Decizia nr. 80 din 18 noiembrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.597/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: ” Dacă sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase şi pentru condiţii deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017, se aplică şi în cazul gărzilor desfăşurate în condiţiile art. 3 alin. (1), (2), (3) şi (6) din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017 şi, în caz afirmativ, dacă baza de calcul al sporurilor este reprezentată de salariul de bază sau de salarizarea prevăzută de art. 3 din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017″.

Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 20 iunie 2024, în Dosarul nr. 453/100/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 iulie 2024, cu nr. 1.597/1/2024. II. Normele de drept intern incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. II capitolul II – Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale ” Art. 3. – (1) Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază. (2) Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru de la funcţia de bază în zilele lucrătoare se salarizează cu un spor de până la 75% din tariful orar al salariului de bază. (3) Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru de la funcţia de bază, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează, se salarizează cu un spor de până la 100% din tariful orar al salariului de bază. (…) (6) Medicii care sunt nominalizaţi să asigure asistenţa medicală de urgenţă, prin chemări de la domiciliu, sunt salarizaţi pentru perioada în care asigură garda la domiciliu cu 40% din tariful orar aferent salariului de bază pentru numărul de ore în care asigură garda la domiciliu.” ” Art. 7. – (1) În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (…) b) pentru condiţii deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanţă şi structurile de primire a urgenţelor (UPU – SMURD, UPU, CPU), secţii şi compartimente de ATI, de terapie intensivă şi de terapie acută, unităţi de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC), secţii şi compartimente de îngrijiri paliative, secţii şi compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică, neurologie, neurochirurgie, transplant de organe, secţii/compartimente pentru arşi, laboratoare de radioterapie, centru pentru arşi, serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională «Prof. Dr. C.T. Nicolau» Bucureşti, centrele de transfuzie sanguină regionale/judeţene şi al municipiului Bucureşti, personalul încadrat în blocul operator, în punctele de transfuzii din spital, în laboratoarele de cardiologie şi radiologie intervenţională, în laboratoarele de endoscopie intervenţională, unităţi de accidente vasculare cerebrale acute (UAVCA)/unitate de urgenţe neurovasculare, genetică medicală, precum şi medicii de specialitate chirurgicală, epidemii deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătăţii, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli; (…) h) pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.” III. Expunerea succintă a procesului

În Dosarul nr. 453/100/2023, instanţa de trimitere este învestită cu judecarea cererii formulate de reclamantul sindicat, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu intimata, instituţie publică, într-o cauză având ca obiect calculul drepturilor salariale.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu şi-au exprimat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinând şi topografia textelor din Legea-cadru nr. 153/2017, a apreciat că sporurile pentru condiţii de muncă trebuie acordate inclusiv pentru aceste ore, având în vedere că orele de gardă reprezintă timp de lucru, respectiv activitate desfăşurată în aceleaşi condiţii de muncă ca şi cea în programul normal de lucru. În ceea ce priveşte modul de calcul, s-a considerat că salarizarea se va face conform dispoziţiilor legale incidente, anume sporul prevăzut de art. 3 din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 la tariful orar al salariului de bază, la care se vor adăuga, după caz, sporurile stabilite de art. 7 din capitolul II din anexa nr. II la acelaşi act normativ calculate prin raportare la salariul de bază, numărul de ore de gardă efectuate în cadrul unităţii sanitare, cu excluderea perioadelor de gardă la domiciliu, în susţinere invocându-se şi considerentele reţinute la paragraful 75 al Deciziei nr. 60 din 17 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Tribunalul Giurgiu, având în vedere art. 3 alin. (1), (2), (3) şi (6), art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi paragrafele 74-80 din Decizia nr. 59 din 28 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a arătat că drepturile aferente activităţii în linia de gardă sunt prevăzute de art. 3 anterior menţionat, prin intermediul acestuia fiind reglementate inclusiv sporurile ce pot fi acordate pentru activitatea în discuţie, fiind exclusă acordarea şi a altor drepturi în afara celor pe care acesta le reglementează. La nivelul Tribunalului Ialomiţa, orientarea a fost în sensul acordării sporului pentru condiţii deosebit de periculoase şi pentru condiţii deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, şi în cazul gărzilor desfăşurate în condiţiile art. 3 alin. (1), (2), (3) şi (6) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, proporţional cu timpul lucrat în aceste condiţii, baza de calcul fiind reprezentată de salariul de bază. Magistraţii din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase şi pentru condiţii deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, nu se aplică şi în cazul gărzilor desfăşurate în condiţiile art. 3 alin. (1), (2), (3) şi (6) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. La nivelul Secţiei conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Teleorman au fost exprimate puncte de vedere în sensul ambelor opinii.

