ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 528/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 87 din 10 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. 1284/33/2008, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul C.L. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 20 martie 2008, dată în dosarul nr. 351/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. A obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt, următoarele: Prin rezoluția din data de 20 martie 2008, dată în dosar nr. 351/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.M.R.

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și, respectiv, neînceperea urmăririi penale față de S.D., S.S., B.G., D.G. și B.D. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen. S-a reținut de către procuror că, petentul C.L. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc C.M.R. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și, respectiv, împotriva numiților S.D., S.S., B.G., D.G. și B.D. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen. Petentul s-a plâns că executorul nu și-a îndeplinit corect atribuțiile în cadrul unei executări silite pe care trebuia să o efectueze, iar celelalte persoane au distrus gardul și materialele ce trebuiau doar ridicat de pe terenul pe care se aflau, conform hotărârii judecătorești puse în executare.

În baza actelor premergătoare, s-a constatat că, prin sentința civilă nr. 5396/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 442/R/2006 a Curții de Apel Cluj, s-a admis acțiunea reclamanților S.G., S.S., P.G., G.G. împotriva petentului din prezenta cauză, acesta din urmă fiind obligat să-și ridice materialele de construcție și gardul împletit din fier, cu poartă, de pe terenul reclamanților înscris în C.F. Feleacu, iar în caz de refuz, s-a autorizat ca reclamanții să ridice lucrările pe cheltuiala pârâtului. Conform declarației date de executorul judecătoresc la data de 21 aprilie 2006 s-a obținut încuviințarea executării silite prin încheierea 4200/CC/2005, după care a emis somația din 26 aprilie 2006 cu termen de 10 zile conform art. 580 2 C. proc.

civ. Întrucât până la 12 mai 2006 debitorul C.L. nu a executat obligația de a face, creditorii au depus o cerere prin care au solicitat un termen pentru executarea obligației de a face pe seama și pe cheltuiala debitorului. Împotriva măsurii executării silite, debitorul a formulat o contestație la executare și a solicitat suspendarea acesteia. Atât cererea de suspendare cât și contestația au fost respinse prin sentința civilă nr. 5039/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Împotriva acestei hotărâri debitorul a declarat recurs care a fost respins, ca nefondat, la 11 octombrie 2006 prin decizia nr. 1038/2006 a Tribunalului Cluj. În urma acestor hotărâri judecătorești, la data de 25 ianuarie 2007, creditorii au solicitat continuarea executării silite, motiv pentru care executorul judecătoresc a emis somația din 25 ianuarie 2007. Urmare acestei somații debitorul a formulat din nou contestație la executare și cerere de suspendare la executare.

Prin încheierea nr. 800/CC/2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dos.2757/211/2007, s-a dispus respingerea cererii formulate de C.L. având ca obiect suspendarea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 181/2006 al B.E.J. C.M.R., totodată fiindu-i aplicată acestuia o amendă judiciară de 700 lei pentru rea credință și tergiversarea executării silite. Întrucât debitorul a refuzat să achite cheltuielile de executare și de judecată, la data de 20 martie 2007 executorul judecătoresc a instituit poprire pe salariul debitorului. La solicitarea creditorilor, a fost fixat de către executorul judecătoresc termen pentru executarea obligației de a face pentru data de 17 iulie 2007, dată la care executorul a constatat un impediment la executare, în sensul că hotărârea judecătorească nu era opozabilă și soției debitorului, respectiv C.R.

