ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 512/2009

Asupra recursului penal de

față;

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel Cluj sub nr. 1576/33/2008 petentul Bucur Ioan a atacat, în baza art.

278

1

C. proc. pen., rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Cluj, în 3 septembrie 2008, în dosarul nr. 445/P/2007, prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de petent, pentru infracțiunile de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.

și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

În motivarea plângerii s-a

arătat că anterior s-au dat mai multe rezoluții de neîncepere a urmăririi

penale constatându-se nevinovăția sa pentru ca, prin rezoluția atacată, să se

rețină totuși vinovăția pentru o faptă pe care nu a comis-o.

Curtea de Apel Cluj, secția penală

și de minori, prin sentința penală nr. 141 din 13 noiembrie 2008, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de către petentul B.I., împotriva rezoluției din

3 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dată în

dosarul nr. 445/P/2007, de neîncepere a urmăririi penale.

A fost menținută rezoluția

atacată și a fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a da această soluție,

s-au constatat următoarele:

Prin rezoluția atacată, s-a

reținut că petentul, în calitate de executor judecătoresc, cu ocazia încheierii

procesului verbal de adjudecare a unui imobil adus în garanție, încheiat la

data de 30 septembrie 2002, a comis infracțiunile de abuz în serviciu și fals

intelectual constând în aceea că a consemnat necorespunzător adevărului că

debitorului T.Șt., proprietarul imobilului, ar fi fost prezent și ar fi fost de

acord cu preluarea imobilului de către creditor, la un preț mai mic de cât 75 %

din valoarea acestuia, cauzând, astfel, prejudicii importante, debitorului.

Contrar celor susținute de

către petent, din declarația reprezentantului creditoarei, P.S. din 29 iulie

2007, debitorul nu a fost în biroul executorului judecătoresc, însă l-a văzut

când a discutat cu acesta în fața biroului, încât nu poate fi primită

susținerea petentului că rezoluția a fost dată în absența probelor. În același

timp, în mod necorespunzător a specificat în procesul-verbal că debitorul a

fost de acord cu preluarea imobilului său de către creditor, la o valoare mult

inferioară prețului real, stabilit anterior, printr-un raport de evaluare.

De fapt, petentul a atacat

motivarea rezoluției și nu dispozitivul acesteia prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale, deoarece a intervenit prescripția răspunderii

penale.

În mod corect s-a constatat

intervenția prescripției răspunderii penale, deoarece conform art. 122 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de

5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai

mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, iar pedeapsa pentru infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.,

este de la 6 luni închisoare la 3 ani, iar pentru infracțiunea de fals

intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., de la 6 luni, la 5 ani închisoare.

În consecință, termenul de 5

ani al faptei comise în 30 septembrie 2002, s-a împlinit în data de 29

septembrie 2007, iar rezoluția a fost dată în 3 septembrie 2008.

În cazul formulării

plângerilor în fața judecătorului împotriva rezoluției procurorului de

netrimitere în judecată, instanța de judecată, conform art. 278

1

alin.

(8) C. proc. pen., poate fie să respingă plângerea, fie să o admită și să

trimită cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, fie să admită

plângerea și să rețină cauza, spre rejudecare.

Este evident că, în cauză,

nu poate fi admisă plângerea și cauza reținută spre rejudecare, deoarece a

încetat prescripția răspunderii penale.

În același timp, aceasta nu

poate fi admisă, iar cauza trimisă procurorului pentru redeschiderea urmăririi

penale, deoarece dispozițiile art. 228 C. proc. pen., referitoare la începerea

urmăririi penale sunt stricte, în sensul că aceasta poate fi dispusă când din

cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă

vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzută de art. 10 C. proc. pen., deci, inclusiv, cel prevăzut de art. 10 alin.

(1) lit. g) C. proc. pen., referitor la prescripție.

Prin urmare, cererea

petentului de anulare a rezoluției este nelegală.

Acesta, de fapt, este

nemulțumit de constatarea existenței faptelor și vinovăției sale, în cuprinsul

motivării rezoluției atacate, însă aceste rețineri le putea contesta doar în

condițiile art. 13 C. proc. pen., dacă cerea continuarea procesului penal de

către procuror, dar petentul nu a formulat o asemenea cerere.

Așa fiind, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanța a respins, ca nefondată, plângerea

petentului.

Împotriva acestei sentințe,

având numărul 141 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală,

petiționarul a declarat recurs, fără a-l motiva în scris.

La termenul de astăzi, 13

februarie 2009, deși legal citat, petiționarul T.Șt. nu s-a prezentat spre a-și

motiva recursul.

În aceste condiții, cum din

dosar nu rezultă motive pentru admiterea recursului, Curtea va trebui să-l

privească ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, obligând pe petiționar la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul T.Șt. împotriva sentinței penale nr. 141 din

13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2009.