ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 528/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 528/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87

din 10 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de

minori, în dosarul nr. 1284/33/2008, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii

formulată de petiționarul C.L. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale din 20 martie 2008, dată în dosarul nr. 351/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Cluj.

A obligat petiționarul la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt, următoarele:

Prin rezoluția din

data de 20 martie 2008, dată în dosar nr. 351/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Cluj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.M.R. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută

de art. 246 C. pen. și, respectiv, neînceperea urmăririi penale față de S.D.,

S.S., B.G., D.G. și B.D. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută

de art. 217 C. pen.

S-a reținut de către

procuror că, petentul C.L. a formulat plângere penală împotriva executorului

judecătoresc C.M.R. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și, respectiv, împotriva

numiților S.D., S.S., B.G., D.G. și B.D. pentru săvârșirea infracțiunii de

distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.

Petentul s-a plâns că

executorul nu și-a îndeplinit corect atribuțiile în cadrul unei executări

silite pe care trebuia să o efectueze, iar celelalte persoane au distrus gardul

și materialele ce trebuiau doar ridicat de pe terenul pe care se aflau, conform

hotărârii judecătorești puse în executare.

În baza actelor

premergătoare, s-a constatat că, prin sentința civilă nr. 5396/2005 a

Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 442/R/2006

a Curții de Apel Cluj, s-a admis acțiunea reclamanților S.G., S.S., P.G., G.G. împotriva

petentului din prezenta cauză, acesta din urmă fiind obligat să-și ridice

materialele de construcție și gardul împletit din fier, cu poartă, de pe

terenul reclamanților înscris în C.F. Feleacu, iar în caz de refuz, s-a

autorizat ca reclamanții să ridice lucrările pe cheltuiala pârâtului.

Conform declarației

date de executorul judecătoresc la data de 21 aprilie 2006 s-a obținut

încuviințarea executării silite prin încheierea 4200/CC/2005, după care a emis

somația din 26 aprilie 2006 cu termen de 10 zile conform art. 580

2

C.

proc. civ. Întrucât până la 12 mai 2006 debitorul C.L. nu a executat obligația

de a face, creditorii au depus o cerere prin care au solicitat un termen pentru

executarea obligației de a face pe seama și pe cheltuiala debitorului.

Împotriva măsurii

executării silite, debitorul a formulat o contestație la executare și a

solicitat suspendarea acesteia. Atât cererea de suspendare cât și contestația

au fost respinse prin sentința civilă nr. 5039/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Împotriva acestei

hotărâri debitorul a declarat recurs care a fost respins, ca nefondat, la 11

octombrie 2006 prin decizia nr. 1038/2006 a Tribunalului Cluj.

În urma acestor

hotărâri judecătorești, la data de 25 ianuarie 2007, creditorii au solicitat

continuarea executării silite, motiv pentru care executorul judecătoresc a emis

somația din 25 ianuarie 2007.

Urmare acestei somații

debitorul a formulat din nou contestație la executare și cerere de suspendare

la executare.

Prin încheierea nr. 800/CC/2006

pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dos.2757/211/2007, s-a dispus

respingerea cererii formulate de C.L. având ca obiect suspendarea executării

silite începute în dosarul execuțional nr. 181/2006 al B.E.J. C.M.R., totodată

fiindu-i aplicată acestuia o amendă judiciară de 700 lei pentru rea credință și

tergiversarea executării silite.

Întrucât debitorul a

refuzat să achite cheltuielile de executare și de judecată, la data de 20

martie 2007 executorul judecătoresc a instituit poprire pe salariul

debitorului.

La solicitarea

creditorilor, a fost fixat de către executorul judecătoresc termen pentru

executarea obligației de a face pentru data de 17 iulie 2007, dată la care

executorul a constatat un impediment la executare, în sensul că hotărârea

judecătorească nu era opozabilă și soției debitorului, respectiv C.R.

Prin ordonanța

președințială nr. 6342/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr.

9826/211/2007, s-a admis cererea reclamanților împotriva pârâtei C.R. (soția

debitorului) care a fost obligată să ridice materialele de construcție și

gardul împletit din fier cu poartă de pe terenul reclamanților înscris în CF

2894 Feleac, iar în caz de refuz au fost autorizați reclamanții să ridice

materialele pe cheltuiala pârâtei a fost înlăturat impedimentul fixându-se un nou

termen, pentru data de 11 septembrie 2007.

Debitorii C.L. și R.,

au depus o nouă cerere de suspendare prin care au invocat că sunt proprietari

ai terenului și alte motive dar această cerere a fost respinsă prin încheierea nr.

2211/CC/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

La termenul fixat

pentru 11 septembrie 2007, executarea a fost amânată pentru data de 10

octombrie 2007 întrucât creditorii nu au asigurat muncitorii și utilajele care

să ridice gardul și materialele de construcție de pe teren.

Întrucât la termenul

din 10 octombrie 2007 creditorii au asigurat muncitorii și utilajele necesare

pentru demolarea gardului și ridicarea materialelor de construcției, s-a trecut

la executarea silită propriu-zisă și debitorii au fost somați să achite

contravaloarea lucrărilor de demolare a gardului și ridicarea materialelor de

construcție de pe teren.

Pentru aceste motive

s-a apreciat că executorul judecătoresc C.M. și-a îndeplinit în mod corect

obligațiile legale de serviciu pe care le avea, respectiv de a pune în

executare o hotărâre judecătorească irevocabilă și prin urmare acesta nu se

face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., sau de vreo altă infracțiune.

În plângerea penală

formulată de petentul C.L., acesta solicită efectuarea de cercetări și față de

numiții S.D., S.S., B.G., D.G. și B.D., pentru săvârșirea infracțiunii de

distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.

S-a apreciat că și

plângerea penală formulată împotriva acestora, nu se bazează pe indicii și date

certe că ar fi săvârșit această infracțiune, fiind chiar tendențioasă întrucât

persoanele în cauză sunt reclamanții, care au intentat acțiunile civile

împotriva petentului C.L. pentru a-și valorifica, respectiv pentru a obține

printr-o hotărâre judecătorească proprietatea ce le-a fost ocupată abuziv.

Prin urmare,

reclamanții pentru a putea să ridice lucrările făcute abuziv de petent pe

terenul lor, în mod natural trebuiau să le dezafecteze, inclusiv să distrugă

gardul din beton și stâlpi metalici. Această acțiune a fost autorizată de

instanță întrucât petentul a refuzat să o facă și prin urmare ei nu se fac

răspunzători de săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.

Împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere, conform art. 275

– art. 278 C. proc. pen., plângere ce a fost respinsă, ca tardivă, de către

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin

rezoluția din 11 august 2008, dată în dosar nr. 687/II/2/2007. S-a motivat

această soluție prin aceea că, deși rezoluția inițială i-a fost comunicată

petentului prin scrisoare recomandată, la data de 28 martie 2008 (conform

borderoului de corespondență al parchetului), plângerea la procurorul general

s-a formulat abia la data de 31 iulie 2008, cu depășirea termenului prevăzută  de

art. 278 alin. (3) C. proc. pen., chiar dacă avocatul petentului a primit copie

de pe rezoluție la 17 iulie 2008, dată față de care plângerea ar fi în termen.

Împotriva rezoluției

procurorului general, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., petentul a

formulat plângere la instanță, cauza fiind înregistrată sub nr. de mai sus.

S-a solicitat prin

plângere desființarea rezoluției procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Cluj și trimiterea dosarului la procuror în vederea

completării cercetării penale.

În primul rând, a fost

criticată, ca netemeinică, soluția procurorului general, întrucât la dosar nu

există dovada că, petentul ar fi primit scrisoarea recomandată prin care i s-a

comunicat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ci doar dovada că aceasta

a fost comunicată. Așa fiind, s-a apreciat că plângerea la procurorul general a

fost făcută în termen și trebuia soluționată pe fond de către acesta.

În fața instanței,

prin apărătorul ales al petentului, s-au arătat și motivele pentru care

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este considerată nelegală,

respectiv, acelea ce au fost invocate și în plângerea adresată procurorului

general.

Astfel, s-a arătat că

procurorul ce a soluționat plângerea penală inițială, nu a efectuat nici un act

de cercetare, respectiv, nu a audiat petentul și făptuitorii, a tratat cu

superficialitate cauza, neanalizând toate aspectele semnalate în plângere:

încălcarea de către executor a titlului executoriu, în sensul că materialele

ridicate nu se aflau pe terenul cu nr. top indicate în titlul executoriu, ci pe

un teren cu alte nr. top, executorul nu a făcut nici un demers pentru a lămuri

acest aspect, iar pe de altă parte, executorul a autorizat desființarea

gardului, deși titlul executoriu permitea doar ridicarea acestuia.

De

asemenea, procurorul nu s-a pronunțat asupra acuzației

privind comiterea

infracțiunii de distrugere, nu a ținut seama de ceea ce permitea titlul

executoriu, ridicarea gardului și a materialelor de construcție și, nicidecum

distrugerea acestora, distrugere comisă de persoanele indicate în plângere. Nu

s-a avut în vedere că, în chiar titlul executoriu, instanța a arătat că doar o

parte din terenul petentului se suprapune peste terenul intimaților, 19,5 mp

și, cu toate acestea, l-a obligat pe petent să-și ridice materialele și gardul

de pe întreaga suprafață aparținând intimaților (reclamanți în procesul civil),

astfel că a fost în imposibilitate să execute hotărârea.

S-a concluzionat că,

din actele dosarului rezultă suficiente date în sensul că făptuitorii se fac

vinovați de comiterea infracțiunilor pentru care s-a formulat plângere și că,

deci, se impune tragerea la răspundere penală a acestora, în urma efectuării

unei cercetări penale complete.

Verificând rezoluția

atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat

că, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., ceea ce se atacă la instanța

de judecată este rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și nu rezoluția

procurorului general prin care s-a respins plângerea petentului formulată în

temeiul art. 275 – art. 278 C. poc. pen. Așa fiind, în speță, este irelevant

temeiul respingerii plângerii de către procurorul general - tardivitatea (care,

oricum, nu este incidență în cauză), instanța învestită în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., urmând a analiza rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.

Potrivit art. 224 alin.

(1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire

penală

poate

efectua acte premergătoare, iar potrivit art. 228

alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală dispune prin rezoluție

începerea urmăririi penale, când

din cuprinsul actului de

sesizare sau al actelor premergătoare

efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10, cu excepția

celui de la lit. b

1

.

Rezultă din cuprinsul

acestor texte legale că, efectuarea actelor premergătoare nu este obligatorie,

iar dacă se efectuează astfel de acte (care nu sunt nominalizate, fiind deci

lăsate la aprecierea procurorului, cele care se impun), pe baza acestora sau

chiar numai din cuprinsul actului de sesizare, procurorul poate dispune sau nu,

începerea urmăririi penale, acestea fiind suficiente (în funcție de conținutul

lor) pentru a se putea dispune o soluție procedurală în cauză.

Instanța de fond a constatat

că în mod corect procurorul, pe baza actului de sesizare (plângerea petentului)

și al actelor premergătoare efectuate în cauză (declarația executorului

judecătoresc, copii ale actelor din dosarul execuțional, hotărârile

judecătorești date în contestațiile la executare), a constatat incidența dispozițiilor

art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv lipsa elementelor constitutive ale

infracțiunilor reclamate de petent, abuz în serviciu și distrugere, caz în care

nu poate fi pusă în mișcarea acțiunea penală împotriva făptuitorilor și deci,

nu poate fi începută urmărirea penală

.

Verificând rezoluția

atacată, instanța de fond a apreciat că aceasta este legală, neexistând indicii

de natură a permite începerea urmăririi penale față de persoanele cu privire la

care au fost efectuate acte premergătoare.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs petiționarul C.L., solicitând

casarea acesteia și în rejudecare, admiterea plângerii, desființarea rezoluției

atacate în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C.

proc. pen., cu consecința trimiterii cauzei la procuror, în vederea începerii

urmăririi penale.

Prima critică invocată în

recurs vizează greșita respingere de către procurorul general a plângerii

împotriva rezoluției procurorului ca fiind tardivă, iar sub cel de-al doilea

aspect, recurentul petiționar consideră că sunt suficiente elemente care impun

începerea urmăririi penale față de persoanele arătate.

Înalta Curte, examinând

recursul în conformitate cu prevederile art. 385

14

C. proc. pen. și art.

278

1

alin. (7) C. proc. pen., pe baza materialului și a lucrărilor

din dosarul cauzei rezultă că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente.

Cu privire la prima critică

invocată de recurentul petiționar în sensul greșitei respingeri de către

procurorul general, prin rezoluția nr. 687/II/2/2007 din 11 august 2008, ca

tardivă, a plângerii formulate împotriva rezoluției din 20 martie 2008 dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 351/P/2007 se impun a

fi reținute următoarele aspecte:

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere

în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și 278 la instanța căreia i-ar reveni, potrivit

legii, competența să judece cauza în primă instanță.”

Din analiza dispozițiilor

legale mai sus enunțate dar și din denumirea marginală a aceluiași text de lege

rezultă că actul pe care instanța urmează a-l supune examinării, după ce a

constatat că s-a parcurs procedura reglementată de dispozițiile art. 278 C.

proc. pen., este actul de netrimitere în judecată întocmit de procuror,

respectiv, rezoluția sau ordonanța de clasare, de neîncepere a urmăririi

penale, de scoatere sau de încetare a urmăririi penale și nu rezoluția

procurorului ierarhic de respingere a plângerii făcută conform art. 278 C.

proc. pen.

Obligatorie este parcurgerea

procedurii instituită de dispozițiile art. 278 C. proc. pen., neavând relevanță

soluția dată de procurorul ierarhic care poate fi de admitere sau de respingere

a acesteia ca neîntemeiată, ca inadmisibilă ori ca tardivă.

Prin urmare, dacă se

constată ca fiind parcursă etapa premergătoare la procurorul ierarhic superior,

instanța examinează, astfel cum s-a procedat în cauza de față, legalitatea și

temeinicia rezoluției de netrimitere în judecată, acesta fiind actul vizat de

legiuitor a fi supus controlului judecătoresc.

Instituția plângerii

împotriva actelor procurorului reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu prevede atacarea la instanță a rezoluțiilor sau a

ordonanțelor date de procurorul ierarhic care a rezolvat plângerile împotriva

actelor de netrimitere în judecată, aceste acte fiind atacate și ele doar prin

intermediul actelor împotriva cărora se poate face plângere și pe care

legiuitorul a înțeles să le enumere explicit în alin. (1) al art. 278

1

C. proc. pen.

Nefondată este și cea de-a

doua critică invocată de recurentul petiționar, în sensul desființării

rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi

penale.

Prin rezoluția atacată

procurorul a dispus, conform art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.M.R.

sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., respectiv, față de S.D., S.S., B.G., D.G. și B.D.

sub aspectul infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.

Cât privește infracțiunea prevăzută

de art. 246 C. pen., aceasta constă în fapta funcționarului public care, în

exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act

ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare

intereselor legale ale unei persoane.

Ca atare, pentru existența

acestei infracțiuni este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv

atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune, neîndeplinirea unui act, fie

printr-o acțiune, îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca

urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Atât infracțiunea de abuz în

serviciu cât și infracțiunea de distrugere se săvârșesc cu forma de vinovăție a

intenției ceea ce înseamnă că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și

urmărește sau acceptă posibilitatea producerii lui.

Pe de altă parte, pentru a

se putea dispune începerea urmăririi penale este necesar și obligatoriu

îndeplinirea a două condiții:

a) existența unui minim de

date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în

mod cert o infracțiune;

b) inexistența vreunuia din

cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare

a acțiunii penale.

În speță, se constată că

executorul judecătoresc în virtutea atribuțiilor de serviciu a procedat la

punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Astfel, prin sentința civilă

nr. 5396/2005, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. 5422/2004,

rămasă definitivă prin decizia nr. 442/R/2006, pronunțată de Curtea de Apel

Cluj în dosarul nr. 493/2006, s-a dispus admiterea acțiunii formulată de

reclamanții S.G. și S.S. împotriva pârâtului C.L.

A obligat pârâtul să-și

ridice materialele de construcție și gardul împletit din fier, cu poartă, de pe

terenul reclamanților înscris în CF 2984 Feleacu, iar în caz de refuz, a

autorizat reclamanții să ridice lucrurile pe cheltuiala pârâtului.

A obligat pârâtul la plata

cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților în sumă de 8.674.000 lei.

Această sentință a

constituit titlu executoriu în baza căruia s-a început executarea de către

executorul judecătoresc C.M.R.

Contestațiile la executare

formulate de petiționar, precum și cererile de suspendare provizorie a

executării silite au fost respinse prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile.

În atare condiții, cum

executorul judecătoresc a procedat la punerea în executare a unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, nu se poate reține, astfel cum a

reținut și instanța de fond, existența unor indicii de natură a permite

începerea urmăririi penale față de făptuitorul C.M.R.

Nici reținerea infracțiunii

de distrugere invocată de recurent nu este întemeiată în condițiile în care

lipsește latura subiectivă, distrugerea fiind determinată de necesitatea

punerii în executare a unei hotărâri judecătorești.

Așa fiind, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.L.

împotriva sentinței penale nr. 87 din 10 septembrie 2008, pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. 1284/33/2008.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul C.L. împotriva sentinței penale nr. 87 din 10

septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2009.