ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3937/2009

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 114 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Procuratura Nuernberg Furth – Germania la data de 12 noiembrie 2008, în dosar nr. 117 JS 99/93, împotriva persoanei solicitate C.M. În baza art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate C.M. până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 2312/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în care acesta are calitatea de învinuit. Conform art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, în cazul pronunțării unei pedepse privative de libertate, persoana predată va fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 90 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus arestarea persoanei solicitată C.M. împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare emis de Procuratura Nuernberg Furth – Germania la data de 12 noiembrie 2008, în dosar nr. 117/JS/99/93 în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data soluționării definitive a cauzei anterior menționate și emiterea mandatului de arestare. În temeiul art. 94 alin. (3) din Legea nr. 222/2008 cu referire la art. 90 alin. (13) din aceiași lege, s-a dispus ca mandatul de arestare preventivă să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării. În baza art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 modificată s-a menținut față de persoana solicitată C.M.

măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. proc. pen., începând cu 30 octombrie 2009 și până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dar nu mai mult de 30 zile. S-a dispus ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea s-a dispus obligarea la respectarea mai multor măsuri. S-a atras atenția persoanei solicitate asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen. privind luarea măsurii arestării preventive în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce-i revin. În temeiul art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 coroborat cu art. 145 alin. (2), art. 140 2 alin. (8) C. proc. pen. măsura dispusă este executorie.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: La 5 decembrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a înaintat Curții de Apel Suceava, ca autoritate judiciară competentă de executare, propunerea de luarea măsurii arestării persoanei solicitate C.M. pe baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane. Prin încheierea nr. 2 din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, respectiv, de la 5 decembrie 2008 până la 9 decembrie 2008 inclusiv, definitivă prin respingerea recursului declarat de C.M., iar prin încheierea din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava s-a dispus față de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Mandatul european de arestare a fost emis la 12 noiembrie 2008 de către Procuratura Nuernberg Furth – Germania pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la crimă, jaf, rănire gravă, pedeapsa maximă fiind detențiunea pe viață. În fapt, s-a arătat că la 7 ianuarie 1993, persoana solicitată și complicele 1, precum și alt inculpat neidentificat, au comis un jaf în detrimentul prejudiciatului Berghea. Complicele trecea un pod în Zirndorf, împreună cu persoana prejudiciată și C. le-a ieșit în cale. C. avea o șapcă trasă pe ochi și se comporta ca și cum ar fi fost beat. În momentul în care persoana prejudiciată a ajuns în fața lui C., acesta a lovit în direcția victimei, nu l-a atins, totuși când acesta a reușit să fugă, a fost prins de complicele neidentificat.

Persoana a fost lovită cu capul și apoi toți trei l-au lovit și i-au cerut bani și o cheie de la seif. Astfel, persoana învinuită C. și complicele neidentificat au târât persoana prejudiciată pe malul râului și au luat cheia de la seif din buzunar, în timp ce complicele păzea și i-au luat din seif cel puțin 1500 mărci germane. C. și complicele au târât victima pe malul râului și i-au ținut capul sub apă, pentru a-l ucide, după cum i-au spus înainte. L-au lăsat în pace, când complicele a spus că s-ar apropia poliția. Persoana prejudiciată a reușit să se ridice pe malul râului, unde a căzut cu răni grave. Persoana solicitată nu a consimțit la predare și nu a recunoscut fapta. Prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului a constatat că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile art. 79 din Legea nr. 302/2004, iar faptele reclamate se regăsesc printre cele enumerate în art. 85 pct. 14 din același act normativ.

Dar se impune amânarea predării în raport de cercetările care se fac la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava într-o cauză penală în care persoana solicitată are calitatea de învinuit. În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată. În esență, persoana solicitată a cerut admiterea recursului și respingerea cererii de predare a persoanei solicitate, existând în temeiul prevederilor art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 un motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare constând în intervenirea prescripției răspunderii penale, potrivit legislației române, pentru faptele ce se pretind a fi comise în 1993 de persoana ce se solicită a fi predată în Germania.

