ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1499/2016

Decizia nr. 1499/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 1038 din 18 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014 (disjuns din Dosarul nr. x/3/2011) s-a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecarea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, formulată împotriva pârâților B. și Municipiul București și a fost respinsă cererea de revendicare formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale a acestui pârât. Tribunalul a reținut că obiectul acțiunii pendinte este reprezentat de cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241 din 5 noiembrie 1996 și cererea de revendicare a apartamentului din București, sector 1, ambele formulate de către reclamantul A. împotriva pârâtului B., respectiv împotriva pârâtului Municipiul București.

De asemenea, tribunalul a constatat că reclamantul a renunțat, la termenul din data de 14 martie 2012, la judecarea cererilor având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral de 100.000 euro și plata despăgubirilor materiale pentru prejudiciul constând în lipsa de folosință a apartamentului, în cuantum de 50.000 euro. În fine, tribunalul a reținut că, prin cererea din data de 20 februarie 2014, reclamantul a arătat că obiectul acțiunii este revendicarea apartamentului, astfel că cererea înregistrată în 19 martie 2014, prin care se solicita repartizarea sumelor de 50.000 euro și 100.000 euro, a fost considerată tardivă. Privitor la cererea de revendicare împotriva pârâtului B., tribunalul a reținut că aceasta a fost soluționată prin sentința civilă nr. 354/2014.

Privitor la judecarea cererii de anulare a contractului de vânzare-curapărare, tribunalul a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 247 C. proc. civ., deoarece reclamantul a renunțat expres la judecată. În privința revendicării apartamentului de la Municipiul București, tribunalul a constatat că acesta nu are calitate procesuală pasivă, deoarece bunul nu se află în posesia sau în patrimoniul acestui pârât, fiind înstrăinat încă din data de 15 noiembrie 1996, printr-un contract de vânzare-cumpărare considerat valabil și menținut irevocabil prin decizia civilă nr. 347/2012 a Curții de Apel București, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 431 din 1 octombrie 2015, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.

Instanța de apel a reținut că soluția disjungerii unor capete de cerere poate fi atacată doar în dosarul în care s-a dispus respectiva măsură și nu în dosarele formate ca urmare a măsurii de administrare judiciară. Nu au fost primite critici le conform cărora instanța care a pronunțat sentința atacată cu apel ar fi omis să se pronunțe cu privire Ia despăgubirile materiale și morale. Despre aceste pretenții ale reclamantului s-a făcut vorbire în considerentele sentinței civile nr. 354 din 21 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2012, rețînându-se că reclamantul a renunțat la termenul din 14 martie 2032 la aceste pretenții, iar eventualele nemulțumiri în legătură cu sentința nr. 354/2014 pot fi rezolvate de către reclamant doar în cadrul dosarului în care a fost pronunțată.

S-au mai reținut ca total lipsite de temei susținerile apelantului conform cărora prima instanță ar fi admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, întrucât în practicaua sentinței civile nr. 1038 din 18 septembrie 2014 s-a arătat expres că tribunalul a reținut concluziile pârâtului doar în ceea ce privește renunțarea la judecata cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că și-a justificat legitimarea procesuală doar în ceea ce privește judecarea acestei cereri. La data de 13 octombrie 2015, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare a amenzii judiciare aplicate în condițiile art. 108 5 alin. (2) C. proc. civ. și cerere de îndreptare a erorilor materiale din decizia nr. 431/A din 1 octombrie 2015, pronunțată de instanța de apel, în sensul că nu a tulburat ordinea și solemnitatea ședinței, pentru a fi necesară amendarea sa.