Prin ordonanța președințială nr. 6342/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr. 9826/211/2007, s-a admis cererea reclamanților împotriva pârâtei C.R. (soția debitorului) care a fost obligată să ridice materialele de construcție și gardul împletit din fier cu poartă de pe terenul reclamanților înscris în CF 2894 Feleac, iar în caz de refuz au fost autorizați reclamanții să ridice materialele pe cheltuiala pârâtei a fost înlăturat impedimentul fixându-se un nou termen, pentru data de 11 septembrie 2007. Debitorii C.L. și R., au depus o nouă cerere de suspendare prin care au invocat că sunt proprietari ai terenului și alte motive dar această cerere a fost respinsă prin încheierea nr. 2211/CC/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

La termenul fixat pentru 11 septembrie 2007, executarea a fost amânată pentru data de 10 octombrie 2007 întrucât creditorii nu au asigurat muncitorii și utilajele care să ridice gardul și materialele de construcție de pe teren. Întrucât la termenul din 10 octombrie 2007 creditorii au asigurat muncitorii și utilajele necesare pentru demolarea gardului și ridicarea materialelor de construcției, s-a trecut la executarea silită propriu-zisă și debitorii au fost somați să achite contravaloarea lucrărilor de demolare a gardului și ridicarea materialelor de construcție de pe teren. Pentru aceste motive s-a apreciat că executorul judecătoresc C.M. și-a îndeplinit în mod corect obligațiile legale de serviciu pe care le avea, respectiv de a pune în executare o hotărâre judecătorească irevocabilă și prin urmare acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., sau de vreo altă infracțiune.

În plângerea penală formulată de petentul C.L., acesta solicită efectuarea de cercetări și față de numiții S.D., S.S., B.G., D.G. și B.D., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen. S-a apreciat că și plângerea penală formulată împotriva acestora, nu se bazează pe indicii și date certe că ar fi săvârșit această infracțiune, fiind chiar tendențioasă întrucât persoanele în cauză sunt reclamanții, care au intentat acțiunile civile împotriva petentului C.L. pentru a-și valorifica, respectiv pentru a obține printr-o hotărâre judecătorească proprietatea ce le-a fost ocupată abuziv. Prin urmare, reclamanții pentru a putea să ridice lucrările făcute abuziv de petent pe terenul lor, în mod natural trebuiau să le dezafecteze, inclusiv să distrugă gardul din beton și stâlpi metalici.

Această acțiune a fost autorizată de instanță întrucât petentul a refuzat să o facă și prin urmare ei nu se fac răspunzători de săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere, conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., plângere ce a fost respinsă, ca tardivă, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin rezoluția din 11 august 2008, dată în dosar nr. 687/II/2/2007. S-a motivat această soluție prin aceea că, deși rezoluția inițială i-a fost comunicată petentului prin scrisoare recomandată, la data de 28 martie 2008 (conform borderoului de corespondență al parchetului), plângerea la procurorul general s-a formulat abia la data de 31 iulie 2008, cu depășirea termenului prevăzută de art. 278 alin. (3) C. proc.

pen., chiar dacă avocatul petentului a primit copie de pe rezoluție la 17 iulie 2008, dată față de care plângerea ar fi în termen. Împotriva rezoluției procurorului general, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petentul a formulat plângere la instanță, cauza fiind înregistrată sub nr. de mai sus. S-a solicitat prin plângere desființarea rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și trimiterea dosarului la procuror în vederea completării cercetării penale. În primul rând, a fost criticată, ca netemeinică, soluția procurorului general, întrucât la dosar nu există dovada că, petentul ar fi primit scrisoarea recomandată prin care i s-a comunicat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ci doar dovada că aceasta a fost comunicată.

Așa fiind, s-a apreciat că plângerea la procurorul general a fost făcută în termen și trebuia soluționată pe fond de către acesta. În fața instanței, prin apărătorul ales al petentului, s-au arătat și motivele pentru care rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este considerată nelegală, respectiv, acelea ce au fost invocate și în plângerea adresată procurorului general.

