Decizia nr. 199 din 26 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.753/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.542/109/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea din 30 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.542/109/2022, Tribunalul Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă perioada în care un salariat a desfăşurat activitate (ulterior datei de 1 aprilie 2001), dintre cele menţionate în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza unui contract de muncă cu timp parţial, 5 ore/zi, 24 de ore/săptămână, declarată de un angajator ce se regăseşte în anexa nr. 3 la aceeaşi lege ca fiind prestată în condiţii speciale, cu plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare, poate fi valorificată, la stabilirea drepturilor de pensie, ca fiind activitate desfăşurată în condiţii speciale, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): ” Art. 30. – (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: (…) e) activităţile şi unităţile prevăzute în anexele nr. 2 şi 3; (…)”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 24 mai 2022, reclamanta a solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 107 şi ale art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, să fie obligată pârâta casa teritorială de pensii să îi revizuiască drepturile de pensie prin valorificarea în condiţii speciale de muncă a perioadelor 1.11.2016-1.12.2020 şi 1.01.2021-4.05.2021, precum şi acordarea diferenţelor drepturilor de pensie începând cu data punerii în plată a pensiei.

Motivând cererea, reclamanta a arătat că a fost angajata Automobile Dacia – S.A., începând cu data de 28 octombrie 1991 în funcţia de turnător/formator, desfăşurând activitate în Direcţia uzina mecanică şi şasiuri – Departamentul turnătorie aluminiu.

În perioada 28.10.1991-1.11.2016, contractul individual de muncă al reclamantei a fost înregistrat cu normă întreagă de 8 ore/zi, iar veniturile obţinute au fost declarate corespunzător încadrării pe post, respectiv în condiţii speciale.

După data de 1 noiembrie 2016, prin acte adiţionale succesive, s-a modificat contractul individual de muncă al reclamantei, în ceea ce priveşte durata muncii, stabilindu-se o fracţiune de normă, respectiv 24 de ore/săptămână.

Activitatea desfăşurată de reclamantă a fost încadrată în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 la pct. 24, iar societatea se regăseşte în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, la pct. 53, aspect recunoscut de pârâta casa teritorială de pensii.

În perioadele în care reclamanta a desfăşurat activitate în baza contractului de muncă cu timp parţial 5 ore/zi, deşi această activitate a fost declarată în condiţii speciale de muncă, la stabilirea drepturilor de pensie, casa teritorială de pensii a valorificat stagiul de cotizare aferent perioadei 1.11.2016-4.05.2021 în condiţii normale de muncă, întrucât asigurata nu şi-a desfăşurat activitatea pe durata programului normal de lucru. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că acţiunea de faţă se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nu a făcut obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, astfel că se impune sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanta nu şi-a exprimat un punct de vedere cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pârâta a fost de acord cu sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu problemei de drept deduse judecăţii, fără însă a face aprecieri cu privire la modul de dezlegare a problemei de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că dispoziţiile legale incidente în cauză ar putea primi interpretări diferite, activitatea desfăşurată de reclamantă putând fi valorificată ca stagiu de cotizare în condiţii speciale, având în vedere că s-a desfăşurat pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, potrivit prevederilor art. 3 lit. h) şi art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, sau ca stagiu de cotizare în condiţii normale, având în vedere că nu s-a desfăşurat pe durata programului normal de lucru dintr-o lună, prin raportare la art. 61 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Opinia instanţei de sesizare este în sensul valorificării perioadei de activitate ca stagiu în condiţii speciale, având în vedere dispoziţiile art. 3 lit. h) şi ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 şi luând în considerare că angajatorul a achitat contribuţia la asigurările sociale pentru condiţii speciale de muncă, aspect necontestat de către pârâta casa teritorială de pensii. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, a rezultat că nicio instanţă nu a identificat practică judiciară.

La nivel teoretic, punctele de vedere exprimate au fost, în majoritate, în sensul opiniei exprimate de completul de judecată al instanţei de trimitere, respectiv că perioada în care un salariat a desfăşurat activitate (ulterior datei de 1 aprilie 2001), dintre cele menţionate în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, în baza unui contract de muncă cu timp parţial, 5 ore/zi, 24 de ore/săptămână, declarată de un angajator ce se regăseşte în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010 ca fiind prestată în condiţii speciale, cu plata contribuţiilor corespunzătoare, poate fi valorificată, la stabilirea drepturilor de pensie, ca fiind activitate desfăşurată în condiţii speciale de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010.

A fost exprimată şi o opinie contrară, singulară, în sensul că perioada prestată în baza unui astfel de contract nu poate fi valorificată ca fiind desfăşurată în condiţii speciale de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1). (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.”

Articolul 2 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”, iar, potrivit art. 4, „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 136/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În contextul normativ expus, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificându-se îndeplinirea cerinţelor legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele sunt îndeplinite doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Astfel, se constată că obiectul litigiului îl reprezintă solicitarea reclamantei de revizuire a drepturilor de pensie prin valorificarea în condiţii speciale de muncă a perioadelor 1.11.2016-1.12.2020 şi 1.01.2021-4.05.2021, precum şi acordarea diferenţelor drepturilor de pensie începând cu data punerii în plată a pensiei.

Procesul se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, în primă instanţă.

Reclamanta din dosarul aflat pe rolul instanţei de sesizare a fost angajată începând cu data de 28 octombrie 1991 la Automobile Dacia – S.A., care este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acţiuni.

Se observă că personalul societăţii Automobile Dacia – S.A. nu este plătit din fonduri publice în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017).

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile legii se aplică: „a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, unităţile teritoriale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; b) personalului din autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; c) personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii; d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituţii publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă; e) persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică”.

Mai precis, anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, numerotate de la I la IX, indică personalul plătit din fonduri publice a cărui salarizare o reglementează în mod unitar; au fost create, astfel, în scop de sistematizare, o serie de familii ocupaţionale de funcţii bugetare [„Învăţământ” (anexa nr. I), „Sănătate şi asistenţă socială” (anexa nr. II), „Cultură” (anexa nr. III), „Diplomaţie” (anexa nr. IV), „Justiţie” şi Curtea Constituţională (anexa nr. V), „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” (anexa nr. VI), „Administraţie” (anexa nr. VIII) şi funcţiile de demnitate publică (anexa nr. IX)].

Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului.

Aşadar, soluţionarea cauzei în care a fost formulată sesizarea nu pune în discuţie condiţia ca reclamanta să fi făcut parte din categoria persoanelor salarizate din fonduri publice, astfel că nu este îndeplinită cerinţa ca litigiul să privească stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Or, în această situaţie, se constată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate ce rezultă din prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit cărora ordonanţa de urgenţă „se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1)”.

În consecinţă, reţinând că una dintre condiţiile restrictive şi cumulative de admisibilitate reglementate de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, respectiv cea referitoare la existenţa unui litigiu care să privească drepturile la pensie ale personalului plătit din fonduri publice, nu este îndeplinită, prezenta sesizare va fi respinsă, ca inadmisibilă.