Decizia nr. 222 din 16 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.838/1/2024, la care a fost conexat Dosarul nr. 2.839/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ în dosarele nr. 891/103/2024 şi nr. 819/103/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 28 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 891/103/2024, Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 234/2019, permite valorificarea de către casa teritorială de pensii, ca fiind lucrată într-un loc de muncă în condiţii speciale, a perioadei în care personalul silvic a fost angajat cu contract individual de muncă, în lipsa transpunerii acestei reglementări în art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi dacă soluţia este aceeaşi după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, indiferent de data depunerii cererii la casa teritorială de pensii.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 decembrie 2024, cu nr. 2.838/1/2024, termenul de soluţionare fiind stabilit la 16 iunie 2025.

La aceeaşi dată, pe rolul instanţei supreme a fost înregistrat Dosarul nr. 2.839/1/2024, având ca obiect o sesizare identică formulată de acelaşi complet de judecată de la Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 819/103/2024.

În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea sesizării la Dosarul nr. 2.838/1/2024. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 234/2019 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000): ” Art. 20. – (1) Personalul silvic are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi pe cele stabilite prin contractele individuale şi/sau colective de muncă şi contractele de mandat încheiate în condiţiile legii. (2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale. (3) Perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform prezentei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum şi majorarea punctajelor lunare de pensie. (4) Perioada de vechime în muncă realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive.”

Prin art. 168 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare (Legea nr. 360/2023), la data intrării în vigoare a acestei legi (1 septembrie 2024, potrivit art. 167 din aceeaşi lege) s-au abrogat alineatele (2)-(4) ale art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): ” Art. 30. – (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: (…)”. III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Reclamanţii din cele două dosare conexate au formulat contestaţii împotriva deciziilor de respingere a pensiei pentru limită de vârstă emise de casa judeţeană de pensii la 9 aprilie 2024 şi, respectiv, 13 martie 2024, solicitând anularea deciziilor şi obligarea pârâtei casa teritorială de pensii la emiterea unor noi decizii de pensie cu valorificarea adeverinţelor eliberate de Direcţia Silvică Neamţ, respectiv de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Ocolul Silvic Târgu-Neamţ, atât sub aspectul reducerii vârstei de pensionare, cât şi cel al majorării punctajului, conform art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

În motivarea cererilor, reclamanţii au arătat că au depus cereri de pensionare la casa teritorială de pensii la data de 3 aprilie 2024 şi, respectiv, la 4 martie 2024, întrucât au desfăşurat activităţi în domeniul silvicultură având funcţia de pădurar şi, respectiv, tehnician silvic/şef district silvic, iar adeverinţele eliberate de angajatori atestă perioadele lucrate, precum şi faptul că au desfăşurat activităţi încadrate în condiţii speciale, conform prevederilor introduse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019).

Reclamanţii au susţinut, în esenţă, că pârâta era obligată să valorifice adeverinţele depuse şi să facă aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, care are caracter special în raport cu Legea nr. 263/2010 şi vine în completarea acesteia, fiind evidentă intenţia legiuitorului de a încadra ope legis locurile de muncă enumerate expres şi limitativ la art. 20 alin. (2) în locuri de muncă în condiţii speciale, dar şi faptul că face trimitere la activităţile desfăşurate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, urmând ca cei care au lucrat în condiţii speciale să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare şi de majorarea punctului de pensie.

Totodată, reclamanţii au invocat Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023.

Prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 891/103/2024, pârâta casa teritorială de pensii a susţinut că menţiunea din cuprinsul art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, respectiv „(…) reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale”, face trimitere la Legea nr. 263/2010, prin urmare încadrarea activităţii în condiţii speciale de muncă trebuie să respecte legea-cadru în materie de pensii, respectiv Legea nr. 263/2010. Prin urmare, întrucât locurile de muncă din domeniul silvic încadrate în condiţii speciale de muncă nu au fost introduse în cuprinsul art. 30 din Legea nr. 263/2010, ele nu se regăsesc în „Indicativul condiţii speciale” din declaraţia nominală de asigurare prevăzută la art. 7 din Legea nr. 263/2010, astfel că pârâta nu are posibilitatea nici tehnică şi nici legală de a valorifica aceste activităţi în condiţii speciale de muncă.

