ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4198/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4198/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea din 10 decembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie, s-a respins, ca

nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de

inculpatul G.A., prin apărători.

S-a admis cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de

același inculpat prin apărătorii săi.

În baza art. 139 alin. (l) raportat la art. 141

C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului G.A. cu

măsura obligării de a nu părăsi tara.

În temeiul art. 145

1

alin. (2),

coroborat cu art. 145 alin. (l

l

), C. proc. pen., s-a dispus ca pe

durata obligării de a nu părăsi țara, inculpatul G.A. să respecte următoarele

obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori

de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliție din

localitatea de domiciliu desemnat cu supravegherea de către instanță, conform

programului de supraveghere întocmit de acesta;

- să nu-și schimbe locuința rară

încuviințarea instanței;

d)

să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio

categorie de arme.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2

2

) C.

proc.

pen., privind luarea măsurii arestării preventive în caz de încălcare cu rea

credință a obligațiilor ce-i revin.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel a reținut că nu se mai poate reține că în prezent, după audierea

inculpatului și administrarea unui amplu probatoriu de către instanța de fond,

lăsarea în libertate a inculpatului ar mai prezenta pericol pentru ordinea

publică; că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la

soluționarea definitivă a cauzei; că măsura arestării preventive este o măsură

excepțională, care nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile;

că C.E.D.O. a stabilit că orice măsură privativă e libertate trebuie să fie conformă

cu scopul urmărit de art. 5 din Convenție, iar instanțele sunt obligate să

vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de

o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de

infracțiuni grave, pe de altă parte.

A mai reținut instanța de apel că inculpatul

este la primul conflict cu legea penală, că nu mai sunt îndeplinite cumulativ

cerințele prevăzute de art. 148 alin. (l) C. proc. pen., iar pentru

desfășurarea în condiții optime a procesului penal se impune înlocuirea măsurii

arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de drepturi

și anume aceea a obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – B.T. Suceava, criticând-o pentru

netemeinicie în sensul că în mod greșit s-a dispus înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

S-a arătat că în continuare sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând indicii

temeinice și probe care atestă fără dubiu săvârșirea infracțiunilor reținute în

sarcina inculpatului și că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, că atât pericolul concret pentru ordinea

publică cât și urmările generate de săvârșirea infracțiunilor constau într-o

stare, adică o situație nouă fată de cea anterioară.

S-a mai arătat în motivarea recursului că

pentru luarea măsurii arestării preventive, legiuitorul a prevăzut condiția

existenței pericolului concret pentru ordinea publică, care definește o anumită

stare de nesiguranță în legătură cu buna desfășurare a vieții în societate, în

timp ce urmarea generată de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina

inculpatului presupune crearea unei stări de pericol pentru însăși ordinea de

drept. Aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie să se facă și prin

prisma pericolului social al infracțiunilor săvârșite căruia legiuitorul i-a

acordat o gravitate deosebită prin reglementările cuprinse în Legea nr. 39/2003

privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, precum și prin

Legea nr. 678/2001 privind traficul de persoane.

Recursul este fondat.

Inculpatul G.A. a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută și pedepsită

de art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea, art. 41

alin. (2) C. pen., trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (l) și (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., asociere

într-un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003,

cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza mandatului de arestare

preventivă nr. 20 din 31 martie 2007 emis de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 1699/117/2007,

s-a dispus arestarea preventivă a acestuia în baza art. 149

1

, art. 148

alin. (l) lit. a), b), e) și f) C. proc. pen. și art. 151 C. proc. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului că, în

perioada 2001 - 2006, împreună cu inculpații G.R.I., A.A. și R.M.V. a angajat

în calitate de dansatoare cca. 40 tinere la clubul M. din Cluj-Napoca, din care

6-7 dintre acestea erau minore, iar în momentul angajării, inculpatul le lua

actele de identitate sub pretextul încheierii contractelor de muncă. Inculpații

erau bine organizați, ținând tinerele în stare de aservire, erau exploatate sub

aspectul condițiilor de muncă, salarizare, sănătate cât și sexual prin

obligarea la practicarea prostituției, ajungându-se până la a urmări victimele

pe stradă și a le lua cu forța din alte cluburi unde reușeau să se angajeze

între timp. După astfel de acțiuni, inculpatul își punea la punct alibiuri prin

procurarea de acte din care să rezulte că la momentul faptei se afla în altă

parte.

