ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 348/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Tribunalul Ialomița, prin sentința penală nr. 431 din 14 mai 2008, a condamnat pe inculpatul B.I., la 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul de 1024 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 201 din 25 iulie 2001 pronunțată de Tribunalul Ialomița, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 9 ani închisoare.

A interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen., a dedus durata reținerii și arestării de la 11 iulie 2007 la pronunțare.

A luat act că partea civilă I.T. a renunțat la pretențiile civile.

A fost obligat inculpatul să plătească 2667,20 lei, cheltuieli de spitalizare a părții civile I.T., către Spitalul Județean de urgență Slobozia plus dobânda legală calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea debitului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate următoarele:

În seara zilei de 30 ianuarie 2007, ora 18,30, în zona blocului U. din municipiul S. unde domiciliază și inculpatul B.I. a avut loc o altercație între două grupuri de persoane de etnie rromă, altercație care s-a încheiat până la intervenția organelor de poliție.

În urma acestei altercații, la Spitalul de Urgență Slobozia s-au prezentat pentru acordare de îngrijiri medicale numiții I.B. și B.R. și partea vătămată I.T. , acesta din urmă, prezentând plagă penetrantă junghiată abdominală, ceea ce a necesitat intervenție chirurgicală.

Din cercetările efectuate și declarațiile martorilor E.N., G.N., E.G., C.A., S.D., B.R., R.I., R.R., P.F., I.B., rezultă că, anterior acestei altercații, în ziua de 29 ianuarie 2007, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, martorul G.N., aflat în vizită la blocul U., a adresat cuvinte jignitoare numitei R.R., aspect despre care a aflat și fratele acesteia C.A.

În această situație, în ziua următoare, la 30 ianuarie 2007, fratele R., C.A., s-a deplasat cu un taxi împreună cu martorii B.R., P.F. și S.D., la apartamentele din zona pieții, la locuința familiei E., unde a cerut să stea de vorbă cu numitul G.N.

Stând de vorbă pe scări, în afara apartamentului, numitul C.A. a încercat să-l lovească pe G.N., probabil pentru a o răzbuna pe sora sa, fără însă a reuși, situație în care a coborât în fugă, fiind urmărit de familia lui G.N. și, probabil, amenințat cu o confruntare.

C.A. s-a urcat în taxi și le-a spus însoțitorilor săi că familia lui G.N. va veni după ei.

Datorită situației create, rudele lui G.N., respectiv frații săi E.N., E.G., vărul său I.B. zis G. și unchiul lor, partea vătămată I.T., s-au deplasat pe strada Lacului, la blocul U., cu mai multe autoturisme, pentru a se confrunta cu C.A. și însoțitorii acestuia.

Ajunși aici, sus-numiții au fost întâmpinați înainte de intrarea în bloc, de mai multe persoane înarmate cu obiecte contondente, printre aceste persoane aflându-se și inculpatul B.I.

Din probatoriul administrat, rezultă că, în această confruntare numiții I.B. și B.R. s-au lovit reciproc, I.B. căzând la pământ, după care a fost alergat de martorul C.A.

În aceste împrejurări, grupului de la blocul U. li s-a alăturat inculpatul B.I. care l-a lovit pe I.T. cu un cuțit în zona abdominală, cauzându-i o plagă înjunghiată.

Deși lovită, partea vătămată a reușit să sară gardul din zonă și să se îndepărteze de locul faptei, fiind depistat la scurt timp pe o stradă apropiată, de o patrulă a Poliției Comunitare care a anunțat Serviciul de Ambulanță.

Conform raportului de expertiză medico-legală întocmit de S.M.L. Ialomița, partea vătămată a prezentat plagă înjunghiată penetrantă abdominală, hemoperitoneu, leziuni ce s-au putut produce prin acțiunea unui corp înțepător, tăietor, posibil cuțit, fiindu-i necesare 21 - 22 zile îngrijiri medicale; leziunile au impus intervenție chirurgicală de urgență și au pus viața victimei în primejdie.

Pe parcursul întregului proces, inculpatul B.I. a negat constant săvârșirea faptei, susținând că la acea dată și oră se afla în altă localitate respectiv în municipiul Călărași, în apartamentul fiicei sale B.L.I., arătând că încă din decembrie 2006, îl îngrijea pe ginerele său A.T. ce avusese un accident rutier, suportase mai multe intervenții, fiind imobilizat în gips și având nevoie de însoțitor; chiar în seara de 30 ianuarie 2007, într-un accident casnic, s-a tăiat la mâna dreaptă, ajungând la Spitalul din Călărași pentru îngrijire medicală.

