ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5455/2006

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 93 din 26

ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a II–a penală, în baza art. 257 C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat inculpata G.A., la 3

ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen

de încercare de 5 ani, în condițiile art. 81 – art. 82 C. pen., punându-i-se în

vedere dispozițiile art. 83 și 74 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus

prevenția de la 17 iunie 2005 la zi.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc.

pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este

arestată în altă cauză.

În baza art. 6

1

alin. (4),

raportat la alin. (4) din același articol, din Legea nr. 78/2000, a fost

obligată inculpata la restituirea sumei de 273.000.000 lei către martorul

denunțător P.O. și la restituirea celor două bijuterii din aur

indisponibilizate prin ordonanța din 20 iunie 2005. Instanța a menținut măsura

asiguratorie luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța din 20 iunie 2005

asupra lănțișorului și a brățării din aur până la restituirea acestora către

denunțător.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, în cursul anului 2003, martorul denunțător P.O. și

soția sa martora P.L.V., au cunoscut-o pe inculpata G.A. în timpul unor vizite

făcute de acesta la Mânăstirea N. din Județul Neamț prin intermediul unei

cunoștințe comune, ocazie în au aflat că inculpata deține o funcție importantă

în Senatul României și că, în repetate rânduri s-a oferit să ajute diferite

persoane din cercul celor care frecventau mânăstirea și care aveau afaceri

judiciare.

În acest context, denunțătorul P.O. a

luat legătura cu inculpata, în cursul lunii noiembrie 2004, căreia i-a cerut

sprijinul pentru rezolvarea problemei sale juridice, în sensul că fusese

condamnat la 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

După ce, în prealabil, i-s solicitat

denunțătorului să îi pună la dispoziție copia dosarului în care a fost

condamnat, inculpata G.A. i-a vorbit acestuia despre importanța funcției

deținute de ea în Senatul României, afirmând faptul că prin natura relațiilor

de serviciu, cunoaște persoane destul de importante în diferite instituții și

autorități ale senatului, fapt ce îi permitea să-și exercite influența în

scopul rezolvării favorabile a situației denunțătorului.

În acest sens, inculpata G.A. a susținut

că strategia sa de acțiune se va desfășura pe două direcții, pentru a obține în

beneficiul denunțătorului grațierea individuală, ori rejudecarea procesului și

că atingerea acestor obiective fiind posibilă datorită influenței pe care putea

să o exercite asupra unor funcționari și magistrați de care depindea derularea

acestor proceduri.

Astfel, inculpata a afirmat față de

martorul denunțător că își va trafica influența asupra unui consilier din

Administrația președințială, pentru facilitarea obținerii aprobărilor necesare

promovării unei cereri de grațiere individuală pentru P.O., și că, în prealabil

va interveni pe lângă colegi de-ai săi din senat și la un director din

Ministerul Justiției, pe lângă magistrații L. și P. din cadrul C.S.M. și pe

lângă procurorul B. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru declanșarea unor proceduri care să facă posibilă rejudecarea

cauzei pe calea revizuirii.

Pentru a face aceste „demersuri”

inculpata a primit de la denunțător suma totală de 273.000.000 lei precum și

lănțișor și o brățară din aur, ambele în greutate de 49,06 grame.

Din înregistrările audio și video a

convorbirilor ambientale purtate la 9 iunie 2005, 10 iunie 2005 și 16 iunie

2005 de soții P. cu inculpata G.A., a reieșit modalitatea de săvârșire a

infracțiunii de trafic de influență și, mai mult, a susținut că din banii

primiți de la denunțător a dat câte 3.000 dolari S.U.A. magistraților L. și P.,

precum și 2.000 dolari S.U.A. procurorului B. pentru ca aceștia să intervină în

beneficiul denunțătorului pentru rejudecarea procesului său.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.,

criticând-o pentru netemeinicie motivând că pedeapsa aplicată inculpatei nu a

fost corect individualizată sub aspectul modalității de executare a pedepsei,

considerând că pedeapsa aplicată este prea blândă, în raport de modalitatea și împrejurările

comiterii faptei.

De asemenea, a fost criticată

sentința instanței de fond pentru neaplicarea pedepsei complimentare a

interzicerii unor drepturi.

Prin decizia penală nr. 355

pronunțată în ședință publică la data de 3 mai 2006, Curtea de Apel București, secția

I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, a desființat sentința penală și a redus pedeapsa aplicată

inculpatei de la 3 ani la un an și 6 luni închisoare, înlăturându-se art. 81 – art.

82 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

criticând-o pentru netemeinicie, formulându-se două motive de recurs: greșita

individualizare a pedepsei aplicate inculpatei și neaplicarea pedepsei

complementare a interzicerii unor drepturi.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că în pedeapsa aplicată nu este atins scopul pedepsei.

Pentru ca pedeapsa aplicată

inculpatei să reflecte în concret gradul de pericol social atât al acesteia,

cât și al faptei săvârșite și pentru realizarea scopului pedepsei în

conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen., în opinia recurentului se impunea

condamnarea inculpatei la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele speciale

prevăzute de lege, dar într-un cuantum majorat față de cel stabilit de către

instanța de fond și executarea acesteia prin privare de libertate.

Se apreciază că în cauză se impune

și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi față de natura

și gravitatea infracțiunii.

Recurenta inculpată a solicitat

casarea deciziei și menținerea sentinței în sensul de a fi suspendată

condiționat executarea pedepsei. De asemenea, s-a solicitat aplicarea art. 19

din O.U.G. nr. 43/2002, deoarece pe parcursul urmăririi penale inculpata a

formulat două denunțuri privind săvârșirea unor fapte de corupție.

Recursurile declarate în cauză nu

sunt fondate.

În cauză nu subzistă cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurenți în

cauză.

La individualizarea pedepsei și la

stabilirea modalității de executare a acesteia, instanța de apel a avut în

vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.

pen.

Instanța a avut în vedere

modalitatea și împrejurările comiterii faptei în sensul că inculpata s-a

folosit de calitatea sa de expert parlamentar în cadrul senatului, în

discuțiile cu denunțătorul lăsându-l pe acesta să înțeleagă că prin prisma

funcției sale poate să exercite influență asupra unei persoane cu funcții

importante în stat, cu putere de decizie.

Având în vedere gradul de pericol

social concret al faptei instanța de apel a schimbat modalitatea de executare a

pedepsei, considerând că numai o pedeapsă privativă de libertate poate atinge

scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Instanța a apreciat însă, în mod

corect că o pedeapsă privativă de libertate poate fi aplicată și într-un

cuantum mai mic, reducând-o la un an și 6 luni închisoare, având în vedere că

inculpata nu are antecedente penale, pe parcursul procesului penal a avut o

poziție relativ sinceră, în cauză aplicându-se în mod just circumstanțe

atenuante judiciare.

Referitor la pedeapsa complementară,

în cauză aplicarea acesteia are caracter facultativ, iar pedeapsa principală

aplicată fiind de un an și 6 luni nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 65

C. pen.

Recurenta inculpată a susținut că,

în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 19 O.U.G. nr. 4372002.

Potrivit acestui text din actul

normativ invocat persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin

ordonanța de urgență în competența D.N.A., iar în timpul urmăririi denunță și facilitează

identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au

săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor

pedepsei prevăzute de lege.

În cauză nu s-a dovedit faptul că

recurenta a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor

persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, neimpunându-se aplicarea

acestui text de lege.

În consecință, hotărârea nu este

supusă nici unui caz de casare prevăzut de art. 385

9

C. proc. pen.

și, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi

respinse recursurile ca nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta inculpată va fi obligată la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de D.N.A. și

inculpata G.A. împotriva deciziei penale nr. 355 din 3 mai 2006 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2006.