ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 609/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 609/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 17 ianuarie 2008, reclamanta A. SA Slatina a chemat în

judecată pe pârâtul G.M.M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 1.556.114,88 lei cu titlul de

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariile de avocat și cheltuielile de

transport ocazionate de următoarele litigii: litigiul având ca obiect acțiunea

în pretenții formulată de G.M.M., în legătură cu inovația denumită „Lopată

tehnologică", soluționat irevocabil prin Decizia nr. 10416 din 15

decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și litigiul având ca

obiect acțiunea în pretenții formulată de G.M.M., în legătură cu inovația

denumită „Dispozitiv articulație ciocan", soluționat irevocabil prin Decizia

nr. 5455 din 2 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Într-un prim ciclu procesual,

Tribunalul Olt, prin sentința civilă nr. 192 din 02 septembrie 2008, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Slatina, împotriva pârâtului G.M.M.

și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 lei despăgubiri, precum și

la plata sumei 683 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a stabilit fazele procesuale care s-au parcurs în cele două litigii

indicate de reclamantă și a identificat totodată, facturile și chitanțele care

fac dovada achitării onorariilor avocațiale.

În drept, tribunalul a reținut că,

potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ., judecătorii nu pot micșora

cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozit proporțional, plata

experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care

partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Judecătorii au însă dreptul, potrivit art.

274 alin. (3) C. proc. civ., să mărească sau să micșoreze onorariile

avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de

câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de

valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Totodată, a reținut și practica în

această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea

care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât

în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor

rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere

și alții împotriva României, Raicu împotriva României), precum și Decizia nr. 401

din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la litigiul în legătură cu

inovația denumită „lopată tehnologică", tribunalul a reținut că în faza

recursului s-au efectuat plăți disproporționat de mari pentru onorariile

avocațiale, că nu există documente justificative privind orele prestate și nu

rezultă în ce a constat activitatea avocaților pentru a lua cunoștință de

actele și probele dosarului, cu atât mai mult cu cât, soluția pronunțată de

Curtea de Apel Craiova era favorabilă pârâtei SC A. SA astfel încât, în faza de

recurs nu s-a făcut altceva decât să se susțină soluția instanței de fond,

invocându-se ca principal argument pronunțarea unei alte soluții de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, într-un dosar cu obiect identic.

În ceea ce privește litigiul referitor

la inovația „Dispozitiv articulație ciocan", Tribunalul a reținut că în

perioada martie 2005 - mai 2007 începând cu susținerea cererii de strămutare,

s-au efectuat plați disproporționat de mari și că nu există de asemenea

documente justificative, cu atât mai mult cu cât, în această cauză soluția

Curții de Apel Brașov - la care s-a strămutat pricina - a fost ulterioară Deciziei

nr. 177/2005 a Curții de Apel Craiova, creându-se astfel precedentul admiterii

excepției prescripției.

Având în vedere că și în acest litigiu

soluția Curții de Apel Brașov a fost favorabilă pârâtei, efortul ulterior al

avocaților în faza de recurs și de contestație în anulare, a fost simțitor

diminuat.

S-a mai reținut că, numai examinând

plățile efectuate de la încheierea contractului de asistență și până la

soluționarea cererii de strămutare, în perioada februarie 2005 - 15 aprilie

2005, acestea totalizează 278.475 lei, sumă total nejustificată în ceea ce

privește activitatea de specialitate din partea avocaților angajați de pârâtă.

Prin Decizia nr. 9 din 13 ianuarie 2009

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința și l-a

obligat pe pârât la plata sumei de 63,51 lei cu titlul de despăgubiri civile, a

menținut restul dispozițiilor sentinței și l-a mai obligat pe pârât la plata

sumei de 3,73 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, Curtea a avut

în vedere următoarele considerente:

Susținerile apelantei reclamante, în

sensul lipsei de abilitare a instanței de judecată de a proceda la reducerea

onorariului de avocat cu ocazia soluționării cererii de acordare a

cheltuielilor de judecată, fie cu caracter accesoriu, fie pe cale principală,

sunt nefondate.

Această abilitate este dată de

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care au fost declarate

constituționale prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curții

Constituționale.

