ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3693/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, SC

T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Comisia

pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca pe cale

de ordonanță președințială să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 277

din 14 octombrie 2009 a Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse

Accizelor Armonizate prin care s-a dispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit

fiscal emise în 2003, aparținând SC T. SRL, și suspendarea deciziei nr. 348 din

27 noiembrie 2009 a aceleiași comisii până la soluționarea irevocabilă a cererii

de chemare în judecată ce are ca obiect anularea actelor respective.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, dar și

a pagubei iminente pentru a se dispune suspendarea executării celor două decizii.

La termenul din 22 aprilie

2010, reclamanta și-a precizat cererea și a arătat că aceasta este întemeiată pe

prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

fond

Prin sentința civilă

nr. 2432 din 20 mai 2010, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea precizată formulată de reclamanta SC

T. SRL.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea prin care reclamanta a solicitat

anularea deciziei nr. 348 din 27 noiembrie 2009, respectiv a deciziei nr. 277 din

14 octombrie 2009, emise de autoritatea pârâtă, a fost înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 12175/2/2009,

cu termen de judecată la 18 mai 2010 și că examinând aparența de legalitate a deciziei

nr. 277/2009 și a deciziei nr. 348/2009 prin prisma faptelor reținute în sarcina

reclamantei, a temeiului legal ce a stat la baza măsurii de suspendare a autorizațiilor

de antrepozit fiscal, precum și a motivelor de nelegalitate, nu a constatat indicii

temeinice care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În privința condiției

„pagubei iminente”, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit, cu

înscrisurile depuse la dosar, consecințele pe care executarea le are asupra situației

sale economice pentru că nu s-a făcut dovada capacității economice a societății,

a obligațiilor sale contractuale aflate în derulare, a numărului de salariați, a

existenței riscului de încetare a contractelor cu furnizorii de materie primă încheiate

în condiții avantajoase, așa cum se susținea în cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC T. SRL solicitând admiterea recursului, desființarea

sentinței, suspendarea executării deciziilor până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii în anulare a actelor administrative.

În motivele de recurs

se arată că soluția instanței de fond este greșită deoarece a reținut că nu există

indicii temeinice care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, deci au fost invocate mai multe argumente:

- încheierea din Camera

de Consiliu a Tribunalului București în Dosarul nr. 40083/3/2009 prin care a fost

respinsă solicitarea Parchetului ca judecata față de S.I.S. și B.A. să se facă în

stare de arest preventiv;

- nota de constatare încheiată

cu ocazia efectuării controlului tematic al unei echipe mixte de comisari din cadrul

Gărzii Financiare, Secția Vâlcea, și inspectori vamali din cadrul D.J.A.O.V. Vâlcea;

- faptul că suspendarea

autorizațiilor de antrepozit fiscal nu este una care operează de drept, ci „Comisia,

în funcție de circumstanțele reale ale fiecărei cauze, se pronunță asupra suspendării”.

Sub aspectul îndeplinirii

condiției „pagubei iminente”, recurenta arată că din definiția dată de art. 2

alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 rezultă că prejudiciul pentru a fi considerat

„pagubă iminentă”, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- prejudiciul să fie unul

material și viitor, adică să fie determinat sau determinabil;

- previzibilitatea prejudiciului,

adică prejudiciul să poată fi anticipat, previzionat, atât ca efect pe termen scurt

și îndepărtat, cât și ca întindere a acestuia.

Or, instanța de fond în

mod greșit a reținut în motivarea hotărârii că nu s-a făcut dovada acestei pagube.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Actul administrativ unilateral

cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu

executoriu.

Suspendarea actelor administrative

reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora și

este o situație de excepție care se poate dispune numai în condițiile legii.

Aceasta se poate dispune

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

În materia actelor administrative

fiscale se aplică, pe lângă aceste prevederi, un caracter general și dispozițiile

art. 215 C. proc. fisc.

Legea contenciosului administrativ

a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind împrejurările

legate de stare de fapt sau de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ, dar nu se poate cere instanței ce

are de soluționat cererea de suspendare să facă o analiză a legalității actului

administrativ, analiză ce poate fi făcută numai în cadrul acțiunii în anulare a

actului administrativ.

În cadrul soluționării

cererii de suspendare a executării actului administrativ nu poate fi antamat fondul

cauzei, putându-se efectua numai o cercetare sumară a aparenței dreptului pentru

că altfel s-ar ajunge la legalitatea actului administrativ să fie cercetată de o

altă instanță decât cea învestită cu acțiunea în anulare a actului administrativ

a cărui suspendare se solicită.

În cauză, ca împrejurări

ce pot constitui „caz bine justificat”, recurenta a invocat o soluție pronunțată

în legătură cu cercetarea în stare de arest preventiv a unor persoane care sunt

asociat și respectiv administrator al recurentei și o notă întocmită într-un dosar

penal, dar acestea nu pot constitui indicii care să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Tot în legea contenciosului

administrativ a fost definită „paguba iminentă”, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca

fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Pentru a dispune suspendarea

executării, care este o măsură de excepție de la prezumția de legalitate de care

se bucură actul administrativ, trebuie să fie dovedită iminența producerii prejudiciului

material, iar în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă.

Simplele afirmații ale

recurentei referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare a actelor

administrative contestate nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în

lipsa unor dovezi în legătură cu sumele investite sau cu persoanele afectate, astfel

că nici această condiție nu este îndeplinită.

Este adevărat că legea

stabilește că paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil,

dar partea care solicită suspendarea trebuie să dovedească acest prejudiciu pentru

că nu se prezumă existența lui numai prin emiterea unui act administrativ, astfel

că era necesar ca recurenta să producă dovezi privind susținerile sale legate de

contracte de muncă, valoarea impozitelor, contractele pe care le avea încheiate

cu furnizori sau beneficiari pentru a putea aprecia dacă prin emiterea actului i

se crează în prejudiciu.

Având în vedere că nu

s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative,

apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312

C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC T. SRL Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 2432 din 20 mai 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2010.