La nivelul completurilor Secţiei a IV-a de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Cluj au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante sub aspectul problemei de drept din întrebare, soluţiile fiind diferite, atât în sens afirmativ, cât şi în sens negativ.

Curtea de Apel Iaşi a arătat că, în cadrul deciziilor nr. 59/2020 (paragrafele 75-77) şi nr. 60/2022 (paragrafele 66, 67 şi 75) pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se regăsesc repere interpretative ce conduc la concluzia că salarizarea activităţii de gardă desfăşurate în condiţiile art. 3 alin. (1), (2), (3) şi (6) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 nu cuprinde sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase şi pentru condiţii deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. Opinia Tribunalului Vaslui este în sensul că nu se pot acorda sporurile prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât personalul care efectuează gărzi primeşte sporul de 75%, respectiv de 100% prevăzut de art. 3 alin. (2) şi (3) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru activitatea desfăşurată în mod temporar în cadrul gărzilor; sporul prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 este acordat personalului care desfăşoară în mod permanent activitatea la locurile de muncă enumerate sau pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite.

Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, instanţă arondată Curţii de Apel Ploieşti, a apreciat că sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase şi pentru condiţii deosebite prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 nu se aplică şi în cazul gărzilor desfăşurate în condiţiile art. 3 alin. (1), (2), (3) şi (6) din acelaşi act normativ, în acest sens fiind considerentele Deciziei nr. 60/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragrafele 63-75).

Curtea de Apel Timişoara a înaintat Sentinţa civilă nr. 561 din 11 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, definitivă prin Decizia civilă nr. 685 din 22 septembrie 2023, în care s-a pus în discuţie chestiunea salarizării personalului medical care prestează activitate de gardă la o altă unitate medicală decât cea în care se exercită norma de bază, cu contract individual de muncă cu timp parţial. Prin urmare, s-a apreciat că acordarea altor sporuri pentru activitatea de gardă nu are temei legal, nereflectând intenţia şi atributul suveran al legiuitorului de a remunera această activitate strict în limita tarifului orar al funcţiei de bază.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară relevantă şi nici nu au comunicat opiniile teoretice exprimate de către judecători.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 198 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 28 august 2023, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 12 ianuarie 2021, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă şi a stabilit că drepturile salariale aferente activităţii prestate de medici în linia de gardă, în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, sunt incluse în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acestora se menţine cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2018, conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin Decizia nr. 60 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1161 din 5 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă prevederile art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate ca excluzând posibilitatea acordării sporului pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru activitatea desfăşurată de medici în cadrul gărzilor efectuate în temeiul contractului de muncă cu timp parţial.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se prevăd următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (…) precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la primele două condiţii legale, se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 269 din Legea nr. 53/2023 – Codul muncii, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererii formulate de o organizaţie sindicală, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu intimatul spital municipal, o unitate sanitară publică, obiectul cauzei vizând stabilirea şi plata unor drepturi salariale ale angajaţilor reprezentaţi de sindicat, medici, o categorie de salariaţi cuprinsă în sfera personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiei de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie remarcat că, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, anterior s-a arătat în doctrină că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă, s-a statuat că în sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie „să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020).

Nu poate fi omis în acest sens că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; Decizia nr. 26 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 3 iunie 2021; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021).

Prin urmare, revine instanţei de trimitere obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanţei supreme să o dezlege este una reală, având vocaţie de a convinge, şi, din această perspectivă, dacă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 2/2018, Decizia nr. 41/2021, Decizia nr. 5/2023, Decizia nr. 7/2023, Decizia nr. 14/2023, Decizia nr. 70/2023).

În acest context se observă că instanţa de trimitere, deşi a apreciat că se impune declanşarea mecanismului hotărârii prealabile în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 în raport cu cele ale art. 3 alin. (1), (2), (3) şi (6) din capitolul II din anexa nr. II a aceluiaşi act normativ, nu a prezentat niciun motiv care ar justifica o atare sesizare a instanţei supreme, în cuprinsul încheierii menţionându-se exclusiv, la modul general, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fără a identifica în concret problema de drept ce trebuie dezlegată.

