ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4198/2008

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie, s-a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul G.A., prin apărători. S-a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de același inculpat prin apărătorii săi. În baza art. 139 alin. (l) raportat la art. 141 C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului G.A. cu măsura obligării de a nu părăsi tara. În temeiul art. 145 1 alin. (2), coroborat cu art. 145 alin. (l l ), C. proc.

pen., s-a dispus ca pe durata obligării de a nu părăsi țara, inculpatul G.A. să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu desemnat cu supravegherea de către instanță, conform programului de supraveghere întocmit de acesta; - să nu-și schimbe locuința rară încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2 2 ) C. proc. pen., privind luarea măsurii arestării preventive în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce-i revin.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că nu se mai poate reține că în prezent, după audierea inculpatului și administrarea unui amplu probatoriu de către instanța de fond, lăsarea în libertate a inculpatului ar mai prezenta pericol pentru ordinea publică; că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei; că măsura arestării preventive este o măsură excepțională, care nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile; că C.E.D.O. a stabilit că orice măsură privativă e libertate trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 din Convenție, iar instanțele sunt obligate să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte.

A mai reținut instanța de apel că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, că nu mai sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 148 alin. (l) C. proc. pen., iar pentru desfășurarea în condiții optime a procesului penal se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de drepturi și anume aceea a obligării de a nu părăsi țara. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – B.T. Suceava, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că în mod greșit s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. S-a arătat că în continuare sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., existând indicii temeinice și probe care atestă fără dubiu săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului și că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că atât pericolul concret pentru ordinea publică cât și urmările generate de săvârșirea infracțiunilor constau într-o stare, adică o situație nouă fată de cea anterioară. S-a mai arătat în motivarea recursului că pentru luarea măsurii arestării preventive, legiuitorul a prevăzut condiția existenței pericolului concret pentru ordinea publică, care definește o anumită stare de nesiguranță în legătură cu buna desfășurare a vieții în societate, în timp ce urmarea generată de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului presupune crearea unei stări de pericol pentru însăși ordinea de drept.

Aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie să se facă și prin prisma pericolului social al infracțiunilor săvârșite căruia legiuitorul i-a acordat o gravitate deosebită prin reglementările cuprinse în Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, precum și prin Legea nr. 678/2001 privind traficul de persoane. Recursul este fondat. Inculpatul G.A.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (l) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., asociere într-un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza mandatului de arestare preventivă nr. 20 din 31 martie 2007 emis de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 1699/117/2007, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia în baza art. 149 1 , art. 148 alin. (l) lit. a), b), e) și f) C. proc. pen.

și art. 151 C. proc. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului că, în perioada 2001 - 2006, împreună cu inculpații G.R.I., A.A. și R.M.V. a angajat în calitate de dansatoare cca. 40 tinere la clubul M. din Cluj-Napoca, din care 6-7 dintre acestea erau minore, iar în momentul angajării, inculpatul le lua actele de identitate sub pretextul încheierii contractelor de muncă. Inculpații erau bine organizați, ținând tinerele în stare de aservire, erau exploatate sub aspectul condițiilor de muncă, salarizare, sănătate cât și sexual prin obligarea la practicarea prostituției, ajungându-se până la a urmări victimele pe stradă și a le lua cu forța din alte cluburi unde reușeau să se angajeze între timp.

După astfel de acțiuni, inculpatul își punea la punct alibiuri prin procurarea de acte din care să rezulte că la momentul faptei se afla în altă parte. La emiterea mandatului de arestare preventivă s-a mai reținut că inculpatul G.A.

a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală ori de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, există date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate, sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta, că faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală sunt sancționate cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Prin sentința penală nr. l21/ D din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nbr.2511/117/2007, inculpatul G.A. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o durată de un an. Față de aspectele menționate, Înalta Curte constată că în raport de dispozițiile art. 300 2 cu referire la art. l60 b alin. (3) C. proc. pen., se impune în continuare privarea de libertate a inculpatul G.A. întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a acestuia nu s-au schimbat, astfel că hotărârea prin care sa dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara este greșită.

Se constată că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au avut în vedere condițiile prevăzute de dispozițiile art. 148 alin. (l) lit. a), b), e) și f) C. proc. pen., în cauză existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, dar și că se va sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, că încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului, există date că inculpatul exercită presiuni asupra părților vătămate, pedeapsa pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța de apel a reținut în mod greșit că timpul scurs de la momentul arestării preventive a condus la dispariția impactului social pe care l-au avut faptele comise de acesta, iar durata măsurii a încetat să mai aibă un caracter rezonabil, că după audierea inculpatului și administrarea probelor la instanța de fond, lăsarea în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăția, iar C.E.D.O. a statuat ca orice măsură privativă de libertate trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de dispozițiile art. 5 din Convenție.

Nici unul din considerentele prezentate de instanța de apel nu poate fi reținut în favoarea înlocuirii măsurii arestării preventive în cazul de față, constatându-se că în raport de modalitatea concretă a săvârșirii faptelor, inculpatul racolând părțile vătămate pe care le angaja ca dansatoare în scopul de a le obliga să se prostitueze, caracterul repetat al acestora, consecințele faptelor comise asupra părților vătămate, parte din ele fiind minore, lăsarea în libertate prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică. Se constată, de asemenea, că la luarea măsurii arestării preventive, dar și în continuare, ca fiind respectate dispozițiile art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O.

care prevăd că orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, de la această regulă făcând excepție privarea licită de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute expres și limitativ în această lege, precum și dispozițiile art. 5, paragraful 3 din Convenție potrivit cu care „orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”. în prezenta cauză au fost respectate deopotrivă atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și a exigențelor ce decurg din prevederile Convenției. Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu numai că nu au dispărut, dar în cauză a fost pronunțată și o hotărâre de condamnare în care s-a reținut vinovăția inculpatului pentru faptele săvârșite.

Așa fiind, recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – B.T. Suceava este fondat și urmează a fi admis, se va casa încheierea atacată și rejudecând se va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului G.A. Se va menține măsura arestării preventive a inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – B.T. Suceava împotriva încheierii nr. 3 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală în dosarul nr. 2511/117/2007. Casează încheierea atacată și rejudecând; Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului G.A. Menține măsura arestării preventive a inculpatului G.A. Pronunțată în ședință publică azi 17 decembrie 2008.