ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 7 decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3601/2005, în baza dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților C.F., U.E., M.M. și V.M. deținuți în Penitenciarul Ploiești, P.V. și R.I. deținuți în Penitenciarul București-Jilava și a menținut măsura arestării preventive a inculpaților. Se va emite adresă către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a fi restituit dosarul de fond al cauzei. Se vor emite adrese către Curtea de Apel București și Judecătoria Buftea pentru a obține acordul de transfer al inculpaților P.V.

și R.I. la Penitenciarul Ploiești, prin A.N.P. S-a acordat termen, la data de 11 ianuarie 2006, sala 1, urmând ca inculpații aflați în stare de arest să fie citați, cu date de stare civilă și mențiunea „prezența este obligatorie, prin administrația locului de deținere a acestora, inculpații P.V. și R.I., cu dispoziție de transfer la Penitenciarul Ploiești, precum și intimata-parte civilă D.G. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel, verificând conform art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților P.V., C.F., R.I., U.E., M.M., V.M. a constatat că au fost respectate dispozițiile legale în materie în ce privește dispunerea și menținerea acestei măsuri preventive pe parcursul judecății în fond, iar cu privire la menținerea arestării preventive a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun în continuare privarea acestora de libertate.

S-a constatat lipsa dosarului de fond înaintat, la data de 5 decembrie 2005, la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii de ședință din data de 24 octombrie 2005 și pentru a se emite adresă în vederea restituirii dosarului. Având în vedere lipsa de procedură cu intimata-parte civilă D.G., a cărei dovadă de citare nu a fost restituită la dosar, cu apelanții-inculpați P.V. și R.I., deținuți în Penitenciarul București-Jilava, a căror prezență la judecată este obligatorie și pentru a se emite adrese către instanțele la dispoziția cărora aceștia se află, așa cum a rezultat din adresa nr. 56985/2005 emisă de A.N.P. București spre a obține acordul de transferare a acestora în Penitenciarul Ploiești a considerat necesar amânarea cauzei la termenul menționat.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs inculpatul R.I., fără a arăta în scris motivele. Examinând recursul declarat de inculpatul R.I. prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referire la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de ședință de la 7 decembrie 2005 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 106 din 18 martie 2005 a Tribunalului Dâmbovița pronunțată în dosarul nr. 1693/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I., la 8 ani închisoare, pentru fapta din 14 martie 2002, victima C.I., zis O. În baza art. 211 alin. (3) C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fot condamnat același inculpat la 18 ani închisoare pentru fapta din 29 aprilie 2002, victima decedată D.C. În baza art. 211 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la 10 ani închisoare, pentru fapta din 29 aprilie 2002, victima D.G.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, stabilind inculpatului R.I., să execute pedeapsa cea mai grea, anume 18 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 C. pen., interzicând inculpatului toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 211 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 64 și art. 65 alin. (1) – (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 4 noiembrie 2003 la zi.

Prin aceeași sentință au mai fost condamnați și inculpații U.E., C.F., M.M., V.M. și P.V. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că în noaptea de 14 martie 2002, un grup de șase persoane, printre care și inculpații R.I. zis L., U.E., fost A.E., C.F., M.M., V.M. au pătruns fără drept în această locuință, unde, prin violențe exercitate asupra părții vătămate și soției acestuia C.G. și-au însușit suma de 23.000.000 lei, precum și 2 inele de 6 și 4,8 gr. aur, o verighetă simplă de 4 gr. aur, 2 lănțișoare de câte 10 gr. aur, o brățară de 8 gr. aur, valoarea acestor bijuterii fiind de 20.160.000 lei, sume ce care C.I. s-a constituit parte civilă. 2. În noaptea de 29 aprilie 2002 un grup de șase persoane, printre care inculpații R.I., U.E., C.F., M.M., P.V.

au pătruns fără drept în locuința victimei D.C., unde, prin violență exercitată asupra acestuia și soției sale D.P. și a fiului lor D.G., cât și asupra șoferului familiei, martorul D.I., și-au însușit suma de 20.000.000 lei, precum și un lănțișor de 44 gr. aur, o brățară de 20 gr. aur, 6 mahmudele de câte 14 gr. aur, un ghiul de aur, o pereche cercei de 2,5 gr. aur, un inel cu piatră de 3 gr. aur, un lănțișor cu cruciuliță în greutate de 13 gr. aur, bijuterii în valoare de 72.450.000 lei, sume cu care D.P. s-a constituit parte civilă. În urma probatoriului administrat a rezultat că grupul infracțional a fost constituit din inculpații mai sus identificați, plus învinuitul V.I., învinuit față de care s-a dispus, prin același rechizitoriu disjungerea cauzei și continuarea cercetării pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie (aceeași dispoziție s-a luat și față de învinuitul I.T.

zis T., participant la prima faptă de tâlhărie) fiindcă în urma investigațiilor organelor de urmărire penală s-a constatat că sunt dispăruți de la domiciliile lor, fiind dați în urmărire generală. Probele administrate în cauză coroborate conform art. 69 C. proc. pen., au dus la concluzia că inculpații R.I. și U.E. sunt persoane care au agresat și pe victima D.C., soldată cu decesul acesteia. În actul de sesizare, s-a reținut că, în aceeași noapte de 29 aprilie 2002, un grup de șase persoane mascate au pătruns fără drept, în locuința părții vătămate D.G., din comuna Băleni, județul Dâmbovița și unde aceasta se afla împreună cu un minor în vârstă de 8 luni, iar, prin violență și-au însușit 25.000.000 lei, 200 dolari S.U.A., o giacă din piele, o pătură, 2 cuțite.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 197/V din 2 mai 2002 a rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni corporale care au necesitat 25-30 zile de îngrijire medicală pentru vindecare și care s-au putut produce prin loviri repetate cu obiect dur. D.G., cu ocazia audierii, a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 28.000.000 lei și 200 dolari S.U.A. pentru a-și recupera prejudiciul suferit. Împotriva acestei sentinței au declarat apeluri de către inculpații P.V., R.I., C.F., U.E., M.M. și V.M. ce au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 3601/2005, fiind menținută arestarea preventivă a acestora. În conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Totodată art. 160 b C. proc. pen., modificat prin același act normativ arătat stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 148 C. proc. pen., chiar dacă sentința pronunțată în cauză nu este definitivă, inculpatul R.I. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 18 ani, pentru infracțiuni de o gravitate ridicată. De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului R.I. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 7 decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului apelant R.I. este legală și temeinică. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 7 decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3601/2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 7 decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3601/2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei (1.000.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2006.