Decizia nr. 105 din 31 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.310/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.290/107/2022*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimaţii-reclamanţi au depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 9 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.290/107/2022*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dreptul la diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia brută de încadrare lunară, prevăzut de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006), prin raportare la art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ, de care beneficiază ofiţerii detaşaţi în cadrul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie pe perioada detaşării: – se cuvine şi în situaţia în care detaşarea s-a dispus prin ordin al ministrului afacerilor interne la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar ulterior acestui moment nu s-a dispus modificarea raportului de serviciu sub aspectul locului de desfăşurare a activităţii; – în caz afirmativ, să se stabilească dacă acest drept se acordă pe toată perioada numirii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (mandate a câte 6 ani, care reprezintă aproximativ 5.225 lei/lună/poliţist); sau – dacă acest drept se acordă doar pentru activitatea desfăşurată de ofiţerii de poliţie judiciară în cadrul echipelor mixte de personal – procurori, poliţişti, agenţi de poliţie, specialişti – care se deleagă/se detaşează pentru soluţionarea dosarelor penale care implică deplasarea în diverse locaţii pentru perioade mai mari de 12 ore.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 octombrie 2024 cu nr. 2.310/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit iniţial la 3 martie 2025 şi preschimbat pentru 31 martie 2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 11. – (…) (4) Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art.

(…) Art. 13. – (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detaşării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare; (…)”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 11. Prin Cererea înregistrată la data de 17 iunie 2022 pe rolul Tribunalului Alba – Secţia I civilă iniţial cu nr. 2.290/107/2022, reclamanţii A şi B, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: – obligarea pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie la plata sumelor reprezentând diurna în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut de lege pentru personalul din unităţile bugetare, începând cu data de 23 decembrie 2020 inclusiv şi în continuare pe toată durata detaşării în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare de la data la care fiecare sumă este datorată până la plata efectivă. 12. În motivare, au arătat că sunt ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi, în baza unor ordine ale ministrului afacerilor interne, au fost detaşaţi pentru o perioadă de 6 ani în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Menţionează faptul că domiciliază în Sibiu şi în toată perioada detaşării au efectuat zilnic deplasarea de la domiciliul din localitatea Sibiu la locul de muncă din Alba Iulia. 13. Prin Sentinţa civilă nr. 460 din 16 februarie 2023 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, unde dosarul a fost înregistrat cu nr. 2.290/107/2022*.

Prin Sentinţa civilă nr. 527 din 3 noiembrie 2023, Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.

În motivare, în esenţă, s-a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 2.321 din 22 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.558/107/2020, rămasă definitivă prin Decizia nr. 267 din 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, a fost obligat pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie la plata către reclamantul A a acestui drept salarial pentru perioada 17 decembrie 2016-31 octombrie 2019 şi 5 decembrie 2019-22 decembrie 2020, iar pentru reclamanta B pentru perioada 17 decembrie 2016-22 decembrie 2020, fiind incidentă autoritatea de lucru judecat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar respingerea cererii formulate.

Pe parcursul soluţionării recursului, recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat cerere de suspendare şi sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu următoarea chestiune de drept: – diurna de 2% din indemnizaţia brută de încadrare lunară prevăzută de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 se acordă ofiţerilor de poliţie judiciară pe toată perioada numirii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (mandate a câte 6 ani, care reprezintă aprox. 5.225 lei/lună/poliţist)?; sau – diurna de 2% prevăzută de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 a fost prevăzută de legiuitor în sensul acordării pentru activitatea desfăşurată de ofiţerii de poliţie judiciară în cadrul echipelor mixte de personal – procurori, poliţişti, agenţi de poliţie, specialişti – care se deleagă/se detaşează pentru soluţionarea dosarelor penale care implică deplasarea în diverse locaţii pentru perioade mai mari de 12 ore?

Intimaţii-reclamanţi au depus note de şedinţă prin care au arătat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv nu este îndeplinită condiţia noutăţii chestiunii de drept şi nici nu există premisele dezvoltării unei practici neunitare, întrucât se solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate.

În subsidiar, au solicitat ca, în situaţia în care instanţa decide sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta să fie făcută asupra următoarei chestiuni de drept: dacă, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 27/2006, ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie beneficiază de drepturile prevăzute la art. 13 din acest act normativ, în situaţia în care au fost detaşaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în altă localitate decât cea de domiciliu.

