ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2754/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 43107/3/2008, astfel cum a fost precizată, reclamantul Ț.C.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate, prin comparare de titluri, că titlul și dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în București, str. G.A. este preferabil titlului de proprietate al statului. Prin sentința civilă nr. 1889/2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, care a fost admis prin decizia nr. 260/2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a IV-a civilă, sub nr. 43107/3/2008, iar la termenul din 26 noiembrie 2009 reclamantul a precizat acțiunea în sensul că a chemat în judecată și pe pârâtul T.V. solicitând să se constate că titlul și dreptul său de proprietate sunt preferabile titlurilor de proprietate ale pârâtului T.V., urmând ca acesta să fie obligat să lase în deplină proprietate și posesie apartamentul situat în str. G.A. Totodată, reclamantul a mai solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare emis pe numele T.V. și T.A. și desființarea lui. La termenul din 01 aprilie 2010, tribunalul a pus în vedere reclamantului să precizeze dacă prezenta acțiune este una în revendicare sau o contestație împotriva notificării care nu a fost soluționată, iar reclamantul personal a arătat că acțiunea este o comparare de titluri având în vedere că revendicarea nu mai este posibilă.

La același termen, tribunalul a calificat acțiunea ca una în revendicare conform art. 480 C. civ. Ulterior, reclamantul a făcut o nouă precizare la solicitarea tribunalului arătând că înțelege să cheme în continuare în judecată Primăria Municipiului București și că obiectul cererii este comparare titlului său cu titlul pârâtei Primăria Municipiului București, iar dacă acest lucru nu este posibil compararea titlului său cu titlu pârâtului T.V. Reclamantul personal a arătat că nu înțelege să investească instanța și cu o acțiune prin care să solicite anularea contractului de vânzare - cumpărare și că obiectul litigiului este compararea titlului său cu titlurile pârâților.

Prin încheierea din 13 septembrie 2010, tribunalul a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea Dosarului nr. 34370/3/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu motivarea arătată în cuprinsul acestei încheieri, însă prin decizia nr. 271/2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat această încheiere și a trimis cauza la aceiași instanță pentru continuarea judecății. La termenul din 16 mai 2011, tribunalul a rămas în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului București și excepția autorității de lucru judecat, invocate de către pârâți. Prin sentința civilă nr. 919 din 16 mai 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului București, a respins acțiunea formulată de reclamantul Ț.C.A.

împotriva pârâtei Primăria Municipiului București, prin Primarul General, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului T.V., constatând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 499/2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: În speța dedusă judecății, pârâta Primăria Municipiului București nu are calitate procesuală pasivă întrucât între reclamant și pârâtă nu există nici un raport de drept material care să poată fi transpus în plan procesual prin prezenta cerere.

Tribunalul a reținut că bunul imobil revendicat nu se află în proprietatea sau posesia pârâtei, ci în proprietatea pârâtului persoană fizică, astfel încât, neavând posesia bunului, pârâta nu poate avea calitatea procesuală pasivă în privința capătului de cerere având ca obiect revendicarea. Situația este absolut identică și dacă s-ar considera că obiectul cererii de chemare în judecată este, așa cum solicită în mod expres reclamantul, compararea titlului său de proprietate cu titlul pârâtei Primăria Municipiului București (deși un asemenea capăt de cerere nu are nici o finalitate practică și în mod evident se subsumează unei acțiuni în revendicare), întrucât pârâta Primăria Municipiului București nu mai deține nici un titlu de proprietate asupra bunului pe care l-a înstrăinat prin contractul de vânzare - cumpărare nr. XX/1996 către T.V.

și T.A. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, tribunalul a reținut că anterior promovării prezentei acțiuni, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul T.V. solicitând revendicarea prin compararea de titluri a imobilului situat în București, str. G.A., iar prin sentința civilă nr. 499/2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins această acțiune, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, ce a fost respins prin decizia civilă nr. 515/2010 a Curții de Apel București, secția a III-a. Având în vedere că în prezenta cauză se solicită pe calea acțiunii principale compararea titlului său de proprietate cu titlul pârâtului T.V. fără a se aduce elemente noi față de acțiunea promovată inițial și soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 499/2010 a Tribunalului București, tribunalul a apreciat că în cauză este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, între prezenta acțiune și cea anterioară.

Tribunalul a reținut că potrivit art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru judecat sunt necesare întrunirea identității de obiect, de părți și de cauză, iar în speța dedusă judecății este îndeplinită condiția identității de părți între cele două litigii, întrucât reclamantul și pârâtul din prezentul dosar sunt identici cu reclamantul și pârâtul din dosarul sus menționat și deci, le sunt opozabile hotărârile judecătorești la care au fost parte. Totodată, există identitate de obiect și de cauză, iar în motivarea sentinței civile nr. 499/2009, instanța a arătat pe larg care sunt considerentele pentru care a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului către reclamant și de ce titlul de proprietate a pârâtului T.V.

este preferabil. Cauza juridică a acțiunii în revendicare este posesia bunului de către pârât și dorința reclamantului de a face ca această situație să înceteze pe considerarea că titlul său este mai preferabil ori, prin sentința sus-menționată Tribunalul București, secția a III-a civilă, a reținut în mod definitiv că titlul pârâtului este preferabil față de cel al reclamantului, iar tribunalul nu a mai putut pune în discuție încă o dată o nouă acțiune în revendicare (sau de comparare de titluri) cu același obiect. Împotriva sentinței civile nr. 919 din 16 mai 2011 a primei instanțe, a formulat apel reclamantul Ț.C.A., criticând-o ca fiind nelegală, neîntemeiată, abuzivă, discriminatorie, corupțională, primită în ziua de 06 iulie 2011. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 91 A din 19 martie 2014 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Curtea nu a apreciat ca fiind fondată niciuna dintre criticile formulate în apel. Astfel, în mod corect prima instanță a reținut autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 499/2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat împotriva ei-decizia nr. 515A din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și irevocabilă, prin constatarea nulității recursului-decizia nr. 5397 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În pronunțarea acestor decizii s-a reținut că între cele două cauze există identitate de părți, de obiect și de cauză, astfel încât a fost corect stabilită incidența dispozițiilor art. 1201 C. civ.

Sub acest aspect, a constatat instanța de apel, sentința în raport de care s-a reținut autoritatea de lucru judecat este irevocabilă, iar susținerile reclamantului în sensul lipsei de identitate între compararea de titluri și acțiunea în revendicare nu pot fi primite. Nemulțumit de soluție, reclamantul Ț.C.A. a atacat-o cu recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivare a arătat că instanța nu a vrut să vadă că judecătorul I.T. a dat o decizie frauduloasă, la dictarea avocatului M.C.S. Ulterior acest avocat a dictat și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a reținut o autoritate de lucru judecat care nu există, deoarece nu s-a realizat niciodată o comparare de titluri.

Susține că prin acțiunea în Dosarul nr. 43107/3/2008 a cerut, înainte de comparare de titluri, să se constate că pârâtul T.V. cu fiul său T.I. au fraudat contractul de închiriere din 1996, precum și contractul de închiriere din 1994, iar apoi, după ce apartamentul în litigiu revenea în posesia Primăriei Municipiului București, trebuia să se facă compararea de titluri, cu aceasta și o comparare de titluri între proprietatea lui Ț.C.A. și T.V. Hotărârile pronunțate, după ce cauza a fost suspendată trei ani, nu sunt legale și favorizează o proprietate luată prin fraudă și pentru o cauză ilicită. Arată că este clar că pârâta Primăria Municipiului București are calitate procesuală pasivă, iar interesul său este actual.

Solicită casarea deciziei și trimiterea la tribunal, pentru nejudecarea comparărilor de titluri conform art. 21 al Constituției României și art. 13. La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2014 a fost supusă dezbaterii excepția nulității recursului în baza dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., excepție invocată de intimatul-pârât T.V. Analizând această excepție cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este incidentă având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În speța de față, susținerile recurentului se referă la chestiuni vizând lipsa de imparțialitate a judecătorilor ce au pronunțat hotărârile judecătorești în litigiu pendinte. Totodată, memoriul de recurs conține simple afirmații și speculații privind titlul, obținut prin fraudă, al intimatului T.V., tinzând la schimbarea situației de fapt, argumente străine de soluția instanțelor de fond ce au avut în vedere excepția autorității de lucru judecat.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. Astfel, memoriu de recurs nu conține critici propriu-zise, fiind străine de considerentele hotărârii atacate și referindu-se la împrejurări ce nu pot fi configurate ca fiind critici de nelegalitate. În calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Se reține, totodată, că prin intermediul recursului nu poate fi atacată soluția pronunțată de instanța de judecată într-un alt dosar, întrucât aceasta ar conduce la încălcarea principiului puterii de lucru judecat.

Prin urmare, criticile recurentului nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În această situație, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs. Pe cale de consecință, reținând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și nici nu există motive care să poată fi examinate și din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul Ț.C.A. împotriva deciziei nr. 91 A din 19 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2014.