Prin încheiere irevocabilă din data de 29 octombrie 2015, Curtea de Apel București a respins cererea de reexaminare, ca nefondată, iar prin încheiere pronunțată în camera de consiliu la aceeași dată și cererea de îndreptare a erorii materiale. Prin decizia nr. 589 din data de 17 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 431/A din 1 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Instanța de recurs a reținut că nu poate exercita xm control judecătoresc asupra unei hotărâri dacă criticile formulate nu se încadrează sau nu permit a fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Or, principala critică a încheierii recurate privește faptul că, în opinia recurentului, a fost amendat judiciar nelegal de către instanța de apel în condițiile în care nu a tulburat liniștea ședinței de judecată. Această critică nu privește argumentele reținute în considerente și care au determinat instanța de apel să respingă cererea de îndreptare a erorii materiale. Pe de altă parte, împotriva acestei măsuri dispuse de instanță cel obligat la amendă poate face numai cerere de reexaminare, așa cum prevăd dispozițiile art. 108 5 alin. (1) C. proc. civ. S-a mai constatat astfel că, pe calea recursului declarat, nu sunt formulate critici vizând legalitatea deciziei din apel, recurentul nearătând în ce mod raționamentul instanței de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale, deoarece nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate. La data de 3 iunie 2016, reclamantul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 589 din data de 17 martie 2016, invocând faptul că Înalta Curte de Justiție nu cunoaște principiul non bis in idem și admite o autoritate de lucru judecat. De asemenea, prin notele de ședință depuse la data de 20 septembrie 2016, contestatorul a invocat faptul că instanța de fond a disjuns cauza fără voia sa, după care a procedat la judecarea cauzei, pronunțând sentința nr. 354 din 21 martie 2014, iar instanța de apel a refuzat judecarea disjungerii.

Mai invocă faptul că s-a reținut „fals” că a existat autoritate de lucru judecat în compararea de titluri respinsă de Curtea de Apel în Dosarul nr. x/3/2008/a1, prin decizia nr. 390/A din 2 iunie 2016 fiind desființată încheierea apelată și trimisă cauza spre rejudecare la același tribunal. Instanța nu a ținut seama de principiul non bis in idem și a pronunțat o soluție într-o cauză deja judecată, așa cum rezultă din decizia nr. 1154 din data de 7 iunie 2016 a Tribunalului București, secția a V -a civilă. Or, cauza nu mai trebuia judecată, respectând principiul autorității de lucru judecat. A mai invocat contestatorul că instanța a refuzat să se pronunțe asupra anulării contractului de vânzare-cumparare nr. 1241/1996.

Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare formulat, având în vedere următoarele considerente: Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces, Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Textele ce reglementează contestație în anulare au în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății, Așadar, sunt condiții de admisibilitate aie căii de atac extraordinare a contestației în anulare atât cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare și care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate. În speță, se reține, pe de o parte, că susținerile din cuprinsul cererii nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

pentru care poate fi retractată o hotărâre irevocabilă, pe calea contestației în anulare, respectiv „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare ia competență”. Astfel, contestatorul invocă aspecte ce nu se subsumează dispozițiilor art. 317 C. proc. civ., pe care nu le poate valorifica pe calea contestației în anulare generale. Criticile sale privesc, în sinteză, faptul că instanțele au disjuns în mod greșit capetele inițiale ale cererii de chemare în judecată, ce au făcut obiect al Dosarului nr. x/3/2011, iar instanțele de apel și de recurs nu au analizat greșita disjungere a capetelor de cerere; mai invocă faptul că instanțele nu au analizat capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/1996.

De asemenea, contestatorul susține faptul că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat ce rezultă din pronunțarea unei hotărâri anterioare, în aceeași cauză. Or, toate aspectele invocate nu se încadrează în neregulile de procedură reglementate de art. 317 C. proc. civ., care justifică admisibilitatea unei contestații în anulare generale. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, poate constitui obiect al contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., numai o hotărâre pronunțată în recurs, pentru cazul în care dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-i numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Or, în cauza de față, contestatorul nu invocă, prin contestația în anulare formulată, nicio critică care să se subsumeze dispozițiilor de strictă interpretare ale art, 318 C. proc. civ. În realitate, criticile formulate nu vizează ipotezele art. 318 C. proc. civ., ci reiterează aspecte privind conținutul cererii de chemare în judecată, precum și critici formulate prin apel, respectiv prin recurs. Prin urmare, Înalta Curte constată că cele arătate de contestator prin motivele cererii de contestație în anulare, nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., după cum nu sunt susceptibile de încadrare în niciuna din ipotezele art. 317 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 589 din 17 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2016.