Decizia nr. 80/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 453/100/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.597/1/2024 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: " Dacă sporurile pentru condiții deosebit de periculoase și pentru condiții deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017, se aplică și în cazul gărzilor desfășurate în condițiile art. 3 alin. (1), (2), (3) și (6) din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017 și, în caz afirmativ, dacă baza de calcul al sporurilor este reprezentată de salariul de bază sau de salarizarea prevăzută de art. 3 din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017".

Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 20 iunie 2024, în Dosarul nr. 453/100/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menționată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 iulie 2024, cu nr. 1.597/1/2024. II. Normele de drept intern incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. II capitolul II - Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale " Art. 3. - (1) Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază. (2) Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază în zilele lucrătoare se salarizează cu un spor de până la 75% din tariful orar al salariului de bază. (3) Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, se salarizează cu un spor de până la 100% din tariful orar al salariului de bază. (...) (6) Medicii care sunt nominalizați să asigure asistența medicală de urgență, prin chemări de la domiciliu, sunt salarizați pentru perioada în care asigură garda la domiciliu cu 40% din tariful orar aferent salariului de bază pentru numărul de ore în care asigură garda la domiciliu." " Art. 7. - (1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (...) b) pentru condiții deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară și neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistență medicală de urgență și transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanță și structurile de primire a urgențelor (UPU - SMURD, UPU, CPU), secții și compartimente de ATI, de terapie intensivă și de terapie acută, unități de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici (USTACC), secții și compartimente de îngrijiri paliative, secții și compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică, neurologie, neurochirurgie, transplant de organe, secții/compartimente pentru arși, laboratoare de radioterapie, centru pentru arși, serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, Institutul Național de Hematologie Transfuzională «Prof. Dr. C.T. Nicolau» București, centrele de transfuzie sanguină regionale/județene și al municipiului București, personalul încadrat în blocul operator, în punctele de transfuzii din spital, în laboratoarele de cardiologie și radiologie intervențională, în laboratoarele de endoscopie intervențională, unități de accidente vasculare cerebrale acute (UAVCA)/unitate de urgențe neurovasculare, genetică medicală, precum și medicii de specialitate chirurgicală, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli; (...) h) pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective." III. Expunerea succintă a procesului

În Dosarul nr. 453/100/2023, instanța de trimitere este învestită cu judecarea cererii formulate de reclamantul sindicat, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu intimata, instituție publică, într-o cauză având ca obiect calculul drepturilor salariale.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al instanței de trimitere

Completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei nu și-a exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept. VI. Punctul de vedere al părților

Părțile nu și-au exprimat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La nivelul Curții de Apel București, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând și topografia textelor din Legea-cadru nr. 153/2017, a apreciat că sporurile pentru condiții de muncă trebuie acordate inclusiv pentru aceste ore, având în vedere că orele de gardă reprezintă timp de lucru, respectiv activitate desfășurată în aceleași condiții de muncă ca și cea în programul normal de lucru. În ceea ce privește modul de calcul, s-a considerat că salarizarea se va face conform dispozițiilor legale incidente, anume sporul prevăzut de art. 3 din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 la tariful orar al salariului de bază, la care se vor adăuga, după caz, sporurile stabilite de art. 7 din capitolul II din anexa nr. II la același act normativ calculate prin raportare la salariul de bază, numărul de ore de gardă efectuate în cadrul unității sanitare, cu excluderea perioadelor de gardă la domiciliu, în susținere invocându-se și considerentele reținute la paragraful 75 al Deciziei nr. 60 din 17 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Tribunalul Giurgiu, având în vedere art. 3 alin. (1), (2), (3) și (6), art. 5 alin. (3) și art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și paragrafele 74-80 din Decizia nr. 59 din 28 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a arătat că drepturile aferente activității în linia de gardă sunt prevăzute de art. 3 anterior menționat, prin intermediul acestuia fiind reglementate inclusiv sporurile ce pot fi acordate pentru activitatea în discuție, fiind exclusă acordarea și a altor drepturi în afara celor pe care acesta le reglementează. La nivelul Tribunalului Ialomița, orientarea a fost în sensul acordării sporului pentru condiții deosebit de periculoase și pentru condiții deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, și în cazul gărzilor desfășurate în condițiile art. 3 alin. (1), (2), (3) și (6) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, proporțional cu timpul lucrat în aceste condiții, baza de calcul fiind reprezentată de salariul de bază. Magistrații din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că sporurile pentru condiții deosebit de periculoase și pentru condiții deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, nu se aplică și în cazul gărzilor desfășurate în condițiile art. 3 alin. (1), (2), (3) și (6) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. La nivelul Secției conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Teleorman au fost exprimate puncte de vedere în sensul ambelor opinii.

