ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2818/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2818/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.)

a solicitat, prin acțiunea introductivă de instanță,

înregistrată la data de 13 iunie 2007 pe rolul Tribunalului

București, secția comercială, formulată în contradictoriu

cu pârâtele SC D.C. SA, SC M.R.I.I. SA și SC S.M.R. SA Balș,

obligarea pârâtei SC D.C. SA să reînscrie A.V.A.S. în evidențele sale

cu un număr de 100.070 acțiuni emise de SC S.M.R. SA Balș

reprezentând diferența dintre totalul acțiunilor cu care instituția

a fost reînscrisă în aceste evidențe și numărul total de

acțiuni atribuite prin sentințele arbitrale pronunțate în

contradictoriu cu SC M.R.I.I. SA, sub sancțiunea plății de daune

cominatorii de un milion lei pentru fiecare zi de întârziere.

În motivare reclamanta a arătat ca în cadrul

procesului de privatizare a SC S.M.R. SA Balș, antecesoarea sa, A.P.A.P.S.,

a înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 7

iunie 1999, un număr de 4.141.137 acțiuni reprezentând 74,34% din

capitalul social al SC S.M.R. SA Balș, cumpărătorului SC

M.R.I.I. SA, care s-a obligat, în conformitate cu clauzele consimțite în art.

8 din contract să efectueze în societate, pe o perioadă de 5 ani o

investiție/aport la capital, reprezentând echivalentul a 5.500.000 dolari

S.U.A.

Potrivit reclamantei, în temeiul aceluiași

contract, în vederea garantării realizării integrale a

investițiilor asumate, cumpărătorul s-a obligat să

constituie în favoarea vânzătorului 5 gajuri asupra a 20% din

acțiunile cumpărate, în perioada 1999-2003, vânzătorul având

dreptul să execute gajurile asupra acțiunilor în ipoteza în care

cumpărătorul nu își respectă obligațiile

investiționale în condițiile și la termenele stabilite prin

anexa 4 la contract.

Susține reclamanta că, urmare

nerealizării investițiilor asumate de cumpărător pentru anii

investiționali 1999 și 2001, a solicitat, în cadrul a două

acțiuni arbitrale, autorizarea executării gajului.

Prin sentința arbitrală nr. 23 din 14

februarie 2003, tribunalul arbitral investit, a dispus executarea gajului

constituit de cumpărător asupra unui număr de 127.623

acțiuni, iar prin sentința arbitrală nr. 245 din 27 iulie 2004,

s-a dispus executarea gajului asupra unui număr de 126.393 acțiuni.

Concluzionând, reclamanta arată că, în

raport de hotărârile pronunțate și în conformitate cu

prevederile Legii nr. 137/2002 modificată, privind unele măsuri

pentru accelerarea privatizării a solicitat SC D.C. SA reînscrierea ca

acționar cu un număr total de 522.161 acțiuni pentru

neîndeplinirea obligațiilor investiționale aferente anilor

investiționali 2000-2003, iar prin adresa din 27 noiembrie 2006 pârâta SC

D.C. SA, a confirmat reînscrierea instituției cu un număr total de

452.091 acțiuni reprezentând 5,85% din valoarea capitalului SC S.M.R. SA Balș,

rezultând o diferență de 100.070 acțiuni, în legătură

cu care pârâta a refuzat să efectueze transferul deși era în posesia

tuturor documentelor necesare.

În cauză, cumpărătorul, pârâta SC

M.R.I.I. SA, a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat

obligarea reclamantei la restituirea unui număr de 198.075 acțiuni cu

care s-a reînscris la SC D.C. SA în baza adresei din 16 februarie 2004,

fără îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege, respectiv fără

obținerea autorizării executării gajului și fără

notificarea sa prealabilă și pe cale de consecință

obligarea pârâtei SC D.C. SA să o înscrie în evidențele sale cu

aceste acțiuni.

Prin sentința comercială nr. 10072 din 1

octombrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins ca neîntemeiate atât acțiunea principală formulată de

reclamanta A.V.A.S. cât și cererea reconvențională,

formulată de pârâta SC M.R.I.I. SA, astfel cum au fost precizate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că, litigiul de față, ivit în legătură

cu executarea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 7 iunie

1999, respectiv îndeplinirea obligațiilor investiționale asumate de

cumpărător, a fost tranșat prin cele două hotărâri

pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional care se

impun cu autoritate de lucru judecat.

Din examinarea celor două hotărâri

instanța constată că numărul total de acțiuni trecute

în proprietatea A.V.A.S., ca urmare a executării gajurilor, este de

254.016 acțiuni reprezentând 3,28% din capitalul social al SC S.M.R. SA

Balș, context legal care impune respingerea ca neîntemeiate a cererilor

formulate de părți, care exced celor cuprinse în cele două

sentințe arbitrare.

Împotriva sentinței pronunțată de

tribunal în primă instanță au declarat apel reclamanta A.V.A.S.

și pârâta SC M.R.I.I. SA pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie vizând modul în care prima instanță a dezlegat pricina,

înlăturând argumentele aduse în sprijinul cererilor formulate. În

esență, cele două apelante au reiterat prin motivele de apel

apărările pe fond și pe excepțiile formulate în fața

primei instanțe.

Prin decizia comercială nr. 260

pronunțată la data de 26 mai 2005, Curtea de apel a admis apelul

declarat de pârâta SC M.R.I.I. SA, a schimbat în parte sentința fondului

în sensul că a admis cererea reconvențională formulată de

pârâtă și a obligat SC D.C. SA să înscrie ca acționar pe

pârâtă cu un număr de 198.075 acțiuni deținute la SC S.M.R.

SA Balș, acțiuni care au fost transferate inițial pe numele

A.V.A.S. în baza adresei din 16 februarie 2004.

Celelalte dispoziții ale sentinței

referitoare la respingerea acțiunii principale formulate de A.V.A.S. au

fost menținute, apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. fiind astfel

respins.

În raport de soluția adoptată, A.V.A.S. a

fost obligată și la plata sumei de 2.975 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată către SC M.R.I.I. SA.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu la

data de 13 octombrie 2009, instanța de apel a admis cererea de îndreptare

eroare materială formulată de pârâta apelantă SC M.R.I.I. SA

și a rectificat dispozitivul deciziei nr. 260/2009 în sensul că a

obligat reclamanta la plata sumei de 19.324 lei cheltuieli de judecată

suportate de pârâtă în fond și în apel.

În motivarea soluției adoptate instanța de apel

reține că tribunalul a omis să aibă în vedere dublul

transfer operat de fostul SC R. SA cu privire la anul investițional 2001,

respectiv reînscrierea A.V.A.S. cu un număr de 198.075 acțiuni în

baza unei simple adrese emisă de A.V.A.S. din 16 februarie 2004

fără ca în cauză să se fi pronunțat o

sentință arbitrală. În acest sens, instanța constată

că urmare sentinței arbitrală nr. 245 din 27 iulie 2004 care a

soluționat litigiul dintre părți în legătură cu

neîndeplinirea obligațiilor investiționale asumate pentru anul 2001,

SC R. SA a operat pentru a doua oară transferul celor 198.075 acțiuni

către A.V.A.S., astfel încât cererea reconvențională

formulată de pârâta apare ca întemeiată.

Celelalte apărări formulate de pârâta SC

M.R.I.I. SA referitoare la prematuritatea cererii reclamante, prescripția

dreptului său material la acțiune, au fost apreciate ca neîntemeiate.

Împotriva deciziei nr. 260/2009 și a încheierii

de îndreptare eroare materială din data de 13 octombrie 2009,

pronunțate de Curtea de Apel în cauza de față, reclamanta A.V.A.S.

a declarat recurs, în termen legal, solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei și pe fond admiterea cererii de chemare în

judecată în sensul obligării intimatei SC D.C. SA să se

reînscrie Autoritatea ca acționar cu un număr de 100.070 acțiuni

emise de SC S.M.R. SA Balș sub sancțiunea plății de daune

cominatorii.

Recurenta a invocat prin cererile de recurs motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

în argumentarea cărora a susținut, în sinteză, că

instanța de apel nu a motivat în nici un mod respingerea apelului declarat

de Autoritate împotriva sentinței fondului, în considerentele

sentinței neexistând nicio referire cu privire la cererea sa de apel

și motivele formulate, singura mențiune regăsindu-se în dispozitivul

sentinței, respectiv soluția de respingere a apelului.

Sub un al doilea aspect, vizând aplicarea greșită

a legii recurenta susține că problema centrală care se impunea a

fi examinată privea aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza a

II-a din Legea nr. 137/2002, modificată prin O.G. nr. 36/2004, în temeiul

cărora Autoritatea se putea reînscrie ca proprietar al acțiunilor aferente

angajamentului investițional prin transfer direct, fără a

obține o hotărâre arbitrală de executare a gajului.

Ultima critică formulată de recurentă

se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 –

art. 276 C. proc. civ. care reglementează domeniul cheltuielilor de

judecată.

Cu ocazia acordării cuvântului pe fondul

cererilor de recurs, recurenta a precizat că în raport de motivele

invocate se impune casarea deciziei și încheierii atacate cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Intimata SC M.R.I.I. SA a formulat la data de 15

martie 2010, întâmpinare la motivele de recurs solicitând respingerea

recursurilor ca nefondate.

Intimata consideră că instanța de apel

și-a motivat soluția adoptată stabilind că

dispozițiile Legii nr. 137/2002 sunt ulterioare încheierii contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni, contract care rămâne supus

dispozițiilor legale în vigoare la data constituirii gajului. Or,

susține intimata, Autoritatea nu a obținut o sentință

arbitrală de autorizare a executării gajului privitor la anii 2002

și 2003, motivare, în baza căreia instanța de apel a adoptat

hotărârea pronunțată la data de 26 mai 2009.

Cu privire la posibilitatea A.V.A.S. de a se

reînscrie prin transfer direct ca proprietar al acțiunilor în temeiul art.

41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 137/2002, intimata arată că

executarea gajurilor constituite în favoarea A.V.A.S. în cadrul contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni nu reprezintă o etapă a

procedurilor de privatizare deoarece prin semnarea contractului și

transferul acțiunilor procesul de privatizare a fost încheiat.

