ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2635/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2635/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Olt, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 685 din 8
noiembrie 2006, a admis excepția invocată de pârâta SC R.L. SRL cu sediul social
în București, în contradictoriu cu reclamanta SC A.G. SRL cu sediul social în
comuna Șerbănești, județul Olt și a declinat competența soluționării cauzei în
favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Judecătoria Sectorului 1
București, prin sentința civilă nr. 6214 din 19 aprilie 2007, a respins, ca
neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A.G. SRL în contradictoriu cu
SC R.L. SRL cu motivarea că nu s-a făcut dovada deposedării de autovehicule și
nu s-a făcut dovada plății redevențelor lunare.
Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, prin decizia nr. 19/ A din 14 noiembrie 2007, a admis apelul
reclamantei SC A.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 6214 din 19 aprilie 2007
a Judecătoriei Sectorului 1 București, a anulat sentința apelată și a reținut
cauza pentru judecata în primă instanță, deoarece acțiunea vizează executarea obligațiilor
asumate de părți printr-un contract comercial, respectiv a modului de executare
a obligațiilor.
Prin sentința nr. 4425 din
26 martie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis
acțiunea reclamantei SC A.G. SRL împotriva pârâtei SC R.L. SRL în sensul că a
obligat pârâta să predea reclamantei autovehiculul M.B.
În fundamentarea acestei
soluții s-a reținut că pârâta este în culpă contractuală, întrucât reclamanta a
invocat ridicarea fără drept a autovehicului, iar pârâta avea obligația să
asigure predarea și liniștita folosință.
Potrivit art. 4.1 din
contract, proprietarul avea obligația să predea autovehiculul iar potrivit art.
1077 C. civ., nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate fi
autorizat de a aduce el la îndeplinire.
Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, prin decizia nr. 489 din 30 octombrie 2008, a admis apelul
declarat de SC R.L. I.F.N. SA București împotriva sentinței nr. 4425 din 26
martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în
dosarul nr. 3784/3/2008 și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a
respins acțiunea ca neîntemeiată.
Prima instanță a reținut mai
întâi că în baza contractului părților, pârâtei proprietar îi revenea atât
obligația de predare a autovehicului către reclamanta utilizatoare conform art.
4 din contract, cât și obligația de asigurare a liniștei folosințe,
nemenționată în mod expres în cuprinsul contractului, pentru ca mai apoi să
rețină că pârâta se află în culpă în raport practic cu obligația de predare,
nefiind dovedite cauze străine exoneratoare. Or, faptul că în raport cu
încheierea contractului de leasing și art. 4 din acesta, pârâta-proprietară
și-a îndeplinit obligația inițială de predare a autovehiculului către
reclamanta-utilizatoare, rezultă în mod direct și indiscutabil din protocolul
de predare-primire întrucât la 24 februarie 2004 între furnizorul extern,
pârâtă și reclamantă, semnat de către aceștia și din recunoașterea expresă a
reclamantei în acest sens.
În raport cu această predare
pârâtei îi revenea desigur în continuare, obligația subînțeleasă de a asigura
liniștita folosință a autovehiculului de către reclamantă, iar în acest context
reclamanta a pretins că a fost deposedată de bun de către pârâtă după ce a
plătit o perioadă ratele de redevență, situație în care, în baza art. 1169 C.
civ., reclamantei îi revenea obligația de a-și proba susținerile respective.
Or, reclamanta nici nu susține în concret nici nu probează unde, când și de
către ce persoană interpusă a unei persoane juridice ar fi fost deposedată în
fapt.
În această situație, în
condițiile în care obligația de predare inițială se dovedește a fi fost
îndeplinită iar deposedarea fără temei legal de către pârâtă nu a fost, în
fapt, probată, reținerea culpei de către prima instanță nu mai apare ca fiind
justificată în fapt și în drept.
Împotriva deciziei nr. 489
din 30 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,
a promovat recurs reclamanta SC A.G. SRL care a criticat această hotărâre
judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului și
modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerea instanței
de fond.
În dezvoltarea motivelor de
recurs s-a evocat că în mod greșit decizia dată în apel este fundamentată pe
existența actului adițional nr. 1 din 7 noiembrie 2005 la contractul de
leasing, care este întocmit în fals cu scopul deposedării de autovehicul, mai
ales că a fost depusă și o plângere penală la organele competente.
Intimata pârâtă SC R.L. SRL
a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând
materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin
cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge,
ca nefondat, recursul reclamantei pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că între
SC R.L. SRL în calitatea de proprietar și SC A.G. SRL în calitatea de
utilizator a fost încheiat contractul de leasing financiar nr. CLF 60.100 din
26 ianuarie 2004 având ca obiect transmiterea de la proprietar către
utilizator, în sistem de leasing, a autovehiculului model M.B., fiind descrise
toate clauzele vizând durata și valoarea contractului, condițiile de livrare.
În faza procesuală a
apelului, pârâta apelantă, a făcut dovada că între SC R.L. SRL în calitate de
proprietar, SC A.G. SRL în calitatea de cedent și SC A.T. SRL în calitatea de
cedent a fost încheiat actul adițional nr. 1 din 7 noiembrie 2005 la contractul
de leasing financiar nr. CLF60100 din 26 ianuarie 2004 prin care au fost
cesionate drepturile și obligațiile contractului de leasing inițial, iar SC A.T.
SRL a devenit noul utilizator.
Aceleași părți, au mai
stipulat la art. 6 din actul adițional că predarea bunului ce face obiectul
contractului de leasing financiar descris mai sus, către noul utilizator, se
face odată cu semnarea actului adițional.
De remarcat că atât
contractul de leasing financiar nr. CLF60100 din 26 ianuarie 2004 cât și actul
adițional nr. 1 din 7 noiembrie 2005 sunt semnate pentru SC A.G. SRL de
reprezentanta I.D.E., în calitatea de împuternicit.
Din această perspectivă,
apare cât se poate de evident că, așa cum bine argumentat a motivat instanța de
apel, pârâta SC R.L. I.F.N. SA nu are culpă în executarea contractului de
leasing financiar, îndeplinindu-și toate obligațiile asumate contractual.
Pentru aceste rațiuni
urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.G. SRL
împotriva deciziei nr. 489 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerințele
prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC A.G. SRL ȘERBĂNEȘTI județul Olt împotriva deciziei comerciale nr.
489 din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 octombrie 2009.