ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3937/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3937/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 114 din 30 octombrie 2009, Curtea
de Apel Suceava a admis cererea de executare a mandatului european de arestare
emis de Procuratura Nuernberg Furth – Germania la data de 12 noiembrie 2008, în
dosar nr. 117 JS 99/93, împotriva persoanei solicitate C.M.
În baza art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,
modificată prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus amânarea predării persoanei
solicitate C.M. până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce face
obiectul dosarului nr. 2312/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Suceava, în care acesta are calitatea de învinuit.
Conform art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată
și completată, în cazul pronunțării unei pedepse privative de libertate, persoana
predată va fi transferată în România pentru executarea pedepsei.
În baza art. 90 alin. (13) din Legea nr. 302/2004
modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus arestarea persoanei
solicitată C.M. împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare emis de
Procuratura Nuernberg Furth – Germania la data de 12 noiembrie 2008, în dosar
nr. 117/JS/99/93 în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu
data soluționării definitive a cauzei anterior menționate și emiterea
mandatului de arestare.
În temeiul art. 94 alin. (3) din Legea nr. 222/2008 cu
referire la art. 90 alin. (13) din aceiași lege, s-a dispus ca mandatul de
arestare preventivă să fie pus în executare la data încetării motivelor care au
justificat amânarea predării.
În baza art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004
modificată s-a menținut față de persoana solicitată C.M. măsura obligării de a
nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. proc. pen., începând cu 30
octombrie 2009 și până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dar nu mai
mult de 30 zile.
S-a dispus ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi
localitatea s-a dispus obligarea la respectarea mai multor măsuri.
S-a atras atenția persoanei solicitate asupra dispozițiilor
art. 145 alin. (2)
2
C. proc. pen. privind luarea măsurii arestării
preventive în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce-i revin.
În temeiul art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004
modificată prin Legea nr. 222/2008 coroborat cu art. 145 alin. (2), art. 140
2
alin. (8) C. proc. pen. măsura dispusă este executorie.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut
următoarele:
La 5 decembrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Suceava, a înaintat Curții de Apel Suceava, ca autoritate judiciară competentă
de executare, propunerea de luarea măsurii arestării persoanei solicitate C.M.
pe baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane.
Prin încheierea nr. 2 din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel
Suceava s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile,
respectiv, de la 5 decembrie 2008 până la 9 decembrie 2008 inclusiv, definitivă
prin respingerea recursului declarat de C.M., iar prin încheierea din 10
decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava s-a dispus față de persoana solicitată
măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Mandatul european de arestare a fost emis la 12 noiembrie 2008
de către Procuratura Nuernberg Furth – Germania pentru săvârșirea
infracțiunilor de tentativă la crimă, jaf, rănire gravă, pedeapsa maximă fiind
detențiunea pe viață.
În fapt, s-a arătat că la 7 ianuarie 1993, persoana
solicitată și complicele 1, precum și alt inculpat neidentificat, au comis un
jaf în detrimentul prejudiciatului Berghea.
Complicele trecea un pod în Zirndorf, împreună cu persoana
prejudiciată și C. le-a ieșit în cale. C. avea o șapcă trasă pe ochi și se
comporta ca și cum ar fi fost beat. În momentul în care persoana prejudiciată a
ajuns în fața lui C., acesta a lovit în direcția victimei, nu l-a atins, totuși
când acesta a reușit să fugă, a fost prins de complicele neidentificat.
Persoana a fost lovită cu capul și apoi toți trei l-au lovit și i-au cerut bani
și o cheie de la seif. Astfel, persoana învinuită C. și complicele
neidentificat au târât persoana prejudiciată pe malul râului și au luat cheia de
la seif din buzunar, în timp ce complicele păzea și i-au luat din seif cel
puțin 1500 mărci germane.
C. și complicele au târât victima pe malul râului și i-au
ținut capul sub apă, pentru a-l ucide, după cum i-au spus înainte. L-au lăsat
în pace, când complicele a spus că s-ar apropia poliția. Persoana prejudiciată
a reușit să se ridice pe malul râului, unde a căzut cu răni grave.
Persoana solicitată nu a consimțit la predare și nu a
recunoscut fapta.
Prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului a
constatat că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile art. 79 din
Legea nr. 302/2004, iar faptele reclamate se regăsesc printre cele enumerate în
art. 85 pct. 14 din același act normativ.
Dar se impune amânarea predării în raport de cercetările
care se fac la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava într-o cauză penală în
care persoana solicitată are calitatea de învinuit.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat
recurs persoana solicitată.
În esență, persoana solicitată a cerut admiterea recursului
și respingerea cererii de predare a persoanei solicitate, existând în temeiul
prevederilor art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 un motiv
facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare constând în
intervenirea prescripției răspunderii penale, potrivit legislației române,
pentru faptele ce se pretind a fi comise în 1993 de persoana ce se solicită a
fi predată în Germania.
Examinând hotărârea atacată în raport de această critică,
de dispozițiile art. 385
6
C. proc. pen., cât și din oficiu, conform
art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru
considerațiunile ce urmează, că recursul este nefondat.