Inculpatul a recunoscut că a stat în apartamentul fiicei sale, dar că mai venea și la Slobozia, în blocul U., unde, după liberarea din penitenciar (iulie 2005) i se repartizase o locuință socială (garsonieră) împreună cu fiul său B.Ș.D.

În dovedirea susținerilor sale, a depus înscrisuri privind starea sănătății ginerelui după accidentul rutier din noiembrie 2006, au fost audiați martorii B.L.I. (fiică) A.T. (ginerele inculpatului) și G.C. și G.A. (prietenii acestora) și L.V. (vecin).

Din declarațiile fiicei și ginerelui inculpatului rezultă că inculpatul a locuit cu ei în perioada decembrie 2006 - aprilie 2007, ajutându-l pe A.T. care după accident nu se putea deplasa prin casă fără ajutor.

Susținerile lor au fost întărite de depozițiile martorilor G.C. și G.A., care au arătat că, în vizitele făcute la rudele inculpatului, l-au văzut pe acesta în apartamentul fiicei sale din Călărași cu scopul de a-l ajuta de A.T., dar nu cunosc dacă a locuit acolo zi de zi, o perioadă mai lungă de timp.

Fiica inculpatului susține că în seara zilei de 30 ianuarie 2007, tatăl său s-a tăiat în geamul ușii de la sufragerie și a fost nevoie să fie cusut și pansat la Spitalul din Călărași.

Din înscrisurile verificate de procuror la camera de primire a Spitalului municipiului Călărași reiese că inculpatul s-a prezentat la această unitate spitalicească pentru îngrijiri la ora 21,40.

Susținerile inculpatului că nu este el autorul infracțiunii și că nu s-a aflat la locul faptei în Slobozia sunt combătute de celelalte probe administrate în cauză.

Partea vătămată I.T. a descris cu lux de amănunte împrejurările în care s-a declanșat conflictul dintre cele două grupări de cetățeni de etnie rromă, cum au fost întâmpinați la blocul U. de mai multe persoane înarmate cu obiecte contondente și cum a fost lovit de către inculpat cu cuțitul, deși, el l-a strigat văzând intenția de agresiune a acestuia, zicându-i „nu da B. sunt eu Ț.”.

Aceasta a explicat instanței cum inculpatul a încercat de mai multe ori să-l lovească, dar el s-a ferit, reușind în final să-i aplice lovitura cu putere în abdomen.

Din declarațiile acesteia reiese că fapta s-a petrecut într-o zonă de unde nu putea să fugă, lângă gardul Centrului Militar din apropiere, locul fiind luminat.

A mai arătat că se cunoștea cu inculpatul întrucât, cu ani în urmă au fost deținuți în Penitenciarul Slobozia.

Declarațiile părții vătămate I.T. se coroborează cu alte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor oculari, ale celor doi polițiști comunitari și actele medico-legale.

Martori oculari la incident au fost numiții G.N., E.N., E.G., l.B. care l-au văzut pe inculpatul B.I. lovind pe partea vătămată.

Întrucât majoritatea acestora au plecat la muncă în Spania, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire declarațiilor date de aceștia la urmărirea penală, după ce a făcut demersuri repetate pentru audierea lor și l-a audiat pe martorul G.N. care și-a menținut declarația dată la urmărirea penală arătând că l-a văzut pe inculpat cum l-a înjunghiat pe I.T. cu cuțitul în abdomen. Încercând să intervină în apărarea părții vătămate, martorul a fost și el lovit de inculpat în rama ochelarilor, aceștia fiind găsiți a doua zi în zonă.

Aceeași situație reiese și din declarațiile martorilor E.N., E.G. și I.B.

În raport de aceste depoziții, instanța nu a luat în seamă declarațiile martorilor B.R. și C.A. care susțin că nu l-au văzut pe inculpat implicat în acest incident.

