ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 589/2016

Decizia nr. 589/2016 Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1038/18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București. secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014 s-a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecarea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare formulată împotriva pârâților B. și Municipiul București, s-a admis excepția lipsei calității procesuale a Municipiului București și s-a respins cererea de revendicare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București pentru acest motiv.

În motivarea sentinței, după ce a expus succint istoricul cauzei, necesar a fi făcut întrucât dosarul fusese format în urma măsurii disjungerii dispusă în Dosarul nr. x/3/2011, tribunalul a precizat că obiectul acțiunii pendinte este reprezentat de cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996 și cererea de revendicare a apartamentului din București, sector 1, ambele formulate de către reclamantul A. împotriva pârâtului C., respectiv împotriva pârâtului Municipiul București. De asemenea, tribunalul a precizat că reclamantul a renunțat la termenul din data de 14 martie 2012 la judecarea cererilor având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral de 100.000 euro și plata despăgubirilor materiale pentru prejudiciul constând în lipsa de folosință a apartamentului în cuantum de 50.000 euro.

În fine, tribunalul a precizat că, prin cererea din data de 20 februarie 2014, reclamantul a arătat că obiectulacțiunii este revendicarea apartamentului, astfel că cererea înregistrată în 19 martie 2014, prin care se solicita repartizarea sumelor de 50.000 euro și 100.000 euro a fost considerată tardivă, față de restrângerea acțiunii în sensul arătat. Cele arătate anterior au avut la bază constatarea tribunalului că prima zi de înfățișare în dosarul inițial de fond a fost la termenul din data de 14 martie 2012, când judecata a fost amânată pentru pregătirea apărării și pentru ca reclamantul să precizeze cererea.

Or, față de cadrul procesual menționat, în condițiile în care a avut în vedere lipsa de pregătire juridică a reclamantului, tribunalul a reținut că acțiunea acestuia privește revendicarea apartamentului, în contradictoriu cu Municipiul București și cu pârâtul B.,și anularea contractului de vânzare-cumpărare, acest din urmă capăt de cerere rezultând din solicitarea scrisă de la fila 238 din dosarul de fond „de lăsare a apartamentului în plină libertate”. Privitor la cererea de revendicare împotriva pârâtului B., tribunalul a reținut că aceasta a fost soluționată prin sentința civilă nr. 354/2014. Privitor la judecarea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 247 C. proc.

civ., deoarece, astfel cum rezultă din practicaua sentinței reclamantul a renunțat expres la judecată. În privința revendicării apartamentului de la Municipiul București, tribunalul a reținut că bunul nu se află în posesia sau în patrimoniul acestui pârât deoarece a fost înstrăinat încă din data de 15 noiembrie 1996 printr-un contract de vânzare-cumpărare considerat valabil și menținut irevocabil prin Decizia civilă nr. 347/2012 a Curții de Apel București. În consecință, tribunalul a reținut că Municipiul București, prin primarul general, nu are calitate procesuală pasivă în privința obligației de predare sau de lăsare în deplină proprietate și liniștită posesie a bunului. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul A. În motivarea apelului, a arătat că instanța eludează legile statului român și Constituția României, susținând că articolele C. proc.

civ. sunt discriminatorii și că instanța nu face decât să apere infractorul, în loc să-l oprească să continue infracțiunile. Apelul nu a fost întemeiat în drept. Intimații nu au formulat întâmpinare. În apel nu au fost administrate probe noi. La data termenul de judecată din data de 1 octombrie 2015, instanța de apel a aplicat apelantului o amendă judiciară de 30 lei, în condițiile art. 108 2 C. proc. civ. pentru folosirea unui limbaj ireverențios la adresa judecătorului fondului. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 431 din 1 octombrie 2015 a respins apelul, ca nefondat. Instanța de apel a reținut că soluția disjungerii unor capete de cerere poate fi atacată doar în dosarul în care s-a dispus respectiva măsură și nu în dosarele formate ca urmare a măsurii de administrare judiciară.

Nu au fost primite criticileconform cărora instanța care a pronunțat sentința nr. 1038/2014 (atacată cu apel) ar fi omis să se pronunțe cu privire la despăgubirile materiale și morale. Despre aceste pretenții ale reclamantului s-a făcut vorbire în considerentele sentinței civile nr. 354 din 21 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2012, reținându-se că reclamantul arenunțat la termenul din 14 martie 2012 la aceste pretenții, iar eventualele nemulțumiri în legătură cu sentința nr. 354/2014 pot fi rezolvate de către reclamant doar în cadrul și ca urmare a exercitării căii de atac a apelului împotriva respectivei sentințe.

A mai reținut ca fiind total lipsite de temei susținerile apelantului conform cărora prima instanță ar fi admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, întrucât în practicaua sentinței civile nr. 1038 din 18 septembrie 2014 s-a arătat expres că tribunalul a reținut concluziile pârâtului doar în ceea ce privește renunțarea la judecata cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere și-a justificat legitimarea procesuală doar în ceea ce privește judecarea acestei cereri. Curtea nu a găsit elemente care să justifice susținerile apelantului conform cărora în cauză au fost nesocotite dispozițiile art. 21 și art. 7 din Constituția României.

Apelantul nu a dorit să fie asistat de către apărător desemnat gratuit din partea baroului și nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de apel, ci, din contră, a criticat susținerile apărătorului părții adverse, afirmând că judecătoarea fondului ar fi incompetentă, ceea ce a atras aplicarea sancțiunii amenzii judiciare, de către instanța de apel, cu drept de reexaminare în condițiile art. 108 5 alin. (2) C. proc. civ. La data de 13 octombrie 2015, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare a amenzii judiciare și cerere de îndreptare a erorilor materiale din Decizia nr. 431/A din 1 octombrie 2015 pronunțată de instanța de apel, în sensul că nu a tulburat ordinea și solemnitatea ședinței, astfel încât să fie necesară amendarea sa.

