ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 589/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 589/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 589/2016

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1038/18 septembrie 2014

pronunțată de Tribunalul București. secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014

s-a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecarea cererii de anulare a

contractului de vânzare-cumpărare formulată împotriva pârâților B. și

Municipiul București, s-a admis excepția lipsei calității procesuale a

Municipiului București și s-a respins cererea de revendicare formulată de

reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București pentru acest

motiv.

În motivarea

sentinței, după ce a expus succint istoricul cauzei, necesar a fi făcut

întrucât dosarul fusese format în urma măsurii disjungerii dispusă în Dosarul

nr. x/3/2011, tribunalul a precizat că obiectul acțiunii pendinte este

reprezentat de cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare din 5

noiembrie 1996 și cererea de revendicare a apartamentului din București, sector

1, ambele formulate de către reclamantul A. împotriva pârâtului C., respectiv

împotriva pârâtului Municipiul București. De asemenea, tribunalul a precizat că

reclamantul a renunțat la termenul din data de 14 martie 2012 la judecarea

cererilor având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral de

100.000 euro și plata despăgubirilor materiale pentru prejudiciul constând în

lipsa de folosință a apartamentului în cuantum de 50.000 euro. În fine,

tribunalul a precizat că, prin cererea din data de 20 februarie 2014, reclamantul

a arătat că obiectulacțiunii este revendicarea apartamentului, astfel că cererea

înregistrată în 19 martie 2014, prin care se solicita repartizarea sumelor de

50.000 euro și 100.000 euro a fost considerată tardivă, față de restrângerea

acțiunii în sensul arătat.

Cele arătate anterior

au avut la bază constatarea tribunalului că prima zi de înfățișare în dosarul

inițial de fond a fost la termenul din data de 14 martie 2012, când judecata a

fost amânată pentru pregătirea apărării și pentru ca reclamantul să precizeze

cererea. Or, față de cadrul procesual menționat, în condițiile în care a avut

în vedere lipsa de pregătire juridică a reclamantului, tribunalul a reținut că

acțiunea acestuia privește revendicarea apartamentului, în contradictoriu cu

Municipiul București și cu pârâtul B.,și anularea contractului de

vânzare-cumpărare, acest din urmă capăt de cerere rezultând din solicitarea

scrisă de la fila 238 din dosarul de fond „de lăsare a apartamentului în plină

libertate”.

Privitor la cererea

de revendicare împotriva pârâtului B., tribunalul a reținut că aceasta a fost

soluționată prin sentința civilă nr. 354/2014.

Privitor la judecarea

cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a reținut că

sunt incidente dispozițiile art. 247 C. proc. civ., deoarece, astfel cum

rezultă din practicaua sentinței reclamantul a renunțat expres la judecată.

În privința

revendicării apartamentului de la Municipiul București, tribunalul a reținut că

bunul nu se află în posesia sau în patrimoniul acestui pârât deoarece a fost

înstrăinat încă din data de 15 noiembrie 1996 printr-un contract de vânzare-cumpărare

considerat valabil și menținut irevocabil prin Decizia civilă nr. 347/2012 a

Curții de Apel București. În consecință, tribunalul a reținut că Municipiul

București, prin primarul general, nu are calitate procesuală pasivă în privința

obligației de predare sau de lăsare în deplină proprietate și liniștită posesie

a bunului.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamantul A.

În motivarea

apelului, a arătat că instanța eludează legile statului român și Constituția

României, susținând că articolele C. proc. civ. sunt discriminatorii și că

instanța nu face decât să apere infractorul, în loc să-l oprească să continue

infracțiunile. Apelul nu a fost întemeiat în drept.

Intimații nu au

formulat întâmpinare. În apel nu au fost administrate probe noi.

La data termenul de

judecată din data de 1 octombrie 2015, instanța de apel a aplicat apelantului o

amendă judiciară de 30 lei, în condițiile art. 108

2

C. proc. civ.

pentru folosirea unui limbaj ireverențios la adresa judecătorului fondului.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 431 din 1 octombrie 2015

a respins apelul, ca nefondat.