Apărarea inculpatului că la acea dată și oră s-a aflat în apartamentul fiicei sale din C., unde a avut un mic accident tăindu-se la mână a fost înlăturată, pentru următoarele considerente:

- este adevărat că inculpatul a dovedit cu martori că, într-o perioadă de timp l-a îngrijit pe martorul A.T. la domiciliul acestuia din C., dar aceasta nu înseamnă că, în anumite zile nu pleca din casă;

- de fapt, el însuși ca și membrii familiei sale, au recunoscut că, în anumite zile, venea și la Slobozia unde avea o locuință, chiar în blocul U. unde s-au petrecut faptele, pentru care este acuzat, din actele medicale ale martorului A.T. rezultă că în perioada 27.01-29 ianuarie 2007, acesta a fost internat la Spitalul de Urgență București, deci nu a avut nevoie de prezența inculpatului în locuința din Călărași;

- simplul fapt că locuința ce-i fusese repartizată de circa 2 ani nu era zugrăvită și mobilată din lipsa resurselor financiare, nu este o dovadă că inculpatul nu putea veni la Slobozia să-și viziteze fiul sau prietenii care locuiau în același bloc și să facă demersuri pentru amenajarea casei. Pentru aceste considerente, au fost înlăturate ca lipsite de relevanță declarațiile martorilor B.C. și M.M. care au susținut că în ziua respectivă zugrăveau în acea locuință, dar nu l-au văzut pe inculpat.

- împrejurarea că în acea seară, la ora 21,40, inculpatul a primit îngrijiri medicale la Spitalul din Călărași nu se constituie într-un alibi; nu este o dovadă indubitabilă că inculpatul s-a aflat în imposibilitatea fizică de a fi fost în aceeași seară în Slobozia, având în vedere și distanța mică dintre cele două localități ce se poate parcurge în maxim 30 minute.

Din procesul-verbal al polițiștilor comunitari rezultă că l-au depistat pe partea vătămată I.T. pe stradă la ora 19,45, fiind cert că incidentul s-a petrecut anterior acestui moment, în jurul orei 18,30 încât avea suficient timp pentru o deplasare la Călărași.

În contextul probator analizat, instanța de fond a opinat că în acea confruntare, inculpatul B.I. l-a agresat pe partea vătămată, s-a tăiat la mâna dreaptă, după care s-a deplasat imediat la Călărași, la spital având nevoie de îngrijiri medicale, după care s-a dus la locuința fiicei sale, pentru a se ascunde.

De altfel, la dosar există și declarația martorului L.V. care, arată că, în calitate de vecin cu fiica inculpatului, nu l-a văzut niciodată pe inculpat la locuința acesteia din Călărași.

La cercetarea judecătorească, apărarea inculpatului s-a bazat și pe o altă susținere, respectiv pe declarația numitului D.F. care la data de 12 noiembrie 2007, aflat în Penitenciarul Slobozia a formulat un autodenunț, arătând că el a săvârșit fapta asupra părții vătămate I.T., în sprijinul afirmațiilor sale solicitând audierea ca martori a numiților B.R. și R.I.

Cu privire la acesta, prin rezoluția nr. 322/ P din 12 mai 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constatând că există contradicții între susținerile sus-numitului și ale martorilor, încât denunțul său nu se confirmă.

De altfel, la cererea inculpatului, instanța a solicitat copia autodenunțului și a admis audierea celor doi martori B.R. și R.I., constatând că elementele prezentate de cei trei se combat, nu se pot concilia și nu se coroborează cu celelalte dovezi administrate în cauză.

Astfel, în timp ce în autodenunț D.F. susține că a văzut când partea vătămată I.T. îl lovea pe B.R. cu o sabie și, atunci, de teamă, l-a lovit el pe partea vătămată, martorul B.R. susține că a fost tăiat la mână nu de partea vătămată I.T., ci de martorul I.B., după care s-a întors în apartament; atunci, numitul D.F. care se afla la el în apartament, a luat un cuțit de bucătărie și a ieșit afară; ulterior, acesta ar fi povestit că a tăiat pe cineva cu cuțitul.

La parchet, același martor B.R. a declarat altceva, respectiv că l-a văzut pe D.F. lovind cu cuțitul pe partea vătămată. Celălalt martor R.I. susține că a urmărit incidentul de pe balcon, fiind evident că nu a putut vedea în întuneric cele petrecute.

Din dosar, instanța a reținut că numitul D.F. locuia temporar la martorul B.R., întrucât familia sa nu îl mai primea acasă, având prieteni în anturajul inculpatului. Și cum acesta se află în prezent în Penitenciarul Slobozia pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, este posibil că s-a lăsat influențat de inculpat și prietenii săi, să se autodenunțe pentru această faptă.

Nu este lipsit de relevanță faptul că, în declarațiile date, ceilalți martori audiați nu au remarcat prezența la locul faptei a sus-numitului.

Instanța a înlăturat și declarația părții vătămate, dată cu ocazia soluționării cauzei, considerând-o pro cauza, făcută cu scopul de a-l scăpa pe inculpat de răspundere penală.

La finalul cercetării judecătorești, aceasta a revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, fără nicio justificare, acreditând ideea că, i s-a spus la spital că ar fi fost tăiat de către inculpat, deci nu a văzut el personal acest lucru, aspect ce nu se coroborează cu celelalte probatorii administrate și analizate mai sus.

Sunt explicabile revenirile părții vătămate asupra declarațiilor date anterior, dacă se are în vedere faptul că este de aceeași etnie cu inculpatul și a fost ușor de influențat de către rudele inculpatului, nefiind primul caz în care părțile vătămate nu mai susțin acuzațiile (mai ales dacă sunt despăgubite).

Analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză conduce la concluzia că inculpatul a săvârșit cu intenție directă fapta pentru care este trimis în judecată.

Cercetarea judecătorească nu a descoperit un mobil al activității infracționale a inculpatului, aceasta putând fi pusă pe seama firii sale violente, impulsive, necontrolate, cu înclinări spre acțiuni antisociale (cum rezultă și din referatul de evaluare).

Din fișa cazierului judiciar reiese că inculpatul nu este la primul contact cu vigorile legii penale. Ultima condamnare a fost, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru tentativă de omor, (sentința penală nr. 21/2001 a Tribunalului Ialomița), din care s-a eliberat condiționat la data de 26 iulie 2005, cu un rest de 1024 zile, săvârșind infracțiunea dedusă judecății în termenul de încercare a liberării condiționate.

Raportul de expertiză medico legală psihiatrică arată că inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip instabil; păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale; are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este trimis în judecată.

În cauză, din oficiu instanța a dispus efectuarea unui raport de evaluare de către S.P. de pe lângă Tribunalul Ialomița, din care rezultă că inculpatul este o fire violentă, impulsivă, instabilă emoțional, cu un prag scăzut de toleranță la frustrare. Are manifestări agresive prin limbaj și gesturi violente, este indiferent față de consecințele faptelor sale fiind disponibil să se implice în acțiuni antisociale.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică. A cerut să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că nu a comis fapta.

Prin decizia penală nr. 268 din 6 noiembrie 2008, pronunțată de secția I penală de la Curtea de Apel București, apelul a fost respins ca nefondat.

Nemulțumit și de această hotărâre, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs pe care nu l-a motivat. Prin apărător și personal a cerut casarea hotărârilor și achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei pe care o consideră prea aspră.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt corectă, au dat faptei încadrarea juridică legală, iar pedeapsa aplicată de prima instanță ținând seama de dispozițiile art. 72 C. pen., este în măsură să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Atât prima instanță cât și instanța de apel au făcut o analiză completă a probelor administrate.

Cu toate că inculpatul a negat săvârșirea faptei invocând drept alibi faptul că în timpul scandalului când partea vătămată a fost înjunghiată de altă persoană el se afla în altă localitate, la Călărași, iar în cursul apelului chiar partea vătămată constituită parte civilă, a renunțat la cererea de a fi despăgubită, încercând să-l ajute pe inculpat, alibiul nu a fost primit.

S-a motivat că este fără îndoială stabilit că inculpatul s-a prezentat la Spitalul din Călărași pentru a fi pansat, prezentând o rană la mână, dar acest lucru s-a întâmplat la orele 21,40 așa cum rezulta din registrul de consultații.

Având în vedere că incidentul a avut loc, în jurul orelor 18,30, și că între Slobozia str. Lacului și Călărași calea București 16 sunt 46 km care pot fi parcurși cu un taximetru sau alt autovehicul care se deplasează cu 50 km/h în 45 de minute rezultă că inculpatul avea timp suficient ca în peste 2 ore să se deplaseze de la Slobozia la Călărași.

Instanțele au avut în vedere în primul rând declarația agentului de poliție C.I. cel care în seara de 30 ianuarie 2007 (seara scandalului) l-a găsit pe I.T., tăiat și care a declarat verbal că a fost înjunghiat de un anume B.

Vinovăția inculpatului este dovedită și cu declarațiile martorilor E.N., E.G. și I.B. cum și cu declarațiile martorului A.T. propus de inculpat care prin declarațiile date nu confirmă apărările inculpatului.

Printr-o analiză completă a probelor instanța de control judiciar a constatat și motivat că prima instanță a reținut justificat vinovăția inculpatului pentru care l-a și condamnat, pedeapsa aplicată fiind individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Având în vedere că hotărârile recurate sunt legale și temeinice, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce arestul preventiv până la data deciziei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 268 din 6 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 11 iulie 2007  la 3 februarie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2009.