ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6760/2010

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 123 din 7 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, s-a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA Slatina împotriva sentinței civile nr. 258 din 23 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Olt, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată pârâta-apelantă la plata către reclamant a sumei de 119.743 RON, reprezentând drepturi bănești constând în 50% din beneficiul net postcalculat pe perioada 2001-2003. S-au menținut restul dispozițiilor din sentință și s-a luat act că apelanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele motive: Pe perioada activității desfășurate la apelantă, reclamantul a obținut certificatul de inovator din 15 decembrie 1987 eliberat de Ministerul Industriei Chimice și Petrochimice, pentru inovația intitulată „Debitarea anozilor care se folosesc pentru demarajul cuvelor de electroliză", inovație care nu a fost aplicată până la data încetării activității reclamantului la societatea pârâtă. Ulterior, reclamantul s-a adresat Ministerului Economiei și Comerțului, care prin adresa din 29 aprilie 2004 i-a comunicat acestuia că în perioada 1996-2003 pârâta a folosit anozi debitați pentru demararea cuvelor de electroliză, dar că potrivit susținerilor acesteia din urmă, nu s-au folosit elemente tehnice cuprinse în inovația reclamantului, înregistrată la SC A. SA din 28 noiembrie 1988, operațiunea realizându-se conform unei soluții tehnice elaborate de personalul Secției Anozi și UUMPS.

În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate, expertul concluzionând că dispozitivul descris în dosarul de inovație al reclamantului a fost găsit la unitate, la atelierul de asamblare și debitare anozi și catozi, dar acesta nu a mai funcționat din anul 2003, ulterior renunțându-se la utilizarea lui. Utilajul de debitare găsit în atelier, putea fi folosit conform propunerilor conținute în dosarul de inovație, principiul de utilizare fiind comparabil cu cel din propunerea de inovațieJn legătură cu susținerile societății pârâte, expertul a precizat că aceasta nu a putut prezenta nicio tehnologie alternativă pentru producerea anozilor debitați, realizată de proprii specialiști.

În raport de concluziile expertului, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, s-a apreciat că reclamantul a făcut dovada aplicării inovației sale în perioada 1996-2003, inovație care are caracterul unei realizări tehnice noi conform art. 73 alin. (1) Legea nr. 64/1991, prin aplicarea acesteia, reducându-se costurile de producție prin eliminarea muncii brute, recuperarea bucăților tăiate și așezarea uniformă a anozilor pe patul de cocs. Instanța nu a luat în considerare aprecierile de natură tehnică ale experților desemnați în apel, aceștia având calitatea de experți contabili și nu de experți tehnici în specialitatea metalurgie.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor bănești cuvenite reclamantului, raportul de contraexpertiză efectuat în apel A concluzionat că acestea se ridică la suma de 119.743 RON pe perioada 2001-2003, reprezentând 50 % din beneficiile realizate de pârâtă în perioada de referințăJn condițiile în care societatea pârâtă nu a întocmit postcalculul acestor beneficii pe fiecare an de utilizare a noii tehnici, experții contabili s-au raportat la antecalculația întocmită de reclamant cu ocazia obținerii certificatului de inovator, însușit la acea dată și de pârâtă.Faptul că aceste beneficii nu se regăsesc în profitul obținut la nivelul întregii societăți este irelevant, în cauză interesând beneficiile obținute la nivelul produselor realizate prin utilizarea acestui nou procedeu și nu la nivel global.

Nejustificată este și susținerea apelantei cu privire la acordarea de către instanța de fond a mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care reclamantul și-a precizat cuantumul pretențiilor cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, în raport de concluziile raportului de expertiză contabilă. Împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs reclamantul D.A.V. și pârâta-apelantă SC A. SA Slatina, formulând următoarele critici, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A. Prin recursul formulat de reclamant s-au formulat critici vizând și încheierile de ședință din 9 august 2008, 7 aprilie 2009, 10 februarie 2009 și 16 iunie 2009, detaliindu-se motivele pentru care se susține cererea de obligare a pârâtei la plata sumei reactualizate de 2.418.729 RON reprezentând despăgubiri pentru aplicarea inovației ce îi aparține în perioada 1996-2003.

B. Prin recursul formulat de pârâtă s-au susținut următoarele: a. instanța de apel a procedat greșit punând semnul egalității între invenție și inovație, considerând că ambele beneficiază de același regim juridic. b. s-au aplicat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 64/1991 unei inovații realizate și înregistrate în condițiile Legii nr. 62/1974. c. s-au soluționat în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului reclamantului cu privire la pretențiile aferente perioadei 2001-2003. d. s-au încălcat dispozițiile legale din materia reparării integrale a prejudiciului pretins. În susținerea acestora, s-au arătat în esență următoarele: Atât vechea reglementare a Legii nr. 62/1974 cât și actuala reglementare, respectiv Legea nr. 64/1991, atribuie creației tehnice noi la nivelul unității-inovația un regim juridic radical diferit față de cel al invenției.

