ÎCCJ, Decizia nr. 170/2016

Decizia penală nr. 170/2016

Asupra apelului de față

Din actele și lucrările dosarului reține următoarele:

A. Judecata pe fondul cauzei

I. Prin Sentința penală nr. 888 din 06 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 253

1

C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

În baza art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, în condițiile art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatei dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție publică implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnata pentru săvârșirea infracțiunii pe o durată de 10 ani.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86

1

C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei, pe o durată de 6 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen. anterior.

A făcut aplicarea art. 86

3

C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen., în sensul că pe durata termenului de încercare condamnata trebuie să se spună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 86

4

C. pen. anterior.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86

4

C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatei pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A obligat inculpata la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

II. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul emis la 24 septembrie 2013 în Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimisă în judecată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen. anterior.

Prin același act de sesizare, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B. sub aspectul complicității la infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 253

1

C. pen., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, acesteia aplicându-i-se o sancțiune cu caracter administrativ, constând într-o amendă în cuantum de 1.000 lei.

Prin actul de sesizare s-a reținut, sub aspectul situației de fapt, că la data de 23 septembrie 2011, în temeiul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Raportul de evaluare nr. 103.211/G/II/2011, în vederea efectuării de cercetări față de A. (fostă A1), sub aspectul infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

C. pen. anterior.

Din cuprinsul raportului de evaluare a reieșit că la data de 17 noiembrie 2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, cu privire la faptul că învinuita A., în îndeplinirea demnității de deputat în Parlamentul României, s-a aflat într-un conflict de interese, în sensul că a angajat-o pe mama sa, învinuita B., în cadrul biroului parlamentar deținut în Circumscripția electorală nr. 42 București, Colegiul uninominal 20.

Prin Rezoluția nr. x/P/2011 din data de 25 iulie 2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea A., apreciindu-se că "nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii."

Prin Ordonanța nr. 936/C2/2012 din data de 23 ianuarie 2013 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus "infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse în Dosarul nr. x/P/2011 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică și trimiterea dosarului aceluiași organ de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor", reținându-se, în esență, că "argumentele invocate ca temei al soluției sunt în contradicție cu prevederile legale relevante, iar actele premergătoare efectuate până în prezent nu susțin concluzia incidenței art. 10 lit. d) C. proc. pen.".

Prin Rezoluția nr. 50 din data de 27 martie 2013, față de A. s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzut de art. 253

1

C. pen. anterior, iar față de B. a fost începută urmărirea penală pentru complicitate la infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 253

1

din același cod.

Rechizitoriul a reținut că din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că învinuita A. a îndeplinit funcția de deputat în Parlamentul României, în legislatura 2008 - 2012, începând cu data de 19 decembrie 2008, potrivit Hotărârii Camerei Deputaților nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la data de 30 noiembrie 2008. Aceasta a solicitat printr-o cerere nedatată, în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, încadrarea în muncă a mamei sale, învinuita B., "în funcția de consilier, cu un salariu de 2.769 lei, pe perioada 4 mai 2009 - sfârșit de mandat".

Astfel, la data de 29 aprilie 2009, între Parlamentul României - Camera Deputaților (reprezentată legal prin Secretarul General, în calitate de angajator) și învinuita B. (în calitate de salariat) s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 4823, având ca obiect "prestarea muncii de către salariat în condițiile fișei postului și salarizarea acestuia de către angajator, conform muncii prestate", care prevedea că învinuita B. urma să îndeplinească funcția de consilier.

Durata actului juridic astfel încheiat a fost cea specificată în cererea formulată de învinuita A., iar cu privire la drepturile salariale, s-a prevăzut că "salariul de bază brut lunar corespunzător funcției de execuție este de 2.769 lei", la care se adăuga un spor de 25% pentru vechime în muncă.

Contractul a fost avizat de învinuita A. și a încetat la data de 19 septembrie 2011 (în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii), în urma cererii formulate de către învinuita B. și a emiterii Ordinului nr. 1174 din data de 23 septembrie 2011 de către Secretarul General al Camerei Deputaților, iar veniturile obținute de către învinuita B. în baza contractului individual de muncă din data de 29 aprilie 2009, în perioada mai 2009 - septembrie 2011, au fost în cuantum net de 65.697 RON.

Rechizitoriul precizează că potrivit art. 38 alin. (1) "Birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor" din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (în forma în vigoare la data comiterii infracțiunii de conflict de interese), în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputații și senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului), urmând ca, în limitele sumei menționate, deputații și senatorii să-și poată organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripțiile electorale în care au fost aleși (alin. (2)). Se mai prevede ca drepturile bănești ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor să se asigure din sumele forfetare alocate deputaților și senatorilor.

S-a arătat că la data comiterii infracțiunii, angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se făcea prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se făcea prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheia între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică (alin. 6).

Rechizitoriul a constatat că potrivit alin. (11) al art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, introdus ulterior faptelor analizate, se prevede în mod expres interdicția ca membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea să nu poată fi angajați la biroul parlamentar al acestuia.

În cursul urmăririi penale au fost audiați martorii C., D. și E., care au fost încadrați, cu contract individual de muncă pe durată determinată, în cadrul biroului parlamentar al învinuitei A., în perioada mandatului 2008 - 2012.

Astfel, martora C. a arătat că în perioada februarie - august 2009 a lucrat, fiind angajată cu contract de muncă, la biroul parlamentar al învinuitei A., precizând că în aceeași perioadă și-au mai desfășurat activitatea în cadrul biroului și martorii D. și E. Martora a declarat că până în cursul anului 2012 (când a aflat de la televizor) nu a știut că învinuita B. a fost angajată în cadrul biroului parlamentar al fiicei acesteia, învinuita A. Totodată, a precizat că în perioada februarie - august 2009 a văzut-o de câteva ori pe învinuita B. asistând la evenimentele politice la care participa învinuita A.

Martora D. și-a încetat activitatea în cadrul Biroului Parlamentar al învinuitei A. anterior angajării de către aceasta din urmă a învinuitei B., lucrând, în perioada februarie - aprilie 2009 ca șef de cabinet al biroului parlamentar al învinuitei A. Martora a declarat că nu o cunoaște pe învinuita B. și, în consecință, că nu poate afirma că a văzut-o sau nu pe aceasta din urmă în acel birou sau în clădirea Palatului Parlamentului.

Martorul E. care, în perioada aprilie - septembrie 2009 a fost angajat în calitate de referent de specialitate, în baza unui contract de muncă, în cadrul biroului parlamentar al învinuitei A. a arătat că până în urmă cu aproximativ un an (când a aflat din mass-media) nu a cunoscut faptul că învinuita B. a fost angajată în cadrul aceluiași birou parlamentar; martorul a explicat că activitatea pe care acesta o desfășura nu presupunea să relaționeze cu alte persoane din cadrul biroului parlamentar, cu excepția martorei C. A mai precizat că, în perioada în care a fost angajat la biroul parlamentar al învinuitei A. a văzut-o de câteva ori, asistând la evenimente politice, pe învinuita A.

Actul de sesizare a instanței menționează că pe parcursul urmăririi penale, învinuitelor A. și B. li s-a oferit posibilitatea de a-și exercita dreptul de apărare, însă acestea au refuzat să dea declarații, atât la data de 24 mai 2013, cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii, cât și la data de 23 septembrie 2013, înaintea prezentării materialului de urmărire penală.

S-a apreciat că învinuita A. are calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen. anterior, întrucât Parlamentul României este o autoritate publică, în sensul prevăzut de art. 145 C. pen. anterior, iar învinuita a îndeplinit, în cadrul acestei instituții, în legislatura 2008 - 2012, demnitatea de deputat pentru care a și fost retribuită.

Totodată, rechizitoriul arată că textul art. 147 C. pen. anterior nu distinge cu privire la modul în care a fost învestit funcționarul public (deputații și senatorii fiind reprezentanți aleși ai poporului român, prin care acesta își exercită suveranitatea, în condițiile prevăzute de Constituție și de legile țării).

Actul de sesizare a precizat că inexistența în Legea nr. 96/2006, la momentul săvârșirii infracțiunii, a unei interdicții de angajare a membrilor familiei în cadrul birourilor parlamentare, nu echivalează cu inaplicabilitatea art. 253

1

C. pen. anterior.

Sub aspectul laturii civile, persoana vătămată Parlamentul României - Camera Deputaților a comunicat că "nu a înregistrat niciun prejudiciu în evidențele contabile în sarcina învinuitelor A. și B. (...)."

Situația de fapt reținută în rechizitoriu este susținută de următoarele mijloace de probă: Raportul de evaluare nr. 103211/G/II din 19 septembrie 2011 al Agenției Naționale de Integritate și documentele anexe; procesul-verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare; comunicarea nr. 51/921 din data de 7 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 60/1049 din data de 1 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților; fișa circuitului de avizare a documentelor; contractul individual de muncă nr. 4823 din data de 29 aprilie 2009; cererea de încadrare în muncă pe durată determinată formulată de către învinuita A.; cererea olografă de aprobare a încetării contractului de muncă începând cu data de 19 septembrie 2011 formulată de către învinuita B.; Ordinul nr. 1174 din data de 23 septembrie 2011 al Secretarului General al Camerei Deputaților privind încetarea contractului individual de muncă al învinuitei B.; înscrisuri; comunicarea nr. 60/694 din data de 4 februarie 2011 a Parlamentului României, Camera Deputaților - Direcția Resurse Umane; comunicarea nr. 57c/1468 din data de 29 februarie 2012 a Parlamentului României, Camera Deputaților - Direcția de Salarizare; comunicarea nr. 51/3025 din data de 24 mai 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 51/3431 din data de 13 iunie 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 211133 din data de 14 iunie 2013 a Direcției Generale Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1; declarația martorei C.; declarația martorei D.; declarația martorului E.; declarația olografă a învinuitei A. dată în faza actelor premergătoare.

III. Cauza a fost înregistrată la data de 2 octombrie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2013 și a fost repartizată aleatoriu Completului 9, primul termen de judecată în ședință publică fiind stabilit la data de 6 februarie 2014.

Potrivit încheierii de la data de 6 februarie 2014, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) și 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și s-a dispus trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară, spre competentă soluționare.

Prin încheierea nr. 245 pronunțată la data de 14 martie 2014 în Dosarul nr. x/1/2013, de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, încheiere îndreptată prin încheierea dată în Camera de Consiliu de la data de 20 martie 2014, în baza art. 346 alin. (1) cu referire la art. 345 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, excepțiile de neregularitate a sesizării instanței, respectiv, a rechizitoriului din 24 septembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică întocmit în Dosarul nr. x/P/2011, precum și excepțiile de excludere a tuturor probelor și de refacere a urmăririi penale, formulate de apărătorul inculpatei A.

Ca atare, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, respectiv, a rechizitoriului din 24 septembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în Dosarul nr. x/P/2011, prin care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen. anterior, precum și legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală în cauza menționată, dispunându-se începerea judecății privind pe inculpata A., termenul stabilit fiind la data de 24 aprilie 2014.

Împotriva încheierii nr. 245 pronunțată la data de 14 martie 2014 în Dosarul nr. x/1/2013 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a formulat contestație inculpata A., care a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea de ședință de Cameră de consiliu din 8 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestatoarea inculpată fiind obligată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

La termenul de judecată de la 24 aprilie 2014, Înalta Curte a constatat întemeiată cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al inculpatei A., avocat F., în raport cu dovezile depuse în ședință publică și cu poziția exprimată de către inculpată, în sensul că aceasta dorește să dea declarație în cauză, fiind stabilit termen la data de 13 mai 2014.

La termenul de judecată de la 13 mai 2014, prima instanță a dispus să se dea citire actului de sesizare și încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței și s-a dispus începerea judecății privind pe inculpata A.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință învinuirea ce i se aduce, precum și dreptul de a nu face nicio declarație, punându-i-se în vedere că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Totodată, inculpatei i s-a pus în vedere că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa.

Inculpata A. a precizat că nu înțelege să beneficieze de dispozițiile procedurii simplificate, ci dorește ca judecata să se facă în baza procedurii de drept comun, arătând că este nevinovată.

La solicitarea instanței, reprezentantul persoanei vătămate, Parlamentul României - Camera Deputaților a precizat că nu s-a constituit parte civilă, întrucât nu a înregistrat vreun prejudiciu.

A fost audiată inculpata A., declarația acesteia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Apărătorul ales al inculpatei A. a arătat că solicită încuviințarea următoarelor probe: reaudierea martorilor din rechizitoriu; audierea în calitate de martor a numitei G., angajată la Parlamentul României; efectuarea unei adrese către Parlamentul României - Camera Deputaților pentru a se comunica contractul de muncă încheiat de mama inculpatei A., respectiv B., cu Parlamentul României, inclusiv pagina cu avizele aplicate de cele trei departamente din cadrul Camerei Deputaților; transmiterea unei adrese către Parlamentul României - Camera Deputaților pentru a se comunica numele persoanelor care au semnat contractul individual de muncă încheiat de numita B. cu Parlamentul României, întrucât solicită audierea acestor persoane în calitate de martori.