Prin încheierea irevocabilă din data de 29 octombrie 2015 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de reexaminare, ca nefondată. A fost respinsă și cererea de îndreptare a erorii materiale, prin încheierea camerei de consiliu din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, reținându-se că practicaua deciziei reflectă întru-totul cele petrecute în timpul ședinței de judecată. Astfel, completul de judecată i-a pus în vedere apelantului să fie atent la modul de adresare, având în vedere că în cererile scrise a folosit termeni injurioși, calomnioși și care pot produce vătămări. Ladata de 13 octombrie 2015 reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel și împotriva încheierii din 29 octombrie 2015, prin care i s-a respins cererea de îndreptare eroare materială.

În motivare, acesta a arătat că instanța nu a judecat cauza cu care a fost învestită și a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Instanța de apel nu a vrut să constate că litigiul nu mai trebuia judecat, deoarece exista autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1154 din 7 iunie 2013 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, dar a soluționat cauza la cererea avocatului părții adverse, de revendicare a imobilului-apartament, din sector 1 București, în contradictoriu cu Primăria municipiului București. Președintele completului de judecată în mod nelegal a respins apelul, reținând lipsa calității procesuale pasive a Primăriei municipiului București. Cu privire la încheierea atacată, recurentul a susținut că aceasta este nelegală, netemeinică și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Nu a fost consemnat răspunsul său în încheierea din ședința din 1 octombrie 2015 și nici în încheierea din 29 octombrie 2015, la anunțarea amenzii de către președintele completului ce a soluționat apelul. Astfel, răspunsul petentului a fost că a folosit un limbaj motivat și nu s-a consemnat poziția sa, în sensul că amenda se putea aplica doar în cazul în care ar fi tulburat judecata, nu și dacă a luat cuvântul în replică. A susținut că președintele completului de judecată a fost avocatul judecătorului fondului și nu i s-a permis să explice de ce a folosit cuvintele respective la adresa judecătorului ce a soluționat cauza în primă instanță. A solicitat admiterea recursului și rectificarea încheierii în sensul celor menționate în calea de atac.

Înalta Curte la termenul de judecată din data 17 martie 2016, învestită fiind cu soluționarea recursului, a supus dezbaterii în ce măsură criticile formulate, împotriva deciziei și împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2015,se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Totodată, în ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2015, dacă Înalta Curte poate cenzura, în calea de atac îndreptată împotriva unei încheieri de îndreptare eroare materială, măsura amenzii care a fost aplicată recurentului. Înalta Curte constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 431/A din 1 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri. Art. 302 1 alin. (1) pct. c C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, printre alte mențiuni, sub sancțiunea nulității, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor. Dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivelede nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. În cererea de recurs formulată de reclamantul A., acesta nu numai că nu a indicat motivul de recurs, dar susținerile sale nu fac posibilă încadrarea în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Astfel, recurentulîși exprimă, în termeni generali, nemulțumirea față de hotărârea pronunțată în cauză, fără, însă, a evoca, în mod concret, critici care să se încadreze în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recurentul a ignorat faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, preluând motivele de apel, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze, astfel, critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind existența judecății anterioare.

Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel. Pe cale de consecință, reținând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și că nu există motive de ordine publică, care să poată fi examinate și din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant împotriva Deciziei nr. 431/A din 1 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru următoarele considerente: Așa cum s-a arătat în precedent, instanța de recurs nu poate exercita un control judecătoresc asupra unei hotărâri dacă criticile formulate nu se încadrează sau nu permit a fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Or, principala critică a încheierii recurate privește faptul că, în opinia recurentului, a fost amendat judiciar nelegal de către instanța de apel în condițiile în care nu a tulburat linișteaședinței de judecată. Această critică nu privește argumentele reținute în considerente și care au determinat instanța de apel să respingă cererea de îndreptare a erorii materiale.

Pe de altă parte, împotriva acestei măsuri dispuse de instanță cel obligat la amendă poate face numai cerere de reexaminare, așa cum prevăd dispozițiile art. 108 5 alin. (1) C. proc. civ. Cererea de îndreptare a erorii materiale a vizat susținerile orale ale părții, considerate ca fiind greșit consemnate în practicaua deciziei ce a finalizat apelul, iar instanța de apel, analizând această cerere a constatat că nu sunt motive de a rectifica practicaua, întrucât aceasta reflectă întru-totul cele petrecute în timpul ședinței de judecată. Instanța de apel a reținut că lipsește situația premisă care să permită ca, pe calea reglementată de art. 281 C. proc. civ., să se îndrepte o eroare materială: aceea că sintagma folosită în practica „ în cererea adresată instanței ”, ce conținea un limbajul injurios la adresa judecătorului fondului, includea atât cererile scrise cât și cererile orale, limbajul folosit în cadrul concluziilor orale.

De altfel, într-un mod explicit, recurentul afirmă el însuși această realitate atunci când combate, ca motiv de recurs, măsura dispusă de instanță de amendare a sa, susținând că a folosit un limbaj motivat, dar nu ar fi tulburat judecata. În fapt, recurentul nu critică argumentele instanței de apel reținute în motivarea încheierii atacate, ci critică măsura amenzii care i-a fost aplicată de către instanța de apel, reluând susțineri din cererea de reexaminare, aspect ce nu poate fi supus cenzurii în prezenta cale de atac. Se constată astfel că pe calea recursului declarat nu sunt aduse dezbaterii critici vizând legalitatea deciziei din apel, recurentul nearătând în ce mod raționamentul instanței de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale,deoarece nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulrecursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 431/A din 1 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Constată nulrecursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2016.