ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4796/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 iulie

2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 3601/2005, s-a

dispus, printre altele, menținerea arestării preventive a inculpatului P.V., în

temeiul art. 300

2

C. proc. pen., combinat cu art. 160

b

,

alin. (1) și (3) din același cod.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că în speță se mențin aceleași temeiuri

care au dus la luarea măsurii arestării preventive și se justifică privarea de

libertate în continuare a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, inculpatul P.V. a declarat recurs, solicitând judecarea în

stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs, invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este

nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Totodată, conform alin. (3)

al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau când există temeiuri

noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă

din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului P.V.

Înalta Curte apreciază că în

raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările

comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin

săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie, lăsarea în libertate a acestuia

prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui

sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de

justiție.

Pe de altă parte, asemenea

fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul

infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

În plus, faptul că a fost

pronunțată hotărârea de condamnare în cauză nu alertează prezumția de

nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile

legii.

Așa fiind, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva încheierii din 18

iulie 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3601/2005.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 august 2005.