ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4726/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin plângerea prealabilă

înregistrată la 24 aprilie 2003, partea vătămată D.A.G. a solicitat condamnarea

inculpatului S.M.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen. Partea

vătămată a susținut că fiind plecată în Japonia, ca urmare a unei înțelegeri cu

inculpatul, a expediat pe numele acestuia suma de 4.000 dolari S.U.A. și o

brățară de circa 20 gr. aur, pe care acesta a refuzat să le restituie la

revenirea ei în țară.

Judecătoria Roman, prin sentința

penală nr. 633 din 21 octombrie 2003 a condamnat pe inculpatul

S.M.C., la 6 luni închisoare pentru

infracțiunea, prevăzută de art. 213 C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să restituie părții vătămate suma de 4.000

dolari S.U.A. și o brățară din aur de 20 gr. sau echivalentul ei de 400 dolari

S.U.A.

Prin decizia penală nr. 75/ R din 20

februarie 2004, Tribunalul Neamț a respins, ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Împotriva acestor hotărâri

definitive s-a declarat recurs în anulare susținându-se prin motivele scrise că

hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii, prin aceea că probele

administrate au demonstrat existența unor relații deosebit de apropiate între

părți, în virtutea cărora inculpatul era îndreptățit să considere că aceste

valori i-au fost făcute cadou de partea vătămată.

În susținerea recursului în anulare

au fost invocate în drept prevederile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct.

3 C. proc. pen.

Verificând hotărârile atacate în

raport de aceste dispoziții cât și de motivele arătate în scris, se constată

următoarele:

Articolul 213 C. pen., definind

infracțiunea de abuz de încredere prevede posibilitatea consumării ei prin una

din cele trei modalități, respectiv, însușire, deținere fără drept sau refuzul

de a restitui un bun al altuia, deținut cu orice titlu.

Inculpatul a recunoscut primirea

acestor valori, dar a susținut că acestea au fost oferite în dar de partea

vătămată, sau că, au fost cheltuite în interesul acesteia.

În acest caz, inculpatul trebuia să

dovedească cele susținute, dar probele administrate nu au putut confirma

apărarea acestuia.

Din declarațiile martorilor D.M și T.G.

a rezultat că partea vătămată a trimis bani în țară inculpatului în scopul

cumpărării unui autoturism, inculpatul nu a cumpărat bunul solicitat de partea

vătămată, nu i-a restituit banii la întoarcerea în țară a părții vătămate,

refuzând orice discuție cu aceasta.

Desigur este evidentă conduita

infracțională constând în însușirea, pe nedrept, a unor bunuri primite cu titlu

de depozit, cum și refuzul de a restitui valorile primite și care în drept

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 213 C.

pen., pentru care în mod legal s-a dispus condamnarea inculpatului.

Verificând potrivit art. 410 alin.

(4) C. proc. pen., hotărârile atacate și sub alte aspecte se constată cazul de

casare, prevăzut de art. 410 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., respectiv,

aplicarea unei pedepse greșit individualizată în ce privește modalitatea de

executare.

Pentru existența unei corelări între

gradul de pericol social al faptei și făptuitorului apreciată în raport de

criteriile înscrise în art. 72 C. pen., se apreciază că pentru o realizare

efectivă a scopului pedepsei aplicate se poate dispune executarea în condițiile

art. 81 C. pen., fiind realizate cumulativ și cerințele acestui text.

Numai sub acest aspect, în

conformitate cu art. 414

1

C. proc. pen., combinat cu art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul în anulare se va admite și se vor casa

hotărârile atacate sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

Rejudecând cauza în limitele

casării, se va face aplicarea art. 81 și art. 82 C. pen. și se va dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe un termen

de încercare de 2 ani și 6 luni.

În temeiul art. 359 C. proc. pen.,

se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva sentinței penale nr. 633 din 21 octombrie 2003 a

Judecătoriei Roman, deciziei penale nr. 75/ R din 20 februarie 2004 a

Tribunalului Neamț, privind pe inculpatul S.M.C.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la modalitatea de executare a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C.

pen.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen.,

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 2 ani și 6 luni.

Conform art. 359 C. proc. pen.,

atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 septembrie 2004.