ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1850/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 18 februarie 2011, reclamantul T.C.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București, reprezentată prin Primar General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor subsecvente deciziei din 1 martie 1983 emisă de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului București, de preluare abuzivă a apartamentului nr. X situat în București, str. G.A., sector 1, decizie anulată prin sentința civilă nr. 2094 din 9 martie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, irevocabilă prin sentința civilă nr. 1524R din 2 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că actul subsecvent este contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5 noiembrie 1996 pe numele T.V. și T.A., întocmit de Primăria municipiului București în timpul procesului de revendicare a apartamentului mai sus menționat la data de 28 august 1996. Apartamentul prezenta interdicție de vânzare prin Legea nr. 112/1995, în sensul că era preluat fără titlu, iar contractul de închiriere din 29 aprilie 1996 a fost întocmit după apariția Legii nr. 112/1995, astfel încât vânzarea s-a făcut prin fraudă și pentru o cauză ilicită. La data de 7 octombrie 2011, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar o cerere de completare a cadrului procesual pasiv, solicitând citarea în cauză a pârâților T.V.

și T.A., la data de 17 octombrie 2011, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar o cerere de modificare a cadrului procesual pasiv, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, iar nu cu pârâta Primăria municipiului București. La data de 14 noiembrie 2011, reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare a obiectului cererii de chemare în judecată în sensul că solicită revendicarea imobilului prin comparare de titluri, formulând totodată și un capăt de cerere având ca obiect pretenții constând în obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale, depunând un set de înscrisuri în copie.

La termenul de judecată din 23 noiembrie 2011, reclamantul personal, a arătat că nu mai insistă în capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de închiriere din 29 aprilie 1996 care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996, întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat și a depus la dosar certificat de grefă cu privire la soluția pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 17409.01/3/2008. De asemenea, față de cererea depusă la dosar prin care a solicitat compararea de titluri, a arătat că înțelege să își modifice acțiunea dintr-o acțiune în constatare, într-o acțiune în realizare, solicitând revendicarea imobilului prin compararea de titluri și că drepturile le opune Municipiului București prin primarul general și pârâților T., că daunele materiale le solicită de la pârâtul Municipiul București și de la pârâții persoane fizice T.V.

și T.A. Totodată, reclamantul, personal, a arătat că solicită obligarea pârâților la plata daunelor materiale în cuantum de 60.000 euro și a daunelor morale în valoare de 60.000 euro, precum și faptul că înțelege să precizeze valoarea imobilului, ca fiind peste 500.000 RON. La data de 7 decembrie 2011, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar o nouă cerere precizatoare cu privire la revendicarea apartamentului nr. X situat în București, str. G.A., sector 1, solicitând chemarea în judecată a Primăriei municipiului București prin Primar General, Municipiul București prin consilieri, T.V. și T.A. Prin sentința civilă nr. 15897 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, față de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată indicată de către reclamant, competența de soluționare a cauzei fiind astfel declinată în favoarea Tribunalului București.

În fața Tribunalului București, la 7 iunie 2013, reclamantul a depus o cerere precizatoare, aflată la dosar, prin care a arătat că înțelege să se judece numai cu Primăria municipiului Bucrești și a solicitat scoaterea din proces a pârâtului T.V., „deoarece nu are nimic comun cu revendicarea”. Prin sentința civilă nr. 1154 din 7 iunie 2013 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Primăria municipiului București și a respins acțiunea formulată de reclamantul T.C.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că sentința civilă nr. 1962 din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul cu nr. 17409/3/2008, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996, a fost modificată prin decizia nr. 201 A din 18 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare din 5 noiembrie 1996, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca fiind prescris.

Recursul formulat împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3180 din 5 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, astfel că față de această soluție irevocabilă a instanțelor de judecată susținerile reclamantului cu privire la faptul că Primăria municipiului București ar fi proprietarul actual al imobilului sunt nefondate. Având în vedere această situație de fapt, Tribunalul a constatat că pârâta chemată în judecată nu deține nici un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu și nici nu exercită în fapt o posesie asupra acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul T.C.A., ce a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 8A din 9 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, potrivit mențiunilor din practicaua sentinței civile nr. 1154/2013, reclamantul a precizat că nu înțelege să se judece cu numitul T.V., ci doar cu Primăria municipiului București, tribunalul luând act de precizarea cadrului procesual pasiv și acordând cuvântul reclamantului, prezent prin apărător, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului București, excepție invocată de instanță din oficiu. Partea nu a dovedit neveridicitatea celor reținute de instanță, neformulând vreo cerere de îndreptare a unor eventuale erori materiale strecurate în practicaua sentinței nr. 1154/2013. Fiind vorba de o excepție de ordine publică, aceasta putea fi invocată și din oficiu de instanță, așa cum în fapt s-a procedat.

