ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 512/2009

Asupra recursului penal de față; Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 1576/33/2008 petentul Bucur Ioan a atacat, în baza art. 278 1 C. proc. pen., rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în 3 septembrie 2008, în dosarul nr. 445/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de petent, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. În motivarea plângerii s-a arătat că anterior s-au dat mai multe rezoluții de neîncepere a urmăririi penale constatându-se nevinovăția sa pentru ca, prin rezoluția atacată, să se rețină totuși vinovăția pentru o faptă pe care nu a comis-o.

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin sentința penală nr. 141 din 13 noiembrie 2008, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul B.I., împotriva rezoluției din 3 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dată în dosarul nr. 445/P/2007, de neîncepere a urmăririi penale. A fost menținută rezoluția atacată și a fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a da această soluție, s-au constatat următoarele: Prin rezoluția atacată, s-a reținut că petentul, în calitate de executor judecătoresc, cu ocazia încheierii procesului verbal de adjudecare a unui imobil adus în garanție, încheiat la data de 30 septembrie 2002, a comis infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual constând în aceea că a consemnat necorespunzător adevărului că debitorului T.Șt., proprietarul imobilului, ar fi fost prezent și ar fi fost de acord cu preluarea imobilului de către creditor, la un preț mai mic de cât 75 % din valoarea acestuia, cauzând, astfel, prejudicii importante, debitorului. Contrar celor susținute de către petent, din declarația reprezentantului creditoarei, P.S.

din 29 iulie 2007, debitorul nu a fost în biroul executorului judecătoresc, însă l-a văzut când a discutat cu acesta în fața biroului, încât nu poate fi primită susținerea petentului că rezoluția a fost dată în absența probelor. În același timp, în mod necorespunzător a specificat în procesul-verbal că debitorul a fost de acord cu preluarea imobilului său de către creditor, la o valoare mult inferioară prețului real, stabilit anterior, printr-un raport de evaluare. De fapt, petentul a atacat motivarea rezoluției și nu dispozitivul acesteia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale. În mod corect s-a constatat intervenția prescripției răspunderii penale, deoarece conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, iar pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., este de la 6 luni închisoare la 3 ani, iar pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., de la 6 luni, la 5 ani închisoare. În consecință, termenul de 5 ani al faptei comise în 30 septembrie 2002, s-a împlinit în data de 29 septembrie 2007, iar rezoluția a fost dată în 3 septembrie 2008. În cazul formulării plângerilor în fața judecătorului împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată, instanța de judecată, conform art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen., poate fie să respingă plângerea, fie să o admită și să trimită cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, fie să admită plângerea și să rețină cauza, spre rejudecare. Este evident că, în cauză, nu poate fi admisă plângerea și cauza reținută spre rejudecare, deoarece a încetat prescripția răspunderii penale. În același timp, aceasta nu poate fi admisă, iar cauza trimisă procurorului pentru redeschiderea urmăririi penale, deoarece dispozițiile art. 228 C. proc. pen., referitoare la începerea urmăririi penale sunt stricte, în sensul că aceasta poate fi dispusă când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc.

pen., deci, inclusiv, cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., referitor la prescripție. Prin urmare, cererea petentului de anulare a rezoluției este nelegală. Acesta, de fapt, este nemulțumit de constatarea existenței faptelor și vinovăției sale, în cuprinsul motivării rezoluției atacate, însă aceste rețineri le putea contesta doar în condițiile art. 13 C. proc. pen., dacă cerea continuarea procesului penal de către procuror, dar petentul nu a formulat o asemenea cerere. Așa fiind, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanța a respins, ca nefondată, plângerea petentului. Împotriva acestei sentințe, având numărul 141 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală, petiționarul a declarat recurs, fără a-l motiva în scris.

La termenul de astăzi, 13 februarie 2009, deși legal citat, petiționarul T.Șt. nu s-a prezentat spre a-și motiva recursul. În aceste condiții, cum din dosar nu rezultă motive pentru admiterea recursului, Curtea va trebui să-l privească ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, obligând pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.Șt. împotriva sentinței penale nr. 141 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2009.