La emiterea mandatului de arestare preventivă

s-a mai reținut că inculpatul G.A. a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se

sustrage de la urmărirea penală ori de la judecată, ori există date că va

încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la

judecată ori de la executarea pedepsei, există date că inculpatul a încercat să

zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea

unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau

sustragerea mijloacelor materiale de probă, există date că inculpatul exercită

presiuni asupra persoanei vătămate, sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu

aceasta, că faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală sunt

sancționate cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Prin sentința penală nr. l21/ D din 5 martie

2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nbr.2511/117/2007, inculpatul G.A.

a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen.,

pe o durată de un an.

Față de aspectele menționate, Înalta Curte

constată că în raport de dispozițiile art. 300

2

cu referire la art. l60

b

alin. (3) C. proc. pen., se impune în continuare privarea de libertate a

inculpatul G.A. întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive a acestuia nu s-au schimbat, astfel că hotărârea prin care

sa dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi țara este greșită.

Se constată că la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului s-au avut în vedere condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 148 alin. (l) lit. a), b), e) și f) C. proc. pen., în cauză

existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în

sarcina sa, dar și că se va sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată,

că încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului,

există date că inculpatul exercită presiuni asupra părților vătămate, pedeapsa

pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru a dispune înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța de apel a reținut

în mod greșit că timpul scurs de la momentul arestării preventive a condus la

dispariția impactului social pe care l-au avut faptele comise de acesta, iar

durata măsurii a încetat să mai aibă un caracter rezonabil, că după audierea

inculpatului și administrarea probelor la instanța de fond, lăsarea în

libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, că inculpatul

beneficiază de prezumția de nevinovăția, iar C.E.D.O. a statuat ca orice măsură

privativă de libertate trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de dispozițiile

art. 5 din Convenție.

Nici unul din considerentele prezentate de

instanța de apel nu poate fi reținut în favoarea înlocuirii măsurii arestării

preventive în cazul de față, constatându-se că în raport de modalitatea

concretă a săvârșirii faptelor, inculpatul racolând părțile vătămate pe care le

angaja ca dansatoare în scopul de a le obliga să se prostitueze, caracterul

repetat al acestora, consecințele faptelor comise asupra părților vătămate,

parte din ele fiind minore, lăsarea în libertate prezintă în continuare pericol

pentru ordinea publică.

Se constată, de asemenea, că la luarea

măsurii arestării preventive, dar și în continuare, ca fiind respectate

dispozițiile art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O. care prevăd că orice persoană are

dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, de la

această regulă făcând excepție privarea licită de libertate, circumscrisă

cazurilor prevăzute expres și limitativ în această lege, precum și dispozițiile

art. 5, paragraful 3 din Convenție potrivit cu care „orice persoană arestată

sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1, are dreptul de a fi

judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”. în

prezenta cauză au fost respectate deopotrivă atât dispozițiile cuprinse în

legea internă, cât și a exigențelor ce decurg din prevederile Convenției.

Temeiurile care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive nu numai că nu au dispărut, dar în cauză a fost

pronunțată și o hotărâre de condamnare în care s-a reținut vinovăția

inculpatului pentru faptele săvârșite.

Așa fiind, recursul declarat de D.I.I.C.O.T. –

B.T. Suceava este fondat și urmează a fi admis, se va casa încheierea atacată

și rejudecând se va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării

preventive a inculpatului G.A. Se va menține măsura arestării preventive a

inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – B.T. Suceava

împotriva încheierii nr. 3 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, secția penală în dosarul nr. 2511/117/2007.

Casează încheierea atacată și rejudecând;

Respinge cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive a inculpatului G.A.

Menține măsura arestării preventive a

inculpatului G.A.

Pronunțată în ședință publică azi 17

decembrie 2008.