În considerentele acestei decizii s-a

arătat că nici o dispoziție din legea fundamentală nu interzice expres

consacrarea prin lege a prerogativelor instanței de a cenzura cu prilejul

stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului convenit între

părțile contractului de asistență juridică, prin prisma proporționalității cu

amplitudinea și complexitatea activității depuse.

O asemenea prerogativă este cu atât

mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată,

urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenții, ceea ce

presupune în mod necesar să-i fie opozabil, iar opozabilitatea este consecința

însușirii sale de către instanță prin hotărârea judecătorească, creanța

dobândind astfel caracter cert, lichid și exigibil.

În același sens este și jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocațiale

urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli

necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Dispozițiile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. nu contravin nici dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995

privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora,

contractul dintre avocați și client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct

sau indirect de nici un organ al statului.

Aceste prevederi se aplică exclusiv

raporturilor contractuale dintre părțile contractului de asistență juridică,

fiind o aplicație particulară a art. 969 C. civ., care consacră principiul

obligativității respectării contractului de către părți, clientul având

obligația de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera

de la partea adversă, în măsura în care va câștiga procesul, decât dacă

instanța va aprecia asupra caracterului său real, necesar și rezonabil.

În ceea ce privește temeinicia

hotărârii tribunalului, Curtea de Apel Craiova a reținut că este adevărat că

valoarea pricinilor în care s-au efectuat cheltuielile de judecată pretinse a

fost de aproximativ 22 miliarde lei vechi, însă ambele litigii au fost

soluționate în temeiul excepției peremptorii a prescripției dreptului la

acțiune, soluțiile fiind menținute de toate instanțele de control judiciar,

ceea ce fundamentează presupunerea că munca prestată de avocat, raportată la

gradul de complexitate redus al cauzei, nu a fost de o amplitudine deosebită.

Ca atare, suma de 1.556.051,37 lei,

constând în onorarii de avocat deși are un caracter cert, nu îndeplinește

condițiile de a fi necesară și rezonabilă și în consecință, diminuarea sa în

limita sumei de 10.000 lei apare ca fiind legală și proporțională cu

complexitatea cauzei și efortul depus din partea apărătorului.

Instanța de apel a reținu ca fondat

motivul de apel referitor la omisiunea obligării pârâtului la plata

cheltuielilor de transport suportate de reclamantă pe parcursul derulării celor

două litigii, dovedite prin chitanțele fiscale depuse la dosar și totalizând

63,51 lei.

Făcând aplicarea dispozițiile art. 276

C. proc. civ., curtea de apel a mai stabilit în sarcina pârâtului obligația de

plată a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, proporțional cu

pretențiile admise, respectiv a sumei de 3,73 lei.

Împotriva deciziei Curții de Apel

Craiova a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea

recursului, modificarea în parte a deciziei, admiterea apelului, modificarea în

parte a sentinței și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.556.114,88 lei

cheltuieli de judecată, precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate

în cauză.

Prin Decizia nr. 10144 din 15

decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr.

109/104/2008, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. SA Slatina,

împotriva Deciziei nr. 9 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

civilă.

S-a casat decizia și s-a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte

de Casație și Justiție a reținut că reclamanta a formulat în apel și critici

referitoare la modul în care a fost stabilit, prin reducere, onorariul de

avocat la suma de 10.000 lei, însă instanța de apel s-a limitat să arate că

admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, menținută de instanțele

de control judiciar, fundamentează presupunerea că munca prestată de avocat,

raportată la gradul de complexitate redus al cauzei, nu a fost de o amplitudine

deosebită.

Înalta Curte a apreciat că această

motivare nu corespunde cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și

nici art. 274 alin. (3) C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

S-a remarcat că există două litigii

purtate între părți, pentru care nu s-a plătit un singur onorariu care să fie

inclus printr-o operațiune matematică la suma de 10.000 lei, că dimpotrivă,

cele două litigii au parcurs fiecare mai multe faze procesuale în care s-au

achitat onorarii avocațiale distincte.

Că, în nici unul din cele două litigii

excepția prescripției dreptului la acțiune nu a fost soluționată la primul

termen de judecată; că, s-au formulat cereri de strămutare și căi extraordinare

de atac.

În atare situație, instanța de apel

avea obligația să analizeze prin prisma dispozițiilor legale menționate,

fiecare onorariu achitat de reclamantă în funcție de faza procesuală și actul

de procedură, pentru îndeplinirea căruia a fost convenit de părți.

Primind cauza spre rejudecare, Curtea

de Apel Craiova respectând îndrumările date de înalta Curte prin decizia de

casare, obligatorii potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prin Decizia nr.

206 din 23 iunie 2010 a constatat că apelul este fondat și l-a admis, a

schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtului la suma de 15.000 lei

despăgubiri către reclamantă, reprezentând onorariul de avocat, 1060,32 lei

taxă timbru și 49,32 lei cheltuieli de transport.

Instanța de apel a reținut că,

potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", iar potrivit alin.

(3) al aceluiași articol Judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor

minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau

de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

Principiul care rezultă din

dispozițiile înscrise în art. 274 C. proc. civ., la baza căruia stă culpa

procesuală, precum și unicitatea procesului civil, impune ca aceste cheltuieli

să cuprindă toate cheltuielile făcute cu procesul în toate fazele sale recurs,

contestație în anulare, indiferent cu ce titlu, necesar fiind ca în final

partea care la cere să fi triumfat în proces.

Astfel, cheltuielile de judecată vor

cuprinde taxele de timbru, plata expertizelor, despăgubirea martorilor,

onorariile de avocat, plata memoriilor, costul dactilografierii actelor depuse

la dosar, strict necesare pentru buna desfășurare a procesului.

În acest sens, a statuat și Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 367/2008, când a reținut că obligativitatea

plății cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru și onorariile

avocaților, revine părții ale cărei pretenții nu au fost admise, însă această

decizie vizează dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 401/2005 a Curții

Constituționale, chiar dacă este anterioară, s-a statuat asupra dispozițiilor art.

274 alin. (3) C. proc. civ., dispoziții a căror aplicare a făcut-o tribunalul,

iar instanțele de control analizează legalitatea aplicării acestora.

În decizia mai sus - menționată Curtea

Constituțională a subliniat faptul că instanța are prerogativa de a cenzura cu

prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocatului

convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea

activității depuse.

O asemenea prerogativă este cu atât

mai necesară, cu cât respectivul onorariu convertit în cheltuielile de

judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenții,

ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Or, opozabilitatea sa față de partea

potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor

avocațiale, este consecința însușirii sale de instanța judecătorească prin al

cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

Curtea Constituțională a menționat

faptul că în sensul celor arătate este și jurisprudența C.E.D.O. care,

fiind investită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de

judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea

urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare

și au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Instanța de apel a apreciat că, în

speța dedusă judecății, reclamanta a solicitat cheltuielile de judecată,

reprezentând onorarii de avocat, cheltuielile de transport ocazionate de cele

două litigii având ca obiect pretenții în legătură cu inovațiile „Lopată

tehnologică" și „Dispozitiv articulație ciocan", finalizate prin

decizii irevocabile, instanța de apel fiind ținută de îndrumările Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

În litigiul înregistrat sub nr. 2762/2002

la Tribunalul Olt, reclamantul G.M.M., a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA

Slatina, reclamantă în cauza de față, pentru drepturi bănești de creație

intelectuală, pentru inovația „dispozitiv articulație ciocan".

De la data înregistrării, 28 februarie

2002 la Tribunalul Olt, cauza a suferit amânări la termenele din 1 aprilie

2002, 16 aprilie 2002, 14 mai 2002, 21 mai 2002, 11 iunie 2002, 2 iulie 2002,

27 august 20022, 24 septembrie 2002, 29 octombrie 2002 ultim termen la care s-a

pronunțat sentința civilă nr. 941/2002, prin care s-a respins ca neîntemeiată

excepția necompetenței materiale a instanței civile și s-a anulat ca

insuficient timbrată acțiunea formulată de reclamant. La toate aceste termene

de judecată, apărarea reclamantei SC A. SA a fost asigurată de consilierul

juridic al societății, N.D.

Redactarea apelului și susținerea a

fost făcută de avocat G.N., iar prin Decizia nr. 333 din 12 noiembrie 2003

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul declarat de G.M.M., a

anulat sentința și a reținut cauza spre rejudecare, fixându-se termen la 10

decembrie 2003.

La termenele de judecată din 10

decembrie 2003, 21 ianuarie 2004, 23 februarie 2004, 2 martie 2004, 6 aprilie

2005, 25 mai 2004, 7 iulie 2004, 15 septembrie 2004, 26 ianuarie 2005, apărarea

pârâtei a fost asigurată de consilier juridic V.D.

În cauză s-a formulat cerere de strămutare

de către reclamanta SC A. SA Slatina, cerere susținută de avocat V.S., la data

de 15 aprilie 2005.

Prin încheierea nr. 3062 din 15

aprilie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a strămutat

judecarea cauzei la Curtea de Apel Brașov, instanță la care s-a formulat cerere

de amânare pentru termenul din 23 iunie 2005, pentru imposibilitate de

prezentare a avocatului S.V., amânarea fiind susținută de consilier juridic C.I.

În Dosarul nr. 679/Ap./2005 al Curții

de Apel Brașov (fila 18), există împuternicirea avocațială întocmită de Baroul

București - Societatea civilă A.S.A., precum și împuternicirea consilierului

juridic C.I., să reprezinte reclamanta pentru termenul din 23 iunie 2005.

La termenul din 15 septembrie 2005 s-a

dezbătut apelul, pronunțarea fiind amânată la 21 septembrie 2005, dată la care

s-a pronunțat Decizia civilă nr. 651/Ap./2005 de Curtea de Apel Craiova, în

sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii

acțiunii formulate de G.M.

Au fost depuse concluzii scrise și

apelul a fost susținut de avocat S.V.

Împotriva deciziei a declarat recurs G.M.M.,

dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 29237/1/2006.

Cauza a suportat amânări la termenele

din 3 martie 2006, 24 martie 2006, 19 mai 2006, termen la care s-a amânat

pronunțarea pe 2 iunie 2006, când s-a pronunțat Decizia civilă nr. 5455 din 2

iunie 2006, prin care s-a respins recursul declarat de G.M.M.

La termenele din 24 martie 2006 și 19

mai 2006 s-a prezentat avocat V.S., prezent și la dezbaterea recursului,

depunând în acest sens concluzii scrise.

Împotriva deciziei în recurs se

formulează contestație în anulare, înregistrată la Înalta Curte de Casație și

Justiție sub nr. 19998/1 din 1 martie 2007, la cele două termene de judecată au

participat avocați ai societății de avocați S. În acest dosar împuternicirea

avocațială s-a încheiat de Societatea S.A., în baza contractului de asistență

juridică nr. 175 din 3 mai 2007.

Deci, în acest dosar avocat S.V. a

asigurat apărarea societății reclamante la 7 termene de judecată și au fost

emise facturi pro forma, prin care s-au stabilit onorarii, după cum urmează:

prin factura pro - forma din 16 februarie 2005 ce cuprinde perioada 31 ianuarie

- 3 martie 2005, s-a stabilit onorariul de 20.000 euro, fără TVA ; factura ce

cuprinde perioada 31 ianuarie - 3 martie 2005 s-a stabilit onorariul de 4000 euro;

factura din 18 aprilie 2005 ce cuprinde perioada 15-3 mai 2005, s-a stabilit

onorariul de 15.000 euro; factura din 28 martie 2006, ce cuprinde perioada 1

martie - 1 aprilie 2006 s-a stabilit onorariul de 25.000 euro; factura nr. 2040

din 6 iunie 2006, ce cuprinde perioada 30 martie 2006 - 21 iunie 2006 s-a

stabilit onorariul de 50.000 euro, total onorariul stabilit 114.000 euro.

Examinând facturile emise în perioada

31 ianuarie - 3 mai 2005, până la susținerea cererii de strămutare, s-au emis

facturile pentru care s-au perceput onorarii în cuantum de 30.000 euro fără

TVA.

Pentru susținerea apelului la Curtea

de Apel Brașov a recursului și a contestației în anulare, au fost emise

facturile, pentru care s-au perceput 75.000 euro.

Deci, apărarea a fost asigurată de

această societate de avocați doar în susținerea cererii de strămutare, în

susținerea apelului la Curtea de Apel Brașov, a recursului și a contestației în

anulare la I.C.C.J.

Onorariile percepute au fost

disproporționat de mari, față de complexitatea cauzei și de soluționarea acesteia

pe excepția prescripției dreptului la acțiune, și în atare situație Curtea a

apreciat că pentru susținerea cererii de strămutare onorariul de 2000 lei este

suficient, iar pentru susținerea apelului 3000 lei, pentru susținere recursului

5000 lei, iar pentru apărarea asigurată în contestație în anulare 2000 lei,

astfel că onorariul pe care Curtea l-a stabilit în toate aceste etape

procesuale este de 12.000 lei.

În dosarul înregistrat la Tribunalul

Olt sub nr. 2763 din 28 februarie 2002, reclamantul G.M.M., a solicitat

drepturi bănești ca urmare a realizării de beneficii a inovației personale sub

denumirea de „lopată tehnologică".

Cauza a suferit amânări la termenele

din 1 aprilie 2002, 16 aprilie 2002, 14 mai 2002, 21 mai 2002, 11 iunie 2002, 2

iulie 2002, 27 august 2002, 17 septembrie  2002, 24 septembrie 2002, 22

octombrie 2002, 29 octombrie 002, apărarea societății fiind asigurată de

consilier juridic N.D.

Prin sentința nr. 942 din 29 octombrie

2002 a Tribunalului Olt, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței

materiale a instanței civile invocate de G.M.M. și a fost anulată ca

insuficient timbrată acțiunea.

Sentința a fost apelată de reclamantul

G.M.M. (pârât în cauza de față), dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel

Craiova sub nr. 596/2003, soluționat prin Decizia nr. 37 din 3 martie 2003,

apărarea societății fiind asigurată de consilierul juridic N.D.

Prin Decizia nr. 3 7/2003, s-a admis

apelul declarat de G.M.M., a fost anulată sentința nr. 942/2002 și a fost

trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalului Olt, secția comercială.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC A. SA Slatina, recurs redactat de consilier juridic N.D.,

dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 2187/2003,

pronunțându-se Decizia civilă nr. 2695 din 20 iunie 2003, de respingere a

recursului.

Apărarea societății în acest dosar a

fost asigurată de consilier juridic N.G.

La Tribunalul Olt, secția comercială,

dosarul a fost înregistrat sub nr. 119/2004, cauza a suferit amânări la 21

ianuarie 2004, 11 februarie 2004, iar la termenul din 10 martie 2004, s-a

pronunțat sentința nr. 102/2004, prin care a fost anulată ca insuficient

timbrată acțiunea.

În acest dosar, apărarea a fost

asigurată de consilier juridic V.D.A.

Împotriva sentinței civile nr. 102/2004

a fost declarat apel de G.M.M., cauza comportând amânări la termenele din 7

iunie 2004, 5 iulie 2004, 12 iulie 2004, apărarea societății fiind asigurată de

consilier juridic N.D.

Prin Decizia nr. 305 din 12 iulie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de

reclamantul pârât G.M.M., a fost anulată sentința nr. 102/2004, a fost reținută

cauza spre rejudecare, fixându-se termen în acest sens la 13 septembrie 2004.

Împotriva deciziei a declarat recurs

societatea, recursul, fiind redactat de consilier juridic V.D., la I.C.C.J.

dosarul a fost înregistrat sub nr. 1305/2004, iar cauza a fost soluționată la

15 aprilie 2005 prin Decizia nr. 2327/2005, prin care s-a respins recursul

declarat de societate.

În atare situație, dosarul a fost

înregistrat la Curtea de Apel Craiova pentru rejudecare nr. 1183/COM/2004.

Cauza a suferit următoarele amânări:

13 septembrie 2004, 18 octombrie 2004, 1 noiembrie 2004, 22 noiembrie 2004, 17

ianuarie 2005, 7 februarie 2005, 21 februarie 2005, 11 aprilie 2005, 23 mai

2005 dată la care se amână pronunțarea pentru 25 mai 2005, când se pronunță Decizia

nr. 177/2005 prin care se respinge acțiunea reclamantului ca prescrisă.

La toate termenele mai sus menționate

apărarea a fost asigurată de consilier juridic V.D.

Împotriva deciziei s-a declarat recurs

de către G.M.M., înregistrat la I.C.C.J. 11111/1/2005 (sub nr. 2682/2005), iar

prin încheierea din 2 februarie 2006 cauza a fost trimisă, în raport cu

obiectul litigiului - drepturi patrimoniale izvorâte din creație intelectuală,

spre competentă soluționare Secției civile a I.C.C.J., dosarul fiind

înregistrat sub nr. 3426/2006, cauza a suferit amânări la 22 iunie 2006, 6

octombrie 2006, societatea fiind reprezentată de avocat V.S.

Prin Decizia civilă nr. 10416 din 15

decembrie 2006 I.C.C.J. a respins recursul declarat împotriva Deciziei nr. 177/2005,

la dezbaterea recursului fiind prezent avocat V.S.

În dosarul având ca obiect inovația

„Lopată tehnologică", avocat S.V. a fost prezent la trei termene.

Pentru serviciile prestate, Societatea

S.A. a încasat onorariile, după cum urmează: în dosarul nr. 2682/2005

înregistrat la I.C.C.J. s-a încheiat contractul de asistență juridică din 3

noiembrie 2005 și s-au emis factura pro - forma din 15 decembrie 2005, ce

cuprinde perioada 1 noiembrie 2005 - 30 decembrie 2005, pentru care s-a

stabilit onorariul de 3583,33 euro, fără TVA; factura din 18 aprilie 2006, ce

cuprinde perioada 1 februarie 2006 - 3 mai 2006, pentru care s-a stabilit onorariul

de 150 euro; factura din 10 august 2006, ce cuprinde perioada 1 iunie 2006 - 20

august 2006, pentru care s-a stabilit onorariul de 3275 euro; factura din 30

decembrie 2006, ce cuprinde perioada 1 iulie 2006 - 24 ianuarie 2007, pentru

care s-a stabilit onorariul de 2537 euro; factura pro - forma din 20 decembrie

2006, emisă pentru care s-a stabilit un onorariu suplimentar în sumă de 25.000 euro,

total 9.545,33 + 25.000 onorariul suplimentar = 34.545,33 euro, fără TVA.

În aceste facturi se menționează că

plata se va efectua în lei la cursul BNR din data efectuării plății.

Instanța de apel a constatat că

onorariile percepute sunt disproporționat de mari, se face o plată dublă pentru

perioade de timp care se suprapun și pentru o prezență asigurată doar la Înalta

Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care și acest litigiu a fost

soluționat pe excepția prescripției acțiunii.

Mai mult, se stabilește și un onorariu

suplimentar, care nu-și găsește justificarea.

Față de aceste aspecte, Curtea a

apreciat că pentru prestația încorporată în serviciul de asistență și

reprezentare avocațială, onorariul ce se cuvine este de 3000 lei, deci

onorariul ce se cuvine în cele două dosare este de 15.000 lei, la care se

adaugă 1.060,32 lei cheltuielile reprezentând taxa de timbru fond și recurs

suportate de apelantă și 49,32 lei cheltuielile de transport.

În sprijinul concluziei sale, instanța

de apel a apreciat că munca îndeplinită de avocat trebuie prețuită, dar

instanța este ținută să reacționeze și din oficiu în determinarea

reparabilului, atunci când are o hotărâre în privința acordării cheltuielilor

ce includ onorarii de avocat.

Prin compararea cheltuielilor de

judecată, nu se intervine în contractul de asistență juridică încheiat între

părți, fiind de notorietate că obligația părții care cade în pretenții nu se

confundă cu obligația clientului de achitare a onorariului avocatului său.

Rațiunea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., este și aceea de evitare a îmbogățirii sau sărăcirii părților prin

mijloacele fixării și rambursării onorariilor abuzive.

În finalul considerentelor deciziei,

instanța de rejudecare a arătat că toate cheltuielile suportate de parte

trebuie să fie echitabile și raționale, să asigure acoperirea unui onorariu

just, iar nu exagerat, disproporționat față de previziunile firești ale

părților, susceptibile de a fi o cauză de ruinare a unei părți și de îmbogățire

a celeilalte.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SA Slatina, întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că instanța

de casare a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

privind motivarea necorespunzătoare, au vizat următoarele:

Instanța de apel în rejudecare nu a

respectat indicațiile instanței de recurs, încălcând astfel prevederile art. 315

C. proc. civ, în sensul că nu analizează fiecare onorariu plătit prin prisma

actului de procedură îndeplinit și fazei procesuale corespunzătoare. Instanța

de apel se limitează să enumere onorariile plătite de reclamantă și procedează

la reducerea acestora, stabilind cuantumul onorariului pe care îl consideră ca

fiind suficient pentru fiecare proces, deci tot în mod global. Deosebirea față

de ciclul procesual anterior constă doar în faptul că de această dată instanța

de apel procedează la reducerea onorariului per proces, pe când anterior

onorariul fusese redus global pentru ambele procese, printr-o singură

operațiune matematică.

Din considerentele hotărârii recurate

nu rezultă motivul pentru care instanța a redus onorariul avocațial și nici

motivele avute în vedere atunci când a stabilit cuantumul respectiv, aceasta

preluând motivarea din ciclul procesual anterior în sensul că litigiul a fost

soluționat pe excepția prescripției dreptului material la acțiune în condițiile

în care instanța supremă a stabilit deja prin decizia de casare că acesta nu

este un motiv justificat pentru reducerea onorariului avocațial cu atât mai

mult cu cât excepția prescripției nu s-a soluționat la primul termen de

judecată.

9 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța de apel nu a respectat

prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

A arătat că dreptul părții de a

recupera cheltuielile de judecată are ca fundament legea, nu înțelegerea lor,

cheltuielile fiind acordate de instanță în toate cazurile în favoarea părții

care a câștigat procesul în temeiul hotărârii judecătorești definitive.

În speță, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv nu se

impune reducerea nici în raport cu valoarea litigiilor și nici cu munca depusă

de avocat.

În argumentarea celor susținute a

prezentat pe larg situația litigiilor, a etapelor procesuale și a cheltuielilor

ocazionate de fiecare litigiu, respectiv de fiecare etapă procesuală, sens în

care, acestea sunt justificate, față de fiecare etapă procesuală și față de

valoarea pricinii și munca depusă de avocați.

A susținut, de asemenea că toate

aceste cheltuieli efectuate de SC A. SA Slatina privind litigiile în

contradictoriu cu G.M. sunt dovedite integral, prin documente justificative

depuse la dosarul cauzei. A arătat că acestea au avut un caracter necesar,

întrucât angajarea Societății civile de avocați specializată în domeniul

proprietății intelectuale, cu experiență și reputație profesională se impunea,

în caz contrar reclamanta riscând să se expună unui prejudiciu foarte mare.

Totodată, așa cum rezultă din contractele de asistență juridică, onorariile

avocațiale au fost stabilite tocmai în raport cu timpul efectiv prestat.

A invocat ca practică judiciară

sentința comercială nr. 11019 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială prin care s-au acordat integral SC A. SA

cheltuielile de judecată constând în onorariile avocațiale plătite Societății A.S.A.

într-un alt litigiu, în baza unor criterii care se aplică și în speța de față

respectiv:" suma nu este exagerată având în vedere că onorariul de avocat

a fost stabilit în baza contractului de asistență juridică încheiat de

reclamantă cu Societatea de avocați, ținând seama de calitatea serviciilor

prestate, dar și de consecințele de imagine și de credibilitate".

Analizând decizia recurată din

perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat, pentru următoarele considerente:

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ.,

recurenta tinde să demonstreze că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 315

C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile pronunțate de instanța de casare sunt

obligatorii.

Aceste critici nu sunt fondate având

în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 10144 din 15

decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admisă

calea de atac exercitată de reclamantă și s-a dispus ca instanța de apel să

analizeze prin prisma dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art.

274 alin. (3) C. proc. civ., fiecare onorariu achitat de reclamantă în funcție

de faza procesuală și actul de procedură, pentru îndeplinirea căruia a fost

convenit de părți.

Contrar celor susținute de recurentă,

instanța de apel, în rejudecare, s-a conformat dispozițiilor deciziei de

casare, neputându-se reține, în acest sens, încălcarea art. 315 C. proc. civ.,

deoarece prin decizia de casare s-a stabilit doar obligativitatea analizării

motivate a aplicabilității criteriilor legale prevăzute de dispozițiilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ în raport de fiecare onorariu achitat de reclamantă.

Pe linia celor dispuse de către

instanța de casare, la termenul din 19 mai 2010, Curtea a constatat că se

impune completarea probatoriului administrat în cauză cu proba cu înscrisuri,

apreciind necesară depunerea la dosar a desfășurătorului prestațiilor

avocațiale, conform facturilor emise și prinse la serviciul contabilitate al

biroului de avocatură, pentru a se analiza de către instanță, prin prisma

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. fiecare onorariu de avocat

achitat de reclamantă, în funcție de faza procesuală parcursă și de actul de

procedură pentru îndeplinirea căruia a fost convenit de părți.

Prin încheierea de dezbateri din 16

iunie 2010 s-a reținut că avocatul reclamantei a depus la dosar copii de pe

facturile contabilizate în evidențele acesteia pe contul reprezentând onorarii

avocați, conform extraselor din sistemul informatic folosit de societate, pe

care le-a comunicat și reprezentantului pârâtului.

Faptul că, în urma analizei probelor

administrate în vederea stabilirii aspectelor indicate prin decizia de casare,

instanța de apel nu a ajuns la concluzia susținută de recurentă, nu echivalează

cu încălcarea îndrumărilor din decizia de casare. Acestea au fost respectate,

din moment ce instanța de apel s-a pronunțat atât asupra fiecărui litigiu în

parte, respectiv cele având ca obiect pretenții în legătură cu inovațiile

„Lopată tehnologică" și „Dispozitiv articulație ciocan", fiecărei

faze procesuale parcurse în cadrul acestora, respectiv fond, apel, recurs,

contestație în anulare, cerere de strămutare, precum și actul de procedură

pentru îndeplinirea căruia a fost convenit de părți, stabilind flecare onorariu

avocațial distinct.

În consecință, soluția de admitere a

apelului reclamantei nu este rezultatul încălcării dispozițiilor din decizia de

casare, obligatorii, potrivit art. 315 C. proc. civ., ci al aplicării motivate

a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în interpretarea dată cu

putere obligatorie prin decizia de casare la situația de fapt stabilită pe bază

de probe în rejudecarea cauzei.

Instanța a rejudecat procesul în

sensul și în limitele stabilite prin hotărârea pronunțată de instanța superioară,

respectiv soluția adoptată fiind amplu motivată și bine argumentată,

justificând soluția adoptată în sensul în care se impune aplicarea art. 274 alin.

(3) C. proc. civ.

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pronunțarea hotărârii

atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ. și acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cenzurarea hotărârii pronunțate din

perspectiva modului în care instanța a determinat cuantumul cheltuielilor de

judecată în urma aplicării prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se

rezumă la a verifica aplicarea criteriilor legale în raport cu care se

apreciază cuantumul onorariilor avocaților și anume valoarea pricinii și munca

îndeplinită de avocat, proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă

presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum

complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

În cauză, aceste criterii au fost

avute în vedere de instanță. Verificarea aprecierilor instanței în aplicarea

lor la desfășurarea litigiului, ar însemna exercitarea unui control judiciar

asupra temeiniciei hotărârii pronunțate și o încălcare a dispozițiilor art. 304

C. proc. civ. conform cărora modificarea sau casarea unei hotărâri se poate

cere numai pentru motive de nelegalitate.

Cum potrivit art. 304 C. proc. civ.,

modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de

nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol și cum condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume

imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ, susținerile menționate, neîndeplinind

aceste condiții, nu învestesc în mod legal Înalta Curte cu analiza lor.

Având în vedere aceste considerente, Înalta

Curte constată că decizia instanței de apel este legală și corect motivată,

astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamata SC A. SA Slatina împotriva Deciziei nr. 206 din 23 iunie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

03 februarie 2012.