Admiterea acestei excepții este una legală, cât timp într-o acțiune în revendicare, titular al acesteia este proprietarul imobilului care pretinde a-i fi lăsată în deplină proprietate și liniștită posesie, calitate procesuală pasivă având cel cu privire la care se susține că ar avea posesia imobilului, instanța urmând să compare titlurile părților. În speță, numitul T.V. a dobândit imobilul în cauză în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1996, astfel că, prezenta acțiune în revendicare trebuia soluționată în contradictoriu cu această parte, și nu cu Primăria municipiului București, care, față de cele relatate, reiese că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul T.C.A.

Prin cererea de recurs acesta a arătat că exercită calea de atac în contradictoriu cu intimații-pârâți T.V., Primăria municipiului București prin Primar General, Municipiul București și SC H.N. SA. În motivarea recursului a susținut că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului București, deoarece intimata-pârâtă are chiar triplă calitate procesuală pasivă, rezultată din faptul că acțiunea în revendicare a fost introdusă la 18 august 1996, iar vânzarea apartamentului în litigiu a avut loc la 5 noiembrie 1996. De aici rezultă calitatea procesuală pasivă, confirmată și prin decizia civilă nr. 1960/R din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Instanța nu a vrut să constate că Primăria municipiului București este parte în contractul de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996, că în această calitate stă în proces. Calitatea procesuală pasivă decurge și din faptul că a întocmit contractele de închiriere din 1994 și 1996 pe numele lui T.V., contractul fictiv pe numele lui T.I., deși acesta avea un imobil în proprietate din anul 1993. Recursul nu a fost motivat în drept. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed: Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, ceea ce presupune că obiectul și limitele acestuia sunt stabilite prin cererile părților.

În transpunerea principiului amintit, dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În cauza de față reclamantul T.C.A. a înțeles să-și precizeze și să-și modifice în repetate rânduri cererea introductivă, ultima precizare fiind făcută în fața instanței de fond, prin cererea aflată la dosar, prin care a arătat că înțelege să se judece numai cu Primăria municipiului București și a solicitat scoaterea din proces a pârâtului T.V. Judecând în cadrul procesual astfel stabilit, cu respectarea dreptului de dispoziție al părții, Tribunalul București a analizat pretențiile reclamantului în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București, singura cu care acesta a declarat că vrea să se judece.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic. Cererea dedusă judecății are ca obiect revendicarea unui bun imobil, prin compararea de titluri. Pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în revendicare, este necesar ca pârâtul să posede bunul. Or, Primăria municipiului București nu exercită posesia asupra apartamentului revendicat de reclamant. Deși a avut calitatea de parte în contractul de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996 încheiat cu numiții T.V. și T.A., în mod corect instanțele de fond au reținut respingerea irevocabilă a acțiunii în constatarea nulității acestui contract de vânzare-cumpărare, ceea ce echivalează cu lipsa oricărui drept actual al Primăriei asupra imobilului.

Această împrejurare, unită cu lipsa posesiei, exclude calitatea procesuală pasivă a pârâtei în litigiul pendinte. De altfel, recurentul-reclamant pare a fi în eroare cu privire la ceea ce au hotărât instanțele de fond, față de faptul că prin concluziile orale în fața instanței de recurs a susținut că Primăria municipiului București are personalitate juridică, astfel încât poate sta în proces. Or, calitatea procesuală pasivă este altceva decât capacitatea procesuală de folosință, care reprezintă aptitudinea generală și abstractă a persoanei fizice sau juridice de a avea drepturi și obligații de natură procesuală, ori capacitatea procesuală de exercițiu, care este acea aptitudine a persoanei care are folosința unui drept subiectiv de a și-l putea apăra în proces, personal sau printr-un mandatar ales.

În același timp, faptul că recurentul-reclamant arată expres prin cererea de recurs că înțelege să exercite calea de atac în contradictoriu cu intimații-pârâți T.V., Primăria municipiului București prin Primar General, Municipiul București și SC H.N. SA, nu poate avea semnificația juridică a modificării cadrului procesual, deoarece o asemenea modificare nu mai poate fi făcută în recurs. Astfel, art. 132 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi.” Așadar, modificarea cererii se poate face doar în fața primei instanțe și numai până la un moment (prima zi de înfățișare) stabilit de legiuitor.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.C.A. împotriva deciziei civile nr. 8A din 9 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.