ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 518/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 115/ F din 3 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 360/90/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului I.C.T., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 64 și următoarele C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost menținută starea de arest și în baza art. 350 C. proc. pen., a dedus perioada detenției provizorii de la 22 ianuarie 2008 la zi. În baza art. 14 și 17 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă D.C.F. și 15000 lei cu titlu de daune morale către aceeași parte civilă. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 721,55 lei către Spitalul județean de urgență Vâlcea și 279,90 lei către Serviciul județean de ambulanță Vâlcea. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: În data de 23 iunie 2007 la Căminul cultural din localitatea Baia, jud. Vâlcea s-a organizat o discotecă.

La aceasta au participat mai multe persoane, printre care și frații I.C.T. și I.P.M. Ordinea la discotecă a fost asigurată de paznicul C.D. și polițiștii P.G. și M.C., programul terminându-se în jurul orelor 3 30 . În timp ce martora M.M. a început să facă curățenie, a fost jignită de unul dintre frații I., conflictul fiind însă aplanat de organele de poliție și paznicul C.D. care i-au scos afară din local. Frații I. au plecat spre casă, iar pe drumul județean, în apropierea discotecii s-au oprit, au luat niște pari de la un gard din apropiere, lovind părțile vătămate. Conflictul a durat puțin, martorul R.N. văzând incidentul în mod direct. Același martor a anunțat organele de poliție, observând că în afara celor trei părți vătămate, la locul conflictului, nu au mai fost alte persoane.

La sosirea organelor de poliție, părțile vătămate N.S.I., V.I. și D.C.F. erau la o distanță de aproximativ 70 m față de discotecă, prezentând lovituri în zona capului. La locul comiterii faptei a fost găsită o bâtă de aproximativ 1,30 m lungime cu o grosime de 8 cm, luată dintr-un gard, fără a fi identificate urme de sânge. Din raportul de expertiză medico-legală nr. 789/E/685/2007 din 10 iulie 2007 al S.M.L. Vâlcea a rezultat că partea vătămată D.C.F., în vârstă de 17 ani, a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 70 - 80 zile de îngrijiri medicale. Victima a fost internată la Spitalul județean de urgență Vâlcea, secția de neurochirurgie în perioada 26 iunie 2007 – 10 iulie 2007 cu diagnosticul „agresiune, lovire cu corp dur, plagă cranio-cerebrală occipitală dreapta operată”.

I s-a recomandat efectuarea unei intervenții chirurgicale pentru a i se implanta o placă de argint, recomandare căreia victima nu i-a dat curs datorită situației financiare precare. În raport de această stare de fapt, instanța a apreciat că fapta inculpatului I.C.T. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul I.C.T. Prin decizia penală nr. 101/ A din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 360/90/2008, au fost admise apelurile declarate de parchet și inculpat.

A fost desființată în parte sentința, în sensul reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și alin. (2) C. proc. pen., art. 76 lit. b) C. pen., fiind redusă pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare. A interzis inculpatului dreptul de a alege, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, precum și ca pedeapsă complementară pe durata de 3 ani, după executare. A menținut restul dispozițiilor. A menținut starea de arest și a dedus, în continuare, durata detenției preventive. Instanța de apel a reținut în esență, că fapta a fost săvârșită de inculpat, dar nu se poate face abstracție de împrejurarea că aceasta a fost săvârșită în cadrul unui concurs de împrejurări nefaste, create de orgoliile tinerilor aflați sub influența băuturilor alcoolice.

Inculpatul a avut o atitudine corespunzătoare după comiterea faptei, nu are antecedente penale, împrejurări care impun reținerea circumstanțelor judiciare atenuante. Apelul procurorului a fost apreciat ca fiind întemeiat, impunându-se interzicerea și a dreptului de a alege și de a fi ales, atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară. Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul I.C.T. Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând înlăturarea circumstanțelor judiciare atenuante, iar inculpatul și-a fundamentat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen.

A solicitat a se reține circumstanța legală atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reducerii corespunzătoare a pedepsei. De asemenea, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei, din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., infracțiunea nefiind săvârșită în loc public. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Starea de fapt reținută în cauză este corectă, fiind fundamentată pe ansamblul probelor administrate în cele două faze ale procesului penal. Astfel, rezultă că incidentul în care au fost implicate partea vătămată D.C.F. și inculpatul I.C.T. a fost precedat de un conflict pe care frații I. l-au avut în discotecă. Aceștia, în timp ce se îndreptau spre casă, s-au înarmat cu pari luați dintr-un gard din apropiere, așteptând grupul în care se afla și partea vătămată. Fără ca aceasta să aibă o atitudine violentă, provocatoare, inculpatul I.C.T. a lovit victima, pe la spate, în zona capului.

Imediat după agresiune, inculpatul a părăsit locul faptei, iar victima, fiind ajutată de mai multe persoane, a fost transportată la spital, stabilindu-i-se diagnosticul de „agresiune, lovire cu corp dur, plagă cranio-cerebrală occipitală dreapta operată.” Cu privire la prima critică invocată de recurentul inculpat, ce vizează nelegalitatea hotărârii și anume reținerea circumstanței legale atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi însușită. Pentru existența acestei circumstanțe se cere, să fie întrunite trei condiții și anume: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei și în fine, provocarea să fie produsă prin violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei, sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Pentru a se putea reține această circumstanță este necesar să se constate, pe de o parte, că în momentul săvârșirii faptei, inculpatul se găsea într-o stare de puternică tulburare sufletească, iar pe de altă parte, că starea de tulburare sau emoție a fost determinată de o provocare din partea victimei, produsă fie prin violență, fie printr-o atingere gravă a demnității, fie prin altă acțiune ilicită gravă. Actul provocator, în oricare dintre modalitățile sale trebuie să fi fost de așa natură încât să fi trezit, în persoana împotriva căreia a fost îndreptat, o reacție psihică intensă, o stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoție. Caracterul provocator al actului trebuie apreciat atât sub aspectul său obiectiv dar și sub aspectul subiectiv și anume, al intenției de a săvârși acte de violență fizică sau psihică ori de atingere a demnității persoanei.

În speță, conflictul nu a fost declanșat de partea vătămată, dimpotrivă, inculpatul a fost cel care a plecat din discotecă cu fratele său, s-au înarmat și au așteptat grupul de tineri în care se afla victima. A lovit-o într-o zonă vitală, de la o distanță mică, provocându-i leziuni grave astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosarul cauzei. Cât privește încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată că aceasta este legală, fapta inculpatului realizând elementele constitutive ale infracțiuniui prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) C. pen. Înțelesul expresiei „faptă săvârșită în public” este explicat prin dispoziția din art. 152 C. pen.

Aceasta lămurește înțelesul expresiei prin enumerea cazurilor în care fapta este considerată ca fiind săvârșită în public. Potrivit art. 152 alin. (1) C. pen., fapta este socotită ca fiind săvârșită în public atunci când aceasta a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este accesibil în permanență publicului. Locul fiind în permanență accesibil publicului, prezența acestuia în momentul săvârșirii faptei este totdeauna posibilă în acel loc, iar cel care săvârșește fapta își dă seama de această posibilitate. Legea cere în această situație, numai o publicitate virtuală, adică posibilitatea prezenței publicului și nu efectiva lui prezență. În cauză, inculpatul a săvârșit fapta în timp ce se afla pe un drum județean, iar în apropierea locului comiterii faptei se aflau, în afară de inculpat și partea vătămată și alte persoane.

Ca atare, nici această critică formulată de recurentul inculpat nu poate fi primită. Sub aspectul individualizării juridiciare a pedepsei, critici formulate deopotrivă de parchet și inculpat, se apreciază că aceasta a fost just individualizată atât în ceea ce privește cuantumul dar și ca modalitate de executare. Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie reindividualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite pe viitor săvârșirea de fapte penale. În speță, instanța de apel a apreciat corect asupra gravității faptei dar și a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului. Conflictul a fost determinat în esență, de starea de ebrietate a părților, aceștia împreună cu alți tineri, intrând anterior în discotecă, loc unde li s-a permis consumul de alcool. Inculpatul nu are antecedente penale, este tânăr, iar pedeapsa aplicată este suficientă pentru a asigura scopul ei, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul I.C.T. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 381 C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 22 ianuarie 2008 la 16 februarie 2009. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul I.C.T. împotriva deciziei penale nr. 101/ A din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 ianuarie 2008 la 16 februarie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2009.