Instanța de apel a

reținut că soluția disjungerii unor capete de cerere poate fi atacată doar în

dosarul în care s-a dispus respectiva măsură și nu în dosarele formate ca

urmare a măsurii de administrare judiciară. Nu au fost primite criticileconform

cărora instanța care a pronunțat sentința nr. 1038/2014 (atacată cu apel) ar fi

omis să se pronunțe cu privire la despăgubirile materiale și morale. Despre

aceste pretenții ale reclamantului s-a făcut vorbire în considerentele

sentinței civile nr. 354 din 21 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2012, reținându-se că reclamantul

arenunțat la termenul din 14 martie 2012 la aceste pretenții, iar eventualele

nemulțumiri în legătură cu sentința nr. 354/2014 pot fi rezolvate de către

reclamant doar în cadrul și ca urmare a exercitării căii de atac a apelului

împotriva respectivei sentințe.

A mai reținut ca

fiind total lipsite de temei susținerile apelantului conform cărora prima

instanță ar fi admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului

București, întrucât în practicaua sentinței civile nr. 1038 din 18 septembrie 2014

s-a arătat expres că tribunalul a reținut concluziile pârâtului doar în ceea ce

privește renunțarea la judecata cererii de anulare a contractului de

vânzare-cumpărare, având în vedere și-a justificat legitimarea procesuală doar

în ceea ce privește judecarea acestei cereri.

Curtea nu a găsit

elemente care să justifice susținerile apelantului conform cărora în cauză au

fost nesocotite dispozițiile art. 21 și art. 7 din Constituția României.

Apelantul nu a dorit

să fie asistat de către apărător desemnat gratuit din partea baroului și nu a

formulat cerere de ajutor public judiciar, nici în fața primei instanțe, nici

în fața instanței de apel, ci, din contră, a criticat susținerile apărătorului

părții adverse, afirmând că judecătoarea fondului ar fi incompetentă, ceea ce a

atras aplicarea sancțiunii amenzii judiciare, de către instanța de apel, cu

drept de reexaminare în condițiile art. 108

5

alin. (2) C. proc. civ.

La data de 13

octombrie 2015, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare a amenzii

judiciare și cerere de îndreptare a erorilor materiale din Decizia nr. 431/A

din 1 octombrie 2015 pronunțată de instanța de apel, în sensul că nu a tulburat

ordinea și solemnitatea ședinței, astfel încât să fie necesară amendarea sa.

Prin încheierea

irevocabilă din data de 29 octombrie 2015 Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a respins cererea de reexaminare, ca nefondată.

A fost respinsă și

cererea de îndreptare a erorii materiale, prin încheierea camerei de consiliu

din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, reținându-se că practicaua

deciziei reflectă întru-totul cele petrecute în timpul ședinței de judecată.

Astfel, completul de judecată i-a pus în vedere apelantului să fie atent la

modul de adresare, având în vedere că în cererile scrise a folosit termeni

injurioși, calomnioși și care pot produce vătămări.

Ladata de 13

octombrie 2015 reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel și împotriva încheierii din 29 octombrie 2015, prin care i s-a respins

cererea de îndreptare eroare materială.

În motivare, acesta a

arătat că instanța nu a judecat cauza cu care a fost învestită și a depășit

atribuțiile puterii judecătorești.

Instanța de apel nu a

vrut să constate că litigiul nu mai trebuia judecat, deoarece exista autoritate

de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1154 din 7 iunie 2013 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, dar a soluționat cauza la cererea avocatului

părții adverse, de revendicare a imobilului-apartament, din sector 1 București,

în contradictoriu cu Primăria municipiului București.

Președintele

completului de judecată în mod nelegal a respins apelul, reținând lipsa

calității procesuale pasive a Primăriei municipiului București.

Cu privire la încheierea

atacată, recurentul a susținut că aceasta este nelegală, netemeinică și a fost

dată cu aplicarea greșită a legii. Nu a fost consemnat răspunsul său în

încheierea din ședința din 1 octombrie 2015 și nici în încheierea din 29

octombrie 2015, la anunțarea amenzii de către președintele completului ce a

soluționat apelul. Astfel, răspunsul petentului a fost că a folosit un limbaj

motivat și nu s-a consemnat poziția sa, în sensul că amenda se putea aplica

doar în cazul în care ar fi tulburat judecata, nu și dacă a luat cuvântul în

replică. A susținut că președintele completului de judecată a fost avocatul

judecătorului fondului și nu i s-a permis să explice de ce a folosit cuvintele

respective la adresa judecătorului ce a soluționat cauza în primă instanță. A

solicitat admiterea recursului și rectificarea încheierii în sensul celor

menționate în calea de atac.