Odată cu întâmpinarea, pârâta a depus şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Prin Încheierea din 28 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 891/103/2024, Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept invocate, precum şi sesizarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

În Dosarul nr. 819/103/2024 al Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, pârâta casa teritorială de pensii nu a formulat întâmpinare. IV. Motivele reţinute de titularul sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ ce a formulat cele două sesizări conexate a reţinut ca fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care priveşte stabilirea şi plata drepturilor la pensie ale personalului silvic, acesta făcând parte din categoria personalului plătit din fonduri publice; (ii) instanţa judecă în primă instanţă; (iii) soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate, deoarece pârâta casa teritorială de pensii a arătat în motivarea celor două decizii contestate de reclamanţi că prevederile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, nu sunt transpuse corelativ în prevederile Legii nr. 263/2010, lăsându-le, din acest motiv, neaplicate; (iv) chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, fiind sesizată cu privire la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, însă instanţa de trimitere a apreciat că problema de drept invocată în cauzele de faţă nu a făcut obiectul sesizării anterioare a instanţei supreme, chiar dacă argumentele din decizia sus-menţionată fundamentează şi soluţia din speţele prezente.

Asupra chestiunii de drept dacă reglementarea specială privind locurile de muncă din silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, încadrate ope legis în condiţii speciale, poate fi aplicată chiar dacă nu este preluată în art. 30 din Legea nr. 263/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost sesizată.

Or, aceasta este motivarea din deciziile emise de casa judeţeană de pensii şi contestate de reclamanţi. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În Dosarul nr. 891/103/2024 al Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, reclamantul a invocat Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând că încadrarea în condiţii speciale a fost făcută printr-o lege specială şi nu are relevanţă faptul că nu a fost prevăzută în legea generală a pensiilor din sistemul public.

Celelalte părţi nu au formulat puncte de vedere.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ a arătat că locurile de muncă în condiţii speciale nu sunt reglementate exclusiv de art. 30 din Legea nr. 263/2010, ci pot fi reglementate de legi speciale, care se aplică distinct şi independent, fără a fi necesară preluarea reglementării speciale în enumerarea limitativă conţinută de norma generală.

Având în vedere faptul că Legea nr. 234/2019 a prevăzut expres că locurile de muncă în care personalul silvic desfăşoară anumite activităţi, enumerate limitativ în art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, iar perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţile respective reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, fără nicio altă trimitere la prevederi legale adiacente domeniului de interes în discuţie, fără nicio referire la criterii şi metodologii de încadrare a locurilor de muncă din care să rezulte caracterul special al condiţiilor de muncă în care prestează activitatea acest personal de specialitate, se desprinde concluzia că nu există obligaţia angajatorului de a parcurge procedura metodologică prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003).

Pentru considerente similare, nu trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 30 din Legea nr. 263/2010, Legea nr. 234/2019 impunându-se ca lege specială ulterioară care derogă de la legea generală în materie.

Prevederile stipulate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 realizează astfel ope legis o încadrare efectivă în condiţii speciale a unor locuri de muncă dintr-un domeniu ocupaţional determinat, textul de lege făcând referire expresă la locurile de muncă din domeniul silvicultură, fiind apoi enumerate activităţile ce determină după sine reţinerea condiţiilor speciale.

Acestea constituie dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii speciale, nemaifiind deci necesară parcurgerea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003.

La elaborarea Legii nr. 234/2019 s-a urmărit compensarea pentru viitor a inconvenientelor rezultate din desfăşurarea activităţii profesionale în locuri de muncă pe care legiuitorul le încadrează ca fiind ope legis activităţi profesionale în condiţii speciale, determinate de inconvenientele pe care le presupune desfăşurarea unor activităţi profesionale prin asumarea pe o perioadă îndelungată de timp a unor sarcini cu risc profesional extrem de ridicat, determinând afectarea sănătăţii persoanelor angajate în asemenea locuri de muncă.

Indicând în mod expres faptul că „perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform prezentei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă”, rezultă că actul normativ recunoaşte (la data intrării sale în vigoare) ca fiind încadrate în condiţii speciale şi perioadele anterioare intrării în vigoare a noii legi, cu condiţia să se fi desfăşurat (şi în trecut) activităţi în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale conform acestei ordonanţe de urgenţă.

Această modalitate de legiferare nu este nouă în domeniul recunoaşterii grupelor de muncă/condiţiilor speciale sau deosebite de muncă, nici în contextul legislativ actual, nici în trecut.

De altfel, în acest sens a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023.

Instanţa de trimitere a mai arătat, în Dosarul nr. 891/103/2024, că reclamantul a antamat şi problema menţinerii argumentelor instanţei supreme din Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 şi după intrarea în vigoare, la data de 1 septembrie 2024, a Legii nr. 360/2023 care nu mai prevede asimilarea stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă a perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat în practica judiciară o opinie cvasiunanimă, în sensul admiterii acţiunilor în cauze având ca obiect contestaţii împotriva deciziilor privind respingerea pensiei pentru limită de vârstă, prin valorificarea adeverinţelor eliberate de angajatori care atestă desfăşurarea de către reclamanţi a activităţilor menţionate în cuprinsul art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

În motivarea acestor soluţii s-a reţinut, în esenţă, că locurile de muncă în condiţii speciale nu sunt reglementate exclusiv de dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 263/2010, ci pot fi reglementate prin legi speciale, care se aplică distinct şi independent, fără a fi necesară preluarea reglementării speciale în enumerarea limitativă conţinută de norma generală, făcându-se trimitere şi la statuările obligatorii ale Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

O opinie contrară s-a identificat la nivelul unei singure curţi de apel, care are practică judiciară neunitară, fiind transmise şi hotărâri prin care au fost respinse contestaţiile pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, reţinându-se că pentru situaţiile în care legiuitorul a considerat că se vor aplica şi pentru trecut condiţiile speciale s-a prevăzut acest aspect în Legea nr. 263/2010, singura lege care se referă la perioadele deja lucrate înainte de intrarea sa în vigoare, considerate ca fiind retroactiv lucrate în condiţii speciale prin asimilare expresă, potrivit prevederilor speciale şi derogatorii din acest act normativ, respectiv art. 30.

Asupra chestiunii vizând soluţia după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023, în raport cu data depunerii cererii de pensionare la casa teritorială de pensii, nu a fost identificată practică judiciară, opiniile teoretice exprimate de judecători fiind în sensul că, şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023, art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 permite valorificarea de către casa teritorială de pensii a perioadei în care personalul silvic a fost angajat cu contract individual de muncă într-un loc de muncă cu condiţii speciale.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 234/2019, şi, în consecinţă, s-au stabilit următoarele: ” Locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale. Personalul silvic care a desfăşurat activităţile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. Obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.”

Totodată, prin Decizia nr. 114 din 9 decembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 11 februarie 2025, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” Dacă dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii), se aplică şi perioadelor lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001″ şi, respectiv, ” Dacă art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 poate fi interpretat în sensul că personalului silvic care intră în domeniul de aplicare al normei îi este recunoscută ca fiind derulată în condiţii speciale de muncă şi activitatea prestată anterior datei de 1 aprilie 2001, respectiv de 30 mai 2000. Dacă sintagma «conform reglementărilor legale», cuprinsă în art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, trebuie interpretată în sensul că se impune ca personalul silvic să fi derulat activităţile descrise de normă în procent de cel puţin 50% din timpul normal de muncă, conform art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar acest fapt trebuie evidenţiat în mod expres în adeverinţele emise de angajator.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, nefiind întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cele două sesizări conexate adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar, conform art. 1 din actul normativ menţionat, domeniul de aplicare cuprinde procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal; de asemenea, ordonanţa de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, după cum urmează: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

În contextul normativ evocat mai sus, admisibilitatea sesizării prealabile întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) sesizarea să fie formulată într-o cauză aflată în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) obiectul procesului să se încadreze în categoriile prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; (iii) sesizarea să vizeze o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept invocată să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Dispoziţiile citate anterior au caracterul unor norme speciale în raport cu normele de drept comun prin care este reglementată sesizarea prealabilă în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, cuprinse în art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa însă cu acestea, în mod corespunzător, aşa cum prevede expres art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Verificând condiţiile de admisibilitate astfel prezentate, se constată că în cauza de faţă acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, după cum se va dezvolta în cele ce urmează.

Referitor la primele două condiţii legale, se reţine că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, cauzele se află în curs de soluţionare, în raport cu dispoziţiile art. 153-155 din Legea nr. 263/2010, pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, care judecă în primă instanţă.

Raportat la obiectul cauzei, litigiile se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că se contestă decizii de respingere a pensiei pentru limită de vârstă.

De asemenea, în ceea ce priveşte prima parte a chestiunii de drept semnalate, se constată că există legătura acesteia cu soluţionarea fondului cauzelor, în contextul în care reclamanţii arată că au desfăşurat activităţi în domeniul silvicultură, având funcţia de pădurar şi, respectiv, tehnician silvic/şef district silvic, iar argumentele/criticile formulate de părţi au vizat valorificarea adeverinţelor care atestă perioadele lucrate, precum şi faptul că acestea s-au desfăşurat în activităţile încadrate în condiţii speciale, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Nu este însă îndeplinită condiţia ca asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării să nu existe deja o statuare anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit cererilor de sesizare conexate, chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită vizează posibilitatea valorificării perioadei în care personalul silvic a fost angajat cu contract individual de muncă, ca fiind perioadă lucrată într-un loc de muncă în condiţii speciale, conform art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, în lipsa transpunerii acestei reglementări în art. 30 din Legea nr. 263/2010.

Or, în interpretarea acestor dispoziţii a fost pronunţată Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale.

În considerentele de la paragrafele 115, 117, 118 şi 132 din această decizie s-a reţinut că: ” 115. Având în vedere faptul că Legea nr. 234/2019 a prevăzut expres că locurile de muncă în care personalul silvic desfăşoară anumite activităţi, enumerate limitativ în art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, iar perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţile respective reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, fără nicio altă trimitere la prevederi legale adiacente domeniului de interes în discuţie, fără nicio referire la criterii şi metodologii de încadrare a locurilor de muncă din care să rezulte caracterul special al condiţiilor de muncă în care prestează activitatea acest personal de specialitate, se desprinde concluzia că, în ceea ce priveşte activităţile în discuţie, nu există obligaţia angajatorului de a parcurge procedura metodologică prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003. Pentru considerente similare nu trebuie îndeplinite condiţiile impuse de art. 30 din Legea nr. 263/2010, Legea nr. 234/2019 impunându-se ca lege specială ulterioară care derogă de la legea generală în materie. (…) 117. Prevederile stipulate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 realizează astfel ope legis o încadrare efectivă în condiţii speciale a unor locuri de muncă dintr-un domeniu ocupaţional determinat, textul de lege făcând referire expresă la locurile de muncă din domeniul silvicultură, fiind apoi enumerate activităţile ce determină după sine reţinerea condiţiilor speciale. 118. Acestea constituie dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii speciale, nemaifiind deci necesară parcurgerea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003. (…) 132. Astfel, trebuie subliniat că în cuprinsul art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 15 al Legii nr. 234/2019, se menţionează că locurile de muncă din domeniul silvicultură care presupun desfăşurarea anumitor activităţi enumerate în text «reprezintă» locuri de muncă în condiţii speciale, ceea ce înseamnă recunoaşterea activităţilor din domeniul silviculturii în categoria condiţiilor speciale de muncă, iar nu încadrarea acestora în condiţii speciale, intenţia legiuitorului fiind aceea de a se confirma o realitate existentă, iar nu de a se crea una nouă şi care să nu fi existat anterior. (…)”

Prin prezenta sesizare se solicită interpretarea aceluiaşi text de lege pentru a se stabili dacă locurile de muncă menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, se încadrează în condiţii speciale de muncă, chiar dacă nu se regăsesc printre cele enumerate în art. 30 din Legea nr. 263/2010.

Or, mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârea prealabilă nu poate fi declanşat în mod repetat pentru interpretarea aceloraşi texte de lege în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzelor deduse judecăţii, întrucât instanţa supremă nu se poate substitui instanţei de trimitere în soluţionarea litigiului, atribuţie care intră şi rămâne în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Astfel, este în căderea instanţelor învestite cu soluţionarea cauzelor obligaţia de a verifica jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului concret. Doar în măsura în care nu există dezlegări cu privire la chestiunile de drept incidente în soluţionarea cauzelor, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, devine admisibilă (Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025, şi Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

Instanţa supremă reafirmă că rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată, în interpretarea şi aplicarea aceloraşi texte de lege, întrucât existenţa unei hotărâri prealabile trebuie văzută nu doar ca un argument cu forţă obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă atât unei chestiuni de drept punctuale, cât şi altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării (Decizia nr. 106 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2025).

În ceea ce priveşte partea a doua a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, respectiv „dacă soluţia este aceeaşi după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023, indiferent de data depunerii cererii la casa de pensii”, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, câtă vreme la data formulării cererilor de pensionare de către reclamanţi această lege nu intrase încă în vigoare.

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că cerinţa ca sesizarea să vizeze o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei presupune ca problema de drept să fie esenţială, direct incidentă în soluţionarea cauzei şi raportată la limitele învestirii instanţei de trimitere (Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020; Decizia nr. 81 din 5 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2023).

Aceasta întrucât hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei (Decizia nr. 6 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 1 aprilie 2021; Decizia nr. 49 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 6 noiembrie 2023; Decizia nr. 10 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 17 aprilie 2024).

Aşadar, nu este îndeplinită condiţia în discuţie atunci când procedura hotărârii prealabile a fost declanşată pentru a se răspunde unei probleme de drept ipotetice, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă (Decizia nr. 63 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 6 noiembrie 2023) ori atunci când starea de fapt proprie cauzei nu se încadrează în ipoteza normei legale a cărei interpretare se solicită (a se vedea Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023).

Totodată, spre deosebire de recursul în interesul legii, pe calea căruia se rezolvă o problemă de drept controversată, într-o manieră abstractă şi generală, în cazul hotărârii prealabile, dezlegarea chestiunii de drept este una punctuală, adecvată circumstanţelor speţei (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 10 octombrie 2022).

Pentru aceste considerente, se reţine neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizărilor conexate, ca inadmisibile.