ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4823/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 29 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 50/P/Ap/2005, printre altele, s-a dispus, menținerea stării de arest a inculpaților L.M. și T.P., în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., combinat cu art. 160 b alin. (1) și (3) din același cod. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, s-a constatat că temeiuri care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestora. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpații L.M. și T.P. au declarat recurs, solicitând judecarea în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 , alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. De asemenea, conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 136 alin. (1), art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte apreciază că în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave (omor deosebit de grav și lipsire de libertate), lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alertează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanelor încadrându-se în dispozițiile legii, fiind, totodată, și în concordanță cu prevederile art. 5 din C.A.D.O.L.F. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.M.

și T.P. În baza art. 192, alin. (2) C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.M. și T.P. împotriva încheierii din 29 iulie 2005 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 50/P/Ap/2005. Obligă recurenții inculpați să plătească suma de câte 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2005.