ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4394/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4394/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamantul M.S.G. a solicitat

instanței obligarea pârâților P.C.C. și SC D.D.C. SRL să prezinte următoarele

documente: numerele licențelor taxi aprobate și ecusoanele achiziționate,

numărul autoturismelor pentru fiecare mașină, situația fiecărei licențe taxi de

la data eliberării, situația cu veniturile și cheltuielile realizate cu fiecare

în parte, contractele de dispecerat, de închiriere, de colaborare, de comodat,

de consultanță și asistență, precum și toate contractele comerciale și

financiare încheiate de administratorul societății, în numele societății,

documentele ce dovedesc achitarea taxelor aferente către Administrația

Financiară pentru anii 2004 - 2008, contractele de colaborare încheiate între

societate și proprietarul autoturismului în perioada 2004 - 2007, raportul

fiscal Z specific activității de taxi pentru aceeași perioadă și pentru anul

2008, contractul cu dispeceratul și situația numărului de licențe.

Prin sentința nr. 4458

din 19 martie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând că reclamantul nu a probat că

actele solicitate nu i-ar fi fost aduse la cunoștință și, mai mult, situația

actelor pretinse era cunoscută de acesta - din Dosarul nr. 3747/2008 - în care

acesta a fost parte, conform susținerilor pârâtei.

Instanța a reținut

că, potrivit actelor din dosarul menționat s-a constatat că licențele de taxi

sunt reținute de primărie, fiind suspendate ca urmare a modificării legislației

specifice privind aparatele de marcat electronice, printr-o altă modificare

legislativă - societățile de taximetrie fiind obligate să lucreze cu parc auto

și nu închiriat.

Apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței a fost respins, iar apelurile declarate de pârâții P.C.C. și SC D.D.C.

SRL au fost admise prin Decizia nr. 512 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, care a schimbat în parte sentința atacată,

în sensul că l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată de 500

lei, respectiv 800 lei. De asemenea, apelantul reclamant a fost obligat la

plata cheltuielilor de judecată din apel de 1.000 lei, reprezentând onorariu de

avocat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că potrivit art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990

- „

în lipsă

de cenzori, sau, după caz, de auditor financiar, fiecare dintre asociați, care

nu este administrator al societății, va exercita dreptul de control pe care

asociații îl au în societățile în nume colectiv” - iar datorită faptului că

legea nu prevede niciun drept special de control al gestiunii pentru asociații

societății în nume colectiv, aceștia pot exercita controlul gestiunii în cadrul

adunării asociaților, prin consultarea registrelor societății, a bilanțurilor

și a contului de profit și pierderi.

S-a mai reținut că,

inițial, reclamantul nu și-a motivat cererea de chemare în judecată,

prevalându-se în motivare de dreptul său la informare, pentru ca, ulterior să

invoce dispozițiile art. 191 - 192, 194 - 196, 198 - 199 și art. 201 din

Legea nr. 31/1990,

iar în apel să invoce dreptul său de control asupra gestiunii conform art. 199 alin.

(5) din Lege.

Instanța de apel a

avut în vedere aceeași situație reținută și de prima instanță, faptul că

reclamantul a avut acces la registrul asociaților și la celelalte registre

comerciale, la bilanț și la contul de profit și pierderi, documente ce au fost

date publicității de către administrator, luând în considerare că - în Dosarul nr.

3747/3/2008 s-a constatat că licențele de taxi sunt reținute de primărie, fiind

suspendate ca urmare a modificării legislației specifice.

În fine, s-a

constatat din materialul probator că pârâții nu i-au refuzat reclamantului

accesul la documentele societății.

Cu privire la apelul

pârâților s-a considerat că sunt fondate întrucât la dosarul de fond se

regăsesc dovezile cheltuielilor de judecată efectuate de părți.

Împotriva deciziei,

reclamantul a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea deciziei în

raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul a susținut

următoarele:

cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

pentru următoarele considerente:

- motivația instanței

se referă la administrarea unor probe în Dosarul nr. 3747/3/2008 ce nu au

legătură cu prezenta cauză, întrucât obiectul dosarului menționat l-a

constituit anularea unui act administrativ cerută de SC D.D.C. SRL, în

contradictoriu cu Primăria Municipiului București, neavând relevanță că

reclamantul a solicitat - în acel dosar - anularea tuturor actelor ce au stat

la baza autorizațiilor reținute, precum și a actului administrativ prin care

s-au reținut autorizațiile;

- argumentarea

instanței ce vizează o pretinsă îndeplinire de către pârât a obligației de a

prezenta documentele solicitate prin desfășurarea unor acte procesuale într-o

altă cauză nu are legătură cu prezenta cauză;

- niciunul din

argumentele instanței nu se referă la faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit

obligația deși s-a reținut corect că principala modalitate în care asociația se

implică în mod colectiv, în viața societății, sunt adunările generale;

- instanța nu a reținut aspecte ale situației

de fapt dovedite cu probele administrate în fața instanței și nu a avut în

vedere că pârâtul nu a prezentat niciun document financiar - contabil al

societății;

- reținerea faptului că reclamantul a fost

invitat să ia cunoștință de documentele financiar - contabile ale societății

prin intermediul unei notificări este greșită, neavând legătură cu cauza;

dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) pentru

următoarele motive:

- acțiunea s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 191 - 200 din Legea nr. 31/1990, în special pe

dispozițiile art. 199 alin. (5), dispoziții a căror incidență nu a fost

analizată, iar motivarea instanței este în contradicție vădită cu spiritul

acestor prevederi, în contextul în care situația de fapt confirmă refuzul pârâtului

a oricărui control real și serios asupra documentației financiar - contabile,

iar dreptul său este limitat doar la posibilitatea de a lua cunoștință de

bilanțul financiar doar pe anul respectiv;

- instanța a admis în

mod nelegal cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, cu încălcarea art.

274 alin. (1) C. proc. civ. întrucât intimații nu au formulat o cerere expresă

de acordare a acestora.

Recursul este

nefondat pentru

următoarele

considerente:

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și care se referă la ipoteza unei

motivări străine de natura pricinii nu poate fi primită, constatându-se - din

argumentele aduse în susținere - că este una formală, care exprimă de fapt

nemulțumirea recurentului față de soluția instanței și o încercare de

reevaluare a modului în care a fost stabilită situația de fapt.

Din analiza

considerentelor deciziei atacate, instanța constată că acestea se constituie

într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a

ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv, fără a conține elemente străine de

natura pricinii.

privind pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990

nu poate fi primită, reținându-se corect că textul în discuție face trimitere

la dreptul de control pe care asociații îl au în societățile în nume colectiv,

în situația în care nu există cenzori ori, după caz, de auditori financiari.

În aceeași logică

juridică s-a arătat - pe bună dreptate - că legea nu prevede niciun drept

special de control al asociaților societăților în nume colectiv și că

principala modalitate de implicare în viața societății rămâne adunarea generală

a asociaților, precum și posibilitatea consultării registrelor societății, a

bilanțului și a contului de profit și pierderi.

Mai mult, instanțele

au reținut că reclamantul nu a reușit să facă dovada refuzului accesului la

documentele societății, ci dimpotrivă.

- În ce privește

critica ce vizează nesocotirea prevederilor art. 274 C. proc. civ. se constată că

este fondată.

Astfel, regula

instituită de textul menționat constă în aceea că partea care cade în pretenții

este obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În cauza dedusă

judecății, în mod nelegal s-au acordat cheltuielile de judecată efectuate de

pârâți la instanța de fond întrucât nu s-a avut în vedere că una din condițiile

impuse de art. 274 alin. (2) C. proc. civ. - aceea de a exista o cerere în

acest sens - nu era îndeplinită.

Cum, pârâții nu au

formulat o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, chiar dacă

reclamantul s-a aflat în culpă procesuală, acesta nu putea fi obligat să

plătească cheltuielile de judecată.

În atare situație,

Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că va admite recursul și

va modifica decizia atacată, cu consecința respingerii apelurilor declarate de

pârâți împotriva sentinței, menținând restul dispozițiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de

reclamantul M.S.G., împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 512 din 7

decembrie 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că respinge și

apelurile formulate de pârâții P.C.C. și SC D.D.C. SRL București, împotriva

sentinței Tribunalului București nr. 4458 din 19 martie 2009.

Menține restul

dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi,

15 decembrie 2010.