Astfel, s-a arătat că procurorul ce a soluționat plângerea penală inițială, nu a efectuat nici un act de cercetare, respectiv, nu a audiat petentul și făptuitorii, a tratat cu superficialitate cauza, neanalizând toate aspectele semnalate în plângere: încălcarea de către executor a titlului executoriu, în sensul că materialele ridicate nu se aflau pe terenul cu nr. top indicate în titlul executoriu, ci pe un teren cu alte nr. top, executorul nu a făcut nici un demers pentru a lămuri acest aspect, iar pe de altă parte, executorul a autorizat desființarea gardului, deși titlul executoriu permitea doar ridicarea acestuia. De asemenea, procurorul nu s-a pronunțat asupra acuzației privind comiterea infracțiunii de distrugere, nu a ținut seama de ceea ce permitea titlul executoriu, ridicarea gardului și a materialelor de construcție și, nicidecum distrugerea acestora, distrugere comisă de persoanele indicate în plângere.

Nu s-a avut în vedere că, în chiar titlul executoriu, instanța a arătat că doar o parte din terenul petentului se suprapune peste terenul intimaților, 19,5 mp și, cu toate acestea, l-a obligat pe petent să-și ridice materialele și gardul de pe întreaga suprafață aparținând intimaților (reclamanți în procesul civil), astfel că a fost în imposibilitate să execute hotărârea. S-a concluzionat că, din actele dosarului rezultă suficiente date în sensul că făptuitorii se fac vinovați de comiterea infracțiunilor pentru care s-a formulat plângere și că, deci, se impune tragerea la răspundere penală a acestora, în urma efectuării unei cercetări penale complete. Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat că, potrivit art. 278 1 C. proc.

pen., ceea ce se atacă la instanța de judecată este rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și nu rezoluția procurorului general prin care s-a respins plângerea petentului formulată în temeiul art. 275 – art. 278 C. poc. pen. Așa fiind, în speță, este irelevant temeiul respingerii plângerii de către procurorul general - tardivitatea (care, oricum, nu este incidență în cauză), instanța învestită în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., urmând a analiza rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Potrivit art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar potrivit art. 228 alin. (1) C. proc.

pen., organul de urmărire penală dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10, cu excepția celui de la lit. b 1 . Rezultă din cuprinsul acestor texte legale că, efectuarea actelor premergătoare nu este obligatorie, iar dacă se efectuează astfel de acte (care nu sunt nominalizate, fiind deci lăsate la aprecierea procurorului, cele care se impun), pe baza acestora sau chiar numai din cuprinsul actului de sesizare, procurorul poate dispune sau nu, începerea urmăririi penale, acestea fiind suficiente (în funcție de conținutul lor) pentru a se putea dispune o soluție procedurală în cauză.

Instanța de fond a constatat că în mod corect procurorul, pe baza actului de sesizare (plângerea petentului) și al actelor premergătoare efectuate în cauză (declarația executorului judecătoresc, copii ale actelor din dosarul execuțional, hotărârile judecătorești date în contestațiile la executare), a constatat incidența dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate de petent, abuz în serviciu și distrugere, caz în care nu poate fi pusă în mișcarea acțiunea penală împotriva făptuitorilor și deci, nu poate fi începută urmărirea penală . Verificând rezoluția atacată, instanța de fond a apreciat că aceasta este legală, neexistând indicii de natură a permite începerea urmăririi penale față de persoanele cu privire la care au fost efectuate acte premergătoare.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs petiționarul C.L., solicitând casarea acesteia și în rejudecare, admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., cu consecința trimiterii cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale. Prima critică invocată în recurs vizează greșita respingere de către procurorul general a plângerii împotriva rezoluției procurorului ca fiind tardivă, iar sub cel de-al doilea aspect, recurentul petiționar consideră că sunt suficiente elemente care impun începerea urmăririi penale față de persoanele arătate. Înalta Curte, examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 385 14 C. proc.

pen. și art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza materialului și a lucrărilor din dosarul cauzei rezultă că acesta este nefondat pentru următoarele considerente. Cu privire la prima critică invocată de recurentul petiționar în sensul greșitei respingeri de către procurorul general, prin rezoluția nr. 687/II/2/2007 din 11 august 2008, ca tardivă, a plângerii formulate împotriva rezoluției din 20 martie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 351/P/2007 se impun a fi reținute următoarele aspecte: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278 la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.” Din analiza dispozițiilor legale mai sus enunțate dar și din denumirea marginală a aceluiași text de lege rezultă că actul pe care instanța urmează a-l supune examinării, după ce a constatat că s-a parcurs procedura reglementată de dispozițiile art. 278 C. proc.

pen., este actul de netrimitere în judecată întocmit de procuror, respectiv, rezoluția sau ordonanța de clasare, de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere sau de încetare a urmăririi penale și nu rezoluția procurorului ierarhic de respingere a plângerii făcută conform art. 278 C. proc. pen. Obligatorie este parcurgerea procedurii instituită de dispozițiile art. 278 C. proc. pen., neavând relevanță soluția dată de procurorul ierarhic care poate fi de admitere sau de respingere a acesteia ca neîntemeiată, ca inadmisibilă ori ca tardivă. Prin urmare, dacă se constată ca fiind parcursă etapa premergătoare la procurorul ierarhic superior, instanța examinează, astfel cum s-a procedat în cauza de față, legalitatea și temeinicia rezoluției de netrimitere în judecată, acesta fiind actul vizat de legiuitor a fi supus controlului judecătoresc.

Instituția plângerii împotriva actelor procurorului reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nu prevede atacarea la instanță a rezoluțiilor sau a ordonanțelor date de procurorul ierarhic care a rezolvat plângerile împotriva actelor de netrimitere în judecată, aceste acte fiind atacate și ele doar prin intermediul actelor împotriva cărora se poate face plângere și pe care legiuitorul a înțeles să le enumere explicit în alin. (1) al art. 278 1 C. proc. pen. Nefondată este și cea de-a doua critică invocată de recurentul petiționar, în sensul desființării rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Prin rezoluția atacată procurorul a dispus, conform art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.M.R. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., respectiv, față de S.D., S.S., B.G., D.G. și B.D. sub aspectul infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen. Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., aceasta constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Ca atare, pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune, neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune, îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Atât infracțiunea de abuz în serviciu cât și infracțiunea de distrugere se săvârșesc cu forma de vinovăție a intenției ceea ce înseamnă că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește sau acceptă posibilitatea producerii lui. Pe de altă parte, pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale este necesar și obligatoriu îndeplinirea a două condiții: a) existența unui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune; b) inexistența vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. În speță, se constată că executorul judecătoresc în virtutea atribuțiilor de serviciu a procedat la punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Astfel, prin sentința civilă nr. 5396/2005, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. 5422/2004, rămasă definitivă prin decizia nr. 442/R/2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 493/2006, s-a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamanții S.G. și S.S. împotriva pârâtului C.L. A obligat pârâtul să-și ridice materialele de construcție și gardul împletit din fier, cu poartă, de pe terenul reclamanților înscris în CF 2984 Feleacu, iar în caz de refuz, a autorizat reclamanții să ridice lucrurile pe cheltuiala pârâtului. A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților în sumă de 8.674.000 lei. Această sentință a constituit titlu executoriu în baza căruia s-a început executarea de către executorul judecătoresc C.M.R.

Contestațiile la executare formulate de petiționar, precum și cererile de suspendare provizorie a executării silite au fost respinse prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În atare condiții, cum executorul judecătoresc a procedat la punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, nu se poate reține, astfel cum a reținut și instanța de fond, existența unor indicii de natură a permite începerea urmăririi penale față de făptuitorul C.M.R. Nici reținerea infracțiunii de distrugere invocată de recurent nu este întemeiată în condițiile în care lipsește latura subiectivă, distrugerea fiind determinată de necesitatea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.L. împotriva sentinței penale nr. 87 din 10 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. 1284/33/2008. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.L. împotriva sentinței penale nr. 87 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2009.