Din punct de vedere procedural, instanţa de trimitere nu a respectat prevederile imperative ale art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care se aplică în conformitate cu dispoziţiile art. 4 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 incidente, potrivit cărora sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată, după dezbateri contradictorii, printr-o încheiere care va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.

Raţiunea instituirii condiţiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii nejustificate a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Trebuie remarcat că, în circumstanţele particulare ale prezentei cauze, faţă de neîndeplinirea obligaţiei de motivare a încheierii de sesizare, motivare care să releve aprecierea titularului sesizării asupra necesităţii intervenţiei instanţei supreme prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, respectiv în lipsa oricăror argumente din care să reiasă existenţa unei strânse legături între maniera de dezlegare a chestiunii de drept identificate şi soluţionarea pricinii, prin raportare la eventualele interpretări ale textelor legale incidente, nu se poate determina în ce măsură lămurirea solicitată pe această cale depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu.

Concret, instanţa de trimitere a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema dacă sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase şi pentru condiţii deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi în cazul gărzilor desfăşurate în condiţiile art. 3 alin. (1), (2), (3) şi (6) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi, în caz afirmativ, dacă baza de calcul al sporurilor este reprezentată de salariul de bază sau de salarizarea prevăzută de art. 3 din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

Or, având în vedere şi dezlegările anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii prin raportare strict la chestiunea de drept enunţată doar de instanţa de trimitere, se constată suplimentar că Decizia nr. 60/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată într-o sesizare anterioară, a vizat o problematică asemănătoare, oferind repere concrete de interpretare a normelor Legii-cadru nr. 153/2017 în discuţie.

Astfel, prin hotărârea prealabilă precizată, respingându-se, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.649/40/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept „Dacă prevederile art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate ca excluzând posibilitatea acordării sporului pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru activitatea desfăşurată de medici în cadrul gărzilor efectuate în temeiul contractului de muncă cu timp parţial”, s-a reţinut în cuprinsul paragrafelor 63 şi 65 că, pentru rezolvarea problemei de drept care a făcut obiectul întrebării prealabile, „instanţa de trimitere trebuie să verifice dispoziţia legală care reglementează drepturile aferente activităţii prestate în linia de gardă şi să stabilească dacă sporul pentru condiţii deosebit de periculoase se regăseşte în această categorie de drepturi”.

Instanţa supremă a arătat în acest sens că instanţa de trimitere trebuia să aibă în vedere considerentele Deciziei nr. 59 din 28 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că „Drepturile salariale aferente activităţii prestate de medici în linia de gardă, în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial sunt incluse în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acestora se menţine cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2018, conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”. În acest sens s-a arătat că prin hotărârea prealabilă precizată se „determină natura juridică a drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea prestată în linia de gardă, scopul reglementării cuprinse în textul art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile care se acordă pentru activitatea de gardă şi modalitatea de calcul al drepturilor salariale acordate pentru gărzile efectuate de medici pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal, în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parţial”.

S-a reţinut, totodată, că „este real că activitatea de gardă se desfăşoară în aceleaşi condiţii, indiferent când este efectuată – pentru completarea normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază sau pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază. De aceea, anumite elemente ale sistemului de salarizare, stabilite în considerarea condiţiilor în care medicii îşi desfăşoară activitatea, cum ar fi sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, ar trebui să fie aceleaşi, în temeiul principiului constituţional al egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie. Însă verificarea conformităţii normei de drept cu principiul nediscriminării, consfinţit de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu se circumscrie sferei de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci revine Curţii Constituţionale, ca garant al supremaţiei Legii fundamentale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie” (paragraful 75).

Luând în considerare şi statuările instanţei supreme menţionate, apreciate ca fiind relevante din perspectiva stabilirii incidenţei textelor legii indicate în sesizare, este necesar a fi reamintit că, deşi lămurirea modalităţii de interpretare şi aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, în lipsa unor asemenea ipoteze care să reflecte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, împrejurări ce nu au fost prezentate nici de către instanţa de trimitere, rămâne atributul exclusiv al acesteia din urmă să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern şi, după caz, reperele jurisprudenţiale obligatorii care se desprind din deciziile instanţei supreme mai sus evocate.

Reţinând în condiţiile expuse neconformitatea sesizării şi în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia raţiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată, rolul instanţei supreme neputând deveni astfel unul de soluţionare directă a cauzei, se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării.