ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2635/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 685 din 8 noiembrie 2006, a admis excepția invocată de pârâta SC R.L. SRL cu sediul social în București, în contradictoriu cu reclamanta SC A.G. SRL cu sediul social în comuna Șerbănești, județul Olt și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 6214 din 19 aprilie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A.G. SRL în contradictoriu cu SC R.L. SRL cu motivarea că nu s-a făcut dovada deposedării de autovehicule și nu s-a făcut dovada plății redevențelor lunare.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 19/ A din 14 noiembrie 2007, a admis apelul reclamantei SC A.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 6214 din 19 aprilie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru judecata în primă instanță, deoarece acțiunea vizează executarea obligațiilor asumate de părți printr-un contract comercial, respectiv a modului de executare a obligațiilor. Prin sentința nr. 4425 din 26 martie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea reclamantei SC A.G. SRL împotriva pârâtei SC R.L. SRL în sensul că a obligat pârâta să predea reclamantei autovehiculul M.B. În fundamentarea acestei soluții s-a reținut că pârâta este în culpă contractuală, întrucât reclamanta a invocat ridicarea fără drept a autovehicului, iar pârâta avea obligația să asigure predarea și liniștita folosință.

Potrivit art. 4.1 din contract, proprietarul avea obligația să predea autovehiculul iar potrivit art. 1077 C. civ., nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate fi autorizat de a aduce el la îndeplinire. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 489 din 30 octombrie 2008, a admis apelul declarat de SC R.L. I.F.N. SA București împotriva sentinței nr. 4425 din 26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 3784/3/2008 și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prima instanță a reținut mai întâi că în baza contractului părților, pârâtei proprietar îi revenea atât obligația de predare a autovehicului către reclamanta utilizatoare conform art. 4 din contract, cât și obligația de asigurare a liniștei folosințe, nemenționată în mod expres în cuprinsul contractului, pentru ca mai apoi să rețină că pârâta se află în culpă în raport practic cu obligația de predare, nefiind dovedite cauze străine exoneratoare. Or, faptul că în raport cu încheierea contractului de leasing și art. 4 din acesta, pârâta-proprietară și-a îndeplinit obligația inițială de predare a autovehiculului către reclamanta-utilizatoare, rezultă în mod direct și indiscutabil din protocolul de predare-primire întrucât la 24 februarie 2004 între furnizorul extern, pârâtă și reclamantă, semnat de către aceștia și din recunoașterea expresă a reclamantei în acest sens.

În raport cu această predare pârâtei îi revenea desigur în continuare, obligația subînțeleasă de a asigura liniștita folosință a autovehiculului de către reclamantă, iar în acest context reclamanta a pretins că a fost deposedată de bun de către pârâtă după ce a plătit o perioadă ratele de redevență, situație în care, în baza art. 1169 C. civ., reclamantei îi revenea obligația de a-și proba susținerile respective. Or, reclamanta nici nu susține în concret nici nu probează unde, când și de către ce persoană interpusă a unei persoane juridice ar fi fost deposedată în fapt. În această situație, în condițiile în care obligația de predare inițială se dovedește a fi fost îndeplinită iar deposedarea fără temei legal de către pârâtă nu a fost, în fapt, probată, reținerea culpei de către prima instanță nu mai apare ca fiind justificată în fapt și în drept.

Împotriva deciziei nr. 489 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC A.G. SRL care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerea instanței de fond. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că în mod greșit decizia dată în apel este fundamentată pe existența actului adițional nr. 1 din 7 noiembrie 2005 la contractul de leasing, care este întocmit în fals cu scopul deposedării de autovehicul, mai ales că a fost depusă și o plângere penală la organele competente.

Intimata pârâtă SC R.L. SRL a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantei pentru următoarele considerente. Este de necontestat că între SC R.L. SRL în calitatea de proprietar și SC A.G. SRL în calitatea de utilizator a fost încheiat contractul de leasing financiar nr. CLF 60.100 din 26 ianuarie 2004 având ca obiect transmiterea de la proprietar către utilizator, în sistem de leasing, a autovehiculului model M.B., fiind descrise toate clauzele vizând durata și valoarea contractului, condițiile de livrare.

În faza procesuală a apelului, pârâta apelantă, a făcut dovada că între SC R.L. SRL în calitate de proprietar, SC A.G. SRL în calitatea de cedent și SC A.T. SRL în calitatea de cedent a fost încheiat actul adițional nr. 1 din 7 noiembrie 2005 la contractul de leasing financiar nr. CLF60100 din 26 ianuarie 2004 prin care au fost cesionate drepturile și obligațiile contractului de leasing inițial, iar SC A.T. SRL a devenit noul utilizator. Aceleași părți, au mai stipulat la art. 6 din actul adițional că predarea bunului ce face obiectul contractului de leasing financiar descris mai sus, către noul utilizator, se face odată cu semnarea actului adițional. De remarcat că atât contractul de leasing financiar nr. CLF60100 din 26 ianuarie 2004 cât și actul adițional nr. 1 din 7 noiembrie 2005 sunt semnate pentru SC A.G.

SRL de reprezentanta I.D.E., în calitatea de împuternicit. Din această perspectivă, apare cât se poate de evident că, așa cum bine argumentat a motivat instanța de apel, pârâta SC R.L. I.F.N. SA nu are culpă în executarea contractului de leasing financiar, îndeplinindu-și toate obligațiile asumate contractual. Pentru aceste rațiuni urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.G. SRL împotriva deciziei nr. 489 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.G. SRL ȘERBĂNEȘTI județul Olt împotriva deciziei comerciale nr. 489 din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009.