ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2754/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei

instanțe sub nr. 43107/3/2008, astfel cum a fost precizată, reclamantul Ț.C.A.

a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București solicitând, ca

prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate, prin comparare de titluri, că

titlul și dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în

București, str. G.A. este preferabil titlului de proprietate al statului.

Prin sentința civilă

nr. 1889/2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea

formulată, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamantul, care a fost admis prin decizia nr.

260/2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, s-a

desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul secției a IV-a civilă, sub nr. 43107/3/2008, iar la

termenul din 26 noiembrie 2009 reclamantul a precizat acțiunea în sensul că a

chemat în judecată și pe pârâtul T.V. solicitând să se constate că titlul și

dreptul său de proprietate sunt preferabile titlurilor de proprietate ale

pârâtului T.V., urmând ca acesta să fie obligat să lase în deplină proprietate

și posesie apartamentul situat în str. G.A.

Totodată, reclamantul

a mai solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare emis pe numele T.V. și

T.A. și desființarea lui.

La termenul din 01

aprilie 2010, tribunalul a pus în vedere reclamantului să precizeze dacă prezenta

acțiune este una în revendicare sau o contestație împotriva notificării care nu

a fost soluționată, iar reclamantul personal a arătat că acțiunea este o comparare

de titluri având în vedere că revendicarea nu mai este posibilă.

La același termen, tribunalul

a calificat acțiunea ca una în revendicare conform art. 480 C. civ.

Ulterior, reclamantul

a făcut o nouă precizare la solicitarea tribunalului arătând că înțelege să cheme

în continuare în judecată Primăria Municipiului București și că obiectul cererii

este comparare titlului său cu titlul pârâtei Primăria Municipiului București, iar

dacă acest lucru nu este posibil compararea titlului său cu titlu pârâtului T.V.

Reclamantul personal a

arătat că nu înțelege să investească instanța și cu o acțiune prin care să solicite

anularea contractului de vânzare - cumpărare și că obiectul litigiului este compararea

titlului său cu titlurile pârâților.

Prin încheierea din 13

septembrie 2010, tribunalul a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea Dosarului

nr. 34370/3/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu motivarea

arătată în cuprinsul acestei încheieri, însă prin decizia nr. 271/2011, Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, a casat această încheiere și a trimis cauza

la aceiași instanță pentru continuarea judecății.

La termenul din 16 mai

2011, tribunalul a rămas în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei Primăria Municipiului București și excepția autorității de lucru judecat,

invocate de către pârâți.

Prin sentința civilă

nr. 919 din 16 mai 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului București, a

respins acțiunea formulată de reclamantul Ț.C.A. împotriva pârâtei Primăria Municipiului

București, prin Primarul General, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea

formulată împotriva pârâtului T.V., constatând autoritatea de lucru judecat a sentinței

civile nr. 499/2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

În speța dedusă judecății,

pârâta Primăria Municipiului București nu are calitate procesuală pasivă întrucât

între reclamant și pârâtă nu există nici un raport de drept material care să poată

fi transpus în plan procesual prin prezenta cerere.

Tribunalul a reținut că

bunul imobil revendicat nu se află în proprietatea sau posesia pârâtei, ci în proprietatea

pârâtului persoană fizică, astfel încât, neavând posesia bunului, pârâta nu poate

avea calitatea procesuală pasivă în privința capătului de cerere având ca obiect

revendicarea.

Situația este absolut

identică și dacă s-ar considera că obiectul cererii de chemare în judecată este,

așa cum solicită în mod expres reclamantul, compararea titlului său de proprietate

cu titlul pârâtei Primăria Municipiului București (deși un asemenea capăt de cerere

nu are nici o finalitate practică și în mod evident se subsumează unei acțiuni în

revendicare), întrucât pârâta Primăria Municipiului București nu mai deține nici

un titlu de proprietate asupra bunului pe care l-a înstrăinat prin contractul de

vânzare - cumpărare nr. XX/1996  către T.V. și T.A.

Cu privire la excepția

autorității de lucru judecat, tribunalul a reținut că anterior promovării prezentei

acțiuni, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul T.V. solicitând revendicarea

prin compararea de titluri a imobilului situat în București, str. G.A., iar prin

sentința civilă nr. 499/2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins

această acțiune, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

a formulat apel reclamantul, ce a fost respins prin decizia civilă nr. 515/2010

a Curții de Apel București, secția a III-a.

Având în vedere că în

prezenta cauză se solicită pe calea acțiunii principale compararea titlului său

de proprietate cu titlul pârâtului T.V. fără a se aduce elemente noi față de acțiunea

promovată inițial și soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 499/2010 a

Tribunalului București, tribunalul a apreciat că în cauză este îndeplinită tripla

identitate de părți, obiect și cauză, între prezenta acțiune și cea anterioară.

Tribunalul a reținut că

potrivit art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru judecat sunt necesare

întrunirea identității de obiect, de părți și de cauză, iar în speța dedusă judecății

este îndeplinită condiția identității de părți între cele două litigii, întrucât

reclamantul și pârâtul din prezentul dosar sunt identici cu reclamantul și pârâtul

din dosarul sus menționat și deci, le sunt opozabile hotărârile judecătorești la

care au fost parte.

Totodată, există identitate

de obiect și de cauză, iar în motivarea sentinței civile nr. 499/2009, instanța

a arătat pe larg care sunt considerentele pentru care a apreciat că nu este posibilă

restituirea în natură a imobilului către reclamant și de ce titlul de proprietate

a pârâtului T.V. este preferabil.

Cauza juridică a acțiunii

în revendicare este posesia bunului de către pârât și dorința reclamantului de a

face ca această situație să înceteze pe considerarea că titlul său este mai preferabil

ori, prin sentința sus-menționată Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

reținut în mod definitiv că titlul pârâtului este preferabil față de cel al reclamantului,

iar tribunalul nu a mai putut pune în discuție încă o dată o nouă acțiune în revendicare

(sau de comparare de titluri) cu același obiect.

Împotriva sentinței civile

nr. 919 din 16 mai 2011 a primei instanțe, a formulat apel reclamantul Ț.C.A., criticând-o

ca fiind nelegală, neîntemeiată, abuzivă, discriminatorie, corupțională, primită

în ziua de 06 iulie 2011.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

91 A din 19 martie 2014 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Curtea nu a apreciat ca

fiind fondată niciuna dintre criticile formulate în apel.

Astfel, în mod corect

prima instanță a reținut autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă

nr. 499/2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, rămasă definitivă

prin respingerea apelului declarat împotriva ei-decizia nr. 515A din 30

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și irevocabilă,

prin constatarea nulității recursului-decizia nr. 5397 din 18 septembrie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În pronunțarea acestor

decizii s-a reținut că între cele două cauze există identitate de părți, de obiect

și de cauză, astfel încât a fost corect stabilită incidența dispozițiilor art. 1201

C. civ.

Sub acest aspect, a constatat

instanța de apel, sentința în raport de care s-a reținut autoritatea de lucru judecat

este irevocabilă, iar susținerile reclamantului în sensul lipsei de identitate între

compararea de titluri și acțiunea în revendicare nu pot fi primite.

Nemulțumit de soluție,

reclamantul Ț.C.A. a atacat-o cu recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În motivare a arătat că

instanța nu a vrut să vadă că judecătorul I.T. a dat o decizie frauduloasă, la dictarea

avocatului M.C.S.

Ulterior acest avocat

a dictat și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a reținut o autoritate

de lucru judecat care nu există, deoarece nu s-a realizat niciodată o comparare

de titluri.

Susține că prin acțiunea

în Dosarul nr. 43107/3/2008 a cerut, înainte de comparare de titluri, să se constate

că pârâtul T.V. cu fiul său T.I. au fraudat contractul de închiriere din 1996, precum

și contractul de închiriere din 1994, iar apoi, după ce apartamentul în litigiu

revenea în posesia Primăriei Municipiului București, trebuia să se facă compararea

de titluri, cu aceasta și o comparare de titluri între proprietatea lui Ț.C.A. și

T.V.

Hotărârile pronunțate,

după ce cauza a fost suspendată trei ani, nu sunt legale și favorizează o proprietate

luată prin fraudă și pentru o cauză ilicită.

Arată că este clar că

pârâta Primăria Municipiului București are calitate procesuală pasivă, iar interesul

său este actual.

Solicită casarea deciziei

și trimiterea la tribunal, pentru nejudecarea comparărilor de titluri conform

art. 21 al Constituției României și art. 13.

La termenul de judecată

din data de 16 octombrie 2014 a fost supusă dezbaterii excepția nulității recursului

în baza dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c), raportat la art. 306

alin. (1) C. proc. civ., excepție invocată de intimatul-pârât T.V.

Analizând această excepție

cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este incidentă având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat.

Deși nu se prevede în

mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate

în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici

trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar

neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speța de față, susținerile

recurentului se referă la chestiuni vizând lipsa de imparțialitate a judecătorilor

ce au pronunțat hotărârile judecătorești în litigiu pendinte. Totodată, memoriul

de recurs conține simple afirmații și speculații privind titlul, obținut prin fraudă,

al intimatului T.V., tinzând la schimbarea situației de fapt, argumente străine

de soluția instanțelor de fond ce au avut în vedere excepția autorității de lucru

judecat.

Prin urmare, fără să combată

în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile

de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura

căii de atac a recursului.

Astfel, memoriu de recurs

nu conține critici propriu-zise, fiind străine de considerentele hotărârii atacate

și referindu-se la împrejurări ce nu pot fi configurate ca fiind critici de nelegalitate.

În calea de atac extraordinară

a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect

al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Se reține, totodată, că

prin intermediul recursului nu poate fi atacată soluția pronunțată de instanța de

judecată într-un alt dosar, întrucât aceasta ar conduce la încălcarea principiului

puterii de lucru judecat.

Prin urmare, criticile

recurentului nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304

C. proc. civ.

În această situație, sancțiunea

care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce

să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs.

Pe cale de consecință,

reținând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C.

proc. civ. și nici nu există motive care să poată fi examinate și din oficiu, în

condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

Ț.C.A. împotriva deciziei nr. 91 A din 19 martie 2014 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie

2014.