Examinând hotărârea atacată în raport de această critică, de dispozițiile art. 385 6 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru considerațiunile ce urmează, că recursul este nefondat. Pornind de la principii unanim recunoscute de legislația internă și europeană, în executarea mandatului european de arestare și procedurile de predare, cât și de starea de fapt concretă din cauză se constată că în, mod justificat, prima instanță a admis cererea de executare a mandatului european de arestare și a dispus predarea persoanei solicitate C.M. autorităților judiciare germane emitente.

Referindu-ne la aceste norme fundamentale se poate spune că, printre altele, la baza executării mandatului european de arestare, stă principiul recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, după cum în sensul aceleiași dispoziții europene, un principiu fundamental al cooperării judiciare între Statele Membre ale Uniunii Europene îl constituie și cel al obligativității punerii în executare a mandatelor europene de arestare.

Și în considerarea acestor principii fundamentale ale cooperării judiciare internaționale, prin art. 88 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 se arată expres și limitativ situațiile în care autoritatea judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare, printre situațiile facultative, fiind și cazul când conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române, [art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004].

În acest context, critica formulată de recurent în legătură cu intervenția prescripției răspunderii penale potrivit legii penale române, se impune a fi examinată în raport de fapta descrisă în mandat, de prevederile din legislația penală română în care se încadrează fapta sau faptele descrise în mandat și dacă, în raport cu această din urmă încadrare juridică s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, conform legii române, pentru fapta sau faptele pe care se sprijină mandatul european. Și în fine, dar nu în ultimul rând, această stare de fapt și de drept constatată de instanță în baza mandatului european de executare și a dispozițiilor din legea penală română vor fi examinate prin prisma principiilor fundamentale arătate cât și cele ce urmează, ce stau la baza cooperării judiciare internaționale în materie penală.

Din perspectiva sus-arătată, faptele ce se impută persoanei solicitate sunt fapte grave, atât în legislația penală germană, cât și română și s-ar încadra în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (2) 1 lit. a) C. pen., respectiv, tentativă la omor calificat și deosebit de grav și tâlhărie calificată, fapte sancționate sever și pentru care termenele prevăzute în art. 122 C. pen. se calculează cu luarea în considerare a cauzelor și condițiilor expuse prin art. 124 și art. 128 C. pen. Dar chiar dacă, susținerea recurentului ar fi reală și s-ar fi împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale pentru faptele arătate în mandat, critica rămâne nefondată în raport de alte dispoziții legale cu valoare de principiu din Legea nr. 302/2004.

În cauză, refuzul executării mandatului ar fi fost nejustificat și din perspectiva dispozițiilor art. 99 alin. (6) și art. 76 3 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată. Astfel, în cadrul desfășurării procedurii de executare a mandatului european, persoana solicitată poate să nu consimtă la predare, dar, potrivit art. 90 alin. (6) din Legea nr.202/2004, modificată, opoziția la predare se poate baza numai pe existența unei erori cu privire la identitate sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 76 3 din Legea nr. 302/2004, modificată, referindu-se la prescripția, amnistia și alte cauze care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării, stabilesc imperativ prin alin. (1) al acestui text că, în ceea ce privește prescripția răspunderii penale și a executării pedepsei, sunt aplicabile numai dispozițiile din legislația statului solicitant, iar legislația penală germană nu reglementează instituția prescripției răspunderii penale.

Concluzionând, se poate spune, în raport de totalitatea normelor amintite cu valoare de principiu în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală, că refuzul executării mandatului european de arestare constituie o facultate a instanței de judecată și atunci când se constată împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile pe care se fundamentează mandatul european de executare, conform, legislației penale române și, prin urmare, instanța de executare poate dispune executarea mandatului european de arestare.

Cât privește dispoziția luată în temeiul art. 94 alin. (3) din Legea nr. 222/2008 cu referire la art. 90 alin. (13) din aceiași lege, potrivit căreia, s-a dispus ca mandatul de arestare să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, cât și amânarea predării dispusă în baza art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, nu au făcut obiect al criticilor în recurs, în privința acestora neconstatându-se motive de casare, care să fie luate în discuție din oficiu, în raport de starea de fapt și de drept care a fost prezentată de instanță și a necesitat și justificat această soluție. Drept urmarea considerațiunilor prezentate, recursul declarat de persoana solicitată C.M.

este nefondat și se va respinge, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul avocatului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales și care va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva sentinței penale nr. 114 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul persoană solicitată la 240 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 80 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2009.