ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2156/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 14 din 2

iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală, s-a dispus, în baza art. 90

alin. (1

1

) din Legea nr. 302/2004, modificată, menținerea măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. proc. pen., luată

față de persoana solicitată C.M. pe o durată de 30 zile, începând cu data de 8

iunie 2009 și până la 7 iulie 2009, măsură dispusă prin încheierea din 10

decembrie 2008 a aceleiași instanțe.

Totodată, s-a stabilit ca

persoana solicitată să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (1

1

)

C. proc. pen. și s-a dispus respingerea cererii de revocare a măsurii de

înlocuire cu obligația de a nu părăsi țara. Prin aceeași încheiere a fost

respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de C.M., pentru

soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin.

(5), art. 90 alin. (1

1

) din Legea nr. 302/2004, modificată prin

Legea nr. 222/2008, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție, a reținut că anterior, în luna decembrie 2008 a fost sesizată cu

privire la luarea măsurii arestării în vederea predării către autoritățile

judiciare germane, măsură luată prin încheierea din 5 decembrie 2008 pe o

perioadă de 5 zile, înlocuită prin încheierea din 10 decembrie 2008 cu măsura

de a nu părăsi localitatea.

Pe parcursul procedurii,

cauza a suferit mai multe amânări, persoana solicitată invocând o excepție de

neconstituționalitate, fiind sesizată Curtea Constituțională a României, astfel

că din 30 în 30 zile s-a procedat conform art. 145 C. proc. pen.

Instanța a apreciat că

pentru a asigura predarea, în condițiile legale a persoanei solicitate, în

cazul în care va hotărî astfel, se justifică menținerea în continuare a măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea. Pentru aceleași considerente a respins,

ca nefondată, cererea formulată de persoana solicitată, în sensul revocării

măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.

Prin aceeași încheiere a

fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a

României cu motivarea că nu sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de art.

29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, excepțiile neavând legătură cu

cauza.

Împotriva măsurii de

menținere a obligării de a nu părăsi localitatea a declarat recurs persoana

solicitată.

Prin motivele scrise și prin

apărător a solicitat casarea încheierii și înlăturarea măsurii de a nu părăsi

localitatea, întrucât aceasta îl împiedică să desfășoare activitatea comercială

în care sunt angrenate firmele sale. A mai arătat că nu mai subzistă niciunul

din temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.

Recursul declarat este

neîntemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 90 alin. (1

1

) din Legea nr. 302/2004, în cazul în

care persoana solicitată este pusă în libertate, instanța dispune față de aceasta

măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispozițiile art. 145 C. proc.

pen., aplicându-se corespunzător.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că instanța de fond a fost sesizată cu o

cerere de predare a persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane,

aceasta fiind urmărită penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

crimă, jaf și rănire gravă, că în baza mandatului european de arestare emis la

12 noiembrie 2008 s-a dispus inițial arestarea pe timp de 5 zile și că prin

încheierea din 10 decembrie 2008, această măsură a fost  înlocuită cu cea a

obligării de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se ca respectiva persoană să

respecte dispozițiile art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen.

Pentru judecarea cererii de

predare s-a stabilit termen la 11 iunie 2009, ora 12,00, cu citarea persoanei

solicitate.

Rezultă, în raport cu

dispozițiile legale evocate, că măsura obligării de a nu părăsi localitatea

este pe deplin justificată și de natură a asigura predarea în bune condiții a

persoanei solicitate în cazul în care se va hotărî astfel.

Susținerea că, potrivit

legii române, după 16 ani răspunderea pentru faptele imputate s-ar fi prescris,

este o chestiune care urmează a fi ridicată și examinată în cadrul procedurii

speciale de executare a mandatului european de arestare.

Față de considerentele ce preced,

constatând nefondate criticile, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată C.M., cu obligarea acestuia la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva încheierii nr. 14 din 2

iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 580/39/2008.

Obligă recurentul persoană

solicitată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 iunie 2009.