ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 81/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Lugoj la data de 16 octombrie 2009 reclamanți Ț.P. și Ț.V. au chemat în judecată pârâții K.E., T.S. și T.K.V. solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren de 40 de mp, înscrisă în C.F. Lugojul Român, teren fără construcții precum și întabularea lor în cartea funciară, în temeiul art. 1310, 971 și 1295 C. civ.. Prin sentința civilă nr. 1612 din 31 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 285/1252/2009 , a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei K.E. și, în consecință, a fost respinsă acțiunea reclamanților formulată împotriva acesteia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții Ț.P. și Ț.V. în contradictoriu cu pârâții T.K.V. și T.S., sentință urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanți, în calitate de cumpărători, și pârâta T.K.V., în calitate de vânzător, având ca obiectiv din terenul, fără construcții, în suprafață de 40 m.p., înscris în CF Lugoj situată în Lugoj, și s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, în cotă de Vi din terenul în litigiu, dobândit cu titlu de cumpărare. Totodată, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce o privește pe K.E., ca reclamant în cererea reconvențională, și a respins acțiunea reconvențională a acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pârâta T.K.V. a fost obligată la plata către reclamanți a unei părți din suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 385 RON. La data de 22 septembrie 2011, pârâta K.E. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1612 din data de 31 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara, criticând soluția dată cu privire la cheltuielile de judecată. Totodată, împotriva aceleiași sentințe civile au declarat apel, la data de 26 octombrie 2011, recalificat ulterior ca recurs, pârâții T.S. și T.K.V., solicitând schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii reclamanților. Prin decizia civilă nr. 1110 din 01 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș au fost admise excepțiile nulității recursului declarat de K.E.

și tardivității recursurilor declarate de recurenții Tîru Pavel și Tîru Viorica și au fost obligați recurenții K.E., T.S., T.K.V. la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimații-reclamanți Ț.P. și Ț.V.. La data de 15 noiembrie 2011, pârâții K.E., T.S. și T.K.V. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1110/R din 01 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 5 și art. 282 1 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, în apel. Recurenții au susținut că obiectul litigiului de față nu este patrimonial, deoarece obiectul procesului se referă la transformarea unui antecontract în contract de vânzare-cumpărare, motiv pentru care hotărârea primei instanței este susceptibilă de atac cu apel și apoi, cu recurs.

Recurenții au mai susținut că, prin soluționarea de către Tribunalul Timiș a apelului declarat la 26 octombrie 2001, în recurs, au fost încălcate dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. și prevederile art. 6 parag. 1, art. 13 și art. 35 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Prin decizia civilă nr. 441 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, instanța a respins recursul ca fiind inadmisibil. Curtea a apreciat că obiectul litigiului îl constituie o acțiune în prestație tabulară, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la un teren în suprafață de 40 mp.

În susținerea acestei acțiuni, reclamanții au invocat înscrisul sub semnătură privată denumit „convenție", în care s-a consemnat că prețul vânzării este de 2.000 RON. Având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ., potrivit căruia „(...) nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard RON inclusiv", Curtea a reținut că, în mod corect tribunalul a recalificat ca fiind recurs calea de atac declarată de pârâții T.S. și T.K.V., procedând la soluționarea acestuia în complet legal constituit. A mai reținut instanța că litigiul soluționat pe fond, în Dosarul nr. 2855/252/2009 al Judecătoriei Lugoj, are un obiect evaluabil în bani, iar valoarea obiectului pricinii este sub 1 miliard, plafonul valorii prevăzut de art. 281 1 C. proc.

civ., motiv pentru care calea de atac ce se putea exercita împotriva hotărârii instanței de fond este numai recursul. Totodată Curtea de Apel Timișoara a reținut că decizia civilă pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2855/252/2009 este irevocabilă, ceea ce înseamnă că ea nu mai pate fi atacată, din nou, cu recurs, în caz contrar acesta fiind inadmisibil. Din cuprinsul art. 299 și următoarele C. proc. civ., rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara, de către partea nemulțumită, un singur recurs. Această prevedere legală este rațională și în concordanță cu principiul de lucru judecat prevăzut în art. 166 C. proc. civ.. Prin urmare, un al doilea recurs în aceeași cauză este inadmisibil având în vedere și prevederile art. 299 și 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ.. Împotriva deciziei civile nr. 441 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au declarat recurs pârâții K.E., T.S. și T.K.V. solicitând, în baza art. 304 pct. 1, 2, 5, 8 și 9 precum și art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., admiterea recursului, admiterea celor trei excepții invocate, casarea deciziei nr. 1110/2011 a Tribunalului Lugoj ca fiind ilegală și a deciziei civile nr. 441/2012 a Curții de Apel Timișoara. Recurenții au susținut că au posibilitatea de a promova o cale de atac având ca bază soluționarea unor excepții. Arată că excepția inadmisibilitătii nu a fost pusă în discuția părților, deși instanța de judecată a fost compusă din doi judecători. În plus, recursurile nu sunt nici nule, nici tardive, iar K.E.

are procură de reprezentare pentru ceilalți doi pârâți apelanți. De asemenea, deși prima instanța a dat dreptul la apel, acesta a fost recalificat ca recurs, fără să fi fost pus în discuția părților. Recurenții apreciază că deoarece apelul fost considerat recurs, trebuiau aplicate art. 304 1 C. proc. civ., în sensul de a judeca cauza sub toate aspectele ca și motive de apel. A fost invocată prescripția de 3 ani, iar tribunalul și Curtea de Apel nu s-au pronunțat. Acțiunea reclamanților era tardivă și nu putea fi salvată decât prin cerere de repunere în termen care să fi fost acceptată de instanță. Mai susțin recurenții că au fost atacate elemente motivaționale și de formă și nu se poate considera în acest caz că a fost promovat un recurs la recurs.

Decizia este un act juridic, așa încât acțiunea poate fi calificată ca fiind una în anulare. Întemeiat de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenții susțin că deși completul a fost alcătuit din doi judecători, la redactare a semnat un al treilea, motiv pentru care părțile nu au avut posibilitatea de a recuza cea de-a treia judecătoare, ce nu a făcut parte din complet. Apreciază recurenții că Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să aibă posibilitatea să caseze cele două hotărâri, deoarece cele două instanțe inferioare nu au interesul să caseze și să trimită spre rejudecare pentru a fi puse în discuția părților excepțiile care, potrivit directivei CEDO, trebuie să aibă cel puțin o cale de atac pentru ca procesul să fie echitabil.

Înalta Curte, în temeiul art. 137 C. proc. civ., ia spre examinare cu prioritate excepția inadmisiblității recursului declarat de către recurenții-pârâți T.S., T.K.V. și K.E. împotriva deciziei nr. 441 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă constatând că aceasta este fondată având în vedere următoarele considerente: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale. Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Înalta Curte constată astfel ca hotărârea atacată cu recurs nu poate fi încadrată în niciuna din ipotezele prescrise de lege. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, in conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat pârâții T.S., T.K.V. și K.E. împotriva deciziei nr. 441 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.