Înalta Curte examinând în cadrul controlului de legalitate

decizia instanței de apel și încheierea de îndreptare eroare

materială în raport de criticile formulate, constată că

recursurile declarate de recurenta A.V.A.S. sunt fondate pentru considerentele

ce urmează:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care hotărârea

pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv, recurenta a

reproșat instanței de apel că soluția adoptată cu

privire la apelul declarat de Autoritate nu a fost motivată în nici un mod

.

Analizând decizia atacată prin prisma acestui

motiv, și având în vedere și dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

care stabilesc conținutul și structura hotărârii și instituie

obligația instanței să-și motiveze în fapt și în drept

hotărârea, motivarea făcând corp comun cu hotărârea

adoptată, Înalta Curte, constată că, într-adevăr

instanța de apel investită cu soluționarea a două cereri de

apel formulate de reclamanta A.V.A.S. și pârâta SC M.R.I.I. SA, nu motivează

rațiunile care au impus respingerea apelului reclamantei, considerentele deciziei

referindu-se exclusiv la argumentele care au impus admiterea apelului pârâtei.

Or, neexaminarea efectivă a motivelor de apel

formulate de reclamantă, lipsește soluția adoptată de

fundamentul faptic și legal și în același timp nu permite un

control pe calea recursului asupra dezlegării date, atâta timp cât ea nu

este argumentată în nici un mod.

Totodată, Curtea subliniază că ipoteza

unei motivări implicite, susținută de intimata SC M.R.I.I. SA

prin întâmpinarea depusă în recurs, în sensul că argumentele

instanței de apel care au impus admiterea apelului pârâtei și a

cererii reconvenționale formulate de această parte, se convertesc în

argumente în sensul respingerii apelului reclamantei, nu poate fi primită,

în raport de dispozițiile legale susmenționate și având în

vedere și circumstanțele concrete ale cauzei respectiv investirea

instanței de apel cu două cereri de apel subsumate acțiunii

principale și cererii reconvenționale formulate în cauză.

Deși, obiectul celor două cereri de chemare

în judecată se întemeiază pe drepturile și obligațiile

părților izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni încheiat, pretențiile formulate de fiecare parte sunt

distincte atât sub aspectul situației de fapt cât și al dispozițiilor

legale pe care se întemeiază și impun o examinare efectivă a tuturor

susținerilor și apărărilor făcute de cele două

părți.

În alte cuvinte, rațiunile care în opinia instanței

de apel au stat la baza admiterii cererii reconvenționale formulată

de pârâtă cu consecința reînscrierii ei în calitate de acționar

cu un număr de 198.075 aferente anului investițional 2001, respectiv

operarea unui transfer dublu a acestor acțiuni către A.V.A.S., nu

justifică respingerea acțiunii principale formulate de A.V.A.S., care

vizează neîndeplinirea obligațiilor investiționale pe perioada

2001, 2002 și 2003.

Fără a nega existența unei

interdependențe între acțiunea principală și cererea reconvențională,

în ipoteza admiterii în tot sau în parte a uneia sau alteia dintre cele

două cereri, soluția astfel adoptată trebuie să se reflecte

în considerentele hotărârii, deoarece admiterea sau respingerea uneia

dintre cereri nu conduce, de plano, la respingerea sau admiterea celeilalte, în

circumstanțele factuale ale cauzei.

Altfel spus, instanța de apel, nu

explicitează în ce măsură, existența dublului transfer al

celor 198.075 acțiuni către A.V.A.S. pentru anul investițional

2001 are drept consecință respingerea acțiunii principale care

privește reînscrierea A.V.A.S. ca acționar cu un număr de

522.161 acțiuni aferente anilor investiționali 2000-2003, respectiv

cu diferența de 100.070 acțiuni.

Or, aceste aspecte au fost evocate prin motivele de

apel, motive care au pus în discuție totodată și aplicarea

dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri

pentru accelerarea privatizării, chestiuni care, așa cum rezultă

în mod evident din considerentele deciziei, nu au fost examinate.

În contextul acestei analize, Curtea amintește

că motivarea „implicită”, termen consacrat în doctrină, nu

semnifică absența motivării ci însușirea expresă

și argumentată a motivării primei instanțe dacă

situația de fapt și apărările au rămas neschimbate,

ipoteză care nu este îndeplinită în cauză, instanța de apel

schimbând soluția adoptată de prima instanță.

În raport de incidența motivului prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. celelalte critici formulate de recurente

subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ. nu pot fi analizate în condițiile în care, așa cum s-a

reținut, în considerentele ce preced, decizia dată în apel nu

examinează apărările formulate de reclamante pe aceste aspecte,

și prin urmare controlul de legalitate în calea recursului nu poate fi

exercitat.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de

recurenta A.V.A.S. și va casa decizia pronunțată de

instanța de apel și pe cale de consecință și

încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată la data de

13 octombrie 2009 cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

apel, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. București

împotriva deciziei nr. 260 din 26 mai 2009 și a încheierii din 13

octombrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, pe care le casează și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2010.