ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1499/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1499/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1499/2016

Asupra cauzei de

față, constată următoarele;

Prin sentința civilă

nr. 1038 din 18 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014

(disjuns din Dosarul nr. x/3/2011)

s-a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecarea cererii de

anulare a contractului de vânzare-cumpărare, formulată împotriva

pârâților B. și Municipiul București și a fost

respinsă cererea de revendicare formulată în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul București, ca urmare a admiterii excepției lipsei

calității procesuale a acestui pârât.

Tribunalul a reținut

că obiectul acțiunii pendinte este reprezentat de cererea de anulare

a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241 din 5 noiembrie 1996 și

cererea de revendicare a apartamentului din București, sector 1, ambele

formulate de către reclamantul A. împotriva pârâtului B., respectiv

împotriva pârâtului Municipiul București. De asemenea, tribunalul a

constatat că reclamantul a renunțat, la termenul din data de 14

martie 2012, la judecarea cererilor având ca obiect plata despăgubirilor

pentru prejudiciul moral de 100.000 euro și plata despăgubirilor

materiale pentru prejudiciul constând în lipsa de folosință a

apartamentului, în cuantum de 50.000 euro. În fine, tribunalul a reținut

că, prin cererea din data de 20 februarie 2014, reclamantul a arătat

că obiectul acțiunii este revendicarea apartamentului, astfel că

cererea înregistrată în 19 martie 2014, prin care se solicita repartizarea

sumelor de 50.000 euro și 100.000 euro, a fost considerată

tardivă.

Privitor la cererea de revendicare

împotriva pârâtului B., tribunalul a reținut că aceasta a fost soluționată

prin sentința civilă nr. 354/2014.

Privitor la judecarea cererii de

anulare a contractului de vânzare-curapărare, tribunalul a constatat că

sunt incidente dispozițiile art. 247 C. proc. civ., deoarece reclamantul a

renunțat expres la judecată.

În privința revendicării

apartamentului de la Municipiul București, tribunalul a constatat că acesta

nu are calitate procesuală pasivă, deoarece bunul nu se află în posesia

sau în patrimoniul acestui pârât, fiind înstrăinat încă din data de 15

noiembrie 1996, printr-un contract de vânzare-cumpărare considerat valabil

și menținut irevocabil prin decizia civilă nr. 347/2012 a Curții

de Apel București,

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 431 din 1 octombrie

2015, a respins, ca nefondat,

apelul

declarat de reclamantul A. împotriva sentinței pronunțate de instanța

de fond.

Instanța de apel a reținut

că soluția disjungerii unor capete de cerere poate fi atacată doar

în dosarul în care s-a dispus respectiva măsură și nu în dosarele

formate ca urmare a măsurii de administrare judiciară. Nu au fost primite

critici le conform cărora instanța care a pronunțat sentința

atacată cu apel ar fi omis să se pronunțe cu privire Ia despăgubirile

materiale și morale. Despre aceste pretenții ale reclamantului s-a făcut

vorbire în considerentele sentinței civile nr. 354 din 21 martie 2014 pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2012,

rețînându-se că reclamantul a renunțat la termenul din 14 martie

2032 la aceste pretenții, iar eventualele nemulțumiri în legătură

cu sentința nr. 354/2014 pot fi rezolvate de către reclamant doar în cadrul

dosarului în care a fost pronunțată.

S-au mai reținut ca total

lipsite de temei susținerile apelantului conform cărora prima instanță

ar fi admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului

București, întrucât în practicaua sentinței civile nr. 1038 din 18

septembrie 2014 s-a arătat expres că tribunalul a reținut concluziile

pârâtului doar în ceea ce privește renunțarea la judecata cererii de anulare

a contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că și-a justificat

legitimarea procesuală doar în ceea ce privește judecarea acestei cereri.

La data de 13 octombrie 2015, reclamantul

A. a formulat cerere de reexaminare a amenzii judiciare aplicate în condițiile

art. 108

5

alin. (2) C. proc. civ. și cerere de îndreptare a erorilor

materiale din decizia nr. 431/A din 1 octombrie 2015,

pronunțată de instanța de

apel, în sensul că nu a tulburat ordinea și solemnitatea ședinței,

pentru a fi necesară amendarea sa.

Prin încheiere irevocabilă

din data de 29 octombrie 2015, Curtea de Apel București a respins cererea de

reexaminare, ca nefondată, iar prin încheiere pronunțată în camera

de consiliu la aceeași dată

și cererea de îndreptare a erorii materiale.

Prin decizia nr. 589 din data de

17 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă,

a constatat

nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 431/A din 1 octombrie

2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum

și împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2015 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Instanța de recurs a reținut

că nu poate exercita xm control judecătoresc asupra unei hotărâri

dacă criticile formulate nu se încadrează sau nu permit a fi încadrate

în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Or, principala critică a încheierii

recurate privește faptul că, în opinia recurentului, a fost amendat judiciar

nelegal de către instanța de apel în condițiile în care nu a tulburat

liniștea ședinței de judecată. Această critică nu

privește argumentele reținute în considerente și care au determinat

instanța de apel să respingă cererea de îndreptare a erorii materiale.

Pe de altă parte, împotriva acestei măsuri dispuse de instanță

cel obligat la amendă poate face numai cerere de reexaminare, așa cum

prevăd dispozițiile art. 108

5

alin. (1) C. proc. civ.

S-a mai constatat astfel că,

pe calea recursului declarat, nu sunt formulate critici vizând legalitatea deciziei

din apel, recurentul nearătând în ce mod raționamentul instanței

de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Văzând dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale

art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea

căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale, deoarece

nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii

atacate.

La data de 3 iunie 2016, reclamantul

A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 589 din

data de 17 martie 2016,

invocând

faptul că Înalta Curte de Justiție nu cunoaște principiul non bis

in idem și admite o autoritate de lucru judecat.

De asemenea, prin notele de ședință

depuse la data de 20 septembrie 2016,

contestatorul a invocat faptul că instanța de fond

a disjuns cauza fără voia sa, după care a procedat la judecarea cauzei,

pronunțând sentința nr. 354 din 21 martie 2014, iar instanța de apel

a refuzat judecarea disjungerii.

Mai invocă faptul că

s-a reținut „fals” că a existat autoritate de lucru judecat în compararea

de titluri respinsă de Curtea de Apel în Dosarul nr. x/3/2008/a1, prin decizia

nr. 390/A din 2 iunie 2016 fiind desființată încheierea apelată și

trimisă cauza spre rejudecare la același tribunal.

Instanța nu a ținut seama

de principiul non bis in idem și a pronunțat o soluție într-o cauză

deja judecată, așa cum rezultă din decizia nr. 1154 din data de 7

iunie 2016 a Tribunalului București, secția a V -a civilă. Or, cauza

nu mai trebuia judecată, respectând principiul autorității de lucru

judecat.

A mai invocat contestatorul că

instanța a refuzat să se pronunțe asupra anulării contractului

de vânzare-cumparare nr. 1241/1996.

Înalta Curte urmează a respinge

contestația în anulare formulat, având în vedere următoarele considerente:

Căile de atac și condițiile

în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică,

deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice

cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces,

Contestația în anulare este

o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar

pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc.

civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate

fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația

în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a

instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată

contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de

chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială,

la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea

dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța,

respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Textele ce reglementează contestație

în anulare au în vedere greșelile materiale evidente, în legătură

cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora

nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Pe calea

contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale,

iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului

juridic dedus judecății,

Așadar, sunt condiții

de admisibilitate aie căii de atac extraordinare a contestației în anulare

atât cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi

de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea

contestației în anulare și care sunt indisolubil legate de considerentele

deciziei atacate.

În speță, se reține,

pe de o parte, că susținerile din cuprinsul cererii nu vizează niciuna

din neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de dispozițiile

art. 317 C. proc. civ. pentru care poate fi retractată o hotărâre irevocabilă,

pe calea contestației în anulare, respectiv „când hotărârea a fost dată

de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare

ia competență”.

Astfel, contestatorul invocă

aspecte ce nu se subsumează dispozițiilor art. 317 C. proc. civ., pe care

nu le poate valorifica pe calea contestației în anulare generale. Criticile

sale privesc, în sinteză, faptul că instanțele au disjuns în mod

greșit capetele inițiale ale cererii de chemare în judecată, ce au

făcut obiect al Dosarului nr. x/3/2011, iar instanțele de apel și

de recurs nu au analizat greșita disjungere a capetelor de cerere; mai invocă

faptul că instanțele nu au analizat capătul de cerere privind anularea

contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/1996. De asemenea, contestatorul

susține faptul că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat

ce rezultă din pronunțarea unei hotărâri anterioare, în aceeași

cauză.

Or, toate aspectele invocate nu

se încadrează în neregulile de procedură reglementate de art. 317 C.

proc. civ., care justifică admisibilitatea unei contestații în anulare

generale.

Pe de altă parte, așa

cum s-a arătat anterior, poate constitui obiect al contestației în anulare

întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., numai o hotărâre

pronunțată în recurs, pentru cazul în care dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-i

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de modificare sau de casare.

Or, în cauza de față,

contestatorul nu invocă, prin contestația în anulare formulată, nicio

critică care să se subsumeze dispozițiilor de strictă interpretare

ale art, 318 C. proc. civ.

În realitate, criticile formulate

nu vizează ipotezele art. 318 C. proc. civ., ci reiterează aspecte privind

conținutul cererii de chemare în judecată, precum și critici formulate

prin apel, respectiv prin recurs.

Prin urmare, Înalta Curte constată

că cele arătate de contestator prin motivele cererii de contestație

în anulare, nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., după

cum nu sunt susceptibile de încadrare în niciuna din ipotezele art. 317 C. proc.

civ.

Având în vedere considerentele

expuse, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 589 din 17 martie 2016

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2016.