Decizia nr. 2574/2006 — ÎCCJ, Secția penală — recurs

B.C.N.;

S.L.G.;

P.I.F. și, totodată, a dispus menținerea stării de arest preventiv pentru inculpații B.C.N., S.L.G., P.I.F. și

N.C.B.;

I.O.P.;

B.M.C.;

M.C.N.;

P.F.;

D.A.I.;

L.C.M.;

H.A.;

D.M.;

D.I.;

I.E.G.;

P.V.S.;

S.V.;

P.V. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., în cursul judecății, dacă se constată că temeiurile care au dus la arestarea preventivă nu mai subzistă, se dispune revocarea și punerea, de îndată, în libertate, iar conform dispozițiilor alin. (3) al articolului menționat, când se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare, privarea de libertate sau că există temeiuri care justifică respectiva măsură preventivă, se va dispune, prin încheierea motivată, menținerea măsurii arestării preventive. Ca atare, s-a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă pentru fiecare inculpat, continuă să existe și impun în continuare privarea de libertate, în cauză cercetarea judecătorească relevând necesitatea adâncirii probatoriilor odată ce unii dintre martorii audiați au revenit asupra depozițiilor date în faza urmăririi penale. Totodată, s-a reținut că există în continuare, temeiul prevăzut de art. 148 C. proc. pen., cu referire specială la lit. h) a acestui text, iar natura infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, precum și probele administrate până la momentul pronunțării încheierii, conduc la constatarea că lăsarea în libertate a inculpaților ar periclita grav valorile sociale și relațiile sociale care, împreună, realizează ordinea publică. Instanța a mai reținut că menținerea stării de arest preventiv este justificată și pentru buna administrare a probelor în faza de cercetare judecătorească, la dosarul cauzei existând date certe că unii inculpați, încearcă, printre altele, să influențeze depozițiile martorilor pentru a ascunde adevărul, în acest sens exemplificându-se interceptarea de convorbiri telefonice de la telefoane deținute nelegal la locul de detenție. În ce privește motivul invocat de unii inculpați, în sensul existenței unor afecțiuni ale stării lor de sănătate, instanța a motivat că acesta nu este un temei pentru revocarea măsurii, în cauză neexistând vreo expertiză medico-legală din care să rezulte că, datorită stării sănătății, inculpații nu suportă regimul de detenție specific arestării preventive. De asemenea, s-a motivat că menținerea inculpaților în stare de arest preventiv nu reprezintă tratament inuman și nu încalcă dispozițiile art. 3 din C.E.D.O., neexistând indicii sau probe din care să rezulte că regimul de detenție are caracter excesiv sau că impune, pentru inculpați, suferințe deosebite în afara libertății de mișcare ș.a., ținând seama de rigorile executării măsurii preventive. Privind termenul rezonabil al duratei arestării preventive, s-a reținut că acesta se apreciază concret, în funcție de mai multe elemente proprii situației, neregăsindu-se vreun temei care să conducă la existența unor amânări nejustificate. Împotriva încheierii, toți inculpații, în termen legal, au declarat recursuri, cale de atac motivată pe considerente ținând de nemulțumirea, în cauză, a temeiurilor care au dus la luarea măsurii arestării preventive și depășirea termenului rezonabil în ce privește durata arestării preventive, în esență, cazul de casare invocat de inculpații recurenți fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., respectiv, hotărârea este contrară legii. Recursurile declarate nu sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 148 lit. h) C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 143 din același cod, măsura arestării preventive poate fi luată dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru odinea publică. În cauză, inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Alba Iulia pentru mai multe infracțiuni, dintre care constituire, aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1), raportat la art. 2 lit. b) pct. 4 din Legea nr. 39/2003; șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen.; favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.; ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.; violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.; distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.; vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.; sustragere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (3) C. pen.; înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.; joc de noroc, prevăzută de art. 330 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ei, în rezumat, constituind grup infracțional violent ce s-a manifestat ca atare în zona municipiului Deva, județul Hunedoara, începând cu anul 2003. Liderii grupului, pentru a-și asigura protecția, au racolat, prin oferte de servicii sexuale și plata de taxe de „protecție” de genul sume de bani, suportarea costului consumațiilor la diferite localuri, intervenții pentru promovarea în funcții, pe inculpatul D.I., fost șef al Poliției municipiului Deva, comisar șef și alți ofițeri de la Biroul de ordine publică sau Biroul violențe, exemplu coinculpații I.E.G. și P.S. Menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților este impusă atât de subzistența temeiurilor care au dus la luarea ei, cât și de necesitatea administrării unui vast probatoriu în faza cercetării judecătorești, la dosar existând indicii că unii inculpați au încercat să influențeze martori. Existența și, în același timp, subzistența în continuare, a unor temeiuri care au justificat arestarea preventivă a inculpaților constituie și sunt conforme și scopurilor instituite prin art. 5 din C.E.D.O.: În concordanță cu considerentele expuse, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 136, art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., încheierea atacată este legală și temeinică. Apărările inculpaților, în sensul că în faza cercetării judecătorești unii martori au revenit asupra declarațiilor de la urmărirea penală, că mai sunt mulți martori de audiat, nu sunt prin ele însele, cazuri de casare a încheierii. Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpați, nefiind fondate, vor fi respinse. În conformitate cu dispozițiile art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați să plătească cheltuieli judiciare către stat.