La nivelul completurilor Secției a IV-a de litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel Cluj au fost identificate hotărâri judecătorești relevante sub aspectul problemei de drept din întrebare, soluțiile fiind diferite, atât în sens afirmativ, cât și în sens negativ.

Curtea de Apel Iași a arătat că, în cadrul deciziilor nr. 59/2020 (paragrafele 75-77) și nr. 60/2022 (paragrafele 66, 67 și 75) pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se regăsesc repere interpretative ce conduc la concluzia că salarizarea activității de gardă desfășurate în condițiile art. 3 alin. (1), (2), (3) și (6) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 nu cuprinde sporurile pentru condiții deosebit de periculoase și pentru condiții deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. Opinia Tribunalului Vaslui este în sensul că nu se pot acorda sporurile prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât personalul care efectuează gărzi primește sporul de 75%, respectiv de 100% prevăzut de art. 3 alin. (2) și (3) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru activitatea desfășurată în mod temporar în cadrul gărzilor; sporul prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 este acordat personalului care desfășoară în mod permanent activitatea la locurile de muncă enumerate sau pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite.

Tribunalul Buzău - Secția I civilă, instanță arondată Curții de Apel Ploiești, a apreciat că sporurile pentru condiții deosebit de periculoase și pentru condiții deosebite prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 nu se aplică și în cazul gărzilor desfășurate în condițiile art. 3 alin. (1), (2), (3) și (6) din același act normativ, în acest sens fiind considerentele Deciziei nr. 60/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragrafele 63-75).

Curtea de Apel Timișoara a înaintat Sentința civilă nr. 561 din 11 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, definitivă prin Decizia civilă nr. 685 din 22 septembrie 2023, în care s-a pus în discuție chestiunea salarizării personalului medical care prestează activitate de gardă la o altă unitate medicală decât cea în care se exercită norma de bază, cu contract individual de muncă cu timp parțial. Prin urmare, s-a apreciat că acordarea altor sporuri pentru activitatea de gardă nu are temei legal, nereflectând intenția și atributul suveran al legiuitorului de a remunera această activitate strict în limita tarifului orar al funcției de bază.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară relevantă și nici nu au comunicat opiniile teoretice exprimate de către judecători.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că, la nivelul Secției judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 198 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 28 august 2023, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 12 ianuarie 2021, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă și a stabilit că drepturile salariale aferente activității prestate de medici în linia de gardă, în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, sunt incluse în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acestora se menține cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2018, conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin Decizia nr. 60 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1161 din 5 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă prevederile art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate ca excluzând posibilitatea acordării sporului pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru activitatea desfășurată de medici în cadrul gărzilor efectuate în temeiul contractului de muncă cu timp parțial." IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevăd următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4, conform căruia "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (...) precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ținut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la primele două condiții legale, se reține că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în primă instanță, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă și art. 269 din Legea nr. 53/2023 - Codul muncii, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2023, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererii formulate de o organizație sindicală, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu intimatul spital municipal, o unitate sanitară publică, obiectul cauzei vizând stabilirea și plata unor drepturi salariale ale angajaților reprezentați de sindicat, medici, o categorie de salariați cuprinsă în sfera personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce privește întrunirea condiției de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie remarcat că, în absența unei definiții legale a noțiunii "chestiune de drept" din cadrul cerințelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, anterior s-a arătat în doctrină că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință, s-a statuat că în sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie "să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020).

Nu poate fi omis în acest sens că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; Decizia nr. 26 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 3 iunie 2021; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021).

Prin urmare, revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanței supreme să o dezlege este una reală, având vocație de a convinge, și, din această perspectivă, dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 2/2018, Decizia nr. 41/2021, Decizia nr. 5/2023, Decizia nr. 7/2023, Decizia nr. 14/2023, Decizia nr. 70/2023).

În acest context se observă că instanța de trimitere, deși a apreciat că se impune declanșarea mecanismului hotărârii prealabile în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 în raport cu cele ale art. 3 alin. (1), (2), (3) și (6) din capitolul II din anexa nr. II a aceluiași act normativ, nu a prezentat niciun motiv care ar justifica o atare sesizare a instanței supreme, în cuprinsul încheierii menționându-se exclusiv, la modul general, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fără a identifica în concret problema de drept ce trebuie dezlegată.

