiile formulate de fiecare parte sunt
distincte atât sub aspectul situației de fapt cât și al dispozițiilor
legale pe care se întemeiază și impun o examinare efectivă a tuturor
susținerilor și apărărilor făcute de cele două
părți.
În alte cuvinte, rațiunile care în opinia instanței
de apel au stat la baza admiterii cererii reconvenționale formulată
de pârâtă cu consecința reînscrierii ei în calitate de acționar
cu un număr de 198.075 aferente anului investițional 2001, respectiv
operarea unui transfer dublu a acestor acțiuni către A.V.A.S., nu
justifică respingerea acțiunii principale formulate de A.V.A.S., care
vizează neîndeplinirea obligațiilor investiționale pe perioada
2001, 2002 și 2003.
Fără a nega existența unei
interdependențe între acțiunea principală și cererea reconvențională,
în ipoteza admiterii în tot sau în parte a uneia sau alteia dintre cele
două cereri, soluția astfel adoptată trebuie să se reflecte
în considerentele hotărârii, deoarece admiterea sau respingerea uneia
dintre cereri nu conduce, de plano, la respingerea sau admiterea celeilalte, în
circumstanțele factuale ale cauzei.
Altfel spus, instanța de apel, nu
explicitează în ce măsură, existența dublului transfer al
celor 198.075 acțiuni către A.V.A.S. pentru anul investițional
2001 are drept consecință respingerea acțiunii principale care
privește reînscrierea A.V.A.S. ca acționar cu un număr de
522.161 acțiuni aferente anilor investiționali 2000-2003, respectiv
cu diferența de 100.070 acțiuni.
Or, aceste aspecte au fost evocate prin motivele de
apel, motive care au pus în discuție totodată și aplicarea
dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri
pentru accelerarea privatizării, chestiuni care, așa cum rezultă
în mod evident din considerentele deciziei, nu au fost examinate.
În contextul acestei analize, Curtea amintește
că motivarea „implicită”, termen consacrat în doctrină, nu
semnifică absența motivării ci însușirea expresă
și argumentată a motivării primei instanțe dacă
situația de fapt și apărările au rămas neschimbate,
ipoteză care nu este îndeplinită în cauză, instanța de apel
schimbând soluția adoptată de prima instanță.
În raport de incidența motivului prevăzut
de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. celelalte critici formulate de recurente
subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9
C. proc. civ. nu pot fi analizate în condițiile în care, așa cum s-a
reținut, în considerentele ce preced, decizia dată în apel nu
examinează apărările formulate de reclamante pe aceste aspecte,
și prin urmare controlul de legalitate în calea recursului nu poate fi
exercitat.
Pentru rațiunile mai sus
înfățișate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de
recurenta A.V.A.S. și va casa decizia pronunțată de
instanța de apel și pe cale de consecință și
încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată la data de
13 octombrie 2009 cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de
apel, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. București
împotriva deciziei nr. 260 din 26 mai 2009 și a încheierii din 13
octombrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a
V-a comercială, pe care le casează și trimite cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 septembrie 2010.