ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3821/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 222 din 18

iunie 2003, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul A.I.C. la pedeapsa de 2

ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în

condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a confiscat de la inculpat suma de

600 dolari S.U.A.

A fost respinsă cererea de

constituire parte civilă a numitei V.G.M.

Instanța de fond a reținut că,

inculpatul A.I.C., uzând de calitatea de inspector în cadrul A.D.P.P. al

Primăriei municipiului Bârlad și susținând că îl cunoaște pe directorul general

al C.J.A.S. Vaslui, în persoana martorului A.M., s-a oferit ca în schimbul

sumei de 1500 dolari S.U.A. să faciliteze angajarea părții vătămate V.G.M., ca

asistentă medicală.

Pentru că nu avea bani disponibili,

V.G.M. a împrumutat suma de 800 dolari S.U.A. de la martorul B.G. și după mai

multe convorbiri telefonice efectuate, la sfârșitul lunii s-a întâlnit cu

inculpatul și prietena lui, i-a înmânat banii inculpatului și câte un parfum de

calitate fiecăruia.

Ulterior, V.G.M. a aflat că

inculpatul și-a cumpărat o mașină din banii primiți și că nu-l cunoaște pe A.M.

Înțelegând realitatea, V.G.M., în

repetate rânduri, i-a cerut inculpatului A.I.C. să-i restituie banii, parte din

convorbiri fiind înregistrate și deoarece a întâmpinat refuzul lui, a fost

nevoită să sesizeze organele de anchetă.

Împotriva acestei sentințe,

invocându-se nelegalitatea și netemeinicia ei, au declarat apel inculpatul

A.I.C. și partea vătămată V.G.M.; inculpatul a susținut că este nevinovat și că

pedeapsa nu a fost just individualizată, iar denunțătoarea că, în mod greșit,

nu i-a fost restituită suma de 600 dolari S.U.A.

Prin decizia penală nr. 24 din 27

ianuarie 2004, Curtea de Apel Iași a admis apelul inculpatului și desființând,

în parte, hotărârea Tribunalului Vaslui a înlăturat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., iar în baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat

executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului și a respins, ca

nefondat, apelul părții civile.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de control judiciar a apreciat întemeiat apelul inculpatului numai sub

aspectul criticii vizând individualizarea pedepsei care poate să-și atingă

scopul și fără o efectivă executare în raport de datele ce caracterizează pe

făptuitor; referitor la cererea de achitare s-a reținut că probele administrate

au făcut dovada stării de fapt reținută de prima instanță și a vinovăției

inculpatului în comiterea faptei dedusă judecății.

Împotriva hotărârilor, de mai sus,

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul

A.I.C.

Prin motivele scrise, parchetul a

susținut, în esență, următoarele:

- netemeinicia pedepsei prin injusta

aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen., având în vedere gradul de pericol

social al faptei comise, de persoana infractorului, cât și a împrejurărilor

rezultate din întregul probator administrat.

Recurentul inculpat a criticat oral

hotărârile pronunțate numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate,

solicitând reducerea lui.

Criticile formulate de recurenți vor

fi examinate în raport de prevederile cazului de casare înscris în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., constatându-se că hotărârea pronunțată de

instanța de apel este supusă casării, dar pentru considerentele ce urmează.

În sensul dispozițiilor art. 72 C.

pen., dar și cele ale art. 52 C. pen., pedeapsa trebuie să reflecte pericolul

social al faptei, dar și al făptuitorului și în același timp să fie de natură a

realiza atât o prevenție generală, cât și reeducarea persoanei care încalcă

norma de drept.

Ca atare, în considerarea acestor

dispoziții, care stabilesc criterii generale de individualizare a pedepsei,

instanțele sunt obligate să aprecieze prin prisma acestora, dar și al

condițiilor concrete, pedepse în cuantum și modalitate de executare, cât mai

apropiate pericolului social concret al faptei și făptuitorului.

În speță, recurentul inculpat a

comis o faptă de corupție, care încalcă norma morală și legală ce reglementează

exercitarea unei funcții publice și care este aspru sancționată.

În același timp, în mod corect,

inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă situată la limita minimă legală și fără o

executare efectivă, fiind apreciate datele ce caracterizează pozitiv pe

făptuitor.

Dar dacă s-a apreciat corect că

scopul pedepsei poate fi atins, fără o executare efectivă a pedepsei, nu a fost

corectă modalitatea de executare aleasă de instanța de apel, constând în

aplicarea art. 81 C. pen.

În contextul împrejurărilor concrete

în care s-a comis fapta se apreciază că pentru realizarea scopului pedepsei era

necesar ca, termenul de încercare să fie mai mare, iar pe această perioadă

recurentul inculpat să fie supus unor obligații și măsuri de supraveghere din

partea autorităților competente, ceea ce nu se poate realiza decât prin

aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Sub acest aspect, recursul declarat

de parchet este fondat și dispunând casarea hotărârilor recurate se va proceda

în urma rejudecării în limitele casării, la înlocuirea modalității de executare

a pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen., cu modalitatea de executare reglementată

prin art. 86

1

C. pen.

În consecință, se va stabili un

termen de încercare, în acest caz, de 5 ani, perioadă în care, potrivit art. 86

2

C. pen., recurentul inculpat se va supune obligațiilor și măsurilor de

supraveghere înscrise în art. 86

3

alin. (1) lit. a) – d) C. pen.

În conformitate cu aceleași

prevederi legale, recurentul inculpat se va prezenta, la datele și orele

stabilite, la Serviciul de reintegrare din cadrul Tribunalului Vaslui.

În ce privește recursul declarat de

inculpat, pentru aceleași considerente prezentate, este nefondat.

În condițiile date, nu se mai poate

opera o reducere a pedepsei, aceasta fiind stabilită la limita minimă legală,

iar o coborâre a pedepsei sub această limită legală impune reținerea în

favoarea inculpatului a unor circumstanțe judiciare atenuante, care însă nu se

justifică.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca

nefondat cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate

cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 24 din

27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Iași.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 222 din 18 iunie 2003 a Tribunalului Vaslui, numai cu privire la

modalitatea de executare a pedepsei.

Înlătură dispozițiile art. 81 C.

pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare

pe un termen de încercare de 5 ani.

Aplică dispozițiile art. 86

3

alin. (1) lit. a) – d) C. pen., inculpatul urmând să se prezinte la Serviciul

de Reintegrare din cadrul Tribunalului Vaslui la datele și orele fixate de

acest serviciu.

Atrage atenția asupra dispozițiilor

art. 86

4

C. pen.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.I.C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

iulie 2004.