ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5455/2006

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 93 din 26 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a II–a penală, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat inculpata G.A., la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, în condițiile art. 81 – art. 82 C. pen., punându-i-se în vedere dispozițiile art. 83 și 74 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 17 iunie 2005 la zi. În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză. În baza art. 6 1 alin. (4), raportat la alin. (4) din același articol, din Legea nr. 78/2000, a fost obligată inculpata la restituirea sumei de 273.000.000 lei către martorul denunțător P.O.

și la restituirea celor două bijuterii din aur indisponibilizate prin ordonanța din 20 iunie 2005. Instanța a menținut măsura asiguratorie luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța din 20 iunie 2005 asupra lănțișorului și a brățării din aur până la restituirea acestora către denunțător. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în cursul anului 2003, martorul denunțător P.O. și soția sa martora P.L.V., au cunoscut-o pe inculpata G.A. în timpul unor vizite făcute de acesta la Mânăstirea N. din Județul Neamț prin intermediul unei cunoștințe comune, ocazie în au aflat că inculpata deține o funcție importantă în Senatul României și că, în repetate rânduri s-a oferit să ajute diferite persoane din cercul celor care frecventau mânăstirea și care aveau afaceri judiciare.

În acest context, denunțătorul P.O. a luat legătura cu inculpata, în cursul lunii noiembrie 2004, căreia i-a cerut sprijinul pentru rezolvarea problemei sale juridice, în sensul că fusese condamnat la 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție. După ce, în prealabil, i-s solicitat denunțătorului să îi pună la dispoziție copia dosarului în care a fost condamnat, inculpata G.A. i-a vorbit acestuia despre importanța funcției deținute de ea în Senatul României, afirmând faptul că prin natura relațiilor de serviciu, cunoaște persoane destul de importante în diferite instituții și autorități ale senatului, fapt ce îi permitea să-și exercite influența în scopul rezolvării favorabile a situației denunțătorului.

În acest sens, inculpata G.A. a susținut că strategia sa de acțiune se va desfășura pe două direcții, pentru a obține în beneficiul denunțătorului grațierea individuală, ori rejudecarea procesului și că atingerea acestor obiective fiind posibilă datorită influenței pe care putea să o exercite asupra unor funcționari și magistrați de care depindea derularea acestor proceduri. Astfel, inculpata a afirmat față de martorul denunțător că își va trafica influența asupra unui consilier din Administrația președințială, pentru facilitarea obținerii aprobărilor necesare promovării unei cereri de grațiere individuală pentru P.O., și că, în prealabil va interveni pe lângă colegi de-ai săi din senat și la un director din Ministerul Justiției, pe lângă magistrații L. și P. din cadrul C.S.M.

și pe lângă procurorul B. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru declanșarea unor proceduri care să facă posibilă rejudecarea cauzei pe calea revizuirii. Pentru a face aceste „demersuri” inculpata a primit de la denunțător suma totală de 273.000.000 lei precum și lănțișor și o brățară din aur, ambele în greutate de 49,06 grame. Din înregistrările audio și video a convorbirilor ambientale purtate la 9 iunie 2005, 10 iunie 2005 și 16 iunie 2005 de soții P. cu inculpata G.A., a reieșit modalitatea de săvârșire a infracțiunii de trafic de influență și, mai mult, a susținut că din banii primiți de la denunțător a dat câte 3.000 dolari S.U.A. magistraților L. și P., precum și 2.000 dolari S.U.A.

procurorului B. pentru ca aceștia să intervină în beneficiul denunțătorului pentru rejudecarea procesului său. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., criticând-o pentru netemeinicie motivând că pedeapsa aplicată inculpatei nu a fost corect individualizată sub aspectul modalității de executare a pedepsei, considerând că pedeapsa aplicată este prea blândă, în raport de modalitatea și împrejurările comiterii faptei. De asemenea, a fost criticată sentința instanței de fond pentru neaplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi.

Prin decizia penală nr. 355 pronunțată în ședință publică la data de 3 mai 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a desființat sentința penală și a redus pedeapsa aplicată inculpatei de la 3 ani la un an și 6 luni închisoare, înlăturându-se art. 81 – art. 82 C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. criticând-o pentru netemeinicie, formulându-se două motive de recurs: greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei și neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în pedeapsa aplicată nu este atins scopul pedepsei.

Pentru ca pedeapsa aplicată inculpatei să reflecte în concret gradul de pericol social atât al acesteia, cât și al faptei săvârșite și pentru realizarea scopului pedepsei în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen., în opinia recurentului se impunea condamnarea inculpatei la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele speciale prevăzute de lege, dar într-un cuantum majorat față de cel stabilit de către instanța de fond și executarea acesteia prin privare de libertate. Se apreciază că în cauză se impune și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi față de natura și gravitatea infracțiunii. Recurenta inculpată a solicitat casarea deciziei și menținerea sentinței în sensul de a fi suspendată condiționat executarea pedepsei.

De asemenea, s-a solicitat aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, deoarece pe parcursul urmăririi penale inculpata a formulat două denunțuri privind săvârșirea unor fapte de corupție. Recursurile declarate în cauză nu sunt fondate. În cauză nu subzistă cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurenți în cauză. La individualizarea pedepsei și la stabilirea modalității de executare a acesteia, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. Instanța a avut în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptei în sensul că inculpata s-a folosit de calitatea sa de expert parlamentar în cadrul senatului, în discuțiile cu denunțătorul lăsându-l pe acesta să înțeleagă că prin prisma funcției sale poate să exercite influență asupra unei persoane cu funcții importante în stat, cu putere de decizie.

Având în vedere gradul de pericol social concret al faptei instanța de apel a schimbat modalitatea de executare a pedepsei, considerând că numai o pedeapsă privativă de libertate poate atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen. Instanța a apreciat însă, în mod corect că o pedeapsă privativă de libertate poate fi aplicată și într-un cuantum mai mic, reducând-o la un an și 6 luni închisoare, având în vedere că inculpata nu are antecedente penale, pe parcursul procesului penal a avut o poziție relativ sinceră, în cauză aplicându-se în mod just circumstanțe atenuante judiciare. Referitor la pedeapsa complementară, în cauză aplicarea acesteia are caracter facultativ, iar pedeapsa principală aplicată fiind de un an și 6 luni nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 65 C. pen.

Recurenta inculpată a susținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 19 O.U.G. nr. 4372002. Potrivit acestui text din actul normativ invocat persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin ordonanța de urgență în competența D.N.A., iar în timpul urmăririi denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. În cauză nu s-a dovedit faptul că recurenta a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, neimpunându-se aplicarea acestui text de lege. În consecință, hotărârea nu este supusă nici unui caz de casare prevăzut de art. 385 9 C. proc.

pen. și, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse recursurile ca nefondate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de D.N.A. și inculpata G.A. împotriva deciziei penale nr. 355 din 3 mai 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2006.