ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3821/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 222 din 18 iunie 2003, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul A.I.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. S-a confiscat de la inculpat suma de 600 dolari S.U.A. A fost respinsă cererea de constituire parte civilă a numitei V.G.M. Instanța de fond a reținut că, inculpatul A.I.C., uzând de calitatea de inspector în cadrul A.D.P.P. al Primăriei municipiului Bârlad și susținând că îl cunoaște pe directorul general al C.J.A.S. Vaslui, în persoana martorului A.M., s-a oferit ca în schimbul sumei de 1500 dolari S.U.A.

să faciliteze angajarea părții vătămate V.G.M., ca asistentă medicală. Pentru că nu avea bani disponibili, V.G.M. a împrumutat suma de 800 dolari S.U.A. de la martorul B.G. și după mai multe convorbiri telefonice efectuate, la sfârșitul lunii s-a întâlnit cu inculpatul și prietena lui, i-a înmânat banii inculpatului și câte un parfum de calitate fiecăruia. Ulterior, V.G.M. a aflat că inculpatul și-a cumpărat o mașină din banii primiți și că nu-l cunoaște pe A.M. Înțelegând realitatea, V.G.M., în repetate rânduri, i-a cerut inculpatului A.I.C. să-i restituie banii, parte din convorbiri fiind înregistrate și deoarece a întâmpinat refuzul lui, a fost nevoită să sesizeze organele de anchetă. Împotriva acestei sentințe, invocându-se nelegalitatea și netemeinicia ei, au declarat apel inculpatul A.I.C.

și partea vătămată V.G.M.; inculpatul a susținut că este nevinovat și că pedeapsa nu a fost just individualizată, iar denunțătoarea că, în mod greșit, nu i-a fost restituită suma de 600 dolari S.U.A. Prin decizia penală nr. 24 din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Iași a admis apelul inculpatului și desființând, în parte, hotărârea Tribunalului Vaslui a înlăturat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., iar în baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului și a respins, ca nefondat, apelul părții civile.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a apreciat întemeiat apelul inculpatului numai sub aspectul criticii vizând individualizarea pedepsei care poate să-și atingă scopul și fără o efectivă executare în raport de datele ce caracterizează pe făptuitor; referitor la cererea de achitare s-a reținut că probele administrate au făcut dovada stării de fapt reținută de prima instanță și a vinovăției inculpatului în comiterea faptei dedusă judecății. Împotriva hotărârilor, de mai sus, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul A.I.C. Prin motivele scrise, parchetul a susținut, în esență, următoarele: - netemeinicia pedepsei prin injusta aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen., având în vedere gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului, cât și a împrejurărilor rezultate din întregul probator administrat.

Recurentul inculpat a criticat oral hotărârile pronunțate numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, solicitând reducerea lui. Criticile formulate de recurenți vor fi examinate în raport de prevederile cazului de casare înscris în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., constatându-se că hotărârea pronunțată de instanța de apel este supusă casării, dar pentru considerentele ce urmează. În sensul dispozițiilor art. 72 C. pen., dar și cele ale art. 52 C. pen., pedeapsa trebuie să reflecte pericolul social al faptei, dar și al făptuitorului și în același timp să fie de natură a realiza atât o prevenție generală, cât și reeducarea persoanei care încalcă norma de drept.

Ca atare, în considerarea acestor dispoziții, care stabilesc criterii generale de individualizare a pedepsei, instanțele sunt obligate să aprecieze prin prisma acestora, dar și al condițiilor concrete, pedepse în cuantum și modalitate de executare, cât mai apropiate pericolului social concret al faptei și făptuitorului. În speță, recurentul inculpat a comis o faptă de corupție, care încalcă norma morală și legală ce reglementează exercitarea unei funcții publice și care este aspru sancționată. În același timp, în mod corect, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă situată la limita minimă legală și fără o executare efectivă, fiind apreciate datele ce caracterizează pozitiv pe făptuitor. Dar dacă s-a apreciat corect că scopul pedepsei poate fi atins, fără o executare efectivă a pedepsei, nu a fost corectă modalitatea de executare aleasă de instanța de apel, constând în aplicarea art. 81 C. pen.

În contextul împrejurărilor concrete în care s-a comis fapta se apreciază că pentru realizarea scopului pedepsei era necesar ca, termenul de încercare să fie mai mare, iar pe această perioadă recurentul inculpat să fie supus unor obligații și măsuri de supraveghere din partea autorităților competente, ceea ce nu se poate realiza decât prin aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Sub acest aspect, recursul declarat de parchet este fondat și dispunând casarea hotărârilor recurate se va proceda în urma rejudecării în limitele casării, la înlocuirea modalității de executare a pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen., cu modalitatea de executare reglementată prin art. 86 1 C. pen. În consecință, se va stabili un termen de încercare, în acest caz, de 5 ani, perioadă în care, potrivit art. 86 2 C. pen., recurentul inculpat se va supune obligațiilor și măsurilor de supraveghere înscrise în art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.

În conformitate cu aceleași prevederi legale, recurentul inculpat se va prezenta, la datele și orele stabilite, la Serviciul de reintegrare din cadrul Tribunalului Vaslui. În ce privește recursul declarat de inculpat, pentru aceleași considerente prezentate, este nefondat. În condițiile date, nu se mai poate opera o reducere a pedepsei, aceasta fiind stabilită la limita minimă legală, iar o coborâre a pedepsei sub această limită legală impune reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe judiciare atenuante, care însă nu se justifică. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 24 din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Iași. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 222 din 18 iunie 2003 a Tribunalului Vaslui, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. Înlătură dispozițiile art. 81 C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani. Aplică dispozițiile art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., inculpatul urmând să se prezinte la Serviciul de Reintegrare din cadrul Tribunalului Vaslui la datele și orele fixate de acest serviciu. Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

Menține restul dispozițiilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I.C. împotriva aceleiași decizii. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iulie 2004.