ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3106/2006

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin încheierea din 2 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 24479/3/2004 (704/2006), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus, printre alte măsuri, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpaților N.P., V.C.G. și R.A.R. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că se mențin și în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, fiind întrunite, cumulativ, cerințele art. 148 lit. h) C. proc. pen, privitoare la limita specială de pedeapsă și la existența pericolului social concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpații N.P., R.A.R. și V.C.G. Inculpații N.P. și R.A.R., prin motivele de recurs, susținute oral, au solicitat casarea încheierii și judecarea în stare de libertate, în raport de faptul că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 148 C. proc. pen., neexistând dovezi certe cu privire la vinovăția acestora. Inculpatul V.C., prin motivele de recurs amplu dezvoltate în scris, a criticat încheierea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, inculpatul a invocat excepția nulității absolute a încheierii din Camera de Consiliu din 24 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 3697/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care i s-a menținut starea de arest în raport de faptul că au fost încălcate dispozițiile privitoare la compunerea legală a instanței prevăzută de art. 292, raportat la art. 52 alin. (5 1 ) C. proc.

pen., precum și cele cu privire la publicitatea ședinței de judecată, atunci când se menține măsura arestării preventive în faza judecății. Se susține că măsura arestării preventive a încetat de drept, la data de 27 noiembrie 2005, în raport cu faptul că ultima menținere a măsurii arestării preventive a fost dispusă de Tribunalul București, secția a II-a penală, prin încheierea din 29 septembrie 2005 în dosarul nr. 6775/2004. De asemenea, recurentul-inculpat V.C.G. a invocat excepția nulității absolute a încheierii din data de 13 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, susținând că la termenul din 11 ianuarie 2006, a formulat o cerere de recuzare a tuturor magistraților Tribunalului București, inclusiv a președintelui completului de judecată, cererea fiind respinsă de către acesta.

În consecință, inculpatul solicită să se constate că măsura arestării preventive a încetat de drept, întrucât toate hotărârile pronunțate în cauză, cu privire la această măsură sunt lovite de nulitate absolută. Se critică hotărârea și cu privire la greșita respingere a cererii de revocare a măsurii arestării susținând că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. c) și h) C. proc. pen., nu mai subzistă în prezent. Examinând încheierea atacată sub aspectele invocate de inculpați, cât și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, criticile privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii fiind nefondate.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță. Prin sentința penală nr. 103 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la pedepse privative de libertate. Împotriva acestei hotărâri, inculpații au formulat apeluri, înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, iar în cadrul acestei faze procesuale instanța a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive conform art. 300 2 și constatând că temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și impun în continuare privarea acestora de libertate, în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., a menținut starea de arest a recurenților. Cu privire la criticile de nelegalitate formulate de inculpatul V.C.G. Prin încheierea din Camera de Consiliu din 24 noiembrie 2005, Curta de Apel București, secția a II-a penală, a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 52 1 C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului V.C.G. și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea cererii de recuzare a tuturor magistraților de la Curtea de Apel București. De menționat că obiectul cauzei cu care a fost sesizată Curtea de Apel București l-a constituit cererea de recuzare a tuturor magistraților de la Tribunalul București.

Potrivit dispozițiilor în vigoare art. 52 1 alin. (5 1 ) corect aplicate de Curtea de Apel București, în cauzele în care sunt inculpați arestați preventiv când se recuză întreaga instanță, instanța ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă în condițiile prevăzute de lege. Aceste dispoziții legale sunt imperative și în condițiile în care instanța superioară competentă să soluționeze cererea de recuzare este la rândul ei recuzată.

Astfel, instanța este obligată, înainte de a trimite, la rândul ei, cauza instanței superioare, să se pronunțe asupra legalității arestării preventive a ……………. Curtea de Apel București a procedat în conformitate cu dispozițiile legale la pronunțarea încheierii din 24 noiembrie 2005, astfel că în cauză nu poate fi reținută nulitatea absolută referitoare la dispozițiile care reglementează compunerea instanței prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul nefiind incompatibil, cum greșit a susținut recurentul-inculpat (de altfel în cererea de recuzare a întregii instanțe a Curții de Apel București, formulată de inculpat, a fost respinsă prin încheierea nr. 661 din 25 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Înalta Curte constată că nici încheierea din 13 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 6775/2004, nu este lovită de nulitate absolută, cum susține inculpatul V.C. Prin această încheiere, tribunalul a respins cererea formulată de inculpat privind trimiterea cauzei la Curtea de Apel București ca ………………… și abuziv formulată. De asemenea, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Președintelui Secției în vederea desemnării completului competent să soluționeze cererea de recuzare a președintelui de complet. Instanța a reținut că cererea este abuzivă, făcută în scopul tergiversării cauzei, contrar dispozițiilor art. 52 C. pen., fără respectarea cerințelor prevăzute de dispoziția menționată.

De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul a formulat mai multe cereri de recuzare pentru aceleași motive. Înalta Curte constată că încheierea nu este lovită de nulitate absolută, nefiind încălcate dispozițiile relative la compunerea instanței, judecătorul care a soluționat cauza nefiind incompatibil. De altfel, se observă că încheierile menționate au fost verificate de instanțele superioare, inclusiv prin prisma motivelor susținute de inculpat în prezentul recurs, intrând în puterea lucrului judecat (în mod normal, reverificarea acestor hotărâri trebuia să exceadă prezentului recurs, însă Înalta Curte s-a pronunțat din nou asupra acestor critici în condițiile în care inculpatul a invocat eventualitatea aplicării dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând, în orice stadiu procesual). Legea recunoaște părților drepturi procedurale și le garantează liberul la exercițiu, însă acestea trebuie exercitate cu bună credință, în conformitate cu scopul pentru care au fost recunoscute de lege. Cu privire la respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventivă dispusă prin încheierea recurată, formulată de inculpatul V.C. Potrivit art. 141 C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în apel (cum este cazul în speță) prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ……… poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat.

Per a contrario, rezultă că în cazul respingerii unei astfel de cereri (instanța de apel a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat) recursul nu este admisibil, dispoziție legală cunoscută de altfel și de apărătorul inculpatului care, prin cererea de recurs a arătat că înțelege să critice hotărârea instanței în ceea ce privește menținerea stării de arest, dispoziție pe care o consideră nelegală și netemeinică. Cu privire la motivele de netemeinicie a încheierii recurate invocate de către cei trei inculpați Temeiul juridic care a stat la baza luării măsurii arestării preventive l-a constituit dispozițiile art. 148 lit. c) și h) C. proc. pen. Înalta Curte constată că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive, măsură care este legală și temeinică.

Se reține că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că instanța este obligată să verifice, periodic dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun n continuare privarea de libertate, dispune menținerea acesteia. În raport de natura și gravitatea sporită a infracțiunii pentru care recurenții inculpați sunt cercetați, de împrejurările în care se reține că ar fi fost comisă, cât și de urmările socialmente periculoase, care rezultă din cuantumul mare al prejudiciului presupus produs, Curtea reține că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile.

De asemenea, se constată că în cauză au fost administrate probe din care rezultă presupunerea că recurenții au săvârșit infracțiunea pentru care sunt cercetați. Faptul că până în prezent în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii. În raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de recurenții-inculpați, Curtea apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect, că se impune menținerea măsurii arestării preventive față de aceștia, iar în consecință, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.P., V.C.G. și R.A.R. împotriva încheierii din 2 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 24479/3/2004 (704/2006). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2006.