Reprezentantul persoanei vătămate Parlamentul Românei - Camera Deputaților a arătat că nu solicită încuviințarea de probe noi.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat audierea, în mod nemijlocit, de către instanță a trei dintre martorii din rechizitoriu, respectiv a martorilor C., E. și B.

Prima instanță, în temeiul art. 100 alin. (2) și (3) C. proc. pen. coroborat cu art. 374 alin. (6) C. proc. pen. a încuviințat cererea formulată de către apărătorul ales al inculpatei A. privind reaudierea martorilor din rechizitoriu, C., E., D. și B., apreciind-o ca fiind necesară în stabilirea împrejurărilor de fapt.

A încuviințat, potrivit art. 100 alin. (2) C. proc. pen., proba testimonială cu audierea martorei G., solicitată de apărătorul ales al inculpatei A., probă pe care a apreciat-o ca fiind necesară în stabilirea împrejurărilor de fapt, în raport cu poziția procesuală a inculpatei.

În baza art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri solicitată de către apărătorul ales al inculpatei A., constând în efectuarea unei adrese către Parlamentul Românei - Camera Deputaților pentru a fi înaintat la dosarul cauzei contractul de muncă a mamei inculpatei, precum și numele persoanelor semnatare ale acestuia pentru a fi audiate în calitate de martori, motivat de faptul că la dosarul cauzei se află contractul individual de muncă al numitei B., și, totodată, apreciind drept suficiente probele administrate în cursul urmăririi penale pentru dovedirea elementului faptic al încheierii contractului de muncă între Camera Deputaților și mama inculpatei.

La termenul de judecată din data de 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 357 alin. (1) raportat la art. 356 alin. (3) C. proc. pen. și art. 89 C. proc. pen., cu referire la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constatând întemeiată cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al inculpatei A., avocat F., în raport cu actul medical depus la dosarul cauzei și data internării, 02 iunie 2014, având în vedere și lipsa nejustificată a inculpatei A., a amânat cauza la 23 septembrie 2014 (încheierea de ședință din data de 3 iunie 2014, aflată la dosar fond).

La termenul de judecată de la 23 septembrie 2014 au fost ascultați martorii C., D., B., G., declarațiile acestora aflându-se la dosarul instanței de fond.

La termenul următor, fixat pentru data de 6 octombrie 2014, a fost ascultat martorul E., declarația acestuia aflându-se la dosarul primei instanțe.

Examinând ansamblul materialului probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și faza cercetării judecătorești, prima instanță a stabilit în fapt că la data de 23 septembrie 2011, în temeiul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Raportul de evaluare nr. 103.211/G/II/2011, în vederea efectuării de cercetări față de inculpata A. (fostă A1) sub aspectul infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

C. pen. anterior, arătându-se că la data de 17 noiembrie 2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 cu privire la faptul că inculpata A., în îndeplinirea demnității de deputat în Parlamentul României, s-a aflat într-un conflict de interese, în sensul că a angajat-o pe mama sa, numita B. în cadrul Biroului parlamentar deținut în Circumscripția electorală nr. 42 București, Colegiul uninominal 20.

Prima instanță a constatat că prin Sentința civilă nr. 4092 din 19 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, ca neîntemeiată.

Instanța de fond a arătat că prin Rezoluția nr. x/P/2011 din data de 25 iulie 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea A., apreciindu-se că "nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii."

Totodată, a reținut că prin Ordonanța nr. 936/C2/2012 din data de 23 ianuarie 2013 a Prim - Adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus "infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse în Dosarul nr. x/P/2011 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică și trimiterea dosarului aceluiași organ de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor", precizându-se, în esență, că "argumentele invocate ca temei al soluției sunt în contradicție cu prevederile legale relevante, iar actele premergătoare efectuate până în prezent nu susțin concluzia incidenței art. 10 lit. d) C. proc. pen.".

Ca atare, prin Rezoluția nr. 50 din data de 27 martie 2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de A. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

C. pen. anterior, respectiv, față de B. pentru complicitate la aceeași infracțiune.

Instanța de fond a reținut, din probele administrate, că inculpata A. a îndeplinit funcția de deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, începând cu data de 19 decembrie 2008, potrivit Hotărârii Camerei Deputaților nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la data de 30 noiembrie 2008.

S-a precizat că inculpata a solicitat, în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, printr-o cerere nedatată, încadrarea în muncă a mamei sale, numita B. "în funcția de consilier, cu salariu de 2.769 lei, pe perioada 4 mai 2009 - sfârșit de mandat".

Sentința atacată precizează că la data de 29 aprilie 2009, între Parlamentul României - Camera Deputaților (reprezentată legal prin Secretarul General, în calitate de angajator) și numita B. (în calitate de salariat) s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 4823, având ca obiect "prestarea muncii de către salariat în condițiile fișei postului și salarizarea acestuia de către angajator, conform muncii prestate", care prevedea că angajata urma să îndeplinească funcția de consilier, pe o durată egală cu cea specificată în cererea de angajare, urmând a primi "salariul de bază brut lunar corespunzător funcției de execuție este de 2.769 lei", la care se adăuga un spor de 25% pentru vechime în muncă.

Se arată că documentul de angajare a fost avizat de inculpata A. și a încetat la data de 19 septembrie 2011 (în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii), în urma cererii formulate de către B. și a emiterii Ordinului nr. 1174 din data de 23 septembrie 2011 de către Secretarul General al Camerei Deputaților.

Veniturile obținute de către inculpata B. în baza contractului individual de muncă din data de 29 aprilie 2009, în perioada mai 2009 - septembrie 2011 au fost, în cuantum net de 65.697 RON.

Prima instanță a precizat că potrivit art. 38 alin. (1) "Birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor" din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (atât în forma în vigoare la data comiterii infracțiunii de conflict de interese, cât și de lege lata), în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputații și senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului. În limitele sumei sus-menționate, deputații și senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripțiile electorale în care au fost aleși (alin. (2)). Se mai prevede că drepturile bănești ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor se asigură din sumele forfetare alocate deputaților și senatorilor.

Instanța de fond a reținut că la data comiterii infracțiunii, angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se făcea prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil, în prima situație încadrarea salariaților făcându-se prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheia între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică (alin. (6)).

S-a constatat că alin. (11) al art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, introdus ulterior săvârșirii faptelor, prevede expres interdicția ca membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea să poată fi angajați la respectivul birou parlamentar.

Totodată, s-a luat act că persoana vătămată Parlamentul României - Camera Deputaților a comunicat că "nu a înregistrat niciun prejudiciu în evidențele contabile în sarcina învinuitei A. și nu s-a constituit parte civilă până la citirea actului de sesizare.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal (Raportul de evaluare nr. 103211/G/II din 19 septembrie 2011 al Agenției Naționale de Integritate și documentele anexe; procesul-verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare; comunicarea nr. 51/921 din data de 7 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 60/1049 din data de 1 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților; fișa circuitului de avizare a documentelor; contractul individual de muncă nr. 4823 din data de 29 aprilie 2009; cererea de încadrare în muncă pe durată determinată formulată de către A.; cererea olografă de aprobare a încetării contractului de muncă începând cu data de 19 septembrie 2011 formulată de către B.; ordinul nr. 1174 din data de 23 septembrie 2011 al Secretarului General al Camerei Deputaților privind încetarea contractului individual de muncă al B.; înscrisuri; comunicarea nr. 60/694 din data de 4 februarie 2011 a Parlamentului României, Camera Deputaților - Direcția Resurse Umane; comunicarea nr. 57c/1468 din data de 29 februarie 2012 a Parlamentului României, Camera Deputaților - Direcția de Salarizare; comunicarea nr. 51/3025 din data de 24 mai 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 51/3431 din data de 13 iunie 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea nr. 211133 din data de 14 iunie 2013 a Direcției Generale Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1; declarațiile martorei C.; declarațiile martorei D.; declarațiile martorului E.; declarațiile inculpatei A., declarația martorei G.) a rezultat, conform opiniei primei instanțe, contribuția inculpatei A. la comiterea infracțiunii de conflict de interese, în calitatea sa de deputat în Parlamentul României, de a îndeplini acte (a solicitat încadrarea în muncă a mamei sale numita B. și a avizat contractul individual de muncă din data de 29 aprilie 2009) prin care, în perioada mai 2009 - septembrie 2011, s-a realizat direct un folos material în cuantum net de 65.697 RON pentru numita B., inculpata acționând cu intenție directă, iar vinovăția sa fiind dovedită.

Instanța de fond a precizat că în Raportul de evaluare emis la 19 septembrie 2011 de Agenția Națională de Integritate cu nr. 103211/G/II din 19 septembrie 2011 s-a concluzionat că "D-na A1, deputat în Parlamentul României, nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese, întrucât a propus angajarea mamei sale și a avizat contractul individual de muncă al acesteia, doamna B., prin care a fost angajată în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripția electorală nr. 42 București, încălcând astfel prevederile art. 70 "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative" și art. 71 "Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public" din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. În același timp prin propunerea de angajare a mamei sale și avizarea contractului de muncă al acesteia, rezultă indicii de posibilă încălcare a dispozițiilor art. 253

1

C. pen. al României, care prevede: Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, au pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă. Veniturile obținute de doamna B. din activitățile prevăzute în contractul individual de muncă din 29 aprilie 2009, în perioada 29 aprilie 2009 - prezent sunt în cuantum net de 61444 RON."

Prima instanță a făcut referire la Sentința civilă nr. 4092 din 19 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 8733/2/2011 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, ca neîntemeiată.

A arătat că în considerentele sentinței menționate, instanța de contencios administrativ a făcut referire la dispozițiile art. 38 alin. (1), (5), (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, art. 70, art. 71 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și la Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: "Curtea înlătură apărările reclamantei care fac trimitere la avizul de conformitate dat de ceilalți funcționari, inclusiv din cadrul Serviciului Juridic. Avizele de legalitate al acestor Direcții (Resurse Umane, Salarizare și Serviciul Juridic) nu au relevanță în stabilirea existenței unui conflict de interese, ci pot fi avute în vedere în cadrul analizei împrejurărilor și condițiilor răspunderii demnitarului)."

Coroborarea tuturor mijloacelor de probă mai sus administrate au infirmat poziția de nerecunoaștere exprimată de inculpată, instanța de fond apreciind că inculpata A. a comis infracțiunea de conflict interese.

Nu au putut fi primite apărările inculpatei cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, întrucât calitatea sa de parlamentar îi conferea, dincolo de cunoașterea legilor și exercitarea mandatului cu respectarea acestora, atribuția de a fi o persoană publică, ale cărei standarde etice și morale trebuiau a fi dincolo de orice îndoială pentru consolidarea încrederii cetățeanului cu privire la persoanele alese într-o funcție de demnitate publică.

De asemenea, prima instanță nu a putut reține nici solicitările apărării de a fi avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatei și a se face aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen. anterior și a art. 81 C. pen., având în vedere gravitatea faptei comise, agravată de calitatea de deputat deținută de inculpată, funcție de demnitate publică care atrage responsabilități în exercitarea atribuțiilor, precum și afectarea gradului de încredere al cetățeanului cu privire la standardele de integritate ale unor persoane alese așa cum este și cazul inculpatei.

În raport cu mijloacele de probă administrate și coroborat apreciate, prima instanță a constatat că fapta inculpatei A., funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, deputat în Parlamentul României, de a îndeplini acte prin care a solicitat încadrarea în muncă a mamei sale, numita B. și a avizat contractul individual de muncă din data de 29 aprilie 2009, prin care, în perioada mai 2009 - septembrie 2011, s-a realizat direct un folos material în cuantum net de 65.697 RON pentru numita B., întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a apreciat că încadrarea juridică a faptei în condițiile reținute se circumscrie condițiilor de tipicitate ale incriminării prevăzută la art. 253

1

C. pen. anterior, în condițiile art. 5 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă.

Astfel, s-a constatat că în cauză se impune determinarea legii penale mai favorabile, prin utilizarea criteriului aprecierii in concreto, evaluându-se modificarea condițiilor de incriminare, a condițiilor de tragere la răspundere penală și a regimului sancționator.

În concret, s-a arătat că dispozițiile art. 253

1

C. pen. anterior au fost preluate în noua reglementare, în textul art. 301 C. pen. în vigoare, cu anumite deosebiri de terminologie care nu afectează fondul incriminării și cu o diferență de regim sancționator, minimul special al pedepsei fiind majorat de la 6 luni la 1 an închisoare în noua normă de incriminare. Ca atare, în raport cu această ultimă mențiune, legea penală mai favorabilă o constituie vechea reglementare prevăzută la art. 253

1

C. pen., a cărui sancțiune este închisoarea de la 6 luni la 1 an.

S-a dat eficiență Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372/2014 și, aplicând în mod global legea penală mai favorabilă, prima instanță a constatat că dispozițiile Codului penal anterior sunt mai favorabile, în ansamblu.

Înalta Curte a făcut referire la definiția conflictului de interese, conform art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: "conflictul de interese se consideră că apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficial cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus".

S-a referit și la dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, care definește noțiunea de conflict de interese ca "situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative."