La termenul din 9 octombrie 2024, instanţa de trimitere a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu dezlegarea problemei de drept menţionate la paragraful 8 din prezenta decizie, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a reţinut că, deşi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, diferă condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept întemeiate pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 faţă de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Analizând îndeplinirea cumulativă în cauză a acestor condiţii, Curtea a constatat că obiectul învestirii instanţei este reprezentat de solicitarea reclamanţilor de acordare a sumelor reprezentând diurna în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut de lege pentru personalul din unităţile bugetare. Prin urmare, prezentul litigiu face parte din categoria proceselor la care fac referire dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 – stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Prezenta cauză este în curs de judecată în calea de atac a recursului la Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în ultimă instanţă.

Soluţionarea recursului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) prin raportare la art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

În concluzie, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile şi-au expus punctul de vedere cu privire la problema de drept în discuţie prin cererile redate.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimaţii-reclamanţi au formulat un punct de vedere, prin care au apreciat că sesizarea este admisibilă. Pe fond, au opinat că dreptul solicitat ia naştere la numirea iniţială în cadrul unui serviciu teritorial al cărui sediu se află în altă localitate decât cea de domiciliu, imediat după momentul detaşării lor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei a reţinut că reclamanţii au fost numiţi ofiţeri de poliţie judiciară la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Teritorială Alba Iulia prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a detaşării acestora prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Ulterior numirii în calitatea de ofiţeri de poliţie judiciară la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Teritorială Alba Iulia nu s-a dispus modificarea raportului de serviciu sub aspectul locului de desfăşurare a activităţii.

Instanţa de trimitere a apreciat că prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 vizează situaţia în care ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară vor fi, pe viitor, delegaţi sau detaşaţi la un alt serviciu teritorial sau la structurile de la nivelul central din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar nu situaţia din prezentul dosar.

Raportat la cererea de sesizare formulată de către recurent, instanţa a apreciat că acest drept se acordă pe toată perioada numirii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar nu proporţional cu activitatea desfăşurată, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut expres acordarea acestuia raportat la timpul de lucru, aşa cum a făcut în cazul altor drepturi salariale. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile comunicate de instanţele naţionale a rezultat existenţa a două opinii.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că dreptul la diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia brută de încadrare lunară se cuvine şi în cazul în care detaşarea s-a dispus prin ordin al ministrului afacerilor interne la Direcţia Naţională Anticorupţie, pe toată perioada numirii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În acest sens s-a ataşat Sentinţa civilă nr. 527 din 3 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, cauza fiind suspendată în faza recursului, la Curtea de Apel Alba Iulia, şi s-au exprimat opinii teoretice de către Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Ploieşti şi Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Teleorman.

Referitor la cea de-a doua întrebare, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că diurna se acordă indiferent de perioada efectivă pentru care s-a dispus delegarea sau detaşarea, esenţial fiind ca la acordarea diurnei să se aibă în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detaşare, potrivit celor stabilite prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022 (Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022).

Într-o a doua opinie, teoretică, înaintată de Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti şi Tribunalul Ilfov, s-a opinat în sensul că dreptul la diurnă prevăzut de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, prin raportare la art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ, de care beneficiază ofiţerii detaşaţi în cadrul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie pe perioada detaşării nu se cuvine şi în situaţia în care detaşarea s-a dispus prin ordin al ministrului afacerilor interne la Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă ulterior acestui moment nu s-a dispus modificarea raportului de serviciu sub aspectul locului de desfăşurare a activităţii, deoarece ipoteza de lucru este aceea în care se emite ordin al ministrului afacerilor interne de detaşare a ofiţerului de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ulterior acestui moment, când ofiţerul de poliţie judiciară devine ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, survine ordinul procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de numire a ofiţerului de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cadrul unui serviciu teritorial al acesteia.

Aceasta fiind ipoteza de lucru, s-a conchis în sensul că ulterior momentului la care subiectul de drept a dobândit calitatea de ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cea în virtutea căreia beneficiază de dreptul prevăzut la art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, conform art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ, nu există în discuţie un alt ordin de detaşare în altă localitate decât cea de domiciliu pentru a deveni incident art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

Referitor la cea de-a doua întrebare, au considerat că acest drept se acordă pe toată perioada numirii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar nu proporţional cu activitatea desfăşurată, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut expres acordarea acestuia raportat la timpul de lucru, aşa cum a făcut în cazul altor drepturi salariale.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară şi nici nu au formulat opinii teoretice asupra acestei probleme de drept.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022, s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiază judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt delegaţi sau detaşaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, se va avea în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detaşare, după caz.”

Prin Decizia nr. 80 din 17 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la diurnă este recunoscut în cazul detaşării sau delegării angajatului cu domiciliul într-o altă localitate decât cea în care se află locul de muncă unde a fost detaşat sau delegat, chiar dacă detaşarea sau delegarea operează de la un loc de muncă permanent situat în aceeaşi localitate cu locul de muncă unde are loc detaşarea sau delegarea. Acest drept nu există în cazul magistraţilor delegaţi în funcţii de conducere, în condiţiile în care au ocupat anterior funcţii de execuţie sau de conducere în cadrul aceleaşi unităţi.” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Pe rolul Curţii Constituţionale este înregistrat Dosarul nr. 256D/2024, aflat în faza de raport, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu este îndeplinită condiţia ca problema de drept în discuţie să nu fi făcut şi să nu facă obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; pentru cea de-a doua întrebare nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Art. 519 din Codul de procedură civilă dispune în sensul că „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând sesizarea instanţei de trimitere, din perspectiva întrunirii condiţiilor de admisibilitate enunţate supra, se constată că primele trei condiţii, impuse de prevederile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sunt îndeplinite, în ceea ce priveşte prima întrebare.

Astfel, litigiul se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece are ca obiect stabilirea şi plata unor drepturi de natură salarială, pretinse în considerarea calităţii reclamanţilor de personal plătit din fonduri publice.

De asemenea, se constată că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus de către Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv de completul învestit cu soluţionarea litigiului dedus judecăţii în calea de atac a recursului.

În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, a existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că instanţa de trimitere intenţionează să uzeze de dezlegarea ce urmează a se da normelor de drept supuse interpretării, deşi tribunalul a soluţionat cauza, reţinând incidenţa autorităţii de lucru judecat.

În această ipoteză, întrucât nu se poate specula asupra soluţiei posibile, se reţine că ar fi îndeplinită cerinţa legăturii cu cauza.

De asemenea, se apreciază că este vorba despre o chestiune de drept veritabilă, aspect care rezultă din punctele de vedere diferite prezentate la capitolul VIII, de natură a constitui izvor al unei jurisprudenţe neunitare.

În schimb, se va reţine că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei pentru cea de-a doua întrebare asupra căreia se solicită intervenţia din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – să se stabilească dacă acest drept se acordă pe toată perioada numirii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (mandate a câte 6 ani, care reprezintă aproximativ 5.225 lei/lună/poliţist) sau dacă acest drept se acordă doar pentru activitatea desfăşurată de ofiţerii de poliţie judiciară în cadrul echipelor mixte de personal – procurori, poliţişti, agenţi de poliţie, specialişti – care se deleagă/se detaşează pentru soluţionarea dosarelor penale care implică deplasarea în diverse locaţii pentru perioade mai mari de 12 ore.

Aceasta deoarece, în dosarul ce a ocazionat sesizarea, pe de o parte, această chestiune nu a fost pusă în discuţie nici în primă instanţă, nici în calea de atac, după cum însăşi instanţa de trimitere a arătat că art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 este suficient de clar, dispunând în sensul că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toata durata delegării sau detaşării, de diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare, fără distincţia realizată de autoritatea pârâtă care a formulat cererea de sesizare.

De asemenea, instanţa dispune de o interpretare a textului art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, realizată prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, enunţată la paragraful 42 din prezenta decizie.

Or, problema de drept susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36).

De asemenea, se constată că nu este îndeplinită ultima condiţie dintre cele enunţate la paragraful 50, respectiv chestiunea de drept în discuţie să nu fi făcut şi să nu facă obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În jurisprudenţa sa anterioară instanţa supremă a subliniat că rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată în interpretarea şi aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conţin, de fapt, una şi aceeaşi problemă de drept, întrucât existenţa unei hotărâri prealabile sau a unei hotărâri în interesul legii trebuie văzută mai puţin ca un argument de forţă obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă atât unei probleme de drept punctuale, cât şi altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării (Decizia nr. 106 din 9 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2025).

Doar în măsura în care nu există dezlegări cu privire la chestiunile de drept incidente în soluţionarea cauzelor, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, devine admisibilă (Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025; Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025).

Însă problema de drept ce face obiectul primei întrebări a primit o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie, şi anume prin Decizia nr. 80 din 17 martie 2025, anterior menţionată (paragraful 43), astfel încât instanţa de trimitere are posibilitatea ca, valorificând această decizie, prin raportare la circumstanţele speţei, să decidă dacă, în concret, în ce priveşte situaţia reclamanţilor, aceştia sunt îndreptăţiţi sau nu la a beneficia de dreptul la diurnă instituit de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, diferită fiind numai unitatea în cadrul căreia reclamanţii au fost detaşaţi – Direcţia Naţională Anticorupţie, în loc de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în orice caz ambele instituţii figurând în ipoteza textului art. 11 alin. (4) din actul normativ menţionat, după cum şi cea de-a doua întrebare a primit o dezlegare prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, astfel cum s-a arătat şi anterior.

Pentru toate aceste considerente,