ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4796/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 18 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 3601/2005, s-a dispus, printre altele, menținerea arestării preventive a inculpatului P.V., în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., combinat cu art. 160 b , alin. (1) și (3) din același cod. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în speță se mențin aceleași temeiuri care au dus la luarea măsurii arestării preventive și se justifică privarea de libertate în continuare a inculpatului. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul P.V. a declarat recurs, solicitând judecarea în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Totodată, conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau când există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului P.V. Înalta Curte apreciază că în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. În plus, faptul că a fost pronunțată hotărârea de condamnare în cauză nu alertează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii. Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva încheierii din 18 iulie 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3601/2005. Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 august 2005.