Prima instanță a menționat că reglementările privind conflictul de interese în sens administrativ nu se suprapun cu infracțiunea de conflict de interese, regimurile juridice, condițiile și răspunderile fiind diferite. A arătat că prin incriminarea conflictului de interese potrivit art. 253

1

alin. (1) C. pen. anterior, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui ce exercită o activitate în cadrul unei autorități publice sau instituții publice.

În legătură cu infracțiunea de conflict de interese, prima instanță a precizat că nu poate fi comisă decât de un funcționar public, în sensul prevăzut de textul art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, anume orice persoană care exercită permanent ori temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. din 1968.

Precizând că în vederea stabilirii calității de funcționar public în sensul Codului penal anterior, nu are relevanță titlul însărcinării sau modalitatea de învestire (alegere, numire, repartizare, concurs), fiind suficient ca subiectul calificat să exercite, în fapt, o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alte persoane juridice de interes public, prima instanță a făcut referire la Decizia nr. 279/2006 a Curții Constituționale, prin care, între altele s-a constatat că dispozițiile art. 38 - 41 din Legea nr. 96/2006 sunt constituționale și s-a arătat că "suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român. Această poziționare a Parlamentului este organul sistemul autorităților publice implică recunoașterea în favoarea deputaților și senatorilor a unui statut special, cuprinzând și măsuri de protecție a demnității publice pe care o exercită, de natură să le asigure independența și prestigiul necesar la îndeplinirea atribuțiilor, la adăpost de constrângeri materiale și tentații de corupție."

De asemenea, sentința atacată a arătat că, analizând constituționalitatea proiectului legii de modificare a Legii nr. 96/2006, Curtea Constituțională a stabilit că "(...) statutul constituțional și legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanți ai poporului, este diferit de statutul funcționarilor publici și, în general, de al celorlalți cetățeni, ceea ce determină, în consecință, particularități cu privire la exercitarea anumitor drepturi", dar că "acest statut nu poate fi reținut ca justificând o diferență de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplică Legea nr. 176/2010 (privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice). Aceasta, întrucât, din perspectiva obiectului și scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale - toate persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din lege se află în aceeași situație juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma "funcții și demnități publice", în considerarea căreia le revin obligații specifice" (Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013).

Totodată, prima instanță a mai precizat și că prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71/29.01.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 5 și art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea art. 253

1

C. pen. anterior, care exceptau de la dispozițiile art. 147 C. pen. anterior, precum și de la dispozițiile art. 175 din actualul C. pen. o serie de categorii de persoane, respectiv, Președintele României, deputații, senatorii, miniștrii ș.a. reținând că "în condițiile în care mandatul prezidențial și mandatul parlamentar sunt definite ca funcții de demnitate publică, astfel cum fac referire dispozițiile art. 16 alin. (3) din Constituție, persoanele care ocupă aceste funcții exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul Constituției și a legii, în scopul realizării prerogativelor de putere cu care sunt investite, la nivelul cel mai înalt al statului român. Prin urmare, având în vedere sfera atribuțiilor ce intră în competența funcțiilor alese exceptate de la dispozițiile art. 147 din actualul C. pen. și de la dispozițiile art. 175 din noul C. pen., care, prin excelență au conotații de putere publică este justificată vocația acestora la calitatea de subiect activ pentru infracțiunile de serviciu și pentru infracțiunile de corupție".

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei A., prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. anterior, respectiv, gradul de pericol social în concret ridicat al infracțiunii comise, agravat de calitatea deținută de inculpată, de deputat în Parlamentul României, îndeplinind o înaltă funcție de demnitate publică care îi conferea aptitudinea concretă de a îndeplini cele mai înalte standarde de etică și deontologie în exercitarea atribuției de legiferare și care impunea o conduită de abținere de la orice încălcare a statului de parlamentar, condițiile concrete ale comiterii infracțiunii, cuantumul folosului necuvenit încasat de 65.697 RON lei, sumă plătită, cu titlu de venituri salariale, din bugetul Camerei Deputaților, ca urmare a angajării mamei sale B., în condițiile arătate, dar și circumstanțele personale ale inculpatei, care a avut o conduită socială pozitivă în societate.

S-a considerat că aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat peste media prevăzută de lege și cu executarea acesteia în modalitatea suspendării executării sub supraveghere este singura în măsură să asigure scopul educativ și de exemplaritate al pedepsei, urmând a fi un avertisment în prevenirea unei eventuale conduite infracționale.

