ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 518/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 518/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 115/

F din 3 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 360/90/2000,

s-a dispus condamnarea inculpatului I.C.T., la pedeapsa de 8 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen.

I-au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în

condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 64 și

următoarele C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

A fost menținută starea de

arest și în baza art. 350 C. proc. pen., a dedus perioada detenției provizorii

de la 22 ianuarie 2008 la zi.

În baza art. 14 și 17 C.

proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă D.C.F. și

15000 lei cu titlu de daune morale către aceeași parte civilă.

A fost obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare în sumă de 721,55 lei către Spitalul județean de

urgență Vâlcea și 279,90 lei către Serviciul județean de ambulanță Vâlcea.

A fost obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de 23 iunie 2007 la

Căminul cultural din localitatea Baia, jud. Vâlcea s-a organizat o discotecă.

La aceasta au participat mai multe persoane, printre care și frații I.C.T. și I.P.M.

Ordinea la discotecă a fost

asigurată de paznicul C.D. și polițiștii P.G. și M.C., programul terminându-se

în jurul orelor 3

30

. În timp ce martora M.M. a început să facă

curățenie, a fost jignită de unul dintre frații I., conflictul fiind însă

aplanat de organele de poliție și paznicul C.D. care i-au scos afară din local.

Frații I. au plecat spre

casă, iar pe drumul județean, în apropierea discotecii s-au oprit, au luat

niște pari de la un gard din apropiere, lovind părțile vătămate.

Conflictul a durat puțin,

martorul R.N. văzând incidentul în mod direct. Același martor a anunțat

organele de poliție, observând că în afara celor trei părți vătămate, la locul

conflictului, nu au mai fost alte persoane.

La sosirea organelor de

poliție, părțile vătămate N.S.I., V.I. și D.C.F. erau la o distanță de

aproximativ 70 m față de discotecă, prezentând lovituri în zona capului.

La locul comiterii faptei a

fost găsită o bâtă de aproximativ 1,30 m lungime cu o grosime de 8 cm, luată dintr-un

gard, fără a fi identificate urme de sânge.

Din raportul de expertiză

medico-legală nr. 789/E/685/2007 din 10 iulie 2007 al S.M.L. Vâlcea a rezultat

că partea vătămată D.C.F., în vârstă de 17 ani, a prezentat leziuni traumatice

care au necesitat pentru vindecare 70 - 80 zile de îngrijiri medicale.

Victima a fost internată la

Spitalul județean de urgență Vâlcea, secția de neurochirurgie în perioada 26

iunie 2007 – 10 iulie 2007 cu diagnosticul „agresiune, lovire cu corp dur,

plagă cranio-cerebrală occipitală dreapta operată”. I s-a recomandat efectuarea

unei intervenții chirurgicale pentru a i se implanta o placă de argint,

recomandare căreia victima nu i-a dat curs datorită situației financiare

precare.

În raport de această stare

de fapt, instanța a apreciat că fapta inculpatului I.C.T. realizează elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.

20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vâlcea și inculpatul I.C.T.

Prin decizia penală nr. 101/

A din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 360/90/2008,

au fost admise apelurile declarate de parchet și inculpat.

A fost desființată în parte

sentința, în sensul reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor

judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și alin. (2)

C. proc. pen., art. 76 lit. b) C. pen., fiind redusă pedeapsa pentru

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art.

175 lit. i) C. pen., de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.

A interzis inculpatului dreptul

de a alege, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale,

precum și ca pedeapsă complementară pe durata de 3 ani, după executare.

A menținut restul

dispozițiilor.

A menținut starea de arest

și a dedus, în continuare, durata detenției preventive.

Instanța de apel a reținut

în esență, că fapta a fost săvârșită de inculpat, dar nu se poate face

abstracție de împrejurarea că aceasta a fost săvârșită în cadrul unui concurs

de împrejurări nefaste, create de orgoliile tinerilor aflați sub influența

băuturilor alcoolice.

Inculpatul a avut o

atitudine corespunzătoare după comiterea faptei, nu are antecedente penale,

împrejurări care impun reținerea circumstanțelor judiciare atenuante.

Apelul procurorului a fost

apreciat ca fiind întemeiat, impunându-se interzicerea și a dreptului de a

alege și de a fi ales, atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă

complementară.

Împotriva ambelor hotărâri

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul I.C.T.

Parchetul a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând

înlăturarea circumstanțelor judiciare atenuante, iar inculpatul și-a

fundamentat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen.

A solicitat a se reține

circumstanța legală atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

cu consecința reducerii corespunzătoare a pedepsei.

De asemenea, a solicitat

schimbarea încadrării juridice dată faptei, din art. 20 C. pen., raportat la art.

174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat

la art. 174 alin. (1) C. pen., infracțiunea nefiind săvârșită în loc public.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că recursurile sunt

nefondate, pentru următoarele considerente.

Starea de fapt reținută în

cauză este corectă, fiind fundamentată pe ansamblul probelor administrate în

cele două faze ale procesului penal.

Astfel, rezultă că

incidentul în care au fost implicate partea vătămată D.C.F. și inculpatul I.C.T.

a fost precedat de un conflict pe care frații I. l-au avut în discotecă.

Aceștia, în timp ce se

îndreptau spre casă, s-au înarmat cu pari luați dintr-un gard din apropiere,

așteptând grupul în care se afla și partea vătămată. Fără ca aceasta să aibă o

atitudine violentă, provocatoare, inculpatul I.C.T. a lovit victima, pe la

spate, în zona capului.

Imediat după agresiune,

inculpatul a părăsit locul faptei, iar victima, fiind ajutată de mai multe

persoane, a fost transportată la spital, stabilindu-i-se diagnosticul de

„agresiune, lovire cu corp dur, plagă cranio-cerebrală occipitală dreapta operată.”

Cu privire la prima critică

invocată de recurentul inculpat, ce vizează nelegalitatea hotărârii și anume

reținerea circumstanței legale atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi însușită.

Pentru existența acestei

circumstanțe se cere, să fie întrunite trei condiții și anume: infracțiunea să

fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; această

stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei și

în fine, provocarea să fie produsă prin violență ori printr-o atingere gravă a

demnității persoanei, sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Pentru a se putea reține

această circumstanță este necesar să se constate, pe de o parte, că în momentul

săvârșirii faptei, inculpatul se găsea într-o stare de puternică tulburare

sufletească, iar pe de altă parte, că starea de tulburare sau emoție a fost

determinată de o provocare din partea victimei, produsă fie prin violență, fie

printr-o atingere gravă a demnității, fie prin altă acțiune ilicită gravă.

Actul provocator, în oricare

dintre modalitățile sale trebuie să fi fost de așa natură încât să fi trezit,

în persoana împotriva căreia a fost îndreptat, o reacție psihică intensă, o

stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoție.

Caracterul provocator al

actului trebuie apreciat atât sub aspectul său obiectiv dar și sub aspectul

subiectiv și anume, al intenției de a săvârși acte de violență fizică sau

psihică ori de atingere a demnității persoanei.

În speță, conflictul nu a

fost declanșat de partea vătămată, dimpotrivă, inculpatul a fost cel care a

plecat din discotecă cu fratele său, s-au înarmat și au așteptat grupul de

tineri în care se afla victima.

A lovit-o într-o zonă

vitală, de la o distanță mică, provocându-i leziuni grave astfel cum rezultă

din actele medicale depuse la dosarul cauzei.

Cât privește încadrarea

juridică a faptei, Înalta Curte constată că aceasta este legală, fapta

inculpatului realizând elementele constitutive ale infracțiuniui prevăzute de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) C.

pen.

Înțelesul expresiei „faptă

săvârșită în public” este explicat prin dispoziția din art. 152 C. pen.

Aceasta lămurește înțelesul

expresiei prin enumerea cazurilor în care fapta este considerată ca fiind

săvârșită în public.

Potrivit art. 152 alin. (1) C.

pen., fapta este socotită ca fiind săvârșită în public atunci când aceasta a

fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este accesibil în

permanență publicului.

Locul fiind în permanență

accesibil publicului, prezența acestuia în momentul săvârșirii faptei este

totdeauna posibilă în acel loc, iar cel care săvârșește fapta își dă seama de

această posibilitate.

Legea cere în această

situație, numai o publicitate virtuală, adică posibilitatea prezenței

publicului și nu efectiva lui prezență.

În cauză, inculpatul a

săvârșit fapta în timp ce se afla pe un drum județean, iar în apropierea

locului comiterii faptei se aflau, în afară de inculpat și partea vătămată și

alte persoane.

Ca atare, nici această

critică formulată de recurentul inculpat nu poate fi primită.

Sub aspectul

individualizării juridiciare a pedepsei, critici formulate deopotrivă de

parchet și inculpat, se apreciază că aceasta a fost just individualizată atât

în ceea ce privește cuantumul dar și ca modalitate de executare.

Potrivit dispozițiilor art. 52

C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere,

pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea

conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta

penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia, trebuie reindividualizată în așa fel încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite

pe viitor săvârșirea de fapte penale.

În speță, instanța de apel a

apreciat corect asupra gravității faptei dar și a împrejurărilor în care a fost

comisă, coroborate cu persoana inculpatului.

Conflictul a fost determinat

în esență, de starea de ebrietate a părților, aceștia împreună cu alți tineri,

intrând anterior în discotecă, loc unde li s-a permis consumul de alcool.

Inculpatul nu are

antecedente penale, este tânăr, iar pedeapsa aplicată este suficientă pentru a

asigura scopul ei, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 52 C.

pen.

Așa fiind, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Pitești și de inculpatul I.C.T.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 381

C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive de la 22 ianuarie 2008 la 16 februarie 2009.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei onorariul apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de

inculpatul I.C.T. împotriva deciziei penale nr. 101/ A din 20 noiembrie 2008 a

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 ianuarie 2008

la 16 februarie 2009.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2009.