Pornind de la principii unanim recunoscute de legislația
internă și europeană, în executarea mandatului european de arestare și
procedurile de predare, cât și de starea de fapt concretă din cauză se constată
că în, mod justificat, prima instanță a admis cererea de executare a mandatului
european de arestare și a dispus predarea persoanei solicitate C.M.
autorităților judiciare germane emitente.
Referindu-ne la aceste norme fundamentale se poate spune
că, printre altele, la baza executării mandatului european de arestare, stă
principiul recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile
Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, după cum în
sensul aceleiași dispoziții europene, un principiu fundamental al cooperării
judiciare între Statele Membre ale Uniunii Europene îl constituie și cel al
obligativității punerii în executare a mandatelor europene de arestare.
Și în considerarea acestor principii fundamentale ale
cooperării judiciare internaționale, prin art. 88 alin. (1) și (2) din Legea
nr. 302/2004 se arată expres și limitativ situațiile în care autoritatea
judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului
european de arestare, printre situațiile facultative, fiind și cazul când
conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se
întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au
prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române, [art. 88
alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004].
În acest context, critica formulată de recurent în legătură
cu intervenția prescripției răspunderii penale potrivit legii penale române, se
impune a fi examinată în raport de fapta descrisă în mandat, de prevederile din
legislația penală română în care se încadrează fapta sau faptele descrise în
mandat și dacă, în raport cu această din urmă încadrare juridică s-a împlinit
termenul de prescripție a răspunderii penale, conform legii române, pentru
fapta sau faptele pe care se sprijină mandatul european.
Și în fine, dar nu în ultimul rând, această stare de fapt
și de drept constatată de instanță în baza mandatului european de executare și
a dispozițiilor din legea penală română vor fi examinate prin prisma
principiilor fundamentale arătate cât și cele ce urmează, ce stau la baza
cooperării judiciare internaționale în materie penală.
Din perspectiva sus-arătată, faptele ce se impută persoanei
solicitate sunt fapte grave, atât în legislația penală germană, cât și română
și s-ar încadra în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175
lit. i) și art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (2)
1
lit. a) C.
pen., respectiv, tentativă la omor calificat și deosebit de grav și tâlhărie
calificată, fapte sancționate sever și pentru care termenele prevăzute în art. 122
C. pen. se calculează cu luarea în considerare a cauzelor și condițiilor expuse
prin art. 124 și art. 128 C. pen.
Dar chiar dacă, susținerea recurentului ar fi reală și s-ar
fi împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale pentru faptele
arătate în mandat, critica rămâne nefondată în raport de alte dispoziții legale
cu valoare de principiu din Legea nr. 302/2004.
În cauză, refuzul executării mandatului ar fi fost
nejustificat și din perspectiva dispozițiilor art. 99 alin. (6) și art. 76
3
alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată.
Astfel, în cadrul desfășurării procedurii de executare a
mandatului european, persoana solicitată poate să nu consimtă la predare, dar,
potrivit art. 90 alin. (6) din Legea nr.202/2004, modificată, opoziția la
predare se poate baza numai pe existența unei erori cu privire la identitate
sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 76
3
din
Legea nr. 302/2004, modificată, referindu-se la prescripția, amnistia și alte
cauze care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării, stabilesc
imperativ prin alin. (1) al acestui text că, în ceea ce privește prescripția
răspunderii penale și a executării pedepsei, sunt aplicabile numai dispozițiile
din legislația statului solicitant, iar legislația penală germană nu
reglementează instituția prescripției răspunderii penale.
Concluzionând, se poate spune, în raport de totalitatea
normelor amintite cu valoare de principiu în domeniul cooperării judiciare
internaționale în materie penală, că refuzul executării mandatului european de
arestare constituie o facultate a instanței de judecată și atunci când se
constată împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru
infracțiunile pe care se fundamentează mandatul european de executare, conform,
legislației penale române și, prin urmare, instanța de executare poate dispune
executarea mandatului european de arestare.
Cât privește dispoziția luată în temeiul art. 94 alin. (3)
din Legea nr. 222/2008 cu referire la art. 90 alin. (13) din aceiași lege,
potrivit căreia, s-a dispus ca mandatul de arestare să fie pus în executare la data
încetării motivelor care au justificat amânarea predării, cât și amânarea
predării dispusă în baza art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată
și completată prin Legea nr. 222/2008, nu au făcut obiect al criticilor în
recurs, în privința acestora neconstatându-se motive de casare, care să fie
luate în discuție din oficiu, în raport de starea de fapt și de drept care a
fost prezentată de instanță și a necesitat și justificat această soluție.
Drept urmarea considerațiunilor prezentate, recursul
declarat de persoana solicitată C.M. este nefondat și se va respinge, conform
art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care
se include și onorariul avocatului desemnat din oficiu, până la prezentarea
avocatului ales și care va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și
Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva sentinței
penale nr. 114 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și
pentru cauze cu minori.
Obligă
recurentul persoană solicitată la 240 lei cheltuieli judiciare către stat, din
care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului
ales, în sumă de 80 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și
Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2009.