Din punct de vedere procedural, instanța de trimitere nu a respectat prevederile imperative ale art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care se aplică în conformitate cu dispozițiile art. 4 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 incidente, potrivit cărora sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată, după dezbateri contradictorii, printr-o încheiere care va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.

Rațiunea instituirii condițiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Trebuie remarcat că, în circumstanțele particulare ale prezentei cauze, față de neîndeplinirea obligației de motivare a încheierii de sesizare, motivare care să releve aprecierea titularului sesizării asupra necesității intervenției instanței supreme prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, respectiv în lipsa oricăror argumente din care să reiasă existența unei strânse legături între maniera de dezlegare a chestiunii de drept identificate și soluționarea pricinii, prin raportare la eventualele interpretări ale textelor legale incidente, nu se poate determina în ce măsură lămurirea solicitată pe această cale depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu.

Concret, instanța de trimitere a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problema dacă sporurile pentru condiții deosebit de periculoase și pentru condiții deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și în cazul gărzilor desfășurate în condițiile art. 3 alin. (1), (2), (3) și (6) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și, în caz afirmativ, dacă baza de calcul al sporurilor este reprezentată de salariul de bază sau de salarizarea prevăzută de art. 3 din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Or, având în vedere și dezlegările anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii prin raportare strict la chestiunea de drept enunțată doar de instanța de trimitere, se constată suplimentar că Decizia nr. 60/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată într-o sesizare anterioară, a vizat o problematică asemănătoare, oferind repere concrete de interpretare a normelor Legii-cadru nr. 153/2017 în discuție.

Astfel, prin hotărârea prealabilă precizată, respingându-se, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.649/40/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept "Dacă prevederile art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate ca excluzând posibilitatea acordării sporului pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru activitatea desfășurată de medici în cadrul gărzilor efectuate în temeiul contractului de muncă cu timp parțial", s-a reținut în cuprinsul paragrafelor 63 și 65 că, pentru rezolvarea problemei de drept care a făcut obiectul întrebării prealabile, "instanța de trimitere trebuie să verifice dispoziția legală care reglementează drepturile aferente activității prestate în linia de gardă și să stabilească dacă sporul pentru condiții deosebit de periculoase se regăsește în această categorie de drepturi".

Instanța supremă a arătat în acest sens că instanța de trimitere trebuia să aibă în vedere considerentele Deciziei nr. 59 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că "Drepturile salariale aferente activității prestate de medici în linia de gardă, în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial sunt incluse în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acestora se menține cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2018, conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții". În acest sens s-a arătat că prin hotărârea prealabilă precizată se "determină natura juridică a drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea prestată în linia de gardă, scopul reglementării cuprinse în textul art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile care se acordă pentru activitatea de gardă și modalitatea de calcul al drepturilor salariale acordate pentru gărzile efectuate de medici pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal, în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parțial".

S-a reținut, totodată, că "este real că activitatea de gardă se desfășoară în aceleași condiții, indiferent când este efectuată - pentru completarea normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază sau pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază. De aceea, anumite elemente ale sistemului de salarizare, stabilite în considerarea condițiilor în care medicii își desfășoară activitatea, cum ar fi sporul pentru condiții deosebit de periculoase, ar trebui să fie aceleași, în temeiul principiului constituțional al egalității în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituție. Însă verificarea conformității normei de drept cu principiul nediscriminării, consfințit de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu se circumscrie sferei de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci revine Curții Constituționale, ca garant al supremației Legii fundamentale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție" (paragraful 75).

Luând în considerare și statuările instanței supreme menționate, apreciate ca fiind relevante din perspectiva stabilirii incidenței textelor legii indicate în sesizare, este necesar a fi reamintit că, deși lămurirea modalității de interpretare și aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în lipsa unor asemenea ipoteze care să reflecte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, împrejurări ce nu au fost prezentate nici de către instanța de trimitere, rămâne atributul exclusiv al acesteia din urmă să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern și, după caz, reperele jurisprudențiale obligatorii care se desprind din deciziile instanței supreme mai sus evocate.

Reținând în condițiile expuse neconformitatea sesizării și în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând deveni astfel unul de soluționare directă a cauzei, se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării.