ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 7

decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3601/2005,

în baza dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive a inculpaților C.F., U.E., M.M. și V.M. deținuți în Penitenciarul

Ploiești, P.V. și R.I. deținuți în Penitenciarul București-Jilava și a menținut

măsura arestării preventive a inculpaților.

Se va emite adresă către Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru a fi restituit dosarul de fond al cauzei.

Se vor emite adrese către Curtea de

Apel București și Judecătoria Buftea pentru a obține acordul de transfer al

inculpaților P.V. și R.I. la Penitenciarul Ploiești, prin A.N.P.

S-a acordat termen, la data de 11

ianuarie 2006, sala 1, urmând ca inculpații aflați în stare de arest să fie

citați, cu date de stare civilă și mențiunea „prezența este obligatorie, prin

administrația locului de deținere a acestora, inculpații P.V. și R.I., cu

dispoziție de transfer la Penitenciarul Ploiești, precum și intimata-parte

civilă D.G.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel, verificând conform art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpaților P.V., C.F., R.I., U.E., M.M., V.M. a constatat că au fost

respectate dispozițiile legale în materie în ce privește dispunerea și

menținerea acestei măsuri preventive pe parcursul judecății în fond, iar cu

privire la menținerea arestării preventive a constatat că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă a inculpaților impun în continuare privarea

acestora de libertate.

S-a constatat lipsa dosarului de

fond înaintat, la data de 5 decembrie 2005, la Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea soluționării recursului declarat de inculpatul R.I. împotriva

încheierii de ședință din data de 24 octombrie 2005 și pentru a se emite adresă

în vederea restituirii dosarului.

Având în vedere lipsa de procedură

cu intimata-parte civilă D.G., a cărei dovadă de citare nu a fost restituită la

dosar, cu apelanții-inculpați P.V. și R.I., deținuți în Penitenciarul

București-Jilava, a căror prezență la judecată este obligatorie și pentru a se

emite adrese către instanțele la dispoziția cărora aceștia se află, așa cum a

rezultat din adresa nr. 56985/2005 emisă de A.N.P. București spre a obține

acordul de transferare a acestora în Penitenciarul Ploiești a considerat

necesar amânarea cauzei la termenul menționat.

Împotriva acestei încheieri de

ședință a declarat, în termen legal, recurs inculpatul R.I., fără a arăta în

scris motivele.

Examinând recursul declarat de

inculpatul R.I. prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art.

141 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat

împotriva încheierii de ședință de la 7 decembrie 2005 ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 106 din 18

martie 2005 a Tribunalului Dâmbovița pronunțată în dosarul nr. 1693/2004, în

baza art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I., la 8 ani

închisoare, pentru fapta din 14 martie 2002, victima C.I., zis O.

În baza art. 211 alin. (3) C. pen.,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2) lit. a) și c) C. pen.,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fot condamnat același inculpat la 18

ani închisoare pentru fapta din 29 aprilie 2002, victima decedată D.C.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a)

și b) C. pen., raportat la art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen.,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la 10

ani închisoare, pentru fapta din 29 aprilie 2002, victima D.G.

În baza art. 34 lit. b) C. pen.,

s-au contopit pedepsele aplicate, stabilind inculpatului R.I., să execute

pedeapsa cea mai grea, anume 18 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 C.

pen., interzicând inculpatului toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 211 alin. (3) C. pen.,

cu referire la art. 64 și art. 65 alin. (1) – (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe timp de 5 ani în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen., s-a

scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive

începând cu data de 4 noiembrie 2003 la zi.

Prin aceeași sentință au mai fost

condamnați și inculpații U.E., C.F., M.M., V.M. și P.V.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că în noaptea de 14 martie 2002, un grup de

șase persoane, printre care și inculpații R.I. zis L., U.E., fost A.E., C.F., M.M.,

V.M. au pătruns fără drept în această locuință, unde, prin violențe exercitate

asupra părții vătămate și soției acestuia C.G. și-au însușit suma de 23.000.000

lei, precum și 2 inele de 6 și 4,8 gr. aur, o verighetă simplă de 4 gr. aur, 2

lănțișoare de câte 10 gr. aur, o brățară de 8 gr. aur, valoarea acestor

bijuterii fiind de 20.160.000 lei, sume ce care C.I. s-a constituit parte

civilă.

grup de șase persoane, printre care inculpații R.I., U.E., C.F., M.M., P.V. au

pătruns fără drept în locuința victimei D.C., unde, prin violență exercitată

asupra acestuia și soției sale D.P. și a fiului lor D.G., cât și asupra

șoferului familiei, martorul D.I., și-au însușit suma de 20.000.000 lei, precum

și un lănțișor de 44 gr. aur, o brățară de 20 gr. aur, 6 mahmudele de câte 14 gr.

aur, un ghiul de aur, o pereche cercei de 2,5 gr. aur, un inel cu piatră de 3 gr.

aur, un lănțișor cu cruciuliță în greutate de 13 gr. aur, bijuterii în valoare

de 72.450.000 lei, sume cu care D.P. s-a constituit parte civilă.

În urma probatoriului administrat a

rezultat că grupul infracțional a fost constituit din inculpații mai sus

identificați, plus învinuitul V.I., învinuit față de care s-a dispus, prin

același rechizitoriu disjungerea cauzei și continuarea cercetării pentru comiterea

infracțiunii de tâlhărie (aceeași dispoziție s-a luat și față de învinuitul I.T.

zis T., participant la prima faptă de tâlhărie) fiindcă în urma investigațiilor

organelor de urmărire penală s-a constatat că sunt dispăruți de la domiciliile

lor, fiind dați în urmărire generală.

Probele administrate în cauză

coroborate conform art. 69 C. proc. pen., au dus la concluzia că inculpații R.I.

și U.E. sunt persoane care au agresat și pe victima D.C., soldată cu decesul

acesteia.

În actul de sesizare, s-a reținut că,

în aceeași noapte de 29 aprilie 2002, un grup de șase persoane mascate au

pătruns fără drept, în locuința părții vătămate D.G., din comuna Băleni,

județul Dâmbovița și unde aceasta se afla împreună cu un minor în vârstă de 8

luni, iar, prin violență și-au însușit 25.000.000 lei, 200 dolari S.U.A., o

giacă din piele, o pătură, 2 cuțite.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 197/V din 2 mai 2002 a rezultat că partea vătămată a

prezentat leziuni corporale care au necesitat 25-30 zile de îngrijire medicală

pentru vindecare și care s-au putut produce prin loviri repetate cu obiect dur.

D.G., cu ocazia audierii, a precizat

că se constituie parte civilă cu suma de 28.000.000 lei și 200 dolari S.U.A.

pentru a-și recupera prejudiciul suferit.

Împotriva acestei sentinței au

declarat apeluri de către inculpații P.V., R.I., C.F., U.E., M.M. și V.M. ce au

fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 3601/2005, fiind

menținută arestarea preventivă a acestora.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în

care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice,

în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

potrivit art. 160

b

.

Totodată art. 160

b

C.

proc. pen., modificat prin același act normativ arătat stipulează că în cursul

judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri

noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune,

prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod

corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării

preventive, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art.

148 C. proc. pen., chiar dacă sentința pronunțată în cauză nu este definitivă,

inculpatul R.I. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 18 ani, pentru infracțiuni

de o gravitate ridicată.

De asemenea, verificarea menținerii

măsurii arestării preventive a inculpatului R.I. a fost făcută în concordanță

și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv

arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal

competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a

săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că

încheierea din 7 decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a

menținut arestarea preventivă a inculpatului apelant R.I. este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 7

decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3601/2005.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 7 decembrie 2005 a Curții

de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3601/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei (1.000.000 lei), din

care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei

(400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

ianuarie 2006.