Totodată, prima instanță a avut în vedere respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise, caracterul repetat, dar și profilul moral și de personalitate al inculpatei A. considerând că pedeapsa aplicată îi va da inculpatei posibilitatea de a conștientiza consecințele unei asemenea fapte, în raport cu o calitate publică de înaltă responsabilitate, precum și efectele pe care încălcarea unei norme de integritate afectează autoritatea publică și încrederea societății în cei care sunt aleși în funcții cu o asemenea responsabilitate în Parlamentul României.

B. Judecata în apel

I. Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, la data de 16 octombrie 2014 a declarat apel inculpata A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători la data de 03 octombrie 2016, sub nr. 3236/1/2016.

II. Criticile formulate de apelanta A.

Prin motivele scrise de apel, atât cele depuse la dosarul cauzei în ședința publică din 24 octombrie 2016, cât și prin cele orale, apelanta a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, iar în rejudecare, achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b) (ambele teze) C. proc. pen.

A invocat, sub un prim aspect, neregularitatea actului de sesizare, considerând că rechizitoriul trebuia confirmat de Procurorul General, nu de către procurorul șef de secție, iar cercetarea penală trebuia desfășurată de către un procuror desemnat de Adjunctul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în mod aleatoriu, nu în mod direct cu încălcarea Regulamentului de organizare și funcționare al parchetelor.

Sub un al doilea aspect, apelanta a invocat faptul că nu a putut interoga martorii din cauză în mod nemijlocit, iar soluția pronunțată de către instanța de fond nu a răspuns tuturor apărărilor formulate cu ocazia judecății în primă instanță, aspect de natură a încălca dispozițiile art. 401 și 404 C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sub un al treilea aspect, a susținut nelegalitatea hotărârii pronunțate de către prima instanță, arătând că a fost încălcat principiul legalității incriminării, deoarece la data săvârșirii faptei deduse judecății nu existau interdicții sau restricții cu privire la angajarea rudelor în cadrul birourilor parlamentare, iar interdicția prevăzută prin introducerea alineatului 11 al art. 38 din Legea nr. 96/2006 este ulterioară faptelor pentru care apelanta a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță.

Totodată, a arătat că sentința atacată este nelegală și pentru împrejurarea că încălcarea de către inculpată a unei dispoziții de natură administrativă nu poate atrage răspunderea penală.

Sub un al patrulea aspect, a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind latura subiectivă, deoarece inculpata nu a avut reprezentarea săvârșirii vreunei fapte penale la angajarea mamei sale, în raport cu conținutul art. 38 din Legea nr. 96/2006 în perioada de referință.

În subsidiar, inculpata a solicitat ca, în temeiul art. 18

1

C. pen. anterior, instanța de control judiciar să aibă în vedere aplicarea unei amenzi administrative, iar într-un al doilea subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în primă instanță, sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, solicitând stabilirea unui cuantum al pedepsei orientat spre minimul special de 6 luni, cu aplicarea art. 81 C. pen. anterior.

III. Parcursul cauzei în fața Completului de 5 judecători

Primul termen de judecată stabilit în urma repartizării aleatorii la data de 28 noiembrie 2016, a fost preschimbat, în temeiul art. 353 alin. (10) C. proc. pen., prin rezoluția administrativă din 3 octombrie 2016 a Președintelui Completului de 5 Judecători P2, pentru data de 10 octombrie 2016, dispunându-se, totodată, citarea apelantei inculpate.

La termenul din 10 octombrie 2016, constatându-se că dovada de îndeplinire a procedurii de citare a apelantei inculpate s-a întors cu mențiunea "destinatarul nu a putut fi găsit la domiciliu", s-a dispus reluarea procedurii de citare a apelantei la adresele din str. Emile Zola nr. 2A, ap. 2, sector 1 București și din comuna Snagov, Ghermănești, Str. Neajlov nr. 1, jud. Ilfov, dar și prin afișare la sediul instanței, pentru următorul termen acordat în cauză la data de 18 octombrie 2016.

Urmare admiterii de către instanța de apel a cererii de amânare în vederea pregătirii apărării, formulată de apelanta inculpată la termenul din data de 18 octombrie 2016, noul termen acordat în cauză a fost stabilit pentru data de 24 octombrie 2016, când instanța a acordat părților cuvântul la dezbateri, astfel cum s-a menționat în partea introductivă a prezentei decizii.

IV. Analiza criticilor formulate de către inculpata A.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 și următoarele C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține următoarele: