ÎCCJ, decizie (scj.ro #86732)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86732) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune
privind recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces. Reducerea de
către instanță a cuantumului onorariului avocațial.
Cuprins pe materii
. Drept procesual
civil. Cheltuielile de judecată. Acțiune privind recuperarea cheltuielilor de
judecată efectuate în proces. Reducerea de către instanță a cuantumului onorariului
avocațial
Index alfabetic
. Drept procesual
civil
-
onorariu
avocațial;
-
recuperarea
cheltuielilor de judecată;
-
reducere.
C.pr.civ
.
art
. 274
Prin
reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a
pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și
nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci
doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie
suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul
de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită,
ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.
Dispozițiile
art
. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de
a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin
convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate
cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune
pregătirea apărării
.
Î.C.C.J, Secția
civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr
.
10144 din 15 decembrie 2009.
Prin
acțiunea înregistrată la 17 ianuarie 2008 reclamanta S.C.A. S.A. Slatina a chemat
în judecată pe pârâtul G.M.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va
pronunța, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 1.556.114,88 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată, reprezentând onorariile de avocat și cheltuielile de
transport ocazionate de următoarele litigii:
-
litigiul având ca obiect acțiunea în pretenții formulată de G.M.M. în legătură
cu inovația denumită „Lopată tehnologică”, soluționat irevocabil prin decizia
nr.10416 din 15 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și
-
litigiul având ca obiect acțiunea în pretenții formulată de G.M.M. în legătură
cu inovația denumită „Dispozitiv articulație ciocan”, soluționat irevocabil
prin decizia nr.5455 din 2 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin
sentința civilă nr.1192 din 2 septembrie 2008, Tribunalul
Olt
,
Secția civilă a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata sumei
de 10.000 lei despăgubiri, precum și la plata sumei de 683 lei, cheltuieli de
judecată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, tribunalul a stabilit fazele procesuale care s-au
parcurs în cele două litigii indicate de reclamantă și a identificat, totodată,
facturile și chitanțele care fac dovada achitării onorariilor avocațiale.
În drept,
tribunalul a reținut că, potrivit
art
. 274 alin. (2)
Cod procedură civilă, judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele
de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor
precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că
le-a făcut.
Judecătorii
au însă dreptul, potrivit art.274 alin. (3) Cod procedură civilă, să mărească
sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul
onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de
mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Totodată,
a reținut și practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor
Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține
rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea,
necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României,
Străin împotriva României, Stere și alții împotriva României, Raicu împotriva
României).
În
același sens, a reținut și decizia
nr
. 401 din 14
iulie 2005 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de
neconstituționalitate
a dispozițiilor
art
.
274 alin. (3) Cod procedură civilă.
Referitor
la litigiul în legătură cu inovația denumită „lopată tehnologică”, tribunalul a
reținut că în faza recursului s-au efectuat plăți disproporționat de mari
pentru onorariile avocațiale, că nu există documente justificative privind
orele prestate și nu rezultă în ce a constat activitatea avocaților pentru a
lua cunoștință de actele și probele dosarului, cu atât mai mult cu cât soluția
pronunțată de Curtea de Apel Craiova era favorabilă pârâtei S.C. A. S.A. astfel
încât , în faza de recurs nu s-a făcut altceva decât să se susțină soluția
instanței de fond, invocându-se ca principal argument pronunțarea unei alte
soluții de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar cu obiect
identic.
În ceea
ce privește litigiul referitor la inovația „Dispozitiv articulație ciocan”,
tribunalul arată că în perioada martie 2005 – mai 2007, începând cu susținerea
cererii de strămutare, s-au efectuat plăți disproporționat de mari și că nu
există de asemenea documente justificative, cu atât mai mult cu cât în această
cauză soluția Curții de Apel
Brașov
- la care s-a
strămutat pricina – a fost ulterioară deciziei nr.177/2005 a Curții de Apel
Craiova, creându-se astfel precedentul admiterii excepției prescripției.
Având
în vedere că și în acest litigiu soluția Curții de Apel
Brașov
a fost favorabilă pârâtei, efortul ulterior al avocaților, în faza de recurs și
de contestație în anulare, a fost simțitor diminuat.
S-a mai
reținut că, numai examinând plățile efectuate de la încheierea contractului de
asistență și până la soluționarea cererii de strămutare, în perioada februarie
2005 – 15 aprilie 2005, acestea totalizează 278.475 lei, sumă total
nejustificată în ceea ce privește activitatea de specialitate din partea
avocaților angajați de pârâtă.
Prin
decizia
nr
. 9 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel
Craiova, Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul
declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința și l-a obligat pe pârât și
la plata sumei de 63,51 lei cu titlu de despăgubiri civile, a menținut restul
dispozițiilor sentinței și l-a mai obligat pe pârât la plata sumei de 3,73 lei
cheltuieli de judecată în apel.
Pentru
a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Susținerile
apelantei reclamante în sensul lipsei de abilitare a instanței de judecată de a
proceda la reducerea onorariului de avocat cu ocazia soluționării cererii de
acordare a cheltuielilor de judecată, fie cu caracter accesoriu, fie pe cale
principală, sunt
nefondate
.
Această
abilitate este dată de dispozițiile
art
. 274 alin.
(3) Cod procedură civilă, care au fost declarate constituționale prin decizia
nr
. 401 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale.
În
considerentele acestei decizii s-a arătat că
nicio
dispoziție din legea fundamentală nu interzice expres consacrarea prin lege a
prerogativelor instanței de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de
judecată cuantumul onorariului convenit între părțile contractului de asistență
juridică, prin prisma proporționalității cu amplitudinea și complexitatea
activității depuse.
O
asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu,
convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică
dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar să-i fie opozabil,
iar opozabilitatea este consecința însușirii sale de către instanță prin
hotărârea judecătorească, creanța dobândind astfel caracter cert, lichid și
exigibil.
În
același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a
statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate numai în măsura în
care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita
unui cuantum rezonabil.
Dispozițiile
art
. 274 alin. (3) Cod procedură civilă nu contravin
nici dispozițiilor
art
. 30 din Legea
nr
. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de
avocat, conform cărora contractul dintre avocați și client nu poate fi
stânjenit sau controlat, direct sau indirect de
niciun
organ al statului.
Aceste
prevederi se aplică exclusiv raporturilor contractuale dintre părțile
contractului de asistență juridică, fiind o aplicație particulară a
art
. 969 Cod civil, care consacră principiul
obligativității respectării contractului de către părți, clientul având
obligația de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera
de la partea adversă, în măsura în care va câștiga procesul, decât dacă
instanța va aprecia asupra caracterului său real, necesar și rezonabil.
În ceea
ce privește temeinicia hotărârii tribunalului, curtea de apel a reținut că:
Este
adevărat că valoarea pricinilor în care s-au efectuat cheltuielile de judecată
pretinse a fost de aproximativ 22 miliarde lei vechi, însă ambele litigii au
fost soluționate în temeiul excepției
peremtorii
a
prescripției dreptului la acțiune, soluțiile fiind menținute de toate
instanțele de control judiciar, ceea ce fundamentează presupunerea că munca
prestată de avocat, raportată la gradul de complexitate redus al cauzei, nu a
fost de o amplitudine deosebită.
Ca
atare, suma de 1.556.051,37 lei constând în onorarii de avocat, deși are un
caracter cert nu îndeplinește condițiile de a fi necesară și rezonabilă și, în
consecință, diminuarea sa în limita sumei de 10.000 lei apare ca fiind legală
și proporțională cu complexitatea cauzei și efortul depus din partea apărătorului.
Este
fondat însă, motivul de apel referitor la omisiunea obligării pârâtului la
plata cheltuielilor de transport suportate de reclamantă pe parcursul derulării
celor două litigii, dovedite prin chitanțele fiscale depuse la dosar și
totalizând 63,51 lei.
Făcând
aplicarea dispozițiile
art
. 276 Cod procedură civilă
curtea de apel a mai stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată a
cheltuielilor de judecată efectuate în apel, proporțional cu pretențiile
admise, respectiv a sumei de 3,73 lei.
Împotriva
deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, invocând în drept
dispozițiile
art
. 304 pct.9 și
art
.
304
pct
. 7 Cod procedură civilă.
În
dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de
art
. 304
pct
. 9 Cod procedură civilă, recurenta susține că instanța
de apel, ca și prima instanță, a procedat nelegal la reducerea onorariului
avocațial plătit în cele două litigii.
1.1. În
acest sens, recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile
art
. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, care statuează că
partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească
cheltuielile de judecată.
Obligația
de plată îi incumbă pârâtului și în raport de dispozițiile
art
.
998-999 Cod civil referitoare la răspunderea pentru fapta proprie, în
condițiile în care temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă
culpa procesuală.
Față de
dispozițiile legale menționate și de împrejurarea că pârâtul s-a aflat în culpă
procesuală, reclamanta este îndreptățită să recupereze integral cheltuielile de
judecată efectuate.
În
continuare, recurenta prezintă fazele procesuale urmate în cele două litigii și
cheltuielile de judecată efectuate pe parcursul acestora, arătând că
niciuna
din cheltuielile efectuate nu a fost rambursată de
către pârât.
De
altfel, instanța de apel reține în mod corect în considerentele hotărârii că
suma de 1.556.051,37 lei reprezentând onorariile de avocat are un caracter
cert, situație în care trebuia să îl oblige pe pârât la plata integrală a
acestei sume.
1.2.
Instanța de apel trebuia să constate că prima instanță a procedat în mod
nelegal reducând onorariul avocațial suportat de reclamantă în cadrul
litigiilor menționate.
În
sensul că, potrivit
art
. 30 din Legea nr.51/1995,
instanțele nu au dreptul să reducă cuantumul onorariului stabilit de avocat cu
clientul său, recurenta invocă decizia
nr
. 1479/1996
a Curții Supreme de Justiție - secția comercială și decizia
nr
.
914/1996 a aceleași instanțe.
Totodată,
arată că prin decizia
nr
. 367/2008 a Curții
Constituționale s-a statuat asupra constituționalității
art
.
274 alin. (1) Cod procedură civilă, reținându-se că obligativitatea plății
cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru și onorariile avocaților,
de către partea ale cărei pretenții nu au fost admise are la bază ideea de
culpă procesuală a acesteia.
Instanța
de apel trebuia să observe că această decizie este ulterioară deciziei
nr
. 401/2005 a Curții Constituționale, pe care o invocă în
motivarea hotărârii.
În
continuare, recurenta menționează o serie de decizii de speță ale instanței
supreme prin care s-au acordat integral cheltuielile de judecată efectuate de
către partea care a avut câștig de cauză.
1.3.
Instanța de apel ca - și instanța de fond - și-a însușit în mod nejustificat
susținerea pârâtului potrivit căreia onorariile sunt disproporționate și
exagerate față de valoarea pricinii și munca depusă de avocați.
Enumerând
activitățile depuse pe parcursul derulării celor două procese de către avocații
săi, recurenta arată că, chiar dacă admiterea excepției prescripției extinctive
a făcut inutilă soluționarea fondului pricinii, în vederea termenului de
judecată a fost necesară pregătirea dosarului sub toate aspectele, în
conformitate cu dispozițiile
art
. 34 din Legea
nr
. 51/1995.
Mai
arată că onorariile menționate în contractele de asistență juridică au fost
stabilite tocmai în raport cu timpul efectiv prestat, că societatea de
avocatură angajată este una specializată în domeniu și că, într-un litigiu
similar, care a fost soluționat tot de instanțele din circumscripția Curții de
Apel Craiova, D.V. a plătit avocatului care îl reprezintă pe pârâtul din
prezenta cauză, suma de 1.350.000 lei doar pentru redactarea unei cereri de
executare silită prin poprire.
Față de
cele arătate, aprecierea instanțelor anterioare potrivit căreia munca avocatului
în cele două cauze valorează suma de 10.000 lei este lipsită de orice fundament
și demonstrează o lipsă de apreciere în privința calității activității
avocațiale desfășurate de „S. și A.”.
Jurisprudența
C.E.D.O. invocată de instanțe se referă la alte chestiuni decât cele care
formează obiectul litigiului, fiind vorba de decizii pronunțate împotriva
Statului Român, în materie imobiliară sau în legătură cu încălcarea
art
. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, iar nu împotriva unor persoane fizice sau juridice care cu rea-credință
au declanșat litigii pe rolul instanțelor judecătorești și pe care le-au
pierdut, cum este cazul în speță.
În
dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de
art
. 304
pct
. 7 Cod procedură civilă, recurenta arată că instanța de
apel nu s-a pronunțat asupra motivului prin care apelanta critica cuantumul
sumei de 10.000 lei.
Astfel,
se criticase faptul că instanța de fond a acordat suma de 10.000 lei cu titlul
de onorariu avocațial pentru ambele litigii și pentru toate căile de atac
parcurse de acesta, fără a rezulta cum a stabilit instanța acest cuantum.
Or,
judecătorul are obligația de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția
dată, de ce a admis susținerile uneia din părți și le-a respins pe celelalte,
de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită
interpretare.
Având
în vedere numeroasele etape procesuale parcurse de fiecare cauză și numărul
mare de ore alocate asigurării unei asistențe juridice de calitate este mai
mult decât surprinzătoare decizia instanței de judecată de a acorda, în final,
suma de 10.000 lei, fără a se arăta măcar cum a stabilit instanța acest
cuantum.
Recurenta
solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, admiterea
apelului, modificarea în parte a sentinței și obligarea pârâtului la plata
sumei de 1.556.114,88 lei cheltuieli de judecată, precum și la plata
cheltuielilor de judecată efectuate cu prezenta cauză.
Intimatul
nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând
decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte a
constatat că recursul este fondat în limitele și pentru motivele ce se vor
arăta în continuare.
1.
Criticile de
nelegalitate
formulate de recurentă sunt
nefondate
pentru următoarele considerente:
1.1.
Instanța de apel – ca și prima instanță – a interpretat corect dispozițiile
art
. 274 Cod procedură civilă.
Este
adevărat că reclamanta S.C. A. S.A. Slatina a avut câștig de cauză în cele două
litigii anterioare, în care, admițându-se excepția prescripției dreptului la acțiune
invocată de ea, s-au respins ca prescrise ambele acțiuni promovate de G.M.M.
În
acest mod reclamantul din cele două litigii a căzut în pretenții în sensul
art
. 274 alin. (1) Cod procedură civilă.
Textul
de lege menționat dă dreptul părții care a câștigat să solicite plata
cheltuielilor de judecată.
Aceasta
constituie, de altfel, regula pe care instanțele o aplică, în acest sens fiind
relevantă jurisprudența invocată de recurentă.
De la
regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera
integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al treilea al
art
. 274 Cod procedură civilă prevede o excepție, în sensul
că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților,
ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari
față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Cum
textul nu distinge, el are aplicabilitate atât atunci când cheltuielile de
judecată sunt solicitate pe cale accesorie în litigiul în care s-a efectuat, cât
și atunci când sunt solicitate pe calea unei acțiuni separate.
Față de
existența acestui text de lege nu se poate primi critica recurentei privitoare
la încălcarea dispozițiilor
art
. 274 alin. (1) Cod
procedură civilă ori principiului reparării integrale a prejudiciului specific
răspunderii civile delictuale, deoarece
neacordarea
în integralitate a cheltuielilor de judecată a fost motivată nu pe
considerentul că, deși a câștigat litigiile, nu i s-ar cuveni cheltuielile de
judecată, ci pe considerentul că sunt aplicabile dispozițiile
art
. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
1.2.
Contrar susținerilor recurentei, prin aplicarea dispozițiilor
art
. 274 alin. (3) Cod procedură civilă nu s-au încălcat
prevederile
art
. 30 din Legea
nr
.
51/1995.
În
realitate, după cum în mod just a reținut curtea de apel, dispozițiile legii
privind organizarea și exercitarea profesie de avocat menționate consacră
principiul obligativității respectării contractului de asistență judiciară și
sunt aplicabile exclusiv părților contractante.
Prin
reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a
pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și
nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci
doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie
suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul
de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită,
ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.
Dispozițiile
art
. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de
a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin
convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate
cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune
pregătirea apărării.
Aceste
dispoziții legale au fost supuse și controlului de constituționalitate, iar
Curtea Constituțională a statuat prin decizia
nr
.
401/2005 că ele nu contravin
niciunui
text din legea
fundamentală, că ele consacră o prerogativă necesară a instanței de judecată
și, totodată, sunt în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului.
În ceea
ce privește decizia
nr
. 367/2008 a Curții
Constituționale, pretins ignorată de către instanța de apel, Înalta Curte
constată că aceasta nu consacră o revenire a instanței de contencios
constituțional asupra propriei jurisprudențe, ci privește excepția de
neconstituționalitate
a dispozițiilor
art
.
274 alin. (1) Cod procedură civilă.
1.3.Referitor
la jurisprudența C.E.D.O., invocată de instanțele anterioare, aceasta este
relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă și anume, acela că
cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de
partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli
necesare, reale și rezonabile.
Chiar
dacă în hotărârile date cu titlu de exemplu litigiile au privit încălcarea de
către Statul Român a unor alte drepturi decât cele de proprietate industrială,
problema cheltuielilor de judecată este o problemă comună tuturor litigiilor
civile, iar distincțiile făcute de recurentă nu se justifică.
În
afara criticilor de
nelegalitate
, pe care le-a
reiterat și în recurs, reclamanta a formulat în apel și critici referitoare la
modul în care a fost stabilit, prin reducere, onorariul de avocat la suma de
10.000 lei.
Cu
privire la acest aspect, curtea de apel s-a limitat să arate că admiterea
excepției prescripției dreptului la acțiune, menținută de instanțele de control
judiciar, fundamentează presupunerea că munca prestată de avocat, raportată la
gradul de complexitate redus al cauzei, nu a fost de o amplitudine deosebită.
Această
motivare nu corespunde exigențelor
art
. 261 alin. (1)
pct
. 5 Cod procedură civilă și nici
art
. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, făcând incident
motivul de recurs prevăzut de
art
. 304
pct
. 7 Cod procedură civilă.
Astfel,
trebuie remarcat, în primul rând, că în cele două litigii anterioare purtate
între părți nu s-a plătit un onorariu de avocat unic, care să fie redus
printr-o singură operațiune matematică de la suma de 1.556.051,37 lei la suma
de 10.000 lei.
Dimpotrivă,
cele două litigii au parcurs fiecare mai multe faze procesuale în care s-au
achitat onorarii avocațiale distincte.
De
asemenea, în
niciunul
din litigii excepția
prescripției dreptului la acțiune nu a fost soluționată la primul termen de
judecată.
S-au
formulat în cauză căi extraordinare de atac și cereri de strămutare.
Pentru
a proceda la o corectă aplicare a dispozițiilor
art
.
274 alin. (3) Cod procedură civilă, instanța de apel avea obligația să
analizeze, prin prisma dispozițiilor legale menționate, fiecare onorariu de
avocat achitat de reclamantă, în funcție de faza procesuală – fond, apel,
recurs, contestație în anulare, cerere de strămutare,
etc
.
- și actul de procedură pentru îndeplinirea căruia a fost convenit de părți.
Chiar
dacă proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea
cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie,
lăsată la aprecierea instanțelor de fond, acestea trebuie să justifice fiecare
reducere a unui onorariu avocațial, și nu să stabilească în mod global o sumă
care, în opinia lor, reflectă valoarea muncii depuse de apărător pe
parcursul unui întreg litigiu sau chiar al mai multora, cum este cazul de față.
Pentru
aceste considerente, Înalta Curte a admis recursul și, în baza
art
. 304
pct
. 7 și
art
. 314 Cod procedură civilă, a casat decizia și a trimis
cauza spre
rejudecare
la aceeași curte de apel,
pentru ca aceasta să analizeze motivat aplicabilitatea criteriilor legale
prevăzute de
art
. 274 alin. (3)
C.pr.civ
.
în raport de fiecare onorariu achitat de reclamantă.