Art. 65 Legea nr. 62/1974, în vigoare la data realizării inovației, definea inovația, în vreme ce art. 68 și 73 din aceeași lege recunoștea drepturile autorului acestuia. Astfel, art. 68 prevedea că autorul are dreptul să primească un certificat de inovator, iar prin acordarea acestuia se recunoștea calitatea de autor al inovației, care putea da dreptul la evidențiere și promovare în muncă, la acordarea de ordine și medalii, precum și alte distincții.

Art. 73 din lege prevedea că pentru inovațiile care prezintă o importanță economică sau socială cu totul deosebită, la propunerea organizațiilor socialiste unde s-au aplicat, ministerele tutelare pot să aprobe, cu avizul instituțiilor centrale de cercetare, academiilor de științe sau instituțiilor de cercetare și proiectare de profil, o premiere echivalentă cu cuantumul a cel mult de trei ori retribuția tarifară lunară a inovatorului, conform prevederilor legale, pentru primul an de aplicare, indiferent de numărul inovațiilor aplicare în acel an. Alin. final al art. 73 recunoscând dreptul la formularea unei contestații care se soluționa de comisia din cadrul O.S.I.M., în termen de 3 luni de la comunicarea hotărârii.

Aceste dispoziții legale arată care erau singurele beneficii ale autorilor unor inovații, ceea ce face ca acțiunea de față să fie inadmisibilă. Actuala reglementare, respectiv Legea nr. 64/1991 , nu mai preia conceptul de inovație, reglementând regimul juridic al invenției și realizările tehnice, între care nu se pune semnul egalității, conferind și drepturi distincte de cele anterioare. Reclamantul arată în cererea de chemare în judecată că este posesorul certificatului de inovator din 15 decembrie 1987 eliberat de către fostul Minister al Industriei Chimice și Petrochimice. Potrivit principiului neretroactivității legii civile, drepturile recunoscute pentru autor sunt cele ale legii sub imperiul căreia inovația a fost realizată și înregistrată, respectiv Legea nr. 62/1974.

Împrejurarea că inovația s-ar fi aplicat începând cu anul 1996, după intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991, nu prezintă relevanță sub aspectul legii aplicabile și nu este de natură să determine incidența acestui act normativ. Legea nr. 64/1991 se aplică numai realizărilor tehnice create după intrarea sa în vigoare. Faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 72 alin. (3) Legea nr. 64/1991 nu poate constitui un argument în sensul aplicării acestui act normativ, așa cum eronat reține instanța de apel, întrucât instanței de judecată îi revine obligația stabilirii legii aplicabile unei inovații realizate și înregistrate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991.

Chiar și în ipoteza în care s-ar considera că inovației realizate de reclamant îi este aplicabilă Legea nr. 64/1991, dreptul material la acțiune s-a prescris în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a acestui act normativ-acțiunea fiind formulată la data de 7 aprilie 2004. Și în varianta în care s-ar recunoaște un drept de la aplicarea inovației, prescripția ar fi început să curgă în speță în anul 1996, când se pretinde chiar de către reclamant că a avut loc aplicarea. În ceea ce privește reparația acordată de instanță, aceasta vizează un prejudiciu care nu a fost dovedit cu certitudine, deși sarcina probei în acest sens îi revenea reclamantului. Proba cu caracter științific administrată în cauză, respectiv expertiza tehnică, a menționat faptul că nu se poate stabili dacă inovația ar fi fost aplicată.

Analizând decizia de apel în raport de criticile de recurs ce vizează drepturile conferite autorilor inovației, în raport de legea aplicabilă, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, fiind inutilă analizarea celorlalte critici din recursul formulat de această parte, precum și a recursului formulat de reclamant. După cum a reținut și instanța de apel, reclamantul a obținut certificatul de inovator din 15 decembrie 1987 eliberat de Ministerul Industriei Chimice și Petrochimice, pentru inovația intitulată „Debitarea anozilor care se folosesc pentru demarajul cuvelor de electroliză". Este deci vorba de o inovație realizată, înregistrată și recunoscută sub imperiul Legii nr. 62/1974, beneficiind astfel de regimul juridic conferit de această lege, nefiind permisă o nouă reapreciere a sa, ca obiect al unui alt drept de proprietate industrială, în lumina unor dispoziții legale ulterioare.

Prin Legea nr. 64/1991 nu s-au conferit sau recunoscut drepturi autorilor de inovații recunoscute sub regimul legii anterioare, în raport de aplicarea sau nu după intrarea în vigoare a legii noi. Pentru protecția unor drepturi anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991(prin care s-a abrogat Legea nr. 62/1974), prin noua lege s-au prevăzut dispoziții exprese, printre care nu se regăsesc reglementări referitoare la inovațiile care au făcut obiectul de protecției al legii anterioare. Astfel, prin art. 70 Legea nr. 64/1991(fost art. 65 la intrarea legii în vigoare) s-a stipulat că cererile de brevet de invenție înregistrate la O.S.I.M. în condițiile Legii nr. 62/1974, pentru care nu s-a luat o hotărâre de admitere sau respingere, se soluționează potrivit noii legi.

Prin art. 71 Legea nr. 64/1991 (fost art. 66 la intrarea legii în vigoare) se prevede că, (3) Drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate, aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor negocia între inventator și unitatea care a aplicat invenția. În aceste cazuri, negocierea va începe de la drepturile bănești maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet. În cazul neînțelegerii între părți, drepturile bănești se vor stabili potrivit prevederilor art. 63. (4) Dreptul asupra brevetului de invenție se transmite inventatorului prin efectul legii, în cazurile în care la data intrării în vigoare a prezentei legi întreprinderea care a devenit titulară prin efectul cesiunii legale prevăzute de art. 14 Legea nr. 62/1974 nu a aplicat invenția sau nu a luat măsurile necesare în vederea aplicării ei.

Dispoziții speciale din Legea nr. 64/1991 privesc realizările tehnice, respectiv art. 73(fost art. 67 la intrarea legii în vigoare), fără ca această lege să le asimileze în vreun fel cu inovațiile de sub regimul legii vechi, echivalându-le în vreun fel, sau să permită reaprecierea condițiilor de protecție ale unei realizări tehnice, înregistrată și recunoscută sub vechea legislație, în raport de dispozițiile legii noiAceste dispoziții prevăd condițiile legale pentru acordarea protecției juridice unei realizări tehnice, după intrarea în vigoare a Legii 64/1991. În aceste condiții, solicitarea reclamantului întemeiată pe dispozițiile art. 73 alin. (3) Legea nr. 64/1991, reținută în justificarea soluției de către instanța de apel, nu o ținea pe aceasta, ci trebuia să se facă o calificare corectă a regimului juridic aplicabil - cu atât mai mult cu cât cel indicat era și contestat de pârâtă, în sensul reluat și prin cererea de recurs.

Fiind astfel în cauză pusă în discuție protecția unei inovații recunoscută sub regimul Legii nr. 62/1974, fără ca prin Legea nr. 64/1991 să se prevadă vreo dispoziție tranzitorie în privința acesteia, regimul juridic aplicabil este cel al legii sub imperiul căruia i-a fost recunoscută valabilitatea, autorul său beneficiind de drepturile conferite de această lege. Prin capitolul 9 al Legii nr. 62/1974 s-a reglementat regimul juridic al inovațiilor, atât în ceea ce privește condițiile de protecție cât și în ceea ce privește drepturile conferite. Astfel, potrivit art. 68 din această lege, în calitate de autor al inovației, reclamantul a avut dreptul să primească un certificat de inovator-certificat din 15 decembrie 1987 eliberat de Ministerul Industriei Chimice și Petrochimice, cum s-a și susținut și reținut în cauză.

Art. 73 din aceeași lege se referă la drepturile patrimoniale ale autorului unei inovații - pentru inovațiile care prezintă o importanță economică sau socială cu totul deosebită, la propunerea organizațiilor socialiste unde s-au aplicat, ministerele tutelare pot să aprobe, cu avizul instituțiilor culturale de cercetare, a academiilor de științe sau instituțiilor de cercetare și proiectare profil, o premiere echivalentă cu cuantumul a cel mult de trei ori retribuția tarifară lunară a inovatorului, conform prevederilor legale, pentru primul an de aplicare, indiferent de numărul inovațiilor aplicate în acel an. În considerarea argumentelor arătate mai sus, se constată că acțiunea fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 64/1991 nu este întemeiată, urmând a se dispune în consecință, cu aplicarea art. 304 pct. 9, art. 312 și art. 296 C. proc.

civ.: Se va modifica în parte, decizia, în sensul că se va respinge în totalitate acțiunea, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei. Se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Slatina împotriva deciziei nr. 123/A din 07 iulie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Modifică, în parte, decizia, în sensul că: Respinge în totalitate acțiunea. Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.A.V. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2010.