Înalta Curte la

termenul de judecată din data 17 martie 2016, învestită fiind cu soluționarea

recursului, a supus dezbaterii în ce măsură criticile formulate, împotriva

deciziei și împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2015,se încadrează

în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, în ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință

din 29 octombrie 2015, dacă Înalta Curte poate cenzura, în calea de atac

îndreptată împotriva unei încheieri de îndreptare eroare materială, măsura amenzii

care a fost aplicată recurentului.

Înalta Curte constată

nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 431/A din 1

octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se

invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri.

Art. 302

1

alin. (1) pct. c C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde,

printre alte mențiuni, sub sancțiunea nulității, și motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

Dispozițiile art. 306

alin. (3) C. proc. civ. prevăd că indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Instanța învestită cu

judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura

în care motivelede nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă

explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ.

În cererea de recurs

formulată de

reclamantul

A., acesta nu numai că nu a indicat motivul de recurs, dar susținerile sale nu

fac posibilă încadrarea în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Astfel, recurentulîși exprimă, în

termeni generali, nemulțumirea față de hotărârea pronunțată în cauză, fără,

însă, a evoca, în mod concret, critici care să se încadreze în motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurentul a ignorat

faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a

fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, preluând

motivele de apel, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și

să formuleze, astfel, critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind existența

judecății anterioare.

Eventualele critici

susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru

care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al

recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel.

Pe cale de

consecință, reținând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în

art. 304 C. proc. civ. și că nu există motive de ordine publică, care să poată

fi examinate și din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea

căii de atac exercitate de reclamant împotriva Deciziei nr. 431/A din 1

octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte constată

nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 29

octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru

următoarele considerente:

Așa cum s-a arătat în

precedent, instanța de recurs nu poate exercita un control judecătoresc asupra

unei hotărâri dacă criticile formulate nu se încadrează sau nu permit a fi

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Or, principala

critică a încheierii recurate privește faptul că, în opinia recurentului, a

fost amendat judiciar nelegal de către instanța de apel în condițiile în care

nu a tulburat linișteaședinței de judecată. Această critică nu privește

argumentele reținute în considerente și care au determinat instanța de apel să

respingă cererea de îndreptare a erorii materiale. Pe de altă parte, împotriva

acestei măsuri dispuse de instanță cel obligat la amendă poate face numai

cerere de reexaminare, așa cum prevăd dispozițiile art. 108

5

alin.

(1) C. proc. civ.

Cererea de îndreptare

a erorii materiale a vizat susținerile orale ale părții, considerate ca fiind

greșit consemnate în practicaua deciziei ce a finalizat apelul, iar instanța de

apel, analizând această cerere a constatat că nu sunt motive de a rectifica

practicaua, întrucât aceasta reflectă întru-totul cele petrecute în timpul

ședinței de judecată.

Instanța de apel a

reținut că lipsește situația premisă care să permită ca, pe calea reglementată

de art. 281 C. proc. civ., să se îndrepte o eroare materială: aceea că sintagma

folosită în practica „ în cererea adresată instanței ”, ce conținea un limbajul

injurios la adresa judecătorului fondului, includea atât cererile scrise cât și

cererile orale, limbajul folosit în cadrul concluziilor orale.

De altfel, într-un

mod explicit, recurentul afirmă el însuși această realitate atunci când

combate, ca motiv de recurs, măsura dispusă de instanță de amendare a sa,

susținând că a folosit un limbaj motivat, dar nu ar fi tulburat judecata.

În fapt, recurentul

nu critică argumentele instanței de apel reținute în motivarea încheierii

atacate, ci critică măsura amenzii care i-a fost aplicată de către instanța de

apel, reluând susțineri din cererea de reexaminare, aspect ce nu poate fi supus

cenzurii în prezenta cale de atac.

Se constată astfel că

pe calea recursului declarat nu sunt aduse dezbaterii critici vizând

legalitatea deciziei din apel, recurentul nearătând în ce mod raționamentul

instanței de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Văzând dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306

alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea

căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale,deoarece nu este

posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulrecursul

declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 431/A din 1 octombrie 2015 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Constată nulrecursul

declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2015

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2016.