ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1830/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 20001/2/2005 (nr. 2041/2005), cu ocazia dezbaterilor asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de inculpații A.P.E., A.A.M.J., B.A.F., B.G.Z., C.L., C.M.L., D.A., I.D.P., I.A.E., I.F., L.F.A., L.N., M.C., M.A.J., M.M.F., M.M., M.M., P.E.P., S.A.F., S.N., V.G. și martorul J.M.V. împotriva sentinței penale nr. 573 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, printre altele, s-a verificat din oficiu, legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaților, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat și impun în continuare privarea lor de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, au declarat recurs inculpații A.P.E., M.M. și I.D.P., solicitând să se dispună punerea lor în libertate, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. Se reține, astfel că, prin sentința nr. 573 din 18 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, au fost condamnați, printre alții și inculpații: - A.P.E., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000; - M.M., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 75 lit. c), art. 74 – art. 76 lit. b) și art. 37 lit. a) C. pen.

și - I.D.P., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 – art. 76 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 3 ani închisoare. Conform art. 33 – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul I.D.P., având de executat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. S-a reținut în esență, că, între inculpați existau legături sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Astfel, în luna august 2001, inculpatul B.G.Z. a pătruns ilegal în România și în perioada august 2001 – martie 2002, acesta s-a prezentat sub o identitate falsă organelor de poliție, procurorului și instanței de judecată, cu prilejul formulării de cereri pentru recunoașterea statutului de refugiat, audierii lor și în vederea analizării cererilor de prelungire a măsurii arestării preventive, iar în luna ianuarie 2002, a început să consume și să valorifice heroină, de la care s-au aprovizionat cu heroină și alți inculpați, între care și I.D.P. În ceea ce îl privește pe acest din urmă inculpat, s-a reținut că acesta a început să se drogheze cu heroină în luna ianuarie 1999 și în paralel cu activitatea infracțională a acestuia și ceilalți inculpați au cumpărat, deținut și consumat heroină.

S-a mai reținut că, în perioada 16 - 24 decembrie 2002, inculpatul I.D.P. a pus la dispoziție garsoniera în care locuia pentru ca și ceilalți inculpați să consume heroină, tolerând acest consum. Pe baza probatoriului administrat în cauză s-a mai reținut că toți inculpații au desfășurat operațiuni specifice traficului ilicit de droguri, respectiv inculpatul M.M. în mod repetat a procurat droguri fără drept pe care le-a revândut, iar inculpatul A.P.E., în mod repetat a valorificat opium la diferite persoane, la data de 20 iunie 2003 fiind surprins în flagrant, deținând opium și hașiș. Faptul că inculpatul A.P.E. a avut legături, sub aspectul traficului de droguri cu inculpatul B.G.Z. a rezultat, fără dubiu, din discuțiile pe care aceștia le-au purtat în cursul anului 2002 și care au fost interceptate cu autorizarea procuraturii.

La instanța de apel, după dezbaterile care au avut loc în ședința publică din 16 ianuarie 2006, când inculpații și-au formulat apărări în raport și cu starea lor de arest, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, cauza a rămas în pronunțare pentru termenul din 30 ianuarie 2006 și apoi, pentru termenul din 6 februarie 2006. La această dată, cu ocazia deliberării, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat sub acest aspect, că față de gravitatea faptelor comise și frecvența acestui fenomen infracțional, cât și împrejurarea că inculpatul A.P.E. este cercetat și pentru alte fapte de trafic de droguri, nu se impune lăsarea lor în libertate și în consecință, prin decizia penală nr. 76 din 6 februarie 2006, a dispus printre altele, nereținerea stării de arest a inculpaților A.P.E., M.M.

și I.D.P. Așa cum a reținut și Curtea de Apel București, secția I penală, temeiurile care au determinat arestarea inculpaților nu s-au schimbat, din dosarul cauzei rezultând indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, soluția de condamnare fiind menținută și în apel, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Or, de la data arestării preventive a inculpaților până în prezent, aceste temeiuri nu au dispărut pentru a se putea dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea în stare de libertate.

Se constată că, nici susținerea recurentului inculpatului A.P.E., în sensul că măsura arestării preventive ar fi încetat de drept, având în vedere că de la data de 16 ianuarie 2006, când a rămas în pronunțare Curtea de Apel București, secția I penală, și mandatul de arestare i-a fost menținut pentru o perioadă de încă 60 de zile și până la termenul din 21 martie 2006, fixat pentru soluționarea recursului, nici o instanță nu a mai dispus menținerea acestei măsuri, apreciind că a fost depășit termenul de 60 zile, prevăzut de art. 300 2 C. proc. pen., pentru verificarea legalității și temeiniciei menținerii măsurii, nu poate fi primită de vreme ce, instanța de apel prin decizia penală nr. 76 din 6 februarie 2006 a dispus menținerea stării de arest a inculpaților, iar termenul din 21 martie 2006, fixat pentru judecarea recursurilor lor se situează în interiorul perioadei de 60 de zile, astfel cum statuează textul de lege mai sus arătat.

În consecință, recursurile declarate în cauză de inculpații A.P.E., M.M. și I.D.P. nefiind fondate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca atare, iar recurenții inculpați urmează a fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.P.E., M.M. și I.D.P. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 20001/2/2005 (nr. 2041/2005). Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 120 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2006.