ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2386/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 7 martie 2001 reclamantul M.N. a chemat în judecată S.C. P. S.A. Roman

și D.G.F.P. Neamț solicitând obligarea pârâtelor în solidar, la plata sumei de

82.500.000 lei reprezentând cota de 50% din beneficiile obținute de S.C. P.

S.A. Roman și de titularul capitalului majoritar care este statul prin D.G.F.P.

Neamț, beneficii care au fost obținute în urma aplicării inovației „înlocuirea

bucșelor de bronz cu rulmenți de articularea brațelor la mașina de foraj AVS

25” al cărei autor este conform certificatului de inovator 68 din 12 martie 1987.

A mai solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 825.000 USD,

respectiv 22.275.000.000 lei pentru ultimii 3 ani anteriori promovării

prezentei acțiuni și obligarea S.C. P. S.A. Roman la plata daunelor cominatorii

de 22.342.465.754 lei pentru fiecare zi de întârziere până la încheierea

contractului prevăzut de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

În

motivarea cererii reclamantul arată că este autorul inovației de mai sus pentru

care s-a eliberat Certificatul de inovator 68 din 12 martie 1987. Prin

aplicarea inovației pârâta S.C. P. S.A. Roman a realizat la nivelul anului 1987

un profit anual de 10.161.180 lei și o eficiență economică de peste 30.000.000

lei în 3 ani de aplicare, până în 1990.

Reclamantul

a arătat că s-a mai judecat pentru drepturile ce derivă din această inovație

însă acțiunea a fost respinsă ca prescrisă.

Pârâta

S.C. P. S.A. Roman a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

autorității de lucru judecat, deoarece s-au mai judecat într-un litigiu, care a

avut același obiect, cauză și părți, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.

2812/1993 a Judecătoriei Roman, definitivă și irevocabilă.

Pârâta

a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece în cauză

trebuia citat statul prin Ministerul Finanțelor Publice.

Tribunalul

Neamț, prin sentința civilă nr. 38/C din 11 februarie 2002 a admis excepția de

lucru judecat invocată de pârâtă, a respins acțiunea reclamantului pentru

putere de lucru judecat, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de Ministerul Finanțelor Publice, fiind respinsă acțiunea față de

Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.

În

motivarea sentinței s-a reținut că pentru drepturile reclamantului ce decurg

din realizarea inovației operează autoritatea de lucru judecat întrucât asupra

acestor drepturi instanțele s-au pronunțat definitiv și irevocabil.

În

ceea ce privește statul, care figurează ca pârât prin Ministerul Finanțelor

Publice s-a constatat că potrivit art. 37 din Decretul nr. 31/1954 acesta nu

răspunde pentru obligațiile organelor și instituțiilor de stat, dacă acestea au

personalitate juridică.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamantul susținând că este netemeinică și nelegală

deoarece nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, iar unitatea care aplică inovația

are obligația să-l despăgubească. Apelantul reclamant mai susține că în cauză

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 163 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ. întrucât

prima judecată nu s-a purtat și față de stat, iar a doua judecată are ca obiect

drepturile născute după prima judecată.

Curtea

de Apel Bacău reține, ca și prima instanță, că în cauză există autoritate de

lucru judecat și respinge apelul ca nefondat prin decizia nr. 70 din 31

octombrie 2002.

Decizia

instanței de apel a fost recurată de reclamant. Fără a invoca vreunul din

motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. reclamantul a criticat decizia

susținând că în cauză nu este autoritate de lucru judecat și că nu a primit

toate recompensele bănești conform Legii nr. 62/1974.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art. 1201 C. civ. pentru a exista autoritate de lucru judecat dedusă într-un

proces din hotărârea pronunțată într-un litigiu anterior trebuie să existe

identitate de părți, de obiect și cauză.

Instanțele

de fond și de apel au apreciat corect ca fiind îndeplinite aceste cerințe

legale deoarece sentința civilă nr. 2812/1993 a Judecătoriei Roman, reținută ca

având putere de lucru judecat a rămas irevocabilă și a soluționat fondul

litigiului între părți.

Împrejurarea

că recurentul reclamant nu a fost recompensat potrivit Legii nr. 62/1974 pentru

inovația realizată nu îi dă dreptul să pretindă stabilirea unor recompense

bănești în baza actualei legislații în materie.

Art.

66 din Legea nr. 64/1991 reglementează doar posibilitatea negocierii

drepturilor bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate,

parțial recompensate sau nerecompensate până la intrarea în vigoare a Legii nr.

64/1991. Or, în speță s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, prin sentința

civilă nr. 2812 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Roman, că după eliberarea

certificatului de inovator nr. 68 din 12 martie 1987 recurentului i s-au

acordat recompensele cuvenite în raport cu valoarea eficienței inovației

conform Legii nr. 62 din 1974, Decretului nr. 13/1977 și ale Regulamentului

Ministerului Industriei și Metalurgiei nr. 3603/1976 aflate în vigoare la acea

dată.

În

consecință, hotărârea recurată fiind temeinică și legală, recursul urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 70 din 31 octombrie 2002 a Curții de

Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.