ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3693/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, SC T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 277 din 14 octombrie 2009 a Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin care s-a dispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal emise în 2003, aparținând SC T. SRL, și suspendarea deciziei nr. 348 din 27 noiembrie 2009 a aceleiași comisii până la soluționarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată ce are ca obiect anularea actelor respective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, dar și a pagubei iminente pentru a se dispune suspendarea executării celor două decizii. La termenul din 22 aprilie 2010, reclamanta și-a precizat cererea și a arătat că aceasta este întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2432 din 20 mai 2010, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea precizată formulată de reclamanta SC T. SRL.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea prin care reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 348 din 27 noiembrie 2009, respectiv a deciziei nr. 277 din 14 octombrie 2009, emise de autoritatea pârâtă, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 12175/2/2009, cu termen de judecată la 18 mai 2010 și că examinând aparența de legalitate a deciziei nr. 277/2009 și a deciziei nr. 348/2009 prin prisma faptelor reținute în sarcina reclamantei, a temeiului legal ce a stat la baza măsurii de suspendare a autorizațiilor de antrepozit fiscal, precum și a motivelor de nelegalitate, nu a constatat indicii temeinice care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În privința condiției „pagubei iminente”, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit, cu înscrisurile depuse la dosar, consecințele pe care executarea le are asupra situației sale economice pentru că nu s-a făcut dovada capacității economice a societății, a obligațiilor sale contractuale aflate în derulare, a numărului de salariați, a existenței riscului de încetare a contractelor cu furnizorii de materie primă încheiate în condiții avantajoase, așa cum se susținea în cererea de chemare în judecată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC T. SRL solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței, suspendarea executării deciziilor până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare a actelor administrative.

În motivele de recurs se arată că soluția instanței de fond este greșită deoarece a reținut că nu există indicii temeinice care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, deci au fost invocate mai multe argumente: - încheierea din Camera de Consiliu a Tribunalului București în Dosarul nr. 40083/3/2009 prin care a fost respinsă solicitarea Parchetului ca judecata față de S.I.S. și B.A. să se facă în stare de arest preventiv; - nota de constatare încheiată cu ocazia efectuării controlului tematic al unei echipe mixte de comisari din cadrul Gărzii Financiare, Secția Vâlcea, și inspectori vamali din cadrul D.J.A.O.V. Vâlcea; - faptul că suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nu este una care operează de drept, ci „Comisia, în funcție de circumstanțele reale ale fiecărei cauze, se pronunță asupra suspendării”.

Sub aspectul îndeplinirii condiției „pagubei iminente”, recurenta arată că din definiția dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 rezultă că prejudiciul pentru a fi considerat „pagubă iminentă”, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: - prejudiciul să fie unul material și viitor, adică să fie determinat sau determinabil; - previzibilitatea prejudiciului, adică prejudiciul să poată fi anticipat, previzionat, atât ca efect pe termen scurt și îndepărtat, cât și ca întindere a acestuia. Or, instanța de fond în mod greșit a reținut în motivarea hotărârii că nu s-a făcut dovada acestei pagube. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu executoriu.

Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora și este o situație de excepție care se poate dispune numai în condițiile legii. Aceasta se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. În materia actelor administrative fiscale se aplică, pe lângă aceste prevederi, un caracter general și dispozițiile art. 215 C. proc. fisc.

Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind împrejurările legate de stare de fapt sau de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, dar nu se poate cere instanței ce are de soluționat cererea de suspendare să facă o analiză a legalității actului administrativ, analiză ce poate fi făcută numai în cadrul acțiunii în anulare a actului administrativ. În cadrul soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ nu poate fi antamat fondul cauzei, putându-se efectua numai o cercetare sumară a aparenței dreptului pentru că altfel s-ar ajunge la legalitatea actului administrativ să fie cercetată de o altă instanță decât cea învestită cu acțiunea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

În cauză, ca împrejurări ce pot constitui „caz bine justificat”, recurenta a invocat o soluție pronunțată în legătură cu cercetarea în stare de arest preventiv a unor persoane care sunt asociat și respectiv administrator al recurentei și o notă întocmită într-un dosar penal, dar acestea nu pot constitui indicii care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită. Tot în legea contenciosului administrativ a fost definită „paguba iminentă”, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. Pentru a dispune suspendarea executării, care este o măsură de excepție de la prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie să fie dovedită iminența producerii prejudiciului material, iar în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă.

Simplele afirmații ale recurentei referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare a actelor administrative contestate nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în lipsa unor dovezi în legătură cu sumele investite sau cu persoanele afectate, astfel că nici această condiție nu este îndeplinită. Este adevărat că legea stabilește că paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil, dar partea care solicită suspendarea trebuie să dovedească acest prejudiciu pentru că nu se prezumă existența lui numai prin emiterea unui act administrativ, astfel că era necesar ca recurenta să producă dovezi privind susținerile sale legate de contracte de muncă, valoarea impozitelor, contractele pe care le avea încheiate cu furnizori sau beneficiari pentru a putea aprecia dacă prin emiterea actului i se crează în prejudiciu.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T. SRL Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 2432 din 20 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.