ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5711/2006

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 8

septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

2207/46/2005 (număr în format vechi 303/P/2005), în baza art. 160

b

alin.

(3) a fost menținută măsura arestării preventive luată împotriva inculpaților D.I.,

B.C.N., S.L., P.I.F., B.M.C., H.A., D.M. și S.V., toți deținuți în

Penitenciarul Colibași.

Au fost admise în parte probele

solicitate în apărare ale inculpatului P.A. indicate în considerente precum și

cererea de probațiune formulată de inculpatul I.E.G. și s-a acordat termen la

25 septembrie 2006.

S-a dispus citarea inculpaților,

părților vătămate, părților civile și a martorilor pentru termenul stabilit la

25 septembrie 2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut și motivat că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 181 C. pen., art.

194 C. pen., art. 215 C. pen., art. 330 C. pen. și a constatat că în urma

administrării probelor atât în faza de urmărire penală cât și în faza de

judecată, nu rezultă că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive. În concret există în continuare temeiurile

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv legea prevede pentru

infracțiunile reținute în actul de sesizare, în sarcina fiecărui inculpat,

pedeapsa mai mare de 4 ani și totodată există probe că lăsarea în libertate a

inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere natura faptelor

reținute în sarcina inculpaților, împrejurările în care au fost comise așa cum

rezultă din actul de sesizare a instanței, lăsarea în libertate a inculpaților

ar pereclita în mod grav relațiile și valorile sociale care formează ordinea

publică și ar induce un sentiment de insecuritate în cadrul colectivității.

Prima instanță a mai motivat că nu

se poate reține apărarea inculpaților aflați în stare de arest în sensul că s-a

depășit termenul rezonabil al detenției. În speță se constată complexitatea

acestei cauze, determinată de numărul mare al inculpaților, poziția procesuală

a acestora precum și necesitatea administrării unor probe. Elementele arătate

conduc la concluzia că durata arestării preventive pentru fiecare din inculpații

arestați nu a depășit un termen rezonabil și totodată nu aduc atingere

prezumției de nevinovăție de care se bucură aceștia.

S-a mai motivat că există date certe

că unii dintre inculpații arestați preventiv au încercat să influențeze unii

martori care au fost audiați nemijlocit în fața instanței astfel că pentru a

preveni denaturarea adevărului în cauză se impune menținerea arestării

preventive.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs, în termen legal, inculpații D.I., P.F.I., B.M.C., S.L.G., B.C.N.,

D.M., S.V. și H.A.

Prin apărători au criticat

încheierea ca nelegală și netemeinică, casarea încheierii atacate și pe fond,

revocarea măsurii arestării preventive susținând în esență următoarele:

- instanța nu a motivat pentru

fiecare inculpat în parte temeiurile arestării și dacă acestea se mențin pentru

fiecare inculpat.

- instanța nu a motivat convingător

pentru a demonstra pericolul la care este expusă colectivitatea în situația în

care inculpații ar fi judecați în stare de libertate.

- deținerea inculpaților a depășit

termenul rezonabil în care se impunea soluționarea cauzei, durata arestării

este excesivă.

Recursurile sunt nefondate.

Potrivit art. 160

b

C.

proc. pen., în cursul judecății instanța verifică periodic, dar nu mai târziu

de 6 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Instanța de apel, verificând legalitatea

și temeinicia arestării preventive luată față de inculpați, în baza art. 148 lit.

h) C. proc. pen., care își are corespondent în art. 148 lit. f) C. proc. pen., ca

urmare a modificării textului de lege atât prin art. I pct. 75 din Legea nr. 356/2006,

a constatat potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate.

Instanța a motivat că având în

vedere probele administrate în cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești,

nu rezultă că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la data luării măsurii

arestării preventive față de fiecare inculpat.

În recursurile lor inculpații fac

referiri de ordin probatorii pentru a justifica starea lor de libertate și

critică încheierea ca nefiind motivată pentru fiecare inculpat în parte.

Rezultă din actele și lucrările

aflate la dosarul cauzei și instanța de fond a motivat convingător că

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării se mențin.

În același timp s-a motivat că nu

poate fi primită susținerea inculpaților în sensul că s-a depășit termenul

rezonabil al detenției deoarece acesta nu se apreciază în mod abstract ci în

concret în funcție de datele specifice cauzei. În raport de complexitatea

cauzei determinată de numărul mare al inculpaților, de poziția procesuală a

acestora și de necesitatea audierii unui număr mare de martori și a

administrării altor probe nu se poate susține că durata arestării a depășit un

termen rezonabil.

Așa cum s-a motivat, menținerea

arestării preventive este necesară pentru administrarea în bune condiții a

probelor, existând date în dosar că unii dintre inculpații arestați preventiv

au încercat să influențeze unii martori care au fost audiați nemijlocit în fața

instanței.

Susținerile inculpaților că nu se

fac vinovați, aspectele probatorii, pretins contradictorii, urmează a fi

examinate și apreciate de instanța de fond la termenul acordat pentru audierea

de martori și ca să se depună acte, judecarea cauzei cu inculpații arestați

preventiv, nefiind de natură a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care

se bucură aceștia.

Așa fiind, având în vedere că

temeiurile care au determinat arestarea respectiv că infracțiunile de șantaj,

înșelăciune și vătămare corporală prevăzute de art. 181, 194 și 215 C. pen., se

pedepsesc cu închisoare mai mare de 4 ani și faptele prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, se mențin, urmează a respinge recursurile.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații

D.I., D.M., P.I.F., B.M.C., S.L.G., B.C.N., H.A., S.V., P.V., P.V.S. și I.E.G. împotriva

încheierii din 8 septembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 303/P/2005 de Curtea

de Apel Pitești.

Obligă recurenții inculpați D.I., P.V.,

P.V.S. și I.E.G. la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către

stat.

Obligă recurenții inculpați D.M., P.I.F.,

B.M.C., S.L.G., B.C.N., H.A. și S.V. la plata sumei de câte 300